În prezenţa preşedintelui de onoare al PNL, dl. Mircea Ionescu Quintus, conducerea Uniunii Social Liberale din Prahova s-a reunit joi, 10 noiembrie 2011, pentru a decide asupra candidaturilor comune sau separate la funcţia de primar, în toate localităţile judeţului, inclusiv asupra ponderii şi succesiunii pe listele de consilieri judeţeni şi consilieri locali în cadrul Consiliilor Locale ale municipiilor Ploieşti şi Câmpina.
Deciziile adoptate s-au referit la strategia de repartizare a locurilor pe listele electorale, lista completă urmând să fie comunicată după validarea în cadrul USL, la nivel naţional.
BIROUL DE PRESĂ
USL PRAHOVA