Astăzi, am transmis solicitări oficiale, în format scris (PDF), prin e-mail, către organizațiile locale ale partidelor Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Alianța pentru Unirea Românilor și Mișcarea Noi, Ploieștenii, prin care am solicitat clarificări privind fundamentarea votului consilierilor locali pentru aprobarea împrumutului de 50 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI).
Solicitările vizează justificarea oportunității acestui împrumut în contextul unei situații juridice incerte privind operatorul de transport public TCE SA, marcată de:
-
datorii fiscale semnificative;
-
invocarea publică a posibilității intrării în insolvență;
-
expirarea contractului de delegare a serviciului de transport public la data de 24 octombrie 2026;
-
lipsa unei strategii publice clar asumate privind operatorul serviciului după această dată.
În mod concret, partidelor politice li s-a cerut să precizeze:
-
ce analize juridice și economice au stat la baza votului;
-
dacă au fost evaluate riscurile financiare și juridice asociate împrumutului;
-
dacă votul a avut în vedere scenarii alternative privind viitorul operatorului de transport și exploatarea investiției realizate din fonduri împrumutate.
Demersul are un scop exclusiv de transparență decizională și informare corectă a cetățenilor, având în vedere impactul financiar major al împrumutului asupra bugetului municipiului Ploiești.
De asemenea, în fiecare adresă transmisă am solicitat înregistrarea oficială a cererii și comunicarea numărului de înregistrare aferent, urmând ca răspunsurile — sau lipsa acestora — să fie aduse la cunoștința publicului.

























