În România, dacă nu e criză, se inventează. Așa a apărut și „războiul hibrid”, cu distribuția perfectă: Nicușor Dan în rolul strategului urban, Ionuț Moșteanu în postura ofițerului civic și Oana Țoiu în rolul moralistului de serviciu.
Cei trei repetă aceeași replică de parcă ar fi scrisă de același scenarist: „Suntem sub atac hibrid!”
Și de aici începe filmul. Cu muzică dramatică, conferințe de presă tensionate și fraze grele despre „pericole nevăzute” și „actori ostili”.
Publicul e atent. Emoția e mare. Doar că… vine un moment în care NATO intră în scenă și întreabă politicos:
„Despre ce film vorbim, mai exact?”
Replica rece de la NATO
Mark Rutte, calm și imun la isterii regionale, a rostit propoziția care a tăiat sala în două:
„Nu aș folosi chiar așa mult termenul «hibrid».”
Pauză.
Acel moment în care s-a stins lumina la conferința de presă și s-a aprins un reflector al realității.
Într-o parte – politicienii români cu pancarte despre invazii informaționale.
În cealaltă – reprezentantul NATO care, practic, le spune: „Nu vă mai certați cu umbrele.”
Se simțea stânjeneala până la Bruxelles.
După atâta entuziasm geopolitic, aliatul principal a venit fără popcorn.
Breaking News: război light, fără front, dar cu rating
Nimic nu se vinde mai bine decât frica. Iar „războiul hibrid” e perfect: e vag, e misterios, e imposibil de dovedit și n-are dată de încheiere.
E un concept care justifică orice: de la greșeli administrative la scăderi în sondaje.
E o poveste care face rating și ține loc de strategie.
Se anunță zilnic atacuri ipotetice și agresiuni ipotetice, totul condimentat cu apeluri la unitate.
Pe ecrane, experți în panică și analiști de serviciu dezbat „intensificarea presiunilor hibride” — adică, în traducere liberă, „comentarii pe Facebook care nu convin puterii”.
Hibridul ca brand politic
În România, panica a devenit politică publică. Se exportă frică și se importă like-uri.
Eticheta „război hibrid” e noul certificat de autenticitate al responsabilității absente.
Nu știi să gestionezi un oraș? Nu-i nimic — spune că e atac hibrid.
Nu poți opri inflația? Clar, e opera Moscovei.
Când realitatea te încurcă, imaginează-ți un inamic.
E reconfortant să lupți cu dușmani invizibili. Nu ripostează, nu dau replici și nu cer probe.
Războiul de pe rețele: apărarea cu share și like
Adevăratul front e digital, dar nu cum cred strategii noștri de weekend.
Se dă lupta cea mare între Like și Dislike, între Share și Scroll, între Postare și Meme.
Românii sunt invitați zilnic să salveze democrația apăsând „Distribuie”.
Cine nu dă share devine, evident, complice cu inamicul hibrid.
Eroii tastaturii își fac datoria patriotică din confortul canapelei, iar propaganda se hrănește cu entuziasmul celor care confundă panica cu patriotismul.
Când NATO zice nu, dar noi insistăm să fim eroi
Și totuși, după ce NATO a spus clar că nu confirmă povestea „războiului hibrid” în România, ce au făcut ai noștri?
Au ridicat din umeri și au mers mai departe, convinși că știu ei mai bine decât Alianța.
„Nu contează că NATO nu crede. Noi credem!”
Aceasta e noua dogmă națională.
De la religia ortodoxă la cea geopolitică, românul are nevoie de o credință.
Iar „războiul hibrid” e perfect: e misterios, e convenabil și, mai ales, nu se termină niciodată.
Teatrul geopolitic cu bilete gratuite
În timp ce lumea reală are conflicte adevărate, România își joacă piesa de teatru cu decoruri invizibile.
Actorii sunt serioși, publicul confuz, iar NATO… zâmbește politicos din lojă.
Adevărul e simplu: dacă nu există război, dar totuși toată lumea se apără, înseamnă că spectacolul e bun.
Și cum știm noi, românii, să transformăm orice panică în spectacol, era imposibil să ratăm și această premieră.
Așa că:
Război hibrid sau nu, show-ul merge mai departe.
Iar NATO, elegant ca un spectator occidental, aplaudă ușor și pleacă spunând:
„Interesantă piesă, dar parcă lipsea acțiunea.”
Eugen-Costin Cristescu
Jurnalist independent, Intransigent.ro


























