• Ultimele

„Follow the money” şi comunicarea mai bună cu mediul de afaceri bancar – priorităţi pentru organele de urmărire penală

28 septembrie 2011
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

10 noiembrie 2026
ADOR cere explicații oficiale despre intabularea terenurilor pentru parcările condominale. Nu poți construi un regulament serios pe terenuri neclarificate juridic

PARCĂRILE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

9 noiembrie 2026
EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Târgul de Crăciun din Ploiești: afacerea de 1,8 milioane de lei, redevența care înghite profitul și licitația care poate ajunge la negociere fără anunț

6 noiembrie 2026
BALCOANELE ÎNCHISE FĂRĂ AUTORIZAȚIE NU ADUC AUTOMAT IMPOZITE DUBLE! Ordinul de astăzi 5 noiembrie al ministrului care pune frână sancțiunilor și ridică întrebări pentru Primăria Ploiești

BALCOANELE ÎNCHISE FĂRĂ AUTORIZAȚIE NU ADUC AUTOMAT IMPOZITE DUBLE! Ordinul de astăzi 5 noiembrie al ministrului care pune frână sancțiunilor și ridică întrebări pentru Primăria Ploiești

5 noiembrie 2026
18 proiecte europene, incheiate cu ADR Sud Muntenia in 2019 de primaria Ploiesti sunt la pamant si risca sa fie rezilate. Volosevici, cat mai prostesti lumea, da-o incolo de treaba?

ADOR cere Primăriei Ploiești să oprească majorările nejustificate ale impozitelor pentru 2027. Cât mai trebuie să plătească ploieștenii pentru a acoperi necesitățile bugetare ale administrației Polițeanu?

5 noiembrie 2026
Analiză// Cât de grav va afecta Ploieștiul noua Ordonanță de Urgență a Guvernului? Potențiale soluții pentru subvenție la gigacalorie

ADOR cere retragerea proiectului privind noua zonare fiscală a Ploieștiului. Primăria trebuie să explice de ce ploieștenii ar urma să plătească impozite mai mari în 2027

5 noiembrie 2026
Bogdan Toader promite ploieștenilor că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi sau impozite duble

Bogdan Toader promite ploieștenilor că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi sau impozite duble

4 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026
Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

4 noiembrie 2026
Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

3 noiembrie 2026
IN MEMORIAM | Ioan Popescu – O viață dedicată jurnalismului, un nume care rămâne în memoria presei prahovene

IN MEMORIAM | Ioan Popescu – O viață dedicată jurnalismului, un nume care rămâne în memoria presei prahovene

1 noiembrie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
marți, 10 noiembrie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

„Follow the money” şi comunicarea mai bună cu mediul de afaceri bancar – priorităţi pentru organele de urmărire penală

Acasă Utile Comunicate
28 septembrie 2011
Cuprins

Principiul „follow the money” trebuie considerat o prioritate a organelor de urmărire penală este una dintre concluziile celui de-al doilea atelier de lucru tematic organizat de Ministerul Justiţiei, coordonator al proiectului „Sporirea eficienţei şi a eficacităţii în domeniul combaterii spălării de bani şi al recuperării creanţelor”.

Reuniunea, ţinută la Constanţa în perioada 19 – 21 septembrie, a beneficiat de prezenţa unor magistraţi şi experţi din Franţa, Germania şi Spania, dar şi din ţara noastră: judecători din raza Curţilor de Apel Constanţa, Galaţi, procurori din cadrul DIICOT, DNA, precum şi poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor şi criminalităţii organizate.

Principalele concluzii rezultate în urma atelierului de lucru au fost următoarele:

1. Pentru toate autorităţile judiciare din statele membre ale UE participante, abordarea criminalităţii, în special a celei economico – financiare, se realizează, din ce în ce mai mult, prin prisma confiscării produsului infracţional, în paralel cu abordarea de tip represiv, respectiv condamnarea la pedepse cu închisoarea a celor vinovaţi. Principiul „follow the money” trebuie considerat o prioritate a organelor de urmărire penală;

2. Legislaţia românească în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor/finanţării terorismului, respectiv măsurilor asigurătorii şi confiscării, oferă suficiente instrumente autorităţilor judiciare române, fiind în concordanţă cu standardele şi convenţiile europene şi internaţionale în materie. Instituţia „confiscării extinse” va fi reglementată pentru a oferi suficiente instrumente organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată. Nu mai puţin, este necesară adoptarea proiectului de lege pentru modificarea Codului de procedură penală care permite valorificarea anumitor categorii de bunuri sechestrate înainte de a se dispune măsura confiscării de către instanţa de judecată.

De asemenea, se impune utilizarea instrumentelor legale existente referitoare la tehnici speciale de investigaţie, precum livrarea supravegheată, investigatorii sub acoperire, monitorizarea conturilor bancare, accesul la sisteme informatice, în condiţiile prevăzute de lege;

3. Necesitatea utilizării instrumentelor legale europene, pentru o cooperare judiciară eficientă şi rapidă (a se vedea Decizia cadru 2006/783/JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce pentru hotărârile de confiscare, precum şi Decizia cadru 2003/577/JAI privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor, implementate de România din anul 2008). Ca obiectiv prioritar al organelor judiciare din Statele Membre trebuie realizată o „coordonare a anchetelor”;

4. Trimiterea în judecată a persoanelor juridice reprezintă un alt instrument care poate fi folosit în lupta împotriva spălării banilor, instrument utilizat din ce în ce mai mult atât de magistraţii români, cât şi de colegii din statele membre UE partenere;

5. Se impune o cooperare mai bună între instituţiile din sistemul judiciar şi „ofiţerii de conformitate”, respectiv persoanele desemnate conform art. 14 alin. 1 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările ulterioare. Principala motivaţie este determinată de necesitatea probării unor fapte de spălare de bani inclusiv prin înscrisuri deţinute de instituţii de credit şi financiare. În acest sens, la activităţile ulterioare vor fi invitaţi şi ofiţeri de conformitate ai băncilor. De menţionat că în practică au existat situaţii în care angajaţii băncilor nu au dat curs solicitărilor organelor de urmărire penală, uneori în lipsa indicării exprese a necesităţilor anchetei; ca atare, o mai bună comunicare între organele statului şi mediul de afaceri bancar va aduce beneficii reciproce;

6. Abordarea infracţiunii de spălare a banilor ca o infracţiune autonomă, fără a fi condiţionată de o condamnare anterioară sau simultană pentru infracţiunea generatoare, premisă. În anul 2010, a fost emis primul rechizitoriu din România cu acest tip nou de abordare, care este în perfectă consonanţă cu instrumentele internaţionale ratificate de România;

7. Utilizarea prevederilor art. 23 alin. 5 din Legea nr. 656/2002 care consacră legislativ prevederile convenţiilor internaţionale referitoare la „probele indirecte”, circumstanţe faptice obiective care pot servi la dovedirea laturii subiective a infracţiunii de spălare a banilor;

8. Identificarea bunurilor aflate pe teritoriul altor ţări UE şi care pot fi sechestrate/confiscate prin apelarea la reţeaua oficiilor de recuperare a creanţelor, reglementate prin Decizia 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor din Statele Membre în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile.

Decizia a fost implementată în România prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 32/2011 privind desemnarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile;

9. Schimbul de bune practici între statele membre UE, prin identificarea cazurilor de corupţie şi criminalitate organizată instrumentate cu succes şi confirmate de instanţele de judecată şi prezentarea acestor speţe specialiştilor implicaţi în combaterea fenomenului, în vederea aplicării celor mai eficiente metode de prevenire şi combatere a spălării banilor, precum şi de confiscare a produsului infracţional.

Reamintim că proiectul are ca beneficiari Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi va fi implementat de către Ministerul Justiţiei, prin Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene, în parteneriat cu alte trei state membre ale Uniunii Europene, respectiv:

1. Franţa – Şcoala Naţională de Magistratură,

2. Germania – Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională

3. Spania – Institutul de Studii Fiscale.

Ministerul Justiţiei va organiza încă două ateliere de lucru la Timişoara (noiembrie 2011) şi Baia Mare (ianuarie 2012). Totodată vor fi realizate asemenea seminarii în fiecare din cele trei state membre partenere.

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

18 proiecte europene, incheiate cu ADR Sud Muntenia in 2019 de primaria Ploiesti sunt la pamant si risca sa fie rezilate. Volosevici, cat mai prostesti lumea, da-o incolo de treaba?
Comunicate

ADOR cere Primăriei Ploiești să oprească majorările nejustificate ale impozitelor pentru 2027. Cât mai trebuie să plătească ploieștenii pentru a acoperi necesitățile bugetare ale administrației Polițeanu?

5 noiembrie 2026
Analiză// Cât de grav va afecta Ploieștiul noua Ordonanță de Urgență a Guvernului? Potențiale soluții pentru subvenție la gigacalorie
Comunicate

ADOR cere retragerea proiectului privind noua zonare fiscală a Ploieștiului. Primăria trebuie să explice de ce ploieștenii ar urma să plătească impozite mai mari în 2027

5 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă
Comunicate

ADOR cere oprirea majorării impozitelor pe locuințele ploieștenilor! Primăria Polițeanu, contestată oficial înaintea votului din Consiliul Local

27 octombrie 2026
De astazi s-a oprit furnizarea de caldura in apartamente. Platim mai putin intretinerea
Comunicate

Bogdan Becheanu anunța pentru Intransigent pornirea căldurii în jurul datei de 15 octombrie. Termo Ploiești amână furnizarea până pe 17–20 octombrie, deși temperaturile au coborât la 2°C. ADOR și UAP Prahova au notificat oficial operatorul și Primăria, cerând pornirea imediată a încălzirii!

16 octombrie 2026
Călin Georgescu, mesaj emoționant către români: „Nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți”
Comunicate

ADOR internaționalizează cazul Călin Georgescu: sesizări către ONU, OSCE și Consiliul Europei

13 octombrie 2026
Planurile naționale de redresare: PE evaluează eficiența finanțării pe perioada crizei
Comunicate

ADOR sesizează instituțiile europene privind garanțiile procesuale, independența justiției și suspiciunile privind modificarea parametrilor repartizării aleatorii a dosarelor

8 octombrie 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă
Anchete

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

de Costin Cristescu
9 noiembrie 2026 - Actualizat 10 noiembrie 2026
0

Ploiești, noiembrie 2026. Când votul Consiliului Local nu rezolvă problemele din spatele hotărârilor Pe 30 iunie 2026, Consiliul Local Ploiești...

ADOR cere explicații oficiale despre intabularea terenurilor pentru parcările condominale. Nu poți construi un regulament serios pe terenuri neclarificate juridic

PARCĂRILE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

9 noiembrie 2026
EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

9 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Târgul de Crăciun din Ploiești: afacerea de 1,8 milioane de lei, redevența care înghite profitul și licitația care poate ajunge la negociere fără anunț

6 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026
Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

4 noiembrie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro