Bani publici cu nemiluita, reforme cu țârâita – CSM și Inspecția Judiciară risipesc sute de milioane fără rezultate
Într-o Românie în care spitalele se prăbușesc, profesorii își calculează cu teamă salariul lunar, iar cetățenii se luptă cu birocrația ca într-un roman de Kafka, două dintre cele mai opace și privilegiate instituții publice continuă să înghită fără remușcare sute de milioane de lei anual: Consiliul Superior al Magistraturii condus de Elena Raluca Costache, și Inspecția Judiciară condusă de recent reinstalata în funcție Roxana Petcu( foto amândouă cu Vasile Alin Ene). Sub mantia grandioasă a independenței justiției și a apărării onoarei magistraților, aceste două structuri au ajuns să funcționeze într-un regim de extratereștri bugetari, scăpați de sub radarul realității sociale.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) dispune anual de fonduri de la bugetul de stat, aprobate prin Legea bugetului de stat. Sumele alocate în ultimii trei ani au fost de ordinul sutelor de milioane de lei, cu variații minore de la un an la altul. Conform datelor oficiale, pentru anul 2023 CSM a avut alocate 252,3 milioane lei, sumă cu 2,12% mai mică față de execuția preliminată a anului 2022(agerpres.ro). Aceasta indică faptul că în 2022 execuția bugetară a fost în jur de 257,7 milioane lei (valoare rezultată din scăderea de 2,12%). Pentru anul 2024, proiectul de buget a prevăzut o reducere suplimentară (~-7% față de 2023), echivalentă cu aproximativ 19 milioane lei mai puțin(primanews.ro). Astfel, bugetul CSM pe 2024 s-ar situa în jur de 233–234 milioane lei, diminuare contestată de CSM pe motiv că ar pune în pericol funcționarea optimă a sistemului judiciar
Pe categorii de cheltuieli, cea mai mare parte a bugetului CSM o reprezintă cheltuielile de personal. De exemplu, în bugetul pe 2023, din totalul de 252,3 milioane lei alocați, 158 milioane lei erau destinați cheltuielilor de personal (o creștere de +11,25% față de anul anterior), 15 milioane lei pentru bunuri și servicii (+9,7%) și 46 milioane lei pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile (în scădere cu 43% față de 2022)(agerpres.ro). Aceste date arată orientarea bugetului CSM preponderent spre salarizarea personalului și funcționarea curentă, cu o componentă variabilă legată de proiecte (de ex. proiecte IT sau de infrastructură finanțate extern).
Inspecția Judiciară (IJ), în calitate de instituție autonomă aflată în coordonarea CSM, are un buget propriu inclus distinct în bugetul CSM(legeaz.net). Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Inspecției Judiciare este asigurată integral de la bugetul de stat(legeaz.net). Potrivit Legii nr. 305/2022, inspectorul-șef al Inspecției este ordonator terțiar de credite, ceea ce înseamnă că are responsabilitatea gestionării bugetului IJ, sub autoritatea ordonatorului principal (CSM)(legeaz.net). În termeni financiari, Inspecția Judiciară după aprobarea Legii bugetului de stat pe 2023 (Legea nr. 368/2022), a avut repartizată inițial suma de 41.568.000 lei, însă în cursul anului au avut loc disponibilizări bugetare (restituiri de fonduri către ordonatorul principal – CSM – și către Fondul de rezervă al Guvernului, impuse de restricțiile bugetare)(inspectiajudiciara.ro). În final, Inspecția Judiciară a încheiat anul 2023 cu un buget efectiv de 36.645.000 lei, nivel la care execuția bugetară a fost de 99,70%(inspectiajudiciara.ro). Prin comparație, în 2022 bugetul IJ a fost similar ca ordin de mărime (în jurul a 35–40 milioane lei, conform execuției preliminare 2022 reflectate în alocările pe 2023), ceea ce sugerează o continuitate a cheltuielilor instituției la un nivel constant.
În timp ce societatea așteaptă de ani de zile o reformă profundă a justiției – nu pe hârtie, ci în sală, pe dosar și în ochii cetățeanului –, cele două instituții consumă banii contribuabililor fără să ofere explicații concrete pentru eficiența sau ineficiența lor. Rapoartele de activitate abundă în termeni abstracti: „protecția independenței justiției”, „activități de consiliere etică”, „verificări tematice”, dar lipsesc cifrele clare, indicatorii de performanță și, mai ales, asumarea responsabilității pentru eșecuri…sau abuzuri.
În 2023, de exemplu, aproape 160 de milioane de lei din bugetul CSM au mers doar pe salarii, iar alte zeci de milioane pe bunuri și servicii – între care, evident, deplasări, consilii, întâlniri, traininguri și alte „activități esențiale” pentru „buna guvernare judiciară”. La Inspecția Judiciară, execuția bugetară a fost de 99,7%, semn că instituția și-a cheltuit aproape toți banii, dar nicio evaluare publică nu arată ce a obținut concret în schimb societatea românească. Câți magistrați au fost cu adevărat sancționați pentru comportamente abuzive? Câte anchete disciplinare s-au finalizat cu măsuri concrete? Și, mai ales, în câte cazuri justiția a fost, în urma intervenției CSM sau IJ, mai aproape de cetățean și de adevăr?
Niciunul dintre răspunsurile așteptate nu vine. În schimb, vin solicitări bugetare tot mai mari, vin revendicări de statut și de putere, vine o tăcere complice în fața abuzurilor sistemice, iar raportul cost–eficiență devine un banc amar pentru orice contribuabil informat. Această disproporție între banii publici risipiți și reformele întârziate sau simulate ar trebui să inflameze conștiința oricărui magistrat onest. Ar trebui să zdruncine comoditatea acelor inspectori și consilieri care confundă privilegiul cu imunitatea. Ar trebui, în fine, să declanșeze o întrebare pe care nimeni n-o rostește cu voce tare în sistem: „La ce ne mai folosește CSM-ul, dacă nu la a corecta ceea ce e strâmb în justiție?”
Independența justiției nu e un lux decorativ și nici un paravan bugetar. E un angajament față de adevăr, față de echitate și față de societate. Iar dacă banii vin în valuri, iar schimbarea în picături, ceva e profund greșit. Nu în lege. Ci în conștiințele celor care jură că o aplică.
Citește și: Recuzarea! Când justiția devine clan, iar imparțialitatea e o glumă proastă spusă cu robă pe ea
Armate birocratice bine plătite, rezultate firave – Cum înghit CSM și Inspecția Judiciară milioane de lei pentru zeci de direcții, compartimente și șefi, fără nicio responsabilitate publică
Într-o țară cu instanțe sufocate, termene lungi și justițiabili epuizați, două instituții se prezintă ca vârfuri de lance ale ordinii și profesionalismului în sistemul judiciar: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Inspecția Judiciară (IJ). Însă, o privire atentă asupra organigramelor, pusă în balanță cu sumele colosale cheltuite anual, arată o realitate care frizează absurdul: armate întregi de funcționari, șefi, șefi ai șefilor și compartimente întinse pe mai multe niveluri, toate alimentate cu fonduri publice, dar cu o eficiență mai degrabă simbolică decât practică.
În 2023, CSM a consumat aproape 290 de milioane de lei, iar Inspecția Judiciară circa 41 de milioane de lei. Ce se obține în schimbul acestor sume? Un sistem supradimensionat, în care organigramele devin o hartă a autoconservării birocratice.
Organigrama CSM (conform documentului oficial un număr de 286 de angajați- cam mulți și foarte bine plătiți pentru ce oferă) este o veritabilă fortăreață instituțională: președinte, vicepreședinte, secretar general, direcții, servicii, compartimente, cabinete, consilieri, coordonatori și o puzderie de posturi însoțite de titulaturi pompoase. Zeci de funcții de conducere, care se intersectează adesea în misiuni neclare sau redundante. Direcția de resurse umane, direcția de logistică, direcția economică, compartimente de strategii și planificări, serviciul IT, audit public intern și multe altele, fiecare având șefii proprii, adjuncți, referenți, specialiști, personal contractual, toți plătiți regeste – și toți scutiți de asumare publică.
La Inspecția Judiciară, lucrurile nu stau altfel. Dintr-un buget de peste 41 de milioane de lei( după cum vedeți, Roxana Petcu nu spune numărul de angajați care beneficiază de bugetul de 41 de milioane de lei anual), cea mai mare parte merge către cheltuieli de personal pentru o structură condusă de inspectorul-șef, doi adjuncți, direcții de 
inspecție separate pentru judecători și procurori, servicii auxiliare și administrative, consilieri, grefieri, IT-iști, personal economic și tehnic. IJ are propria direcție de comunicare, propriul compartiment de audit, propria echipă de consilieri juridici și un volum de personal impresionant raportat la outputul public aproape inexistent. Rezultatele activității lor sunt fie vag prezentate, fie secretizate, iar eficiența se evaluează… intern.
Iar aici intervine marea problemă: absența controlului extern și lipsa oricărei sancțiuni pentru risipa instituționalizată. Nicio instanță de control nu poate trage la răspundere conducerea acestor structuri pentru organizarea mamut, autofavorizarea funcțională și lipsa unor criterii clare de performanță. Organigramele se extind anual, bugetele cresc pe măsură, iar în tot acest timp, percepția publică asupra justiției se prăbușește. Un paradox toxic: cu cât CSM și IJ devin mai mari și mai bine plătite, cu atât încrederea în justiție e mai jos.
Mai grav este că aceste structuri își justifică existența și expansiunea birocratică printr-o pretinsă nevoie de „profesionalizare” și „supraveghere a sistemului judiciar”. Însă, în realitate, sunt exact locurile unde se conservă obediența, unde controlul devine selectiv, iar tăcerea devine monedă de schimb. Sunt zonele unde reforma adevărată e încetinită, sufocată de interese interne și de protejarea „sistemului din interiorul sistemului”.
Cât timp va mai putea fi susținut acest mecanism cu bani publici? Cât timp vom accepta ca milioane de lei să se topească în scheme organice opace, ineficiente, dar extrem de bine remunerate? Cine va avea curajul să întrebe, public și punctual: „Ce fac acești oameni, zi de zi, pentru milioanele pe care le primesc?”
Când într-o țară atât de sărăcită și tensionată, două instituții își permit să se organizeze ca imperii fără răspundere, nu putem vorbi de independență a justiției, ci de autonomie birocratică alimentată din buzunarul public. Iar dacă cineva trebuie inspectat disciplinar, poate că ar fi momentul să înceapă chiar de aici.
Inacțiune la rang de artă – control intern mimat, independența ca paravan
De ani de zile, Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară flutură, ca pe o mantie a onoarei, cuvântul „independență”, transformându-l într-un scut de nepătruns în fața oricărei încercări de a le cere socoteală. Sub această protecție declarativă, inacțiunea a devenit normă, iar simulacrul de control intern – politică de stat.
Curtea de Conturi a semnalat constant, în rapoartele sale, că sistemul de control intern managerial în cadrul CSM este deficitar, haotic, incomplet și ineficient, iar la Inspecția Judiciară, acest mecanism funcționează doar pe hârtie. Deși legea impune existența unor proceduri clare de verificare, prevenție și corectare, realitatea din aceste instituții este departe de rigorile legale. Avem o arhitectură formală a controlului – compartimente bifate în organigramă, regulamente copy-paste din alte instituții, dar niciun rezultat concret, nicio corectură semnificativă, nicio decizie curajoasă luată ca urmare a autocontrolului.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial, fiecare entitate publică este obligată să implementeze standarde de control intern în toate structurile sale și să raporteze anual, cu onestitate, nivelul de conformare. CSM și IJ, în schimb, tratează aceste raportări ca pe un ritual birocratic lipsit de conținut – un copy-paste anual al propriului eșec managerial.
Dar inacțiunea nu se limitează la mecanismele interne. Ea se extinde în modul în care aceste instituții răspund – sau mai exact, nu răspund – la presiunea publică. Legea nr. 544/2001 le obligă să ofere, la cerere, informații de interes public privind cheltuirea banului public, structura de personal, atribuțiile, rapoartele de activitate și orice alt document ce nu intră sub incidența excepțiilor legale. În practică, refuzul, tergiversarea și mutilarea răspunsurilor sunt regula. Independența devine scuză pentru opacitate, iar responsabilitatea față de cetățean – o notă de subsol uitată în legislație.
Independența în justiție nu înseamnă impunitate. Ea este o condiție esențială pentru garantarea echității proceselor, nu o licență pentru risipă, abuz sau tăcere. Or, în forma pe care o practică CSM și Inspecția Judiciară, independența a fost transformată într-un instrument de izolare instituțională, într-o bulă de impunitate administrativă, în care niciuna dintre regulile jocului democratic nu mai pare să pătrundă.
Ironia supremă? CSM este instituția chemată, potrivit Constituției, să garanteze independența justiției. Cum poate garanta ceva ce însuși degradează? Cum poate pretinde integritate, când propriile sale mecanisme de autocontrol sunt sabotate cu bună știință?
Această inacțiune sistemică, protejată de aparențe de legalitate și camuflată sub jargonul instituțional, este mai periculoasă decât o eroare punctuală. Pentru că nu produce doar greșeli – produce indiferență, îngroașă zidul de nepăsare între cetățean și justiție și întreține neîncrederea publicului într-un sistem care pare să nu se mai reformeze decât prin vorbe.
Dacă există o corupție structurală a gândirii administrative, ea se naște exact din astfel de practici: mimarea legalității, simularea reformei, disimularea răspunderii. Iar în acest scenariu, CSM și Inspecția Judiciară joacă, de ani de zile, rolul principal.
Justiție după ureche – promovări în familie și funcții pe criteriul loialității
Într-o atmosferă de familiaritate suspectă, promovările în magistratură la Tribunalul Prahova au început să semene tot mai mult cu topurile muzicale, unde doar „artiștii” aleși dinainte mai apucă să urce. Fără concurență reală, fără transparență și fără pic de rușine, trei judecători – Corcodel Eugen (Secția Penală – Judecătoria Ploiești), Cîmpeanu Florentina (Secția Civilă – Judecătoria Ploiești) și Dumitran Marius (președintele Judecătoriei Vălenii de Munte) – au fost promovați, pe 1 iulie 2025, în funcții de execuție la Tribunalul Prahova, ca un trio bine armonizat și dirijat din umbră.
Hotărârea nr. 1504 din 17 iunie 2025 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), consfințește ceea ce deja era previzibil: concursul a fost o formalitate, iar promovările, o chestiune de rutină pentru rețeaua construită de judecătorul Vasile Alin Ene, membru CSM. Acesta, cunoscut printre magistrați sub porecla Tano Cariddi de Prahova, pare să-și fi întins tentaculele nu doar la nivelul Judecătoriilor din județ, ci și înspre Tribunalul Buzău, într-o adevărată operă de consolidare a influenței personale sub masca autorității instituționale.
Nimic nou în această coregrafie bine repetată, în care meritul profesional e înlocuit cu obediența, iar loialitatea față de nașul sistemic devine principalul criteriu de avansare. Judecătorii care „nu refuză nimic” și „nu deranjează pe nimeni” sunt recompensați cu funcții de conducere – unele prelungite, altele reînnodate –, iar CSM pare să funcționeze ca un club select de fidelități reciproce, nicidecum ca garant al independenței sistemului judiciar.
Pe 9 iulie 2025, Secția pentru Judecători urmează să oficializeze o serie de astfel de „rotiri în posturi” la Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploiești și Judecătoria Mizil. Printre numele vehiculate, regăsim personaje deja cunoscute: judecătoarea Camelia Badea (Judecătoria Mizil), care pare să fi schimbat biberoanele pe pixul de administrație sub tutela aceluiași Ene, în timp ce soțul său Alexandru exersază cum să oprească dosarele la judecătoria Ploiești, mai ceva ca la un meci de oină. Boroș Andrei Ștefan (Judecătoria Ploiești), promovat ca răsplată pentru supunerea liniștită. Bodor Sorina Virginia, șefa Secției Penale, simpatică precum o veveriță în căutarea fermoarului care să sigileze scorbura, și, în fine, judecătorul Nicolae Sandu, om de încredere pentru Secția Civilă.
Această rețea de numiri și prelungiri ne sugerează mai degrabă o regie de teatru de provincie decât o strategie de consolidare a profesionalismului în instanțe. Sistemul nu mai funcționează după criterii de integritate, ci după algoritmul simplu al apartenenței la o gașcă de influență – cu toate riscurile de credibilitate și integritate pe care le implică această stare de fapt.
Nici CSM-ul nu pare deranjat, ba dimpotrivă: funcționează ca un scut protector pentru carierele construite pe „cumsecădenie” și lipsă de spirit critic. O astfel de justiție, condusă cu „bâta nevăzută” a unui membru CSM, trădează exact ceea ce ar trebui să apere – imparțialitatea, profesionalismul și încrederea publicului. În fața acestei caracatițe, sistemul pare că n-a fost niciodată atât de bine uns. Din păcate, nu cu principii. Ci cu vaselină de culise.
Clanul de la Contencios – rocada puterii în stil CSM
Într-o justiție care pretinde independență, dar tolerează servilismul și „rocadele” ca strategie de ascensiune, promovările par orchestrate cu o precizie de ceasornicar elvețian, dar cu morala unei piese de teatru absurd. În prim-plan, același personaj care își proiectează influența peste întregul sistem din Prahova – judecătorul Vasile Alin Ene, membru CSM și cunoscut în cercuri restrânse sub pseudonimul Tano Cariddi de Prahova.
Cea mai recentă dovadă a forței cu care își croiește drum spre un control absolut vine din interiorul Tribunalului Prahova. Judecătoarea Alexandra Ene – nimeni alta decât soția sa – a fost instalată în doar patru luni, cu o viteză care sfidează uzanțele sistemului, în funcția de șef al Secției de Contencios Administrativ și Fiscal. Mutarea a fost formalizată printr-o delegare votată în ședința Secției pentru Judecători din data de 9 iulie 2025, aceeași ședință care a dat undă verde și altor schimbări cu impact major în peisajul conducerii instanțelor din județ.
Rocada a fost simplă, dar semnificativă: judecătoarea Voinea Ana, care deținea anterior funcția de șefă a secției, a fost „promovată” în poziția de viitor vicepreședinte al Tribunalului Prahova, alături de Tudor Alexandra Elena, deja vicepreședinte. În locul ei, a fost plantată Alexandra Ene, după trei luni de “performanțe” la Tribunal, în timp ce judecători cu ani de experiență la această instanță încă își mai așteaptă șansa. Deși pare o simplă permutare administrativă, în realitate e parte dintr-o strategie mai largă: aceea de a închide cercul influenței în jurul „Cartelului CSM”, al cărui arhitect este Ene.
În această ecuație, președintele Tribunalului Prahova, judecătorul Cristian Constantinescu, pare tot mai izolat. Surse judiciare apropiate redacției Intransigent afirmă că acesta se bucură încă de aprecierea colegilor și a personalului auxiliar, însă noua formulă de conducere riscă să-i transforme poziția într-una pur decorativă. Cu o secție condusă de soția lui Ene și doi vicepreședinți care par a răspunde comenzilor informale, Constantinescu riscă să devină un președinte fără prerogative reale – o țintă vulnerabilă în fața unei rețele tot mai bine consolidate.
În alt plan, la Curtea de Apel Ploiești, judecătorul Stănescu Ionel – un nume până nu demult discret – a devenit un alt satelit al lui Tano Cariddi. Sprijinul acordat din umbră i-a adus o prelungire în funcția de vicepreședinte al Curții, fără prea multe întrebări sau competiții reale. Este una dintre figurile care, potrivit informațiilor noastre, execută fidel orice strategie trasată de Ene, făcând parte deja din anturajul influent al acestuia.
Dar teatrul influențelor nu se oprește aici. O miză uriașă se joacă în aceste zile în culisele Judecătoriei Ploiești, unde urmează să fie demarat concursul pentru funcția de președinte al instanței. Deși formal deschis, concursul are deja doi favoriți declarați – Boroș Ștefan Andrei și Badea Alexandru –, fiecare susținut de propriul capital de relații și interese. Surse judiciare indică o competiție acerbă între cei doi, însă nu pentru un proiect managerial solid, ci pentru obținerea simpatiei decisive a lui Ene.
Ceea ce face disputa cu atât mai toxică este relația dintre Badea Alexandru și Tano Cariddi – un tandem care, spun sursele noastre, funcționează ca o alianță nedeclarată, în care loialitatea e recompensată cu poziții, iar prietenia este doar o mască pentru trădări convenabile. În acest context, Boroș, deși susținut de anumite cercuri liberale, riscă să fie devansat. Cu ironie amară, un magistrat din sistem ne-a spus: „Spatele politic liberal s-ar putea dovedi mai slab decât instalația de presiune CSM pe care o mânuiește Ene cu o abilitate de mecanic șef.”
Cine va câștiga? Greu de spus. Dar ceea ce se conturează cu o claritate tulburătoare este un sistem de promovări în care prieteniile, rudenia și obediența țin loc de merit. Iar în centrul acestui sistem, Tano Cariddi nu mai joacă pe față. Dirijează
Justiția la cheremul unui singur om: Când magistratura devine un joc de putere personală
Imaginea care se conturează, piesă cu piesă, nu mai lasă loc de îndoieli. Ceea ce părea o simplă serie de mutări administrative în instanțele din Prahova este, în realitate, expresia brutală a unei voințe unice: aceea a judecătorului Vasile Alin Ene, supranumit pe bună dreptate Tano Cariddi de Prahova. Într-o tăcere profundă a sistemului și o complicitate instituțională care frizează iresponsabilitatea, acesta își plasează fidelii și apropiații în funcții-cheie, modelând în tăcere arhitectura de putere a justiției prahovene.
Instalarea soției sale, Alexandra Ene, în fruntea Secției de Contencios Administrativ și Fiscal, rocada cu judecătoarea Voinea Ana, promovarea acesteia alături de Tudor Alexandra Elena în conducerea Tribunalului, menținerea lui Ionel Stănescu în fruntea Curții de Apel și competiția dubioasă dintre Boroș Ștefan Andrei și Badea Alexandru pentru Judecătoria Ploiești – toate acestea nu sunt întâmplări izolate. Sunt elementele unei strategii bine puse la punct, unde criteriile profesionale sunt evacuate de urgență din sălile de concurs și înlocuite cu jurăminte de loialitate, prietenii de cafenea, apartenență la clanuri juridice și, mai nou, la grade de rudenie.
Faptele se petrec sub ochii Consiliului Superior al Magistraturii, care se comportă mai degrabă ca un paravan decât ca un garant al independenței justiției. Iar această rețea nu se limitează la promovări. Ea modelează și climatul din instanțe, generează frică, loialități forțate, tăceri complice și un sentiment crescând că legea este doar un instrument de reglaj al puterii interne, nu un mecanism pentru apărarea cetățeanului.
În tot acest decor sumbru, figura președintelui Tribunalului Prahova, judecătorul Cristian Constantinescu, devine simbolică. Apreciat de colegi, dar lipsit de susținere reală din partea noii garnituri de conducere, riscă să fie devorat de sistemul pe care încă încearcă să-l mențină demn. Iar dacă nici el, un judecător respectat, nu poate rezista în fața asaltului concertat, ce speranță mai are un simplu justițiabil care intră cu dosarul sub braț în fața unui sistem controlat din umbră?
Este limpede: Justiția din Prahova nu mai poate fi reformată de sus în jos. Atât timp cât CSM-ul asistă, cât Inspecția Judiciară tace, iar numirile se fac cu aprobări informale venite de la prieteni și soți, sistemul devine un aparat de autoprotecție și de promovare a intereselor proprii. Și cum să mai vorbești de încrederea în justiție când aceeași instanță care decide soarta comunității tale este condusă prin sms, înțelegeri de apartament sau reuniuni de familie?
Aceasta nu mai este o simplă chestiune de etică profesională. Este o amenințare la adresa ordinii de drept.
Într-o țară în care justiția a fost multă vreme folosită ca armă politică, iar apoi ca monedă de schimb între elite, ceea ce se întâmplă acum în Prahova seamănă mai mult cu o restaurație decât cu o reformă. Și, dacă niciun mecanism instituțional nu va reacționa, vom asista la oficializarea unui nou model de justiție locală: Justiția de clan.
Până atunci, cetățeanul poate doar să privească, să înțeleagă și, poate, să reacționeze. Căci, într-un sistem în care Tano Cariddi decide, toți ceilalți doar execută. Demnitatea profesională pălește în fața oportunismului lipsit de etică și deontologie!
