Guvernul vrea să taie cumulul pensie–salariu, dar dacă scrie legea prost, salvează exact privilegiile pe care pretinde că le atacă

Guvernul a lansat din nou tema interzicerii sau limitării cumulului pensie–salariu în sistemul bugetar. La prima vedere, măsura sună bine. Chiar foarte bine. Cine ar putea apăra, moral, situația în care o persoană iese la pensie devreme, pe o pensie specială sau militară consistentă, iar apoi se reangajează tot la stat, încasând simultan două venituri alimentate din bani publici?

Numai că, în drept, lucrurile nu se rezolvă cu lozinci. Iar în România, când Guvernul vrea să facă ordine în privilegii, riscă de multe ori să creeze haos legislativ, discriminări și texte vulnerabile la Curtea Constituțională.

De la „nucleara” OUG 9/2025 la suspendarea aplicării: statul a tras și apoi s-a speriat de recul

În martie 2025, Guvernul a adoptat OUG nr. 9/2025, prin care a introdus un nou alineat la art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017. Esența era dură: raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice înceta de drept dacă persoana îndeplinea condițiile de pensionare și avea decizie de pensionare emisă, chiar dacă solicitase suspendarea plății pensiei.

Cu alte cuvinte, statul transmitea: odată ce ai decizie de pensionare, nu mai poți rămâne în același raport de muncă bugetar doar pentru că spui că îți suspenzi pensia.

Problema? Măsura a fost atât de prost calibrată, încât la scurt timp aplicarea ei a fost suspendată. Ministerul Muncii a explicat, pentru Digi Economic, că prin OUG nr. 12/2025 s-a suspendat temporar aplicarea art. 38 alin. (10) până la 31 decembrie 2025, pentru stabilitatea și continuitatea activității instituțiilor publice.

Apoi, potrivit Sindicatului Național Sport și Tineret, prin OUG nr. 84/2025 suspendarea a fost prorogată până la 31 decembrie 2026.

Așadar, prima concluzie este devastatoare pentru seriozitatea statului: Guvernul a introdus o măsură radicală, apoi a suspendat-o, apoi a amânat-o încă un an. Adică exact rețeta clasică a administrației românești: întâi se dă cu toporul, apoi se caută bisturiul.

Noua variantă nu este interdicțiea totală, ci „taxă de rămânere în sistem” de 85% din pensie

În aprilie 2026, Guvernul a revenit cu o formulă nouă. Nu mai vorbim strict despre interzicerea absolută a cumulului, ci despre condiționarea acestuia.

Potrivit informațiilor publice, Executivul a adoptat un proiect de lege prin care bugetarii cu pensii de serviciu sau pensii militare pot rămâne în activitate până la 70 de ani, dar numai dacă acceptă reducerea pensiei cu 85% pe perioada în care lucrează la stat.

Formula politică este inteligentă: Guvernul încearcă să evite acuzația că interzice dreptul la muncă. Nu spune „nu mai ai voie să muncești”, ci spune: „poți munci, dar nu mai poți încasa integral și pensia specială, și salariul de la stat”.

Din punct de vedere moral, argumentul are forță. Din punct de vedere constituțional, însă, lucrurile se complică.

CCR a mai dinamitat o asemenea lege

În 2023, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea cumulul pensiei cu salariul la stat. Potrivit declarațiilor publice de atunci, CCR a reținut că interdicția cumulului contravine dreptului fundamental la muncă garantat de Constituție.

Aici se află nodul juridic al întregii spețe.

Guvernul poate susține că actualul proiect nu interzice munca, ci doar limitează cumulul integral al veniturilor din fonduri publice. Dar adversarii proiectului pot susține că reducerea cu 85% a pensiei funcționează ca o interdicție mascată, o constrângere economică disproporționată care afectează dreptul la pensie și dreptul la muncă.

De aici vine marea întrebare: este reducerea cu 85% o măsură proporțională sau o sancțiune deghizată?

Consiliul Economic și Social a ridicat deja steagul roșu

Consiliul Economic și Social a analizat proiectul în ședința din 29 aprilie 2026. Deși avizul are caracter consultativ, observațiile sunt serioase. Reprezentanții patronatelor au vorbit despre posibile probleme de constituționalitate, discriminare, lipsă de proporționalitate și lipsă de claritate, iar sindicatele și organizațiile neguvernamentale au dat aviz nefavorabil, considerând că proiectul seamănă cu reglementări anterioare declarate neconstituționale.

Cu alte cuvinte, proiectul pleacă la drum cu o grenadă constituțională în buzunar.

Nu este suficient ca statul să spună: „vrem echitate”. Trebuie să arate și cum o obține fără să calce în picioare principiile constituționale. Iar aici Guvernul are o problemă: dacă stabilește excepții, riscă acuzația de discriminare; dacă nu stabilește excepții, riscă blocaje în domenii unde personalul cu experiență este esențial; dacă taie prea mult din pensie, riscă disproporționalitatea; dacă taie prea puțin, măsura devine decorativă.

Miza reală nu sunt bătrânii care muncesc, ci privilegiile care se eternizează

Adevărata problemă nu este pensionarul obișnuit care mai lucrează pentru că pensia contributivă nu-i ajunge. Adevărata problemă este pensionarul privilegiat, ieșit din sistem la o vârstă la care alții abia intră în vârful carierei, care se întoarce tot în sistemul public și cumulează venituri pe care contribuabilul le susține fără să fie întrebat.

Dacă proiectul vizează pensiile speciale și militare, atunci discuția trebuie purtată frontal: statul român nu mai poate finanța simultan pensionarea timpurie de lux și reangajarea confortabilă în aparatul public.

Dar, în același timp, statul nu are voie să repare o nedreptate printr-o altă nedreptate. Nu poate scrie legi cu bâta, fără studii de impact, fără claritate, fără criterii coerente și fără să țină cont de deciziile CCR.

Întrebarea incomodă: de ce atâtea excepții?

Proiectul prevede, potrivit relatărilor publice, mai multe excepții: aleși locali, persoane cu mandate prevăzute expres de Constituție, anumite cadre didactice implicate în formarea magistraților sau în învățământul militar și juridic superior.

Aici se deschide o altă cutie a Pandorei. Dacă scopul este echitatea, de ce unii sunt atinși, iar alții sunt protejați? Dacă miza este economia bugetară, de ce nu există o analiză publică detaliată a impactului pe categorii? Dacă problema este morală, de ce moralitatea se oprește la poarta unor funcții?

Statul român are prostul obicei de a lupta cu privilegiile prin excepții. Iar excepțiile sunt, de multe ori, locul în care privilegiul se ascunde, își schimbă costumul și supraviețuiește.

O măsură necesară, dar vulnerabilă dacă e făcută pompieristic

Limitarea cumulului pensie–salariu în sectorul public poate fi o măsură legitimă, necesară și moralmente justificată. Nu este normal ca același buget public să finanțeze, integral și simultan, pensii speciale consistente și salarii publice pentru aceleași persoane, în timp ce tinerii sunt ținuți la marginea sistemului, iar contribuabilul este chemat să acopere deficit după deficit.

Dar tocmai pentru că miza este uriașă, legea trebuie scrisă impecabil.

Nu cu texte suspendate după o săptămână.
Nu cu proiecte împinse în procedură de urgență, în plină criză politică.
Nu cu excepții care transformă echitatea într-un nou privilegiu.

Dacă Guvernul vrea cu adevărat să taie rădăcina cumulului toxic pensie specială–salariu public, trebuie să construiască o lege care să treacă de CCR, să fie proporțională, clară, previzibilă și aplicabilă.

Altfel, vom asista la același teatru legislativ românesc: Guvernul anunță reforma, privilegiile se sperie o zi, CCR desființează textul, iar sistemul își vede liniștit de pensie, salariu și imunitate morală.

România nu are nevoie de o „nucleară” legislativă. Are nevoie de o lege curată, dreaptă și imposibil de demolat.