Poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că ieri, în jurul orei 14, de trei tineri au sustras o sumă de bani din buzunarul unui copil, în timp ce acesta se afla pe o stradă din municipiu.
La faţa locului s-a deplasat cu operativitate o patrulă de siguranţă publică, care în urma activităţilor desfăşurate, a reuşit ca în scurt timp să-i depisteze pe suspecţi.
Aceştia sunt trei minori din Ploieşti, cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, care în timp ce se aflau pe o stradă din zona de nord a municipiului, au acostat un elev în vârstă de 12 ani, cerându-i bani şi ţigări.
Unul dintre susupecţi a luat din buzunarul elevului suma de 18 lei, după care toţi trei au fugit.
Cei trei suspecţi sunt cercetaţi în prezent pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, verificările fiind continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.