Un eseu despre cum o semnătură administrativă poate aprinde pușcării și stingere politică.
Există momente în administrație în care o simplă semnătură valorează mai mult decât o mie de pagini de legislație. O semnătură poate aprinde un scandal, poate da foc unei instituții și poate crea reverberații care se aud până în Parlament. Iar când această semnătură aparține lui Sorin Ion Dumitrașcu, actual city manager al Ploieștiului, trecutul revine în forță ca o grenadă cu fitil lăsat intenționat.
În data de 6 decembrie 2006, omul nostru, aflat în funcția de director general adjunct al ANP, a întocmit și semnat o adresă – nr. 250111 – referitoare la un decret de grațiere inițiat de un deputat (al cărui nume apare în Anexa 8). Acea adresă, care trebuia să reflecte doar un punct de vedere tehnic, administrativ și neangajant politic, a fost formulată într-un mod atât de confuz sau prost calculat încât a fost interpretată drept un aviz favorabil oficial al ANP privind decretul de grațiere.
Deputatul în cauză nu a ratat ocazia și a folosit imediat acea adresă într-o conferință de presă, prezentând-o ca sprijin instituțional pentru inițiativa sa. Ce a urmat?
Un val de proteste, tensiuni în spațiul public, o criză în interiorul sistemului penitenciar și, în final, greve de protest ale deținuților.
Da, ați citit bine. Dintr-o semnătură pripită și necoordonată, Dumitrașcu a devenit scânteia unui incendiu care a luat prin surprindere nu doar sistemul carceral, ci și pe doamna secretar de stat de la Ministerul Justiției, care trebuia să susțină punctul de vedere real, corect și fundamentat științific, în fața Parlamentului. În schimb, s-a trezit cu un scandal, cu o adresă fals interpretabilă și cu autoritatea pusă la zid.
Ce-ar fi fost o simplă procedură legislativă s-a transformat într-un episod de criză. Și toate urmele duc spre Dumitrașcu.
Un om care, prin lipsă de rigoare sau, mai grav, prin intenție, a oferit combustibil pentru o manipulare politică. A implicat instituția într-o dezbatere care nu o privea în mod formal și, astfel, a aruncat o umbră de îndoială asupra imparțialității ANP-ului.
Și, în mod ironic, în loc să fie tras la răspundere, a fost, mai târziu, recompensat cu funcții mai mari, mai bine plătite, mai puțin vizibile.
Ca și cum o greșeală de proporții care a contribuit la revolta deținuților ar fi fost doar… o stângăcie de comunicare.
Poate că în mintea d-lui Dumitrașcu, adresa respectivă era doar un gest formal, o semnătură de birou. Dar pentru un sistem întreg, a fost semnalul de alarmă.
Într-un stat normal, asemenea eroare – cu impact social real – ar fi însemnat finalul carierei. La noi, a fost doar capitolul următor.

























