Avem vești proaspete. Carmen Gheorghe este din nou, pe un mandat de patru ani, președintele Federației Polițiștilor Locali din România. În perioada 3-4 februarie a avut loc la Predeal întâlnirea tuturor membrilor federațiilor, pentru alegerea noului președinte. În urma voturilor, fosta directoare a Poliției Comunitare Ploiești a ieșit învingătoare și va conduce această structură pe încă patru ani de acum încolo. Dacă nici asta nu e o recunoaștere a valorii, ce ar mai putea fi? „Mulțumesc, în pimul rând, primarului Câmpinei, Horia Tiseanu că a avut încredere în profesionalismul meu. Vom face o echipă profesionistă care să vegheze pentru câmpineni. Un alt merit al primarului Tiseanu este acela că eu am rămas în continuare președintele Federației Polițiștilor Locali din România, datorită faptului că a acceptat această colaborare de care nu va regreta. S-a reușit să se treacă și peste Legea 329/2009, pentru că mulți dintre directorii din țară nu au renunțat la pensie și atunci au apărut directori noi. Voi încerca să îl cooptez și pe noul director al Poliței Comunitare Ploiești, cu care îmi doresc să am o relație de colaborare folițiști comunitari foarte bună. Eu nu i-am făcut nimic acestui om, el dacă mi-a făcut mie asta este altceva. Eu cred că agenții comunitari ploieșteni merită să lupte pentru salarizare, continuitate, pentru un loc sigur de muncă. Atunci directorul lor trebuie să militeze alături de mine. Milităm pentru binele agenților comunitari, dar nu contează că sunt ploieșteni sau câmpineni sau din alte localități, ci polițiști comunitari, în general. Trebuie să se înțeleagă că această structură este a adminsitrației publice locale și că nu trebuie să fie la cheremul vreunui alt for”, a declarat Carmen Gheorghe pentru incomodph.ro.
Așadar, domnule Călin Nicolae, care ai îndeplinit și îndeplinești rolul de pâlnie în urechea primarului, nu mai aburii polițiștii comunitari din subordine cum că fosta directoare nu le-a dat bani și că ea e de vină pentru toate relele din lume. Le spui numai minciuni și vor vedea că Gheorghe se va lupta pentru drepturile lor, prin funcția pe care o deține. Vaida, Soichiciu, Duță tot mama voastră a rămas Carmen Gheorghe. Vorba lui Băsescu…un fleac, i-am ciuruit!