Diana Buzoianu și lecția „sinecurilor”: când criteriul moral se aplică doar adversarilo
Există un moment în politica românească în care discursul despre „meritocrație” începe să semene suspect de mult cu o oglindă întoarsă doar spre ceilalți.
Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului, a ales în repetate rânduri să vorbească despre competență, integritate și ruptura față de vechile practici politice. Un discurs care sună bine. Un discurs pe care mulți români l-ar susține.
Problema apare atunci când acest discurs este pus față în față cu realitatea propriilor decizii și ale propriului cerc politic.
Recent, Buzoianu a anunțat public numirea Flaviei Boghiu, fost viceprimar USR al Brașovului, în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, prezentând-o drept un om cu experiență și cu preocupare reală pentru oameni și proiecte.
La scurt timp, în spațiul public a apărut și informația că Asociația „Îngrijire Acasă”, organizație fondată de Flavia Boghiu, este parteneră într-un proiect european în valoare de aproximativ 3,6 milioane de lei destinat serviciilor pentru persoane vârstnice vulnerabile.
Să fie clar: faptul că un ONG obține finanțări europene nu reprezintă, prin el însuși, o ilegalitate. Proiectele sociale sunt necesare, iar experiența profesională într-un domeniu poate fi un argument legitim.
Dar întrebarea publică nu este dacă un proiect social este bun.
Întrebarea este alta:
De ce unele conexiuni politice sunt prezentate ca dovadă de competență, iar aceleași tipuri de conexiuni sunt condamnate atunci când apar la adversarii politici?
Patria Prima ridică problema „meritocrației” selective
Critica a fost formulată și de pagina Patria Prima, care se prezintă drept organizație civică de investigații și acțiune instituțională, orientată spre documentarea unor cazuri de interes public și sesizarea autorităților atunci când consideră că există probleme.
Într-o postare publicată pe Facebook, Patria Prima ironizează discursul despre meritocrație și pune sub semnul întrebării modul în care rețelele politice și civice apropiate de USR sunt privite diferit față de alte zone politice.
Mesajul critic este, în esență, următorul:
Când un apropiat al unei formațiuni politice ajunge într-o funcție publică și, în paralel, o organizație asociată acelei persoane accesează finanțări publice sau europene, societatea are dreptul să ceară transparență.
Nu condamnare înainte de verificare.
Nu acuzații fără probe.
Dar transparență.
Problema nu este proiectul. Problema este standardul dublu
În România ultimilor ani, o parte importantă a discursului public a fost construită pe ideea că anumite partide reprezintă „noua politică”: fără sinecuri, fără relații, fără privilegii.
Această promisiune a creat așteptări uriașe.
Tocmai de aceea orice situație care seamănă cu vechile mecanisme politice produce reacții puternice.
Pentru că românii nu mai sunt interesați doar de rezultatul final.
Vor să știe traseul.
Cine a decis?
Cine a propus?
Cine beneficiază?
Care sunt criteriile?
Există conflict de interese sau doar o coincidență?
Aceste întrebări nu trebuie puse doar adversarilor politici.
Trebuie puse tuturor.
Când „ai noștri” devin excepția
Una dintre cele mai mari vulnerabilități ale politicii românești este tentația de a considera că propriile tabere sunt întotdeauna motivate de intenții bune, iar problemele apar doar la ceilalți.
Așa apar standardele duble.
Când un partid vechi numește oameni apropiați, se vorbește despre clientelism.
Când o formațiune nouă face același lucru, apare explicația că este vorba despre „oameni competenți”.
Poate fi adevărat într-un caz.
Poate fi fals în altul.
Dar regula trebuie să fie aceeași pentru toți.
Întrebarea pe care Diana Buzoianu trebuie să o accepte
Un politician care și-a construit imaginea publică pe integritate trebuie să accepte o examinare mai atentă, nu mai mică.
Nu pentru că orice apropiat ar fi vinovat.
Ci pentru că promisiunea de schimbare vine cu o obligație suplimentară de transparență.
România nu are nevoie de politicieni care spun:
„Aveți încredere în noi pentru că noi suntem diferiți.”
România are nevoie de politicieni care spun:
„Verificați-ne. Puneți întrebări. Publicăm toate informațiile.”
Pentru că adevărata diferență față de vechea politică nu se demonstrează prin declarații.
Se demonstrează prin fapte.
Iar când cineva arată cu degetul spre „sinecurile” altora, este firesc ca societatea să se uite și spre propria curte.
Nu pentru răzbunare.
Ci pentru aceeași măsură.
