- Contabilitatea nu a văzut cele 90 de facturi care ajunseseră în Primărie. La Parcul „Constantin Stere”, nota nevăzută era de 872.071,20 lei
- Primăria pierduse trei procese în primă instanță. Riscul de 186.592 lei nu fusese însă pus în contabilitate
- Banii din bunurile publice și locuințele ANL: evidența exista, dar nu explica suficient din ce erau compuse sumele
- Teatrul „Toma Caragiu”: 286.087,56 lei figurau încă drept investiție în curs, deși documentațiile plecaseră la Primărie în 2023
- Școala „Nicolae Titulescu”: cheltuieli din 2011 și 2013, încă „în curs” în contabilitatea anului 2025
- Colegiul „Carmen Sylva”: 275.189,13 lei pentru o sală de concerte abandonată de peste un deceniu
- Aici Curtea pune diagnosticul: sistemul de control intern al Primăriei nu era construit pentru a preveni toate aceste erori
- Curtea revenea de ani întregi. Unele recomandări din 2012 încă nu erau complet implementate în 2025
- Ultimul punct nu mai vorbește doar despre contabilitate. Vorbește despre obligația de a recupera prejudiciile
- După 30 de constatări, conducerea Primăriei nu se mai poate ascunde în spatele propriului aparat
Contabilitatea nu a văzut cele 90 de facturi care ajunseseră în Primărie. La Parcul „Constantin Stere”, nota nevăzută era de 872.071,20 lei
În 2025, 90 de facturi electronice, inclusiv facturi de corecție, fuseseră descărcate din Spațiul Privat Virtual al UATM Ploiești, dar nu fuseseră analizate și înregistrate în contabilitate.
Nu erau documente pierdute pe drum. Ajunseseră în sistemul instituției.
La Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere”, trei facturi pentru servicii de pază însumau 872.071,20 lei. Nu au fost înregistrate în exercițiul financiar 2025 și nu au apărut în situațiile financiare ale acelui an. Cheltuiala și obligația către furnizor au fost recunoscute abia în 2026, odată cu plata.
Consecința este simplă: situațiile financiare nu prezentau toate datoriile existente, iar rezultatul patrimonial apărea mai bun decât era în realitate.
Curtea cere introducerea unor proceduri prin care facturile primite prin RO e-Factura să fie urmărite până la înregistrarea contabilă și respectarea contabilității pe bază de angajamente.
Este poate unul dintre cele mai bune exemple pentru a înțelege întregul audit. Sistemul electronic văzuse facturile. Sistemul administrativ nu reușise să le transforme la timp în informație contabilă.
Iar când se întâmplă acest lucru de 90 de ori într-un singur exercițiu financiar, nu mai este suficient să întrebi cine a uitat o factură. Trebuie să întrebi cine controla circuitul.
Termen: 31 mai 2027.
Primăria pierduse trei procese în primă instanță. Riscul de 186.592 lei nu fusese însă pus în contabilitate
Curtea găsește apoi un alt circuit rupt: cel dintre compartimentele juridice și cele economice.
În trei litigii în care UATM Ploiești avea calitatea de pârât, instanțele pronunțaseră soluții nefavorabile în primă instanță. Cu toate acestea, administrația nu constituise provizioane pentru suma de 186.592 lei.
Mai existau și dosare privind drepturi salariale în care acțiunile fuseseră admise integral sau parțial pe fond și se aflau în căile de atac, fără ca eventualele obligații viitoare să fie evaluate și reflectate corespunzător.
Curtea identifică și cauza instituțională: nu exista o procedură de lucru care să asigure schimbul complet de informații între compartimentele implicate.
Așadar, într-o parte a Primăriei exista informația că un proces fusese pierdut. În alta, bilanțul putea fi întocmit fără ca riscul financiar să apară.
Un proces pierdut în primă instanță nu este automat o datorie definitivă. Dar tocmai pentru asemenea riscuri există provizioanele.
Problema constatării Curții nu este că Primăria trebuia să considere fiecare proces definitiv pierdut. Problema este că trebuia să știe, să evalueze și să raporteze riscul.
Dacă juridicul și economicul lucrează ca două instituții diferite, bugetul orașului află ultimul ceea ce propria administrație știa deja.
Termen: 31 mai 2027.
Banii din bunurile publice și locuințele ANL: evidența exista, dar nu explica suficient din ce erau compuse sumele
O contabilitate serioasă nu trebuie doar să producă un total. Trebuie să poată desface totalul până la fiecare operațiune care l-a generat.
Curtea constată că, în 2025, operațiunile privind diminuarea, regularizarea sau stingerea veniturilor rezultate din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice și din fondurile statului – inclusiv ANL – nu fuseseră înregistrate în toate cazurile potrivit reglementărilor contabile.
Problema era dublată de modul de lucru al programului informatic. Notele centralizatoare erau generate automat, însă nu erau însoțite de situații sau rapoarte suficient de detaliate pentru a explica structura analitică a sumelor înregistrate.
Tradus din contabilitate: exista cifra, dar drumul până la componentele cifrei nu putea fi urmărit întotdeauna suficient de clar.
Iar fără această urmă, controlul devine formal. Nu mai poți verifica rapid cine datorează, ce s-a încasat, ce s-a stins și de ce un sold s-a modificat.
Curtea cere proceduri prin care fiecare notă contabilă să poată fi justificată prin documente și evidențe analitice complete.
Este aceeași problemă care traversează întregul audit: administrația avea date, dar prea des nu avea și mecanismul care să le transforme într-o evidență complet controlabilă.
Termen: 31 mai 2027.
Teatrul „Toma Caragiu”: 286.087,56 lei figurau încă drept investiție în curs, deși documentațiile plecaseră la Primărie în 2023
La Teatrul „Toma Caragiu”, Curtea de Conturi găsește 286.087,56 lei menținuți nejustificat în contul „Active fixe corporale în curs de execuție”.
Suma reprezenta documentațiile tehnice elaborate și decontate pentru lucrările necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru clădirea teatrului.
Numai că documentațiile nu mai erau la teatru. Fuseseră predate entității superioare — UATM Ploiești — prin proces-verbal încă din 23 februarie 2023.
Au trecut aproape trei ani, iar la 31 decembrie 2025 banii continuau să apară în contabilitatea instituției subordonate ca investiție în curs.
Nu vorbim despre bani dispăruți. Vorbim despre un patrimoniu contabil care nu mai urmărea traseul real al documentațiilor și al investiției.
Curtea cere clarificarea situației între cele două entități și efectuarea înregistrărilor contabile corespunzătoare.
Cazul pare mic în raport cu sutele de milioane din alte capitole. Dar spune enorm despre mecanism: un bun sau o documentație poate trece fizic dintr-o instituție în alta, iar evidența să rămână blocată cu ani în urmă.
Când acest decalaj este multiplicat în zeci de proiecte, bilanțul începe să descrie trecutul, nu prezentul administrației.
Termen: 31 mai 2027.
Școala „Nicolae Titulescu”: cheltuieli din 2011 și 2013, încă „în curs” în contabilitatea anului 2025
La Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, Curtea găsește o situație care traversează mai bine de un deceniu.
La sfârșitul anului 2025, în contul „Active fixe corporale în curs de execuție” continuau să figureze 48.938,89 lei reprezentând cheltuieli provenite de la instituții de învățământ reorganizate sau comasate prin absorbție în baza unor decizii ale Inspectoratului Școlar Județean Prahova din 2011 și 2013.
Problema devine și mai serioasă pentru evidență deoarece ordonatorul terțiar de credite nu deținea documentele justificative care să permită explicarea și fundamentarea sumelor.
Așadar, în bilanțul din 2025 supraviețuiau cheltuieli vechi de 12–14 ani pentru care traseul documentar nu mai putea fi demonstrat corespunzător.
Curtea cere analiza soldului și corectarea evidenței pe baza documentelor care pot fi identificate.
Nu este vorba despre un prejudiciu stabilit de 48.938,89 lei. Este o problemă fundamentală de fidelitate a evidenței: dacă o sumă stă paisprezece ani într-un cont destinat investițiilor în curs, fără documentația completă care să spună ce mai reprezintă, contabilitatea încetează să mai răspundă la cea mai simplă întrebare — ce avem, de fapt, în spatele cifrei?
Termen: 31 mai 2027.
Colegiul „Carmen Sylva”: 275.189,13 lei pentru o sală de concerte abandonată de peste un deceniu
La Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, contabilitatea anului 2025 păstra încă 275.189,13 lei în categoria investițiilor în curs.
Suma reprezenta cheltuieli pentru proiecte și obținerea unor avize necesare construirii unei săli de concerte. Numai că obiectivul fusese abandonat înaintea perioadei auditate, iar cheltuielile proveneau dinainte de anul 2012.
Au trecut peste 13 ani.
Sala nu s-a construit, investiția nu a continuat, dar contabilitatea a continuat să o poarte ca pe o lucrare aflată încă în desfășurare.
Cifra nu reprezintă automat o pierdere de 275.189,13 lei. Documentul nu spune asta. Dar reprezintă imaginea unei administrații și a unor instituții subordonate care au lăsat proiecte moarte să rămână contabil vii.
Curtea cere clarificarea situației și efectuarea operațiunilor contabile necesare în funcție de documentele existente și de situația reală a obiectivului.
Un proiect abandonat trebuie închis și în realitate, și în registre.
Altfel, anul după an, bilanțurile cară după ele investiții care nu mai există decât pe hârtie.
În 2025, Ploieștiul încă purta contabil proiectul unei săli abandonate înainte de 2012.
Termen: 31 mai 2027.
Aici Curtea pune diagnosticul: sistemul de control intern al Primăriei nu era construit pentru a preveni toate aceste erori
După facturi, lucrări, creanțe, credite și investiții uitate, Curtea ajunge la mecanismul care ar fi trebuit să le țină sub control.
Concluzia este sistemică: controlul intern managerial al UATM Ploiești nu fusese adaptat dimensiunii, complexității și mediului specific al instituției și nu reușise să asigure corespunzător funcționarea controalelor-cheie și gestionarea riscurilor financiar-contabile.
Auditorii leagă această slăbiciune de probleme privind reflectarea situațiilor financiare, realizarea veniturilor, plățile pentru investiții, achizițiile de bunuri și servicii și angajarea unor credite.
Nu mai avem, așadar, doar un șir de accidente independente.
Există o concluzie oficială potrivit căreia instrumentele de supraveghere și control nu au fost suficient inițializate, aplicate și dezvoltate, iar unele abateri au rezultat tocmai din neimplementarea completă a controlului intern.
Ordinul SGG nr. 600/2018 spune fără echivoc că sistemul de control intern managerial este în responsabilitatea conducătorului entității publice, care trebuie să îl proiecteze, să îl implementeze și să îl dezvolte continuu.
Curtea cere perfecționarea sistemului și aplicarea recomandărilor deja transmise încă din aprilie 2026.
Termen: 31 mai 2027.
Curtea revenea de ani întregi. Unele recomandări din 2012 încă nu erau complet implementate în 2025
Poate cea mai dură măsură a timpului apare spre sfârșitul Scrisorii.
La 31 decembrie 2025, UATM Ploiești implementase numai parțial măsuri provenite din deciziile Curții de Conturi nr. 30/2012, 75/2012, 69/2014, 47/2015, 44/2016, 24/2019, 15/2020, 30/2021 și 20/2022, la care se adăugau recomandările din scrisorile către management nr. 6028/2024 și 62363/2024.
Consecința a ajuns direct în bilanțul anului 2025: erori din exercițiile precedente au fost preluate în soldurile de deschidere și, implicit, în noile situații financiare.
Unele probleme au fost moștenite de actuala administrație. Documentul însuși demonstrează asta prin vechimea lor. Dar tocmai succesiunea anilor face imposibilă transformarea moștenirii într-o explicație permanentă.
O administrație poate primi o problemă veche. Din acel moment primește însă și obligația de a o rezolva.
Curtea nu mai fixează aici o simplă dată calendaristică. Recomandarea este permanentă: continuarea implementării măsurilor rămase în urmă.
Există poate o imagine mai relevantă despre administrația Ploieștiului decât orice cifră din raport: în 2025 încă se lucra la remedierea unor probleme pe care Curtea le constatase în 2012.
Ultimul punct nu mai vorbește doar despre contabilitate. Vorbește despre obligația de a recupera prejudiciile
La final, Curtea de Conturi schimbă registrul. Nu mai enumeră conturi și sume. Avertizează conducerea asupra consecințelor juridice ale inacțiunii.
Pentru abaterile care au produs prejudicii, conducerea entității auditate are obligația de a stabili întinderea prejudiciului și de a dispune măsurile necesare recuperării acestuia.
Așadar, acolo unde Scrisoarea identifică plăți nejustificate sau situații cauzatoare de prejudicii, 31 mai 2027 nu este doar o dată într-un tabel. Până atunci trebuie făcute verificările, stabilite răspunderile patrimoniale și urmărită recuperarea.
Iar Legea nr. 94/1992 merge mai departe. Art. 64 prevede că nerecuperarea prejudiciilor ca urmare a nedispunerii și neurmăririi de către conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi constituie infracțiune, sancționată cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă; dacă fapta este din culpă, sancțiunea este amenda.
Nu orice abatere din Scrisoare este prejudiciu și simpla expirare a termenului nu transformă automat fiecare constatare într-un dosar penal.
Dar acolo unde prejudiciul există, legea este limpede: conducerea nu are dreptul să lase raportul într-un sertar.
După 30 de constatări, conducerea Primăriei nu se mai poate ascunde în spatele propriului aparat
După treizeci de puncte, sute de pagini de documente și milioane de lei trecute prin contabilitatea municipiului, concluzia nu poate fi redusă la formula comodă „au greșit funcționarii”.
În anul auditat, Mihai Polițeanu era primarul Municipiului Ploiești. Codul administrativ spune că primarul are în subordine aparatul de specialitate, conduce instituțiile și serviciile publice de interes local, este ordonator principal de credite, coordonează serviciile publice și are atribuții inclusiv privind inventarierea, evidența și controlul patrimoniului. Iar Ordinul nr. 600/2018 pune responsabilitatea proiectării, implementării și dezvoltării controlului intern managerial chiar în sarcina conducătorului entității publice.
Asta nu îl face automat răspunzător personal pentru fiecare factură greșită, pentru fiecare situație de lucrări sau pentru fiecare creanță veche. Dar înseamnă că problema sistemică identificată de Curtea de Conturi ajunge inevitabil și la nivelul conducerii executive. Când Curtea spune că sistemul de control nu era adaptat instituției, discuția nu se poate opri la contabilul care introduce datele.
Și nici administratorii publici nu pot fi scoși din fotografie, dar răspunderea lor trebuie urmărită exact după atribuțiile pe care le-au avut.
În cea mai mare parte a anului 2025, administrator public a fost Sorin-Ion Dumitrașcu. Atribuțiile sale nu au rămas însă aceleași pe tot parcursul anului. Din 8 aprilie 2025, primarul i-a retras coordonarea Administrației Parcului Memorial „Constantin Stere”, a Creșei nr. 39 și a structurii din Direcția Tehnic-Investiții care monitoriza contractele pentru învățământ, sănătate și culte; din 2 iulie nu a mai coordonat nici Administrația Serviciilor Sociale Comunitare. La 24 octombrie, Polițeanu i-a redat coordonarea, îndrumarea și verificarea Administrației Parcului „Constantin Stere” și a Creșei nr. 39.
Asta înseamnă că nu îi putem pune lui Dumitrașcu în cârcă, la grămadă, toate neregulile din 2025. Dar nici funcția de administrator public nu este decorativă: Codul administrativ permite administratorului, în baza contractului de management, coordonarea compartimentelor aparatului și a serviciilor publice locale. Iar acolo unde documentele vor demonstra că o structură se afla efectiv în coordonarea sa la momentul producerii unei deficiențe, răspunderea managerială trebuie analizată până la capăt.
Din 3 noiembrie 2025, funcția a fost preluată de Cristian Pleșa. Dispoziția ulterioară a primarului confirmă că acesta era împuternicit să semneze dispozițiile și documentele structurilor și serviciilor pe care le coordona potrivit contractului de management. Pentru cele două luni rămase din 2025, aceeași regulă trebuie aplicată: nimic atribuit fără document, dar nimic trecut sub tăcere acolo unde contractul de management îi stabilea coordonarea.
Și mai există un fapt greu de ignorat. În septembrie 2025, când Dumitrașcu a fost în concediu, Mihai Polițeanu i-a preluat temporar chiar atribuțiile de administrator public. Așadar, mecanismul managerial și traseul delegărilor nu erau în afara controlului primarului; erau stabilite și modificate chiar prin dispozițiile sale.
După toate constatările Curții, întrebarea finală nu este cine poate fi sacrificat administrativ pentru a închide subiectul.
Întrebarea este alta:
cine avea fiecare atribuție, cine trebuia să controleze, cine trebuia să semnaleze, cine trebuia să oprească plata, cine trebuia să urmărească venitul, cine trebuia să recupereze prejudiciul și ce a făcut concret fiecare dintre acești oameni când problema se afla pe masa lui?
Curtea a oferit administrației termenul pentru reparații.
Dar pentru conducerea Primăriei Ploiești, raportul lasă deja o concluzie imposibil de cosmetizat: în anul 2025, prea multe mecanisme care trebuiau să protejeze patrimoniul, banii și evidențele orașului nu au funcționat așa cum trebuiau.
Iar de acum înainte nu mai există scuza necunoașterii.
Curtea le-a pus în scris.
