Alianța pentru Drepturile Omului din România – ADOR a transmis astăzi, 12 august 2026, prin e-mail, Președintelui României, Nicușor Dan, o petiție prin care solicită exercitarea cu celeritate a atribuției constituționale de desemnare a unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
Demersul ADOR nu susține un anumit candidat și nu reprezintă o intervenție în negocierile politice dintre partide. Solicitarea este mult mai simplă: Constituția trebuie să funcționeze. Președintele desemnează candidatul, candidatul prezintă programul și lista Guvernului, iar Parlamentul hotărăște dacă îi acordă sau nu votul de încredere.
La 12 august 2026 se împlinesc 99 de zile de la demiterea Guvernului Bolojan, iar România continuă să fie administrată de un Guvern al cărui mandat a încetat și ale cărui atribuții sunt limitate, potrivit art. 110 alin. (4) din Constituție, la actele necesare administrării treburilor publice. După respingerea de către Parlament, la 22 iunie, a ultimei formule guvernamentale propuse, procedura constituțională nu a condus până în prezent la învestirea unui nou Guvern cu puteri depline.
„Nu îi cerem Președintelui României pe cine să desemneze. Îi cerem să își exercite atribuția constituțională și să desemneze. Apoi candidatul trebuie să se prezinte în fața Parlamentului, iar Parlamentul să decidă. Nu o organizație civică și nu negocierile interminabile trebuie să înlocuiască mecanismul prevăzut de Constituție”, este poziția ADOR exprimată prin președintele organizației, Eugen Cristescu.
Petiția a fost transmisă astăzi, 12 august 2026, la adresa oficială de e-mail destinată relației Administrației Prezidențiale cu cetățenii, iar ADOR a solicitat atât confirmarea primirii, cât și comunicarea numărului de înregistrare. Adresa oficială publicată de Administrația Prezidențială pentru Oficiul pentru Relații cu Cetățenii este [email protected].
Trebuie făcută însă o precizare importantă: potrivit OG nr. 27/2002, o petiție poate fi formulată și transmisă prin poștă electronică, iar autoritatea sesizată are obligația de a răspunde în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia. Faptul că Administrația Prezidențială ar omite să transmită ADOR confirmarea de primire sau numărul de înregistrare nu înlătură existența petiției transmise electronic și nici obligația instituției de a o introduce în circuitul de înregistrare și soluționare. ADOR păstrează dovada transmiterii din data de 12 august 2026 și va urmări respectarea termenului legal de răspuns raportat la înregistrarea petiției.
După aproape o sută de zile de la demiterea Guvernului, întrebarea ADOR adresată Președintelui României este una instituțională, nu politică: cât timp mai poate fi amânată revenirea României la funcționarea deplină a mecanismului constituțional de formare a unui Guvern?
ADOR va face public atât numărul de înregistrare, dacă acesta va fi comunicat, cât și răspunsul transmis de Administrația Prezidențială.
Constituția nu trebuie doar invocată. Trebuie pusă în aplicare.























