Anul acesta se împlinesc 93 de ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, prin aceasta încheindu-se procesul de eliberare a românilor aflaţi sub stăpâniri străine.
Armata română a sprijinit ferm acţiunile politico-diplomatice şi militare ale guvernului României, din perioada anilor 1914-1916, pentru desăvârşirea procesului de făurire a statului naţional unitar român. În aceşti ani s-a intensificat procesul de instruire a tinerilor recruţi şi a rezerviştilor, prin desfăşurarea unor exerciţii, aplicaţii şi manevre militare pe terenurile de instrucţie din unităţi şi în zonele viitoarelor acţiuni de luptă probabile.
În perioada celor doi ani de neutralitate, 1914-1916, guvernul României şi-a intensificat activitatea politică şi diplomatică, studiind posibilităţile pentru intrarea în război, alături de alianţa care-i garanta eliberarea românilor aflaţi sub stăpâniri străine: Tripla Alianţă, formată din Germania şi Austro-Ungaria, şi Tripla Întelegere (Antanta), formată din Anglia, Franţa şi Rusia.
La data de 4/17 august 1916, guvernul României a semnat Tratatul de alianţă şi Convenţia militară dintre România şi Antantă, încununând efortul stăruitor de apărare a independenţei de stat şi de pregătire a cadrului diplomatic al luptei armate de eliberare naţională şi întregire statală.
În baza înţelegerilor realizate cu Rusia, care era reprezentantul Antantei, Consiliul de Coroană al României a hotărât declararea stării de război cu Austro-Ungaria, la data de 14/27 august 1916.
Ostaşii ţării, care aşteptau momentul intrării în luptă, au vibrat la unison cu întregul popor. Unul dintre ei, locotenentul Dumitru Zotta, din Regimentul 16 Infanterie Suceava-Fălticeni, nota: „Doi ani de aşteptare ne încercaseră greu răbdarea. Ziua mult dorită se întrezărea că vine (…). Spre Ardeal. Vestea că plecăm la frontieră se răspândi ca fulgerul în tot satul. La ora unu munţii răsunau de ecoul puternic al semnalului de adunare şi înaintare al corniştilor. (…) Toată lumea era în adevărată sărbătoare” (Maior D. Zotta, „Clipe din învălmăşagul luptelor pentru întregirea neamului”, Chişinău, 1927, pag. 5-6).
În noaptea de 14-15/27-28 august 1916, armata română a declanşat campania de eliberare a Transilvaniei şi Bucovinei de sub dominaţia austro-ungară. După 300 de ani de la actul întregitor al lui Mihai Viteazu, ostaşii ţării, animaţi de cel mai fierbinte patriotism, înaintau pe străvechiul pământ strămoşesc de la nord şi vest de Carpaţi, vestind că sosise ceasul mult aşteptat al împlinirii celor mai înalte aspiraţii de unitate şi eliberare ale naţiunii române.
Trei armate române – 1, 2 şi de Nord – s-au angajat în operaţia strategică eliberatoare, pe întregul front, de-a lungul Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Ofensiva a început prin „deschiderea” trecătorilor de către trupele din acoperire, care au trecut la acţiune chiar în seara zilei de 14/27 august, la ora 21:00, cu misiunea de-a ocupa poziţiile inamice situate la circa 15 km dincolo de frontieră. În ansamblul ofensivei generale executate pentru eliberarea Transilvaniei, fiecare armată a executat o operaţie ofensivă de sine stătătoare. Trupele române erau animate de credinţa legitimă în justeţea cauzei pe care o serveau. Înaltul Ordin de Zi din 15/28 august 1916 preciza: „Fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, ale căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi, vă îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor care au învins la Vaslui, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-i îndurăm greutăţile şi izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă demni de gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi”. (Monitorul Oficial, nr. 108, din 15/28 august 1916, pag. 5417-5418).
Desprinzându-se din istoria noastră milenară „pentru a mai săvârşi încă odată gestul strămoşesc al jertfei de sine şi al iubirii de ţară, neam şi de pământ”, ţăranii soldaţi, care constituiau masa oştirii eliberatoare, „mergeau… să-şi împlinească a doua menire a lor: după munca pământului sfânt, apărarea lui împotriva duşmanilor străini” (Eugen Lovinescu, „În marginea epopeei. Note de război”, Bucureşti, 1919, pag. 4).
Până la sfârşitul lunii septembrie 1916 cele trei armate române, susţinute şi de populaţia civilă, au desfăşurat lupte grele în Transilvania, ajungând până pe aliniamentul Orşova-Sighişoara. De la 1 octombrie 1916, efectivele Armatei 1-a austro-ungare au început o puternică ofensivă spre Carpaţii Orientali, punând în pericol Moldova. Marele Cartier General al Armatei României a dirijat câteva mari unităţi spre aliniamentul Carpaţilor Orientali şi Meridionali, pentru a împiedica pătrunderea inamicului în zona interioară. După lupte dârze, soldate cu mari pierderi umane şi materiale, ostaşii din Armata de Nord, comandată de generalul Constantin Prezan, au oprit la graniţa de nord trupele austro-ungare. Sosite în ajutorul trupelor din Moldova, efectivele Diviziei 15 Infanterie, comandate de generalul Eremia Grigorescu, au luptat la Oituz, alături de ostaşii moldoveni, cu un eroism legendar, sub deviza „Pe aici nu se trece”.
Armata 1-a Română, avându-l la comandă, de la data de 11/24 octombrie, pe neînfricatul general Ion Dragalina, a luptat pe Valea Jiului şi Valea Oltului, opunându-se cu înverşunare ofensivei dezlănţuite de Armata a 9-a germană, comandată de generalul Falkenhayn. Rănirea gravă în lupte, în apropiere de mănăstirea Lainici, şi apoi decesul generalului Dragalina şi a generalului David Praporgescu, pe Valea Oltului, precum şi suplimentarea forţelor germane şi austro-ungare au slăbit rezistenţa trupelor române, care s-au retras prin lupte spre Târgovişte şi apoi, de la 27 noiembrie/9 decembrie, spre Buzău şi Râmnicu Sărat.
Atacarea Dobrogei de către trupele bulgare, în noaptea de 18/31 august, fără declaraţie de război, sprijinite de trupe turce şi germane, au determinat trupele româneşti, ruseşti şi sârbe, dispuse în Dobrogea, să desfăşoare crâncene lupte de apărare. Marele Cartier General din Armata României a dislocat Diviziile 2, 12 şi 20 Infanterie de la Armata 1-a şi Diviziile 5, şi 15 Infanterie de la Armata a 2-a, în sudul ţării, pentru a împiedica inamicul să pătrundă peste graniţă. Desfăşurarea manevrei militare de la Flămânda, în perioada 18-22 septembrie, a fost întreruptă ca urmare a începerii ofensivei germane în Transilvania.
Armata a 2-a Română, comandată de generalul Alexandru Averescu, s-a retras pe la Bran – Dragoslavele, pe Valea Prahovei şi Valea Teleajenului, concentrându-se spre Buzău.
O parte a efectivelor Armatei 1-a, Armatei a 2-a şi a armatei care a acţionat în Dobrogea au fost folosite în bătălia Bucureşti – Neajlov (16-20 noiembrie 1916), însă au fost înfrânte. Trupele germane şi bulgare, conduse de vestitutul general Mackensen, au ocupat Bucureştiul şi apoi Ploieştiul, în ziua de 27 noiembrie/9 decembrie 1916.
Marele Cartier General al armatei române a ordonat marilor unităţi şi unităţilor din armata română să se retragă spre Moldova. La 29 decembrie 1916/10 ianuarie 1917, prin trecerea la apărare de ambele părţi, campania de pe frontul român s-a încheiat, marile unităţi şi unităţile militare române retrăgându-se în apărare în poarta Focşanilor. Deşi au fost desfăşurate nefavorabil pentru armata română, crâncenele bătălii pentru apărarea Dobrogei, Carpaţilor, Olteniei şi Munteniei au dovedit eroismul ostaşilor ţării, care au apărat pas cu pas pământul patriei, impresionând şi producând admiraţie, chiar şi în tabăra adversă.
În perioada ianuarie-iunie 1917, Marele Cartier General a luat măsuri de reorganizare a marilor unităţi şi unităţilor militare române, completarea pierderilor umane şi materiale şi intensificarea procesului de instrucţie, fiind ajutaţi şi de cadrele militare din misiunea militară franceză, condusă de generalul M. H. Berthelot, care, în luna noiembrie 2008, au fost omagiate de presa din România.
Pe frontul românesc s-au desfăşurat, în vara anulu 1917, trei mari bătălii: Mărăşti, desfăşurată în zona depresiunii Zăbrăuţului şi Vrancei (9/22 iulie – 19 iulie/1 august 1917) de către ostaşii Armatei a 2-a Române, comandate de generalul Alexandru Averescu, Mărăşeşti, desfăşurată iniţial în perioada 10/23 iulie – 12/25 iulie (lupte ofensive) şi apoi în perioada 25 iulie/7august – 21 august/6 septembrie 1917 (în apărare), desfăşurate de Armata 1-a Română, sub comanda generalilor Constantin Cristescu şi Eremia Grigorescu şi Oituz, desfăşurată în perioada 26 iulie/8 august – 29 august/14 septembrie 1917, în lupte de apărare. Aceste bătălii au produs mari pierderi în rândurile armatelor române, ruse, germane şi austro-ungare.
Pe frontul din Moldova, tratativele de armistiţiu au început la data de 20 noiembrie/3 decembrie 1917. La aceste tratative a fost nevoit să participe şi guvernul României. Armistiţiul s-a încheiat la Focşani, la 26 noiembrie/9 decembrie 1917. A urmat Tratatul de Pace de la Bucureşti, încheiat la 24 aprilie/7 mai 1918, prin care i s-au impus României obligaţii economice, financiare şi militare deosebit de grele, pierderea unor importante teritorii şi reducerea efectivelor armatei. Efectivul total al armatei a fost stabilit la 20.000 de infanterişti, 3.200 cavalerişti şi 9.000 artilerişti. Armata a fost demobilizată până la data de 30 iunie 1918.
Ca urmare a puternicei ofensive desfăşurate de armata franceză, de la Salonic spre Balcani, la data de 27 octombrie/9 noiembrie 1918 România a intrat din nou în război. Guvernul condus de generalul Constantin Coandă a remis în această zi feldmareşalului von Mackensen un ultimatum, prin care cerea trupelor de sub comanda sa să evacueze teritoriul ocupat, în 24 de ore. Tot în această zi, regele Ferdinand I comunica preşedintelui Franţei că, România reia lupta pentru triumful cauzei naţionale. Prin Înaltul Decret nr. 3.179, din 27 octombrie/9 noiembrie 1918, a fost remobilizată Armata României, la data de 28 octombrie 1918.
Datorită terorii exercitate de gărzile maghiare în Transilvania, Consiliul Naţional Român de aici a cerut sprijin guvernului de la Iaşi. În consecinţă, la 5/18 noiembrie Marele Cartier General a dispus ca trupele române să intre grabnic în Transilvania, pentru a asigura ordinea, liniştea, viaţa şi avutul locuitorilor. Astfel, Divizia 7 Infanterie Roman, comandată de generalul Traian Moşoiu, născut la Tohani, judeţul Braşov, a fost concentrată în zona Topliţa – Ditrău – Gheorghieni, iar Divizia 1 Vânători (Infanterie) în zona Miercurea Ciuc – Sân Dămăcuş. Pe Valea Oltului şi Valea Jiului au fost concentrate Divizia 6 Infanterie Focşani şi Divizia 2 Vânători (Infanterie), iar ulterior şi alte mari unităţi şi unităţi militare româneşti. Unităţile militare româneşti au apărat Marea Unire înfăptuită la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia.
Întrucât membrii delegaţiilor din judeţele aflate în vestul ţării, care au participat la Alba Iulia, au fost arestaţi (la înapoiere), şi persecutaţi de către administraţia maghiară, Armata Română a început acţiuni de luptă spre vest, în luna decembrie 1918, cu aprobarea Consiliului Suprem Interaliat, alungând administraţia maghiară şi trupele făurite de puterea sovietelor instituite la Budapesta de Bela Kun, în luna martie 1919. Între localităţile eliberate în vestul ţării s-a înscris şi oraşul Oradea, eliberat de trupele comandate de generalul Traian Moşoiu, la data de 20 aprilie 1919.
Armata lui Bela Kun prin înţelegere cu Lenin, conducătorul Rusiei bolşevice, a atacat în iunie 1919 armata cehă şi numai intervenţia hotărâtă a armatei române i-a potolit pe maghiari. Totuşi, trupele maghiare au început, prin surprindere, o nouă ofensivă împotriva armatei române, la data de 20 iulie 1919. Această situaţie a obligat Armata Română să treacă Tisa, la 27 iulie 1919. Înaintând rapid în pusta maghiară, armata română a intrat în Budapesta, în ziua de 3 august 1919, primii pătrunzând în oraş ostaşii din cele 4 escadroane de roşiori tecuceni. În ziua de 4 august a intrat în oraş şi grosul armatei. Ca urmare a cererilor adresate de noua administraţie maghiară la Consiliului Suprem Interaliat, România a început retragerea armatei române din Ungaria, la data de 3 septembrie 1919.
Armata Română a intervenit, la cererea Sfatului Ţării din Republica Moldovenească, adresată Guvernului României, apărând Basarabia împotriva trupelor ruse şi ucrainiene, care refuzau să se retragă dincolo de Nistru. De asemenea, armata română a răspuns cererilor bucovinenilor, alungând peste graniţă ocupanţii ucrainieni.
Având o populaţie de 7.771.341 locuitori, statul român a chemat sub arme, încă de la intrarea sa în război, 833.600 combatanţi. Pe parcursul celor aproape 1.200 de zile de acţiuni militare, cei peste 1.000.000 luptători rulaţi pe front s-au acoperit de glorie pe Carpaţi şi Dunăre, în trecători şi în Câmpia Română, la porţile Moldovei şi în vestul Apusenilor. Aproape 600.000 luptători au căzut în lupte, au fost răniţi sau au fost daţi dispăruţi, ei contribuind la înfăptuirea şi apărarea marii uniri.
Cu 92 de ani în urmă, la data de 12 septembrie 1919, din iniţiativa Ministerului de Război din România, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română s-a înfiinţat Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război, care şi-a propus să adune osemintele bunicilor noştri căzuţi în luptele de pe Valea Jiului, Valea Oltului, Valea Prahovei, Dobrogea, Bucureşti-Nejlov, Transilvania, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Basarabia, Bucovina şi Ungaria în Cimitire ale Eroilor, construirea unor monumente ale eroilor şi omagierea eroilor în fiecare an de Ziua Eroilor, care a fost aprobată de guvernul României începând din 1922, în ziua când se sărbătorea înălţarea Domnului Nostru Iisus Hristos la Ceruri şi cu prilejul celorlalte sărbători naţionale şi religioase.
col. (rtr.) Constantin Chiper
