Joi, 30 septembrie 2010, orele 11:00, va avea loc conferinţa de lansare a proiectului strategic „Regions for Jobs”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în care CCI Prahova este partener. Evenimentul, care se va derula sub genericul «Coeziune în acţiune, pentru îmbunătăţirea capacităţii ocupaţionale», se va dsfăşura la sala de conferinţe „Europa”, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova. Tot cu acest prilej, va fi inaugurat şi Centrul de Mediere a Muncii, înfiinţat în cadrul acestui proiect.
Au fost invitaţi să participe la eveniment reprezentanţi ai administraţiei publice locale prahovene, partenerii din cadrul proiectului, reprezentanţi ai firmelor potenţial angajatoare, persoane în căutarea unui loc de muncă, reprezentanţii presei locale.
Proiectul – care se va derula pe o durată de 3 ani – va fi implementat în regiunile Nord Vest, Centru şi Sud Muntenia, având ca parteneri: Camerele de Comerţ si Industrie Bistriţa, Braşov, Prahova şi Mesogeiako Symvouleftiko Systema S.A. Grecia. Prin obiectivul sau general, grupul tinta vizat si prin rezultatele finale, proiectul este puternic orientat in directia sprijinirii îmbunătăţirii capacităţii de ocupare a şomerilor şi a persoanelor inactive, propunandu-si să-i susţină în demersurile lor de ocupare a unui loc de muncă sau de dezvoltare a unei afaceri corespunzătoare abilităţilor proprii.