În iunie 2020, pe fundalul unei lumi zguduite de pandemia COVID-19, Forumul Economic Mondial (WEF), condus de Klaus Schwab, a lansat ideea Marii Resetări (The Great Reset). Un concept ambițios, prezentat ca fiind „o oportunitate unică” de a reconstrui ordinea mondială, Marea Resetare a promis o lume mai bună: sustenabilă, digitalizată și echitabilă.
Astăzi, în decembrie 2024, la patru ani distanță, ne aflăm în fața unei realități complexe, unde promisiunile globale au produs efecte contradictorii, resimțite cu precădere de țările cu economii vulnerabile, precum România. Sub presiunea tranziției ecologice, a digitalizării accelerate și a restructurării sociale, România se confruntă cu o alegere dificilă: cum să adopte progresul global fără a-și pierde echilibrul economic, cultural și social?
Tranziția verde – un vis ecologic, o realitate dureroasă
Promisiunea:
Tranziția verde reprezintă inima Marii Resetări. WEF a pledat pentru o reducere drastică a emisiilor, cu scopul de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Politicile globale au vizat eliminarea combustibililor fosili, trecerea la surse de energie regenerabilă și restricționarea industriilor poluante.
Realitatea în România:
În România, acest obiectiv s-a tradus prin:
- Închiderea minelor de cărbune din Valea Jiului și Gorj, lăsând în urmă comunități fără locuri de muncă și fără alternative economice.
- Facturi la energie mult mai mari, din cauza importurilor costisitoare pentru a compensa lipsa producției interne.
- Lipsa investițiilor în infrastructura necesară pentru energie regenerabilă, ceea ce a amplificat dependența de importuri.
Efectele:
- Regiuni întregi au fost lovite de șomaj și sărăcie, fără soluții reale pentru reconversia profesională.
- Creșterea sărăciei energetice: milioane de români se confruntă cu dificultăți în plata facturilor.
- Resentimente față de „pedepsirea” unor state vulnerabile în numele unor obiective globale.
În timp ce tranziția verde promite o lume mai curată, în România ea a adus instabilitate economică și socială, lăsând în urmă oameni care plătesc prețul unui ideal globalist.
Digitalizarea accelerată – progres sau control?
Promisiunea:
Digitalizarea, prezentată ca soluție pentru eficiență și transparență, include automatizarea industriilor, digitalizarea instituțiilor publice și introducerea monedelor digitale.
Realitatea în România:
- Zonele rurale, care acoperă o bună parte a țării, suferă de lipsă de infrastructură digitală și educație tehnologică.
- Introducerea ideii de monedă digitală (CBDC) a stârnit îngrijorări privind supravegherea tranzacțiilor și limitarea libertăților economice.
- Instituțiile publice nu au fost pregătite pentru o digitalizare completă, iar birocrația s-a transformat într-o birocrație digitală la fel de greoaie.
Efectele:
- Excluderea digitală a celor care nu au acces la tehnologie: bătrânii, locuitorii din mediul rural, categoriile vulnerabile.
- Creșterea suspiciunilor privind supravegherea populației, în special prin controlul digital al finanțelor.
- Polarizarea economică: marile corporații IT domină piața, în timp ce micii producători și antreprenorii români sunt marginalizați.
Digitalizarea este un motor al progresului, dar, în România, lipsa echității în implementare a creat noi forme de excluziune socială.
Restructurarea sistemelor sociale – idealuri versus realitate
Promisiunea:
Combaterea inegalităților sociale prin redistribuirea resurselor, programe de sprijin pentru categoriile vulnerabile și reformarea sistemelor sociale.
Realitatea în România:
- Programele sociale finanțate din fonduri europene sunt insuficient gestionate și nu ajung la cei care au nevoie.
- Creșterea prețurilor la alimente și energie a lovit cel mai puternic în clasa de mijloc și categoriile sărace.
- Lipsa unei strategii naționale a adâncit decalajele dintre mediul rural și cel urban.
Efectele:
- O frustrare socială crescândă față de politicile percepute ca fiind dictate „de sus”.
- Consolidarea inegalităților economice, cu o clasă de mijloc tot mai vulnerabilă.
- Accenturarea fenomenului de migrație economică, tinerii continuând să plece în căutarea unui trai mai bun.
România între progresul global și interesul național
La patru ani de la lansarea Marii Resetări, România se află la o răscruce:
- Tranziția verde a adus costuri economice greu de suportat pentru o populație fragilă.
- Digitalizarea a creat noi forme de excluziune și a alimentat temeri privind libertatea individuală.
- Restructurarea socială nu a reușit să reducă inegalitățile, ci, dimpotrivă, le-a accentuat.
Promisiunile WEF, deși nobile în teorie, au generat efecte contradictorii într-o țară precum România, unde implementarea unor astfel de politici globale fără o adaptare la contextul local a creat vulnerabilități noi.
În acest peisaj, România are nevoie urgentă de o strategie națională clară, care să găsească un echilibru între modernizare și protejarea suveranității economice și sociale. Progresul adevărat nu înseamnă acceptarea oarbă a politicilor globale, ci adaptarea inteligentă a acestora pentru a servi interesele cetățenilor.
Fără acest echilibru, riscăm să devenim o piesă mică în mecanismul unei lumi globalizate, fără voce și fără identitate. România trebuie să aleagă un viitor construit pe propriile valori și priorități.
Am ales să vă propun spre final o prezentare a efectelor acestei Mari Resetări la nivelul facturilor la energie mult mai mari în România din cauza importurilor costisitoare pentru a compensa lipsa producției interne.
1. Declanșarea crizei energetice
Creșterea facturilor la energie este rezultatul unei serii de factori interconectați care au amplificat vulnerabilitatea energetică a României în ultimii ani:
- Închiderea treptată a minelor de cărbune și a unor centrale termoenergetice a redus semnificativ capacitatea de producție internă a energiei.
- Tranziția accelerată către energie verde, fără investiții adecvate în infrastructură și surse alternative eficiente, a creat un gol în producție.
- Dependența de gazele naturale pentru încălzire și producerea electricității a crescut, în condițiile unei volatilități ridicate a prețurilor pe piața internațională.
2. Importuri costisitoare pentru compensarea deficitului
România, care până în anii 2000 era un exportator net de energie electrică, a devenit în ultimii ani un importator net, în special în perioadele de consum ridicat (iarna și vara):
- Lipsa de investiții în retehnologizarea centralelor electrice și în infrastructura energetică a dus la o producție insuficientă pentru a acoperi cererea internă.
- Importuri scumpe de energie: România cumpără energie electrică din piețele europene (Ungaria, Bulgaria, Serbia) la prețuri mult mai mari decât costurile interne de producție.
- În condițiile în care prețul energiei este influențat de piața europeană, România este expusă la fluctuațiile dramatice de preț din cauza cererii crescute și a crizelor geopolitice (ex.: conflictul Rusia-Ucraina).
3. Efectele liberalizării pieței energiei
Începând cu 2021, liberalizarea pieței energiei electrice și a gazelor naturale în România a permis furnizorilor să ajusteze prețurile în funcție de evoluția pieței internaționale. Aceasta a dus la:
- Creșteri bruște ale facturilor pentru populație și pentru consumatorii industriali.
- Lipsa unor mecanisme eficiente de protejare a consumatorilor vulnerabili.
- Accentul pe energie verde a dus la costuri suplimentare pentru certificatele de emisii de carbon, care s-au reflectat direct în prețul final plătit de consumator.
P.S. În Valea Jiului, procesul de închidere a minelor de cărbune a început în anii 1990 și a continuat treptat:
- 1990: Existau 15 mine active în Valea Jiului.
- 2015: Mina Petrila a fost închisă.
- 2017: Minele Uricani și Paroșeni au fost închise definitiv.
- 2018: Minele Lonea și Lupeni erau programate pentru închidere, dar activitatea a continuat din motive de siguranță.
- 2022: Se estimează că mai puțin de 3.000 de mineri activau în Valea Jiului.
- 2024: Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 790 de milioane de euro pentru închiderea minelor Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, cu termen de închidere până în 2032. Adevărul
În județul Gorj, minele de cărbune au fost, de asemenea, supuse unui proces de închidere treptată, în conformitate cu angajamentele României de a elimina producția de cărbune până în 2032.
Aceste măsuri fac parte din angajamentul României de a elimina treptat producția de cărbune până în 2032, conform Planului Național de Redresare și Reziliență și Planului Teritorial pentru o Tranziție Justă.
Este important de menționat că datele exacte privind închiderea fiecărei mine pot varia, iar procesul de închidere implică etape multiple, inclusiv încetarea producției, securizarea siturilor și reabilitarea mediului.
