CONCLUZII// Curtea de Conturi nu a găsit doar erori. A găsit un mod de lucru care ridică multe semne de întrebare(X))

Nu suma este concluzia. Tiparul este concluzia

Ar fi comod să reducem tot acest raport la o cifră spectaculoasă. Ar fi și greșit. Curtea nu spune că sute de milioane de lei au fost furate sau pierdute. O parte dintre valori reprezintă patrimoniu neevaluat, altele investiții contabilizate greșit, datorii sau creanțe denaturate, penalități posibile, dobânzi efectiv suportate ori prejudicii care trebuie stabilite și recuperate.

Concluzia reală apare atunci când aceste categorii sunt privite împreună.

Aceeași administrație avea patrimoniu care nu apărea corect în contabilitate, investiții terminate care continuau să figureze „în curs”, facturi recepționate electronic dar neînregistrate, litigii despre care juridicul știa iar contabilitatea nu reflecta riscul, garanții de bună execuție pe care instituția nu le putea prezenta exact și lucrări neexecutate care ajunseseră în circuitul plății.

Curtea însăși leagă aceste puncte. În capitolul „Bună guvernanță”, auditorii spun că sistemul de control intern managerial nu fusese adaptat dimensiunii, complexității și mediului specific al UATM Ploiești și că nu asigura corespunzător controalele-cheie și gestionarea riscurilor financiar-contabile.

Asta este, de fapt, fotografia cea mai severă a auditului.

Nu un accident.

Ci un mecanism care a permis prea multor accidente să treacă.

Administrația a funcționat prea des reactiv: întâi apărea problema, apoi venea corecția

Un control intern profesionist trebuie să descopere problema înaintea Curții de Conturi.

În Ploiești, raportul oferă mai multe situații în care corecțiile au apărut abia după intervenția auditorilor. Garanții prescrise au fost eliminate din evidență în timpul auditului. Unele penalități au început să fie calculate după constatarea deficiențelor. Facturi, active și datorii au fost reanalizate după ce Curtea a întrebat de ele.

Aici se vede diferența dintre administrare și reacție.

O instituție nu este bine controlată doar pentru că repară rapid după ce i se arată eroarea. Este bine controlată atunci când propriile filtre o găsesc înainte să ajungă controlorul extern la ușă.

În cazul UATM Ploiești, exact această capacitate preventivă este pusă sub semnul întrebării de audit.

Profesionalismul instituțional nu înseamnă doar oameni care își cunosc meseria. Înseamnă proceduri care se întâlnesc, responsabilități care nu se suprapun sau nu se pierd între direcții și verificări care funcționează fără ordin special de la Curtea de Conturi.

Primăria apare în raport ca o instituție în care compartimentele au lucrat prea des în silozuri

Poate cel mai relevant exemplu este cel al litigiilor.

Curtea constată lipsa unei proceduri care să asigure circulația completă a informației între juridic și economic. Rezultatul: procese pierdute în primă instanță și riscuri financiare care nu ajunseseră corespunzător în situațiile financiare.

Aceeași ruptură apare sub alte forme și în restul auditului.

Documentele nu ajung la SPFL, facturile ajung în SPV dar nu în contabilitate, investițiile sunt predate unei alte entități dar rămân în conturile celei vechi, proiectele sunt abandonate dar continuă să figureze ani întregi ca investiții în curs.

Nu sunt neapărat aceleași persoane și nici aceeași cauză punctuală. Dar este același simptom:

informația există undeva în instituție, însă sistemul nu garantează că ajunge acolo unde produce efectul administrativ și contabil corect.

Curtea a găsit chiar 90 de facturi electronice neînregistrate, iar la Administrația Parcului „Constantin Stere” trei facturi de pază, totalizând 872.071,20 lei, au ajuns în contabilitate abia în 2026, la plată.

Într-o instituție modernă, digitalizarea fără circuit administrativ este doar hârtie mutată pe ecran.

Contractele au existat. Problema a fost ce s-a întâmplat după semnarea lor

Auditul mai demontează o iluzie administrativă: aceea că munca se termină când contractul este atribuit.

De fapt, atunci începe partea grea.

Trebuie urmărite cantitățile, termenele, situațiile de lucrări, garanțiile, penalitățile, recepțiile și facturile. Iar Curtea găsește deficiențe exact aici: lucrări neexecutate introduse în documente de plată, materiale nepuse în operă, garanții nereținute, penalități nevalorificate la timp, autobuze și stații pentru care monitorizarea graficului de livrare nu fusese făcută corespunzător.

În mai multe investiții, Curtea identifică plăți nejustificate sau nedatorate. Strict pentru câteva dintre cazurile analizate, suma plătită/decontată fără corespondent corespunzător în lucrări ajunge la cel puțin 269.722,93 lei.

Nu valoarea totală este însă cea mai neliniștitoare.

Mai important este că același tip de deficiență apare în proiecte diferite.

Când se repetă, întrebarea nu mai este doar cine a greșit într-un șantier.

Întrebarea devine ce lipsea din mecanismul de verificare al administrației.

Contabilitatea a venit, în prea multe cazuri, după realitate

Un alt fir care traversează raportul este întârzierea cu care evidențele au urmărit ceea ce se întâmplase deja.

Proiecte abandonate cu mai bine de un deceniu înainte continuau să apară drept investiții în curs. Documentații predate Primăriei din 2023 figurau încă în contabilitatea instituției care le predase. Creanțe asupra unor societăți radiate continuau să fie prezentate ca active. Facturi deja primite nu erau înregistrate. Obligații și riscuri judiciare nu apăreau la momentul potrivit.

Asta afectează mai mult decât estetica unui bilanț.

Dacă evidența financiară nu urmărește realitatea, conducerea ia decizii pe o fotografie imperfectă: nu știe exact cât are, cât datorează, ce trebuie să recupereze, ce proiect este realmente închis și ce garanție mai poate executa.

De aici vin consecințe foarte concrete: dobânzi, penalități, risc de prescriere, venituri neîncasate, imposibilitatea urmăririi unor creanțe și dificultatea de a stabili rapid cine răspunde.

Curtea a formulat pentru situațiile financiare consolidate aferente anului 2025 o opinie cu rezerve, nu o opinie adversă. Asta înseamnă că raportarea nu este declarată în bloc falsă, dar problemele identificate sunt suficient de semnificative încât opinia auditorilor să nu fie una „curată”.

„Le-am moștenit” explică o parte din trecut. Nu rezolvă prezentul

Raportul este suficient de corect încât să arate că nu toate problemele s-au născut în 2025.

Unele măsuri provin din controale încă din 2012, apoi 2014, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021 și 2022, la care se adaugă recomandările din 2024. La sfârșitul lui 2025, unele continuau să fie doar parțial implementate, iar Curtea spune că erori din anii anteriori au fost preluate în situațiile financiare ale anului auditat.

Asta împiedică orice concluzie simplistă potrivit căreia tot ce apare în raport ar aparține exclusiv actualei administrații.

Dar produce și concluzia inversă.

O administrație poate moșteni o problemă. Nu poate transforma moștenirea într-un regim permanent de administrare.

În 2025, executivul municipal era condus de primarul Mihai Polițeanu, fapt confirmat de documentele oficiale ale municipalității. (Primăria Municipiului Ploiești) Responsabilitatea managerială pentru anul respectiv trebuie analizată după atribuțiile concrete ale fiecărui decident, fără a pune automat toate deficiențele în sarcina unei singure persoane.

Dar tocmai acesta este rolul conducerii: să transforme o instituție care moștenește probleme într-una care încetează să le mai transmită.

Există și un contrast care nu trebuie ignorat

În februarie 2026, Primăria Ploiești prezenta public anul 2025 drept unul în care municipiul fusese „repus pe o traiectorie echilibrată”, cu restanțe reduse, venituri crescute și datorii negociate. Acesta este punctul de vedere oficial al administrației. (Primăria Municipiului Ploiești)

Auditul Curții de Conturi nu anulează automat acele rezultate de cash-flow și nici nu spune că tot ce s-a făcut financiar în 2025 a fost greșit.

Dar adaugă partea pe care bilanțul politic al unui an nu o arată întotdeauna: calitatea mecanismelor din spatele cifrelor.

Poți reduce datorii și, simultan, să ai probleme serioase de evidență.

Poți crește investițiile și, simultan, să ai investiții vechi ținute greșit în conturi.

Poți atrage fonduri și, simultan, să ai prefinanțări și obligații contabilizate incorect.

Cele două imagini nu se exclud. Dar împreună oferă o imagine mult mai completă a administrației din 2025.

Iar cel mai greu lucru din raport nu este o sumă. Este verdictul asupra controlului

Curtea nu a scris că Primăria Ploiești este „incompetentă”. Nu acesta este limbajul auditului.

A scris însă ceva mai precis și, instituțional, mai grav: că sistemul de control intern managerial nu fusese adaptat și că instrumentele de supraveghere și control nu preveniseră suficient erorile și riscurile.

Aici se află adevărata concluzie a întregii investigații.

Problema Ploieștiului nu este că un contabil a apăsat greșit o tastă, un inginer a omis o verificare sau un jurist nu a trimis un document.

Problema este că prea multe asemenea lucruri au putut exista simultan fără ca sistemul intern să le oprească la timp.

Și mai este un detaliu care închide cercul: în procedura oficială de conciliere, UATM Ploiești nu a formulat puncte de vedere divergente față de constatările auditorilor publici externi.

Prin urmare, după zeci de pagini de constatări, administrația nu mai are de demonstrat că raportul există.

Are de demonstrat că a înțeles ce spune.

Până la 31 mai 2027, Curtea a fixat termen pentru majoritatea măsurilor. După această dată, adevărata măsură a profesionalismului nu va fi numărul de comunicate, explicații sau justificări.

Va fi mult mai simplă:

ce s-a corectat, ce bani s-au recuperat, ce proceduri au fost schimbate, cine a răspuns pentru greșelile constatate și câte dintre problemele din 2025 au încetat, în sfârșit, să mai fie moștenirea administrației următoare.