Stiu ca esti la pamant la fel ca mine. Ne taram amandoua, de 15 ani, intr-o relatie fara sfarsit. Suntem prea lase sa spunem NU. Pentru binele relatiei? Pentru binele nostru? Pentru binele binelului… si ochii lumii. Avem o relatie in care spunem sincer ce ne doare. Dar, din pacate, cel din fata noastra nu e medic. Nici de suflet, nici de trup. Ii spunem off-ul nostru: ca ne simtim neglijate, dar in acelasi timp folosite. In week-end incepe cosmarul nostru si nu se termina nicoiodata. BA DA. E o mica pauza “fiziologica”. De luni pana vineri suntem oricum in gura lui… doar iubite nu suntem. Suntem orice altceva in afara de ceea ce ar trebui sa fie o sotie in casnicie si un act sexual care sa definitiveze placut aceasta unire.
Cand spun ca strigam in gura mare ca ne doare, nu exagerez delok. Oricum nu suntem intrebate daca ne deranjeaza sexul la comanda. Instinctul animalului dornic de placeri este mai puternic decat suspinul nostru indepartat de neputinta.
Sa ne cautam alinarea in bratele altui barbat? Exista oare barbati care stiu sa daruiasca totul asa cum am daruit noi la inceput? Un inceput dureros, cu respingeri, cu frustrari, cu vorbe si fapte care mi-au adus trupul si sufletul spre frigiditate.
Acum suntem cautate doar pentru “nevoile” lui. Singur nu mai gaseste satisfactie si atunci, daca tot are un obiect langa el, de ce sa nu-l foloseasca? Spun “nevoile” lui pentru ca, dezamagite, de prea multe ori, am incetat sa ne mai gandeim la “nevoile” noastre.
Caut in privirea fiecarui barbat dorinta de a ma vedea, de a ma cunoaste, de a ma face femeie. O fi bine? O fi rau? Toata lumea ar spune: “pleaca, fata, du-te si cauta-ti fericirea!!!”. Dar oare, ea exista? Unde sa plec? Unde s-o caut? Daca exista, unde poate fi?
As vrea sa cred in fantasma iubirii nebune, la prima vedere, la ravasitul asternutului dupa o noapte salbatica… Dar, cum nu am trait niciodata asta, doar mi-am imaginat cam cum ar fi, AS PUTEA SA MAI AM SPERANTA CA SE VA SI INTAMPLA?
Si noptile mele trec, gandindu-ma ca mi-ar sta bine in bratele unui barbat care sa ma iubeasca. Care sa-mi daruiasca statutul de femeie implinita.
Intr-o zi stateam si ma gandeam. Daca ar fi sa o iau de la inceput cu viata mea, nu m-as mai casatori niciodata. As face, in schimb, copilul pe care il am acum, singurul care ma motiveaza sa merg mai departe.
Da, stiu… multi zic ca nu te pune in capul mesei, dar… sufletul meu asta imi spune sa fac, sa-l iubesc si sa-l cresc frumos. Sa-i insuflu dragostea pentru femei (e baiat), respectul pentru sotie, admiratia pentru sotia lui in postura de mama si o dragoste incomensurabila pentru copiii lui.
Si daca toate cartile de specialitate imi spun ca exista o speranta in dragoste, am sa ma hranesc cu aceasta speranta pana cand se va transforma din cenusareasa in printesa.
Cu Drag,
Amina
