După ce petentul a reuşit să obţină un titlu executoriu pentru a-şi recupera suma plătită cu titlu de taxă poluare, intră în vigoare OUG nr. 8/2014, prin care suma plătită cu trei ani înainte, pentru care a obţinut restituirea, i se eşalonează pe o perioadă de cinci ani.
Practic, deşi o sentinţă civilă irevocabilă trebuie executată de îndată, statul român a acordat un termen de plată debitorului instituţie de stat, în fapt intimatul urmând să-şi recupereze integral suma achitată pentru o taxă contrară dreptului Uniunii Europene, legislaţie cu caracter obligatoriu ce prevalează legislaţiei româneşti potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţia României, după 8 (opt) ani de la momentul la care a plătit-o. [s.n. – A.P.]
În ce priveşte dreptul Statului român de a amâna şi eşalona obligaţia stabilită de o sentinţă civilă irevocabilă, instanţa reţine aplicabile, în prezentul dosar, considerentele din cauzele CEDO Felicia Mihăieş și Adrian Gavril Senteş împotriva României. [s.n. – A.P.]
Pentru a nu fi încălcat art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului, măsura amânării şi eşalonării unui titlu executoriu trebuie să aibă un caracter temporar şi să existe o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (eşalonarea pe cinci ani a restituirii contravalorii taxei de poluare) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat). [s.n. – A.P.]
Bineînţeles că, aşa cum precizează şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Felicia Mihăieş și Adrian Gavril Senteş împotriva României, statele trebuie să fie primele care să se pronunţe cu privire la existenţa unei probleme de interes general şi dispun de o anumită marjă de apreciere, ca şi în alte domenii în care se extind garanţiile Convenţiei.
În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile şi veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice şi sociale. Prin aceeaşi decizie, Curtea precizează că este ţinută să respecte modul în care statul a proiectat imperativele „interesului public” cu excepţia cazului în care decizia statului este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă.
În mod implicit, Curtea a precizat că în situaţia în care decizia statului, de a eşalona executarea obligaţiilor stabilite de sentinţe civile irevocabile, este lipsită în mod evident de o bază rezonabilă, încalcă legislaţia Uniunii în ce priveşte art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului.
Pentru a stabili dacă decizia statului manifestată prin art. XV din OUG nr. 8/2014 are o bază rezonabilă, trebuie analizate motivele ce au condus la luarea acestei decizii, menţionate în preambulul actului normativ.
Potrivit preambulului OUG nr. 8/2014, eşalonarea pe cinci ani a restituirii contravalorii taxei de poluare stabilită prin sentinţe judecătoreşti irevocabile devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015 se impune întrucât:
1. executarea hotărârilor judecătoreşti are o influenţă negativă asupra bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu;
2. executarea hotărârilor judecătoreşti are o influenţă negativă asupra bugetului general consolidat;
3. executarea hotărârilor judecătoreşti conduce la imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi implicit la nerespectarea angajamentelor interne asumate de Administraţia Fondului pentru Mediu şi neîndeplinirea obligaţiilor, în domeniul protecţiei mediului, pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit notei de documentare aferentă OUG nr. 8/2014, în anul 2012, la Fondul pentru Mediu s-au încasat 608 milioane lei şi s-au achitat pentru hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare suma de 360 de milioane lei, în anul 2013, la Fondul pentru Mediu s-au încasat 732 milioane lei şi s-au achitat pentru hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea taxei de poluare suma de 500 de milioane lei.
Din informaţiile menţionate în nota de fundamentare, instanţa reţine că în anii 2012 şi 2013, bugetul Fondului pentru Mediu a reuşit să acopere obligaţiile de plătit dispuse prin hotărârile judecătoreşti referitoare la restituirea taxei de poluare, obligaţiile stabilite prin aceste hotărâri judecătoreşti neinfluenţând în niciun fel bugetului general consolidat. [s.n. – A.P.]
Pentru a înţelege dimensiunea valorii obligaţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti obiect al art. XV din OUG nr. 8/2014, instanţa reţine că la momentul la care s-a dispus eşalonarea restanţelor salariale pentru magistraţi prin OUG nr. 71/2009, decizie a statului român în concordanţă cu dreptul european, aşa cum s-a stabilit de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, România a trebuit să facă faţă unei grave crize economice şi financiare. La acel moment, restanţele salariale cuvenite magistraţilor reprezentau 12.891 milioane de lei, respectiv 2,2% din PIB-ul României, spre deosebire de valoarea taxelor de poluare ce a fost achitată în 2013 urmare a hotărârilor judecătoreşti de 500 de milioane de lei, sumă de aproximativ 24 de ori faţă de suma raportată la care, în anul 2009, CEDO a hotărât că putea conduce la înrăutăţirea situaţiei sociale.
În prezent, spre deosebire de anul 2009, România nu mai trece printr-o gravă criză economică, aspect evident din faptul că au fost reîntregite salariile bugetare diminuate la intrarea României în criză prin Legea nr. 118/2010, mai mult, drepturile bugetarilor ce fuseseră eşalonate pe anul 2016 sunt achitate în anul 2015, potrivit cu art. 35 din OUG nr. 83/2014 în patru tranşe, respectiv tranşele aferente celui de al treilea şi al patrulea an de eşalonare, tranşe de 25% fiecare din drepturile salariale ale bugetarilor.
Făcând un calcul matematic, reiese că prin OUG nr. 83/2014 statul român dispune plătirea în anul 2015 a 50% din restanţele bugetarilor aferente celui de al treilea şi al patrulea an de eşalonare, respectiv un minim de 6.945,5 milioane de lei (potrivit cauzei CEDO Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, în 2009 doar drepturile salariale ale magistraţilor de restituit erau de 12.691 milioane de lei).
Deşi prin OUG nr. 83/2014 statul român dispune plata în anul 2015 a minim 6.945,5 milioane lei, sumă ce trebuia achitate în anul 2016 (potrivit eşalonării considerate de Curte conforme cu dreptul Uniunii), prin OUG nr. 8/2014 dispune eşalonarea unei sume de 500 milioane lei, sumă de aproximativ doisprezece ori mai mică. [s.n. – A.P.]
Totodată, la momentul la care statul român a dispus reîntregirea salariilor bugetarilor în anul 2012, CJUE deja se pronunţase din anul 2011 în cauza C-402/09, Tatu, astfel că previzibilitatea obţinerii restituirii taxei de poluare prin hotărâri judecătoreşti era existentă din anul 2011, iar decizia de reîntregire a salariile bugetarilor a fost luată în cunoştinţă de cauză cu privire la neconformitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Instanţa reţine că art. XV din OUG nr. 8/29014 este contrar art. 6.1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Dreptului Omului şi potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţie, ţinând cont că dreptul comunitar prevalează asupra dreptului intern, va înlătura de la soluţionarea prezentei cauze dispoziţiile art. XV din OUG nr. 8/2014.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa reţine în esenţă, aşa cum anterior a precizat, următoarele:
1. Ingerinţa statului român în dreptul la proprietate al persoanelor care au titluri executorii privind taxa de poluare este lipsită de o bază rezonabilă, pe de o parte, atât în anul 2012, cât şi 2013, bugetul Fondului pentru Mediu a reuşit să facă faţă restituirii titlurilor executorii privind taxele de poluare pe acei ani, pe de altă parte, în acelaşi an în care statul român eşalonează pe 5 ani valoarea taxelor de poluare de 500 de milioane de lei, dispune achitarea în 2015 a unei sume de aproximativ doisprezece ori mai mare prin OUG nr. 83/2014. [s.n. – A.P.]
2. Spre deosebire de anul 2009-2010, când România trecea printr-o criză accentuată economică şi financiară, în anul 2014, data adoptării OUG nr. 8/2014, România nu se mai confruntă cu o asemenea problemă, aspect evident tocmai prin reîntregirea salariilor bugetarilor încă din anul 2012. [s.n. – A.P.]
3. Prin măsurile dispuse prin art. XV din OUG nr. 8/2014, persoanele ce urmau să li se restituie taxele de poluare sunt determinate să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, respectiv restituirea integrală după aproximativ unsprezece ani a unei taxe încasate ilegal de către statul român şi totodată dezechilibrul bugetului Fondului de Mediu ar fi suportat doar de o categorie de cetăţeni, respectiv doar de către cei care au achitat taxa de poluare ilegală conform jurisprudenţei CJUE şi a instanţelor româneşti. [s.n. – A.P.]
4. Restituirea contravalorii taxelor de poluare nu creează deficit bugetului general consolidat, Fondul pentru Mediu putând singur achita aceste sume. [s.n. – A.P.]
5. Spre deosebire de situaţia din 2010, când restanţele magistraţilor câştigate în instanţă reprezentau 2,2% din PIB, sumele pentru restituirea taxelor de poluare reprezintă o cotă de 0.09% din PIB, cotă ce nu reprezintă o amploare neaşteptată ce ar putea genera o perturbare gravă pentru a justifica ingerinţa statului în dreptul la proprietate al cetăţenilor. [s.n. – A.P.]
6. Câştigarea în instanţă a dreptului de a li se restitui taxele de poluare a devenit previzibilă încă din anul 2011 (data pronunţării CJUE în cauza C-402/09, Tatu), astfel că, până în anul 2014, Statul român a avut suficient timp pentru a lua măsuri necesare executării acestor hotărâri judecătoreşti, sistemul bugetar al statului, prin lipsa de fonduri, nu îl poate scuti de obligaţia sa, ca în baza Convenţiei să garanteze fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive într-o perioadă de timp rezonabilă. [s.n. – A.P.]
Pentru toate aceste motive, instanţa reţine că art. XV din OUG nr. 8/2014 este contrar art. 6.1 din Convenţie, executarea unei hotărâri, indiferent de instanţa care a pronunţat-o, trebuind a fi considerată parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţie .
avocat COLTUC MARIUS VICENTIU
