În urma unei întâlniri informale între reprezentanţii Poliţiei Municipiului Câmpina şi reprezentanţii Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, au fost puse bazele unui protocol de colaborare încheiat între Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi unitatea respectivă de învăţământ. Cu prilejul semnării protocolului au fost stabilite obiective pentru participarea elevilor la realizarea unor activităţi comune de patrulare, desfăşurate în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie ac.
Astfel, 30 de elevi au participat la activităţile de patrulare din 25 de zone ale municipiului. În timpul activităţilor elevii au depistat vânzători ambulanţi, persoane cu autoturisme suspecte înmatriculate în alte state, persoane din judeţul Cluj, care comercializau ilegal obiecte de îmbrăcăminte, persoane care transportau cu atelaje hipo material lemnos furat.
Totodată, elevii au preluat sesizări verbale ale cetăţenilor. Pe cele 25 de itinerarii de patrulare, elevii au identificat 52 de autoturisme abandonate, 53 de indicatoare rutiere deteriorate şi 9 zone unde lipsesc indicatoarele rutiere, care fac obiectul unor informări către instituţiile abilitate pentru dispunerea măsurilor legale.
În intervalul orar în care elevii au participat la patrulare nu au fost sesizate cazuri de tulburarea liniştii publice şi nici infracţiuni comise cu violenţă.