• Ultimele
SC PROSPECTIUNI SA: DREPT LA REPLICA

SC PROSPECTIUNI SA: DREPT LA REPLICA

6 iulie 2014
Trei decenii de reforme în educație, milioane cheltuite și întrebarea pe care România evită să și-o pună: cum e posibil ca 43% dintre români să citească fără să mai înțeleagă?

Trei decenii de reforme în educație, milioane cheltuite și întrebarea pe care România evită să și-o pună: cum e posibil ca 43% dintre români să citească fără să mai înțeleagă?

12 iunie 2026
Primăria Ploiești recunoaște oficial: Podul de la Sud este în stare critică. Dar evită să spună limpede dacă este sau nu „punct strategic”

Podul de la Sud: pasajul „în stare critică” peste care ploieștenii circulă cu ochii închiși, în timp ce administrația are alte priorițăți, nu viața oamenilor

12 iunie 2026
Locuitorii de pe strada Furnalului amenință Primăria Ploiești și pe primarul Mihai Polițeanu cu procese

Locuitorii de pe strada Furnalului amenință Primăria Ploiești și pe primarul Mihai Polițeanu cu procese

11 iunie 2026
Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER – emoție, energie, spectacol, la Teatrul Municipal Baia Mare.

Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER – emoție, energie, spectacol, la Teatrul Municipal Baia Mare.

11 iunie 2026
Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice

Monitorizare sau control paralel? Întrebările fără răspuns din spatele HCL 192/2026

11 iunie 2026
RĂZBOI DESCHIS ÎN MAGISTRATURĂ. Forumul Judecătorilor acuză CSM că vorbește în numele a 3.580 de judecători fără mandat explicit și anunță posibilă acțiune în instanță

RĂZBOI DESCHIS ÎN MAGISTRATURĂ. Forumul Judecătorilor acuză CSM că vorbește în numele a 3.580 de judecători fără mandat explicit și anunță posibilă acțiune în instanță

11 iunie 2026
CSM acuză Guvernul că destabilizează justiția: peste 800 de posturi de judecător sunt vacante, iar instanțele au deja 2,4 milioane de dosare

Secţia pentru judecători apără independenţa justiţiei în faţa unui atac fără precedent în istoria post-revoluţionară a României

10 iunie 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță

Comisia care vrea să controleze Cultura. HCL 192/2026 ridică întrebări serioase despre limitele puterii Consiliului Local Ploiești

10 iunie 2026
Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice

ADOR solicită revocarea HCL nr. 132/2026 privind reorganizarea Primăriei Ploiești

10 iunie 2026
Cum a descoperit Poliția Locală că „hazna” este specie protejată de Constituție și a închis ochii la jignirile aduse de primarul Polițeanu unei publicații locale

Cum a descoperit Poliția Locală că „hazna” este specie protejată de Constituție și a închis ochii la jignirile aduse de primarul Polițeanu unei publicații locale

9 iunie 2026
Publicitate gratuită// Lansarea lucrării „Primarul în jurisprudența Curții Constituționale” la UPG Ploiești

Publicitate gratuită// Lansarea lucrării „Primarul în jurisprudența Curții Constituționale” la UPG Ploiești

9 iunie 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

În loc să analizeze juridic posibila încetare de drept a mandatului lui Cristian-Mihai Neagu, secretarul general al Municipiului Ploiești cere răspunsuri de la REPER și MNP, deși documentul oficial obținut de la Tribunal indica deja apartenența politică REPER

8 iunie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
sâmbătă, 13 iunie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

SC PROSPECTIUNI SA: DREPT LA REPLICA

Acasă AIR Anchete
6 iulie 2014
SC PROSPECTIUNI SA: DREPT LA REPLICA
Cuprins

Inainte de a va lasa sa cititi dreptul la replica al SC Prospectiuni SA la articolul mentionat mai jos, vreau sa fac cateva precizari. Prima ar fi ca apreciez deschiderea pe care aceasta firma o are in comunicarea cu presa si cetatenii, prin comparatie cu cei de la OMV Petrom, in speta Nicolae Neculaescu, directorul adjunct al OMV Petrom SA zona de productie 7 Muntenia Est si asistenta lui de buzunar, Madalina Dumitru care, timp de trei luni au dat dovada de o nesimtire fara margini, refuzand sa stea de vorba despre un caz( despre care o sa relatez cand voi avea toate datele) care privea OMV si sa discutam despre un proiect. Acesti doi nesimtiti sunt motivul principal al aversiunii mele fata de OMV Petrom si, de fiecare data cand vor gresi, voi fi acolo.

In ceea ce priveste dreptul la replica de mai jos spun asa:

  1. Potrivit documentelor pe care le am, SC Prospectiuni SA are una dintre autorizatiile mentionate, respectiv Autorizatia eliberata in comun de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale( nr. 5/08.01.2010) si Ministerul Administratiei si Internelor- Directia Generala a Politieci Bucuresti( nr. 120872/ 16.02.2010) care se vizeaza anual, expirata din data de 14.02.2014.
  2. In cea de-a doua precizare facuta de SC Prospectiuni SA de mai jos, reprezentantii firmei confirma ca „    Procedurile de achiziţie date pe care le folosește Prospecţiuni SA sunt similare cu cele folosite pentru toate tipurile de resurse minerale”, implicit pentru cele care stau la baza viitoarelor presupuse explorari si exploatari de gaze de sist ale OMV Petrom. Noi am spus in articolul mentionat, ca exista suspiciunea de fals si uz de fals, pentru ca in adresele oficiale inregistrate la primaria Lipanesti se mentioneaza ca „studiile nu vizeaza explorarea si exploatarea gazelor de sist”, iar peste cativa ani, daca se vor gasi aceste zacaminte si vor fi exploatate, atunci se activeaza infractiunile la care am facut referire.

 
DREPT LA REPLICA

 Pozitia oficiala a companiei Prospectiuni cu privire la articolul aparut in data de 02.07.2014, pe site-ul www.incomodph.ro: “Lipanesti nu permite prospectiunile seismice 3D. Ce nu spune OMV Petrom atunci cand afirma ca prospectiunile lor nu au legatura cu gazele de sist?!”

Jurnalist: Eugen Cristescu

Data: 04.07.2014

 

Stimate domnule Eugen Cristescu,

Compania noastră apreciază activitatea dumneavostră jurnalistică şi faptul că sunteţi un lider de opinie preocupat de interesul public şi dreptul la informare. De aceea, în calitate de cititori, am sesizat că pe data de 2 iulie 2014 aţi publicat un articol sub titlul “Lipanesti nu permite prospectiunile seismice 3D. Ce nu spune OMV Petrom atunci cand afirma ca prospectiunile lor nu au legatura cu gazele de sist?!”.

De aceea, dorim să răspundem întrebărilor dumneavoastră la fel cum facem în fiecare zi, în dialogul pe care îl avem cu jurnalişti de pe întregul teritoriu al României, care ne transmit întrebări şi ne solicită puncte de vedere pentru a relata despre subiectul prospectării resurselor naturale. Suntem o companie deschisă şi ne dorim informarea corectă a tuturor jurnaliştilor şi, implicit, a publicului din România. De aceea, ne exprimăm deschiderea către dialogul cu dumneavoastră şi vă îndemnăm să vă adresaţi biroului nostru de relaţii cu presa ori de câte ori sunteţi interesat să dezvoltaţi subiecte care au legătură şi cu activitatea noastră.

Referitor la articolul menționat mai sus, vă punem la dispoziție următoarele informaţii, pe care vă solicităm să le aduceţi la cunoștinţă cititorilor dumneavoastră, în virtutea dreptului la replică:

1)     Prospecţiuni SA operează în conformitate cu cerinţele legale impuse de statul român şi a fost autorizată de ANRM (Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale) în vederea furnizării serviciilor de achiziţii de date geofizice. Compania deține toate permisele şi aprobările de la Ministerul Mediului, de la autorităţi guvernamentale şi de la furnizori de utilităţi şi infrastructură pentru a opera activitatea de prospectare. La rândul său, conform acestor avize, Prospecţiuni SA a notificat autorităţile locale cu privire la lucrările sale.

2)     Procedurile de achiziţie date pe care le folosește Prospecţiuni SA sunt similare cu cele folosite pentru toate tipurile de resurse minerale. Prospecţiuni SA utilizează tehnici sigure şi echipamente moderne de obţinere a datelor. Legat de activitatea companiei din comuna Lipăneşti, în funcţie de tipul solului şi nu de al resurselor căutate, utilizam maşini care generează vibraţii sau mici explozii controlate, ambele fiind surse de generare a undelor elastice. Acestea sunt metode clasice, care nu au efecte asupra mediului sau a oamenilor, şi sunt practicate în România de peste 60 de ani.

Vă asigurăm încă o dată că aveţi toată susţinerea noastră în realizarea materialelor.

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Primăria Ploiești recunoaște oficial: Podul de la Sud este în stare critică. Dar evită să spună limpede dacă este sau nu „punct strategic”
Anchete

Podul de la Sud: pasajul „în stare critică” peste care ploieștenii circulă cu ochii închiși, în timp ce administrația are alte priorițăți, nu viața oamenilor

12 iunie 2026
Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice
Anchete

Monitorizare sau control paralel? Întrebările fără răspuns din spatele HCL 192/2026

11 iunie 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță
Anchete

Comisia care vrea să controleze Cultura. HCL 192/2026 ridică întrebări serioase despre limitele puterii Consiliului Local Ploiești

10 iunie 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă
Anchete

În loc să analizeze juridic posibila încetare de drept a mandatului lui Cristian-Mihai Neagu, secretarul general al Municipiului Ploiești cere răspunsuri de la REPER și MNP, deși documentul oficial obținut de la Tribunal indica deja apartenența politică REPER

8 iunie 2026
Prefectura Prahova, paravan administrativ în cazul Neagu? Răspunsul care ridică mai multe întrebări decât lămuriri
Anchete

Prefectura Prahova, paravan administrativ în cazul Neagu? Răspunsul care ridică mai multe întrebări decât lămuriri

4 iunie 2026
Cum a găsit Guvernul sute de milioane pentru un port strategic al Republicii Moldova, în timp ce cel mai mare șantier naval al României era lăsat să se prăbușească?
Anchete

Cum a găsit Guvernul sute de milioane pentru un port strategic al Republicii Moldova, în timp ce cel mai mare șantier naval al României era lăsat să se prăbușească?

2 iunie 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Analfabetismul funcțional – eșecul perfect al unei tranziții mimate

8 decembrie 2025

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Primăria Ploiești recunoaște oficial: Podul de la Sud este în stare critică. Dar evită să spună limpede dacă este sau nu „punct strategic”
Anchete

Podul de la Sud: pasajul „în stare critică” peste care ploieștenii circulă cu ochii închiși, în timp ce administrația are alte priorițăți, nu viața oamenilor

de Costin Cristescu
12 iunie 2026
0

Podul de la Sud se degradează, iar autoritățile încă pasează răspunderea Podul de la Sud din Ploiești nu mai este...

Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice

Monitorizare sau control paralel? Întrebările fără răspuns din spatele HCL 192/2026

11 iunie 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță

Comisia care vrea să controleze Cultura. HCL 192/2026 ridică întrebări serioase despre limitele puterii Consiliului Local Ploiești

10 iunie 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

În loc să analizeze juridic posibila încetare de drept a mandatului lui Cristian-Mihai Neagu, secretarul general al Municipiului Ploiești cere răspunsuri de la REPER și MNP, deși documentul oficial obținut de la Tribunal indica deja apartenența politică REPER

8 iunie 2026
Prefectura Prahova, paravan administrativ în cazul Neagu? Răspunsul care ridică mai multe întrebări decât lămuriri

Prefectura Prahova, paravan administrativ în cazul Neagu? Răspunsul care ridică mai multe întrebări decât lămuriri

4 iunie 2026
Cum a găsit Guvernul sute de milioane pentru un port strategic al Republicii Moldova, în timp ce cel mai mare șantier naval al României era lăsat să se prăbușească?

Cum a găsit Guvernul sute de milioane pentru un port strategic al Republicii Moldova, în timp ce cel mai mare șantier naval al României era lăsat să se prăbușească?

2 iunie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro