• Ultimele
CANALUL DUNĂRE–MAREA NEAGRĂ. OAMENII PE CARE DICTATURA A ÎNCERCAT SĂ-I ÎNGROAPE SUB PĂMÂNT ȘI UITARE

CANALUL DUNĂRE–MAREA NEAGRĂ. OAMENII PE CARE DICTATURA A ÎNCERCAT SĂ-I ÎNGROAPE SUB PĂMÂNT ȘI UITARE

16 noiembrie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

Cine verifică vulnerabilitățile din sistemul judiciar? Intransigent și ADOR cer CSM statistici, rapoarte de control și documente privind respectarea procedurilor judiciare

16 noiembrie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

Când procurorii contestă libertatea unui inculpat: Intransigent și ADOR cer DIICOT să facă publice datele privind contestațiile și trimiterea dosarelor în judecată

16 noiembrie 2026
Când „transparența” e doar pe hârtie: întrebări intransigente pentru primarul Mihai Polițeanu, după apariția articolelor despre achiziția de lux a toaletelor publice

Dosarul Georgescu–Rusen, sub lupa transparenței judiciare. Intransigent și ADOR cer Tribunalului Ilfov documentele privind repartizarea cauzei și verificarea arestării preventive

16 noiembrie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

Cine răspunde pentru timpul în care un om rămâne în arest? Intransigent și ADOR cer Curții de Apel București să clarifice circuitul contestațiilor DIICOT

16 noiembrie 2026
Ploieștiul are galben-albastru pe stemă. Cine a ales griul, negrul și roșul pentru tramvaiul prezentat de Polițeanu și ce partid are aceste culori?

Ploieștiul are galben-albastru pe stemă. Cine a ales griul, negrul și roșul pentru tramvaiul prezentat de Polițeanu și ce partid are aceste culori?

16 noiembrie 2026
Revenire istorică în fotbal: Ronaldinho este titular astăzi la Ravenna, în liga a 3-a din Italia, la 46 de ani!

Revenire istorică în fotbal: Ronaldinho este titular astăzi la Ravenna, în liga a 3-a din Italia, la 46 de ani!

15 noiembrie 2026
Roșia Montană. România câștigă definitiv arbitrajul de 6,5 miliarde de dolari

Roșia Montană. România câștigă definitiv arbitrajul de 6,5 miliarde de dolari

14 noiembrie 2026
MARIELLA PETRESCU – FRUMUSEȚEA RĂMASĂ PE PELICULĂ. POVESTEA ACTRIȚEI PE CARE ROMÂNIA A PIERDUT-O, DAR CINEMATOGRAFIA NU A UITAT-O

MARIELLA PETRESCU – FRUMUSEȚEA RĂMASĂ PE PELICULĂ. POVESTEA ACTRIȚEI PE CARE ROMÂNIA A PIERDUT-O, DAR CINEMATOGRAFIA NU A UITAT-O

13 noiembrie 2026
Polițeanu jignește, documentele ridică întrebări! Roata panoramică de la Ploiești: Dragomirești Vale pe copertă, Ploiești în interior și 5,4 tone care trebuie explicate

Polițeanu jignește, documentele ridică întrebări! Roata panoramică de la Ploiești: Dragomirești Vale pe copertă, Ploiești în interior și 5,4 tone care trebuie explicate

13 noiembrie 2026
Ziua, „ciuma roșie”. La nuntă, invitați de onoare! Mihai Polițeanu și politica în două costume

Ziua, „ciuma roșie”. La nuntă, invitați de onoare! Mihai Polițeanu și politica în două costume

13 noiembrie 2026
Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun Ploiești 2026: Primăria prelungește termenul licitației până pe 17 noiembrie. Organizarea evenimentului rămâne sub presiunea timpului

13 noiembrie 2026
Aeroportul de sute de milioane și o singură destinație. Ce s-a întâmplat cu uriașa investiție de la Satu Mare?

Aeroportul Satu Mare: sute de milioane de lei, trei ani întârziere, 17 acte adiționale, 258 de pasageri pe zi și o singură destinație

11 noiembrie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
marți, 17 noiembrie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

CANALUL DUNĂRE–MAREA NEAGRĂ. OAMENII PE CARE DICTATURA A ÎNCERCAT SĂ-I ÎNGROAPE SUB PĂMÂNT ȘI UITARE

Acasă AIR Anchete
16 noiembrie 2026
CANALUL DUNĂRE–MAREA NEAGRĂ. OAMENII PE CARE DICTATURA A ÎNCERCAT SĂ-I ÎNGROAPE SUB PĂMÂNT ȘI UITARE
Cuprins
  • Înainte să curgă apa, a curs suferința
  • Un proiect măreț, ridicat peste destine omenești
  • Foamea devenise mai puternică decât orice altă suferință
  • Omul care a ales să împartă puținul pe care îl avea
  • Medicul care nu a mai putut suporta tortura
  • Când oamenii deveneau vinovați pentru eșecul unui regim
  • O scrisoare în care încape întreaga tragedie
  • Câți au murit? Întrebarea la care istoria încă nu a răspuns pe deplin
  • Canalul a fost inaugurat. Dar memoria oamenilor nu poate fi îngropată sub beton
  • Ceea ce nu au putut ucide. Lecția unei dictaturi pentru oamenii de astăzi
  • EPILOG | Pământul care nu uită
Înainte să curgă apa, a curs suferința

Un reportaj despre suferință, curaj, demnitate și libertate. Despre românii care au cunoscut cruzimea dictaturii comuniste și despre o lecție a istoriei pe care generațiile de astăzi nu au dreptul să o uite.

Există locuri în România peste care timpul a trecut fără să poată șterge suferința. Locuri unde pământul păstrează amintirea unor oameni pe care istoria oficială a încercat să-i transforme în simple cifre. Unul dintre ele este Canalul Dunăre–Marea Neagră.

Astăzi, navele comerciale îi străbat apele, iar malurile sale sunt privite ca parte a unei mari realizări inginerești. Puțini dintre cei care îl traversează se mai gândesc însă la oamenii care, cu decenii înainte ca apa să curgă prin el, au fost siliți să-i sape albia sub amenințarea armelor.

Și cu atât mai puțini cunosc poveștile celor care au murit acolo, departe de familiile lor, fără dreptul la libertate și, uneori, fără măcar dreptul la un mormânt cunoscut.

Este o istorie despre o dictatură care a pretins că lucrează pentru binele poporului, dar a distrus viețile atâtor oameni. Și este, deopotrivă, o invitație la reflecție asupra prezentului, când libertatea trebuie apărată nu numai împotriva constrângerii brutale, ci și împotriva tentației oricărei puteri de a deveni arbitrară.

Un proiect măreț, ridicat peste destine omenești

În 25 mai 1949, conducerea comunistă hotăra începerea lucrărilor la Canalul Dunăre–Marea Neagră. Pe hârtie, totul părea o promisiune de progres: transporturi mai rapide, industrie, agricultură, o Dobroge transformată. În vara acelui an, pe șantiere au început să apară barăci, drumuri de acces, utilaje și brigăzi de muncă. Dar în umbra planșelor tehnice se alcătuia și o altă hartă: Poarta Albă, Peninsula, Capul Midia, Galeșu, Cernavodă. Nume de colonii în care aveau să fie închiși oameni considerați indezirabili de regim.

Printre ei se aflau profesori și țărani, preoți și studenți, foști militari și oameni politici. Unii aveau condamnări politice; alții fuseseră internați administrativ, fără judecată. În fața gardului de sârmă ghimpată, biografiile lor nu mai contau. Statul care proclama emanciparea omului îi reducea pe unii dintre cetățenii săi la o normă zilnică de pământ excavat.

Așa începe drama: nu cu prima lovitură de târnăcop, ci cu momentul în care puterea își arogă dreptul de a decide cine merită respect și cine poate fi tratat ca o povară. Dictatura de atunci avea lagăre și santinele. Orice epocă trebuie să fie atentă la semnul care o precedă: obișnuința de a dezumaniza pe cineva pentru opiniile lui.

Foamea devenise mai puternică decât orice altă suferință

La Capul Midia, pentru un om flămând, dimineața nu aducea începutul unei zile, ci reluarea unei încercări. Munca era istovitoare: pământ săpat și cărat, vagonete, frig care intra în oase, arșiță care seca puterile. Norma rămânea normă chiar când trupul nu mai putea răspunde. Iar pedeapsa pentru neîndeplinirea ei putea aduce tocmai ceea ce făcea munca imposibilă: și mai puțină hrană.

Corneliu Coposu, deținut la Capul Midia între 1950 și 1952, a lăsat mărturii despre această degradare. Oameni care avuseseră meserii, case și familii ajungeau să caute orice le-ar fi putut amâna sfârșitul. Nu era numai foamea stomacului; era foamea de veste, de chip familiar, de o vorbă rostită fără teamă.

A ne imagina azi asemenea scene nu înseamnă să pretindem că le-am putea înțelege pe deplin. Înseamnă să refuzăm comoditatea uitării. O societate începe să se îmbolnăvească moral când consideră suferința altuia o statistică sau un preț acceptabil pentru un scop măreț. Niciun șantier, nicio promisiune de dezvoltare, niciun interes de stat nu poate transforma umilirea omului în virtute.

Civilizația se măsoară, înainte de toate, după felul în care îi apără pe cei lipsiți de putere. Fără această grijă, progresul rămâne o vorbă goală, iar marile realizări pot ascunde suferințe pe care generațiile următoare vor avea datoria să le descopere.

Omul care a ales să împartă puținul pe care îl avea

Într-un loc construit pentru a izola oamenii unii de alții, un gestionar de magazie a găsit o cale de a-i apropia. Se numea Anghel Curte și lucra la șantierul Capul Midia. Îi întâlnea pe Corneliu Coposu și pe Șerban Ghica, deținuți acolo, și știa că foamea nu putea fi învinsă prin îndemnuri la răbdare. Sora lui Coposu, Flavia Bălescu, a povestit cum omul s-a oferit să le ducă pachete mici de hrană, prezentându-le drept merindea lui, pentru a trece de controalele de la intrare.

Câteva luni, un gest repetat de două sau trei ori pe săptămână a făcut o diferență uriașă. Pentru cei închiși, hrana însemna putere de a rezista; pentru cel care o aducea, fiecare trecere prin poartă însemna risc. Mai târziu, Anghel Curte a fost arestat după ce a fost surprins oferind bani unui deținut. Potrivit mărturiei Flaviei, a murit în închisoare.

Istoria îi păstrează adesea pe cei care au dat ordine și îi uită pe cei care au împărțit pâinea. Ar trebui să fie invers măcar în memoria noastră. Anghel Curte nu a făcut un gest spectaculos. A făcut unul drept. Iar într-o vreme când frica era mijloc de guvernare, bunătatea sa devenea un act de curaj.

Este o întrebare și pentru prezent: ce facem când vedem că altul este nedreptățit? Privim în altă parte sau ne păstrăm omenia, chiar dacă ne costă?

Medicul care nu a mai putut suporta tortura

La colonia Peninsula, în iulie 1951, doctorul Ion Simionescu nu mai era privit ca un om care salvase vieți, ci ca un deținut asupra căruia se putea exercita violența. Acolo ajunseseră metodele de „reeducare” prin tortură cunoscute din închisorile comuniste. Bătaia nu urmărea doar supunerea corpului. Urmărea ca omul să ajungă să se teamă de propriile gânduri și să nu mai creadă că demnitatea sa are vreun rost.

Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste consemnează că, după torturi sistematice, la 10 iulie 1951, medicul a intrat în zona interzisă a lagărului cu intenția de a fi împușcat de santinelă. Vestea morții sale a trecut dincolo de granițe și a ajutat la dezvăluirea crimelor din detenție. În spatele documentului rămâne însă un om adus în împrejurări pe care n-ar fi trebuit să le cunoască nimeni.

Adevărul acesta obligă la mai mult decât compasiune. Ne cere să ne întrebăm ce se întâmplă când o instituție nu mai acceptă control, când cei aflați sub autoritatea ei nu mai pot cere ajutor, iar abuzul este ascuns în spatele unei formule administrative.

Prezentul nu este lagărul de la Peninsula. Tocmai de aceea avem obligația să apărăm acum dreptul la apărare, demnitatea și supravegherea reală a oricărei puteri.

Când oamenii deveneau vinovați pentru eșecul unui regim

În 1952, proiectul Canalului înghițea resurse imense, iar promisiunile nu se întâlneau cu realitatea. Pentru conducerea comunistă, recunoașterea greșelilor ar fi însemnat fisurarea imaginii de infailibilitate. Era mai simplu să fie găsiți vinovați. Au urmat procese de sabotaj, în care răspunderea pentru dificultățile șantierului a fost împinsă asupra unor oameni cu nume și familii.

În noaptea de 13 spre 14 octombrie 1952, la Constanța, au fost executați inginerii Aurel Rozei-Rozenberg și Nicolae Vasilescu-Colorado, precum și mecanicul Dumitru Nichita. Memorialul Sighet documentează condamnările și consemnează un detaliu de o cruzime rece: în actul de deces al lui Vasilescu-Colorado, împușcarea era ascunsă în spatele unei cauze medicale. Nu era suficient să fie luată viața; trebuia falsificat și adevărul despre sfârșitul ei.

Aceasta este anatomia unei puteri care nu se poate înșela niciodată: transformă critica în dușmănie, greșeala în conspirație și omul în țap ispășitor.

Nu orice nedreptate de astăzi este comparabilă cu un proces stalinist. Dar oriunde probele sunt înlocuite de etichete, iar hotărârea precedă cercetarea faptelor, memoria acestor trei destine ar trebui să ne oprească din indiferență.

O scrisoare în care încape întreaga tragedie

La Memorialul Sighet, printre documentele care vorbesc despre Canal, se află și cărți poștale trimise de deținuți familiilor. Nu sunt pagini de literatură, ci încercări de a rămâne în viața celor dragi prin câteva rânduri. Romulus Rusan a amintit una dintre ele: un tânăr cerea să primească haine „de mărimea lui Ioniță”, fratele său mai mic. Suferința îl slăbise atât, încât nu-i mai veneau hainele de dinainte.

Există un fel de durere pe care marile cifre nu o pot cuprinde. O descoperi în această cerere modestă, în imaginea unei familii care caută prin casă haine potrivite, în neputința de a-și îmbrățișa fiul și în spaima de a nu ști dacă pachetul va ajunge la el. Câți dintre cei rămași acasă vor fi recitit aceeași carte poștală, căutând în puținele ei cuvinte o dovadă că omul iubit încă rezistă?

Dictatura nu distrugea numai libertatea celui închis. Își întindea umbra peste masa familiei, peste copilărie, peste viitorul pe care cineva îl aștepta în zadar.

Iar lecția pentru astăzi este cât se poate de vie: în spatele fiecărei persoane împinse la tăcere ori umilite public există și oameni care îi poartă durerea. Drepturile nu sunt noțiuni reci dintr-o lege. Sunt felul în care apărăm vieți reale.

Câți au murit? Întrebarea la care istoria încă nu a răspuns pe deplin

În registrele de stare civilă cercetate de fostul deținut Constantin Ionașcu, pentru șase colonii ale Canalului, au fost identificate 844 de decese în anii 1950–1953. Zicu Ionescu a publicat analiza acestor date în revista „Memoria”: 23 de morți în 1950, 35 în 1951, 305 în 1952 și 481 în 1953. Nu este bilanțul definitiv al tuturor victimelor. Este partea pe care documentele examinate au îngăduit-o să fie numărată.

În spatele numerelor sunt țărani, muncitori, profesori, avocați, ingineri, preoți. Pentru un registru, viața se încheie într-o rubrică. Pentru o familie, absența nu se încheie nici după decenii. Un tată nu mai vine la masă. O mamă păstrează un obiect, o scrisoare, o fotografie. Un copil crește învățând să nu întrebe prea mult. Și câte destine nu au rămas în afara registrelor, fără o mărturie pe care noi să o putem citi?

O societate care își respectă morții caută numele, nu numai totalul. Cere documente, protejează locurile memoriei și admite ceea ce încă nu știe.

Aici începe responsabilitatea jurnalismului: să nu mărească cifrele pentru emoție, să nu le micșoreze pentru confort și să nu lase tăcerea să devină versiunea oficială. Fiecare om identificat este o parte recuperată din adevăr.

Canalul a fost inaugurat. Dar memoria oamenilor nu poate fi îngropată sub beton

La 26 mai 1984, Nicolae Ceaușescu inaugura Canalul Dunăre–Marea Neagră. O nouă etapă de construcție, începută în anii 1970, transformase vechiul proiect într-o cale navigabilă. Era o zi a festivităților, a discursurilor triumfaliste și a imaginilor destinate să arate lumii măreția realizărilor socialiste. În fotografiile oficiale, oamenii zâmbeau, iar navele începeau să străbată apele. Despre morții primei etape nu se vorbea.

Canalul avea să devină o infrastructură importantă pentru economia României. Meritele inginerilor și muncitorilor care l-au realizat sunt reale și nu trebuie contestate. Dar nici reușita tehnică nu poate absolvi regimul comunist pentru tragediile petrecute între 1949 și 1953.

Sub aceeași denumire au rămas două istorii: aceea a construcției și aceea a represiunii. Una poate fi măsurată în kilometri și metri cubi. Cealaltă, în vieți distruse și familii care au așteptat zadarnic întoarcerea celor dragi.

Astăzi, când trecem pe lângă marile construcții ale trecutului, ar trebui să ne întrebăm nu doar cine le-a proiectat, ci și cine a plătit prețul lor uman. O societate matură își poate admira realizările fără să-și ascundă crimele. Adevăratul respect pentru istorie începe atunci când avem curajul să o privim întreagă.

Ceea ce nu au putut ucide. Lecția unei dictaturi pentru oamenii de astăzi

Au trecut peste șapte decenii de la tragediile primului Canal. Gardurile au dispărut, barăcile s-au ruinat, iar cei mai mulți martori nu mai sunt printre noi. Dar o întrebare a rămas: ce anume face posibil ca un om să ajungă lipsit de libertate, de demnitate și, în cele din urmă, de viață, în numele unei puteri care pretinde că acționează pentru binele tuturor?

Dictatura comunistă avea instrumente brutale: arestări politice, condamnări înscenate, tortură și muncă forțată. România de astăzi are instituții democratice, drepturi constituționale și mecanisme de protecție care nu existau atunci. Tocmai de aceea, încălcarea lor nu trebuie privită cu indiferență. Intimidarea, stigmatizarea, abuzul administrativ și încercările de a reduce la tăcere vocile critice trebuie recunoscute și combătute prin lege.

Istoria ne învață că libertatea nu dispare întotdeauna dintr-odată. Uneori, ea este slăbită prin mici renunțări la principii, acceptate în numele ordinii, al siguranței sau al unui presupus bine colectiv.

Anghel Curte nu a putut schimba sistemul în care trăia. Dar a refuzat să devină indiferent la suferința celorlalți.

Aceasta este moștenirea lui. Și poate cea mai importantă lecție pe care ne-o lasă Canalul: libertatea nu trăiește numai în legi și instituții, ci și în conștiința oamenilor care aleg să nu întoarcă privirea atunci când cineva este nedreptățit.

EPILOG | Pământul care nu uită

Există o liniște aparte în locurile în care au suferit oameni.

Nu este liniștea păcii și nici aceea a uitării. Este liniștea întrebărilor care nu au primit răspuns, a numelor rostite prea rar și a poveștilor pe care nimeni nu a mai avut curajul să le spună.

Pe malurile Canalului Dunăre–Marea Neagră, pământul nu mai poartă urmele tuturor târnăcoapelor care l-au despicat.

Dar istoria le păstrează.

Acolo au muncit oameni care și-au dorit să se întoarcă acasă. Oameni care au visat să-și revadă copiii, să-și îmbrățișeze soțiile, să mai petreacă o primăvară în libertate.

Unii au supraviețuit și au povestit. Alții au murit, iar numele lor au rămas în registre îngălbenite sau în amintirile celor care i-au iubit.

Și au existat oameni precum Anghel Curte, care ne-au arătat că nici măcar o dictatură nu poate înfrânge în întregime bunătatea omenească.

Astăzi avem libertatea de a vorbi, de a întreba, de a critica și de a cere socoteală celor care exercită puterea.

Nu sunt privilegii acordate de conducători. Sunt drepturi fundamentale, pentru protejarea cărora generații întregi au făcut sacrificii.

Iar memoria celor care au suferit la Canal ne obligă să nu le tratăm niciodată cu nepăsare.

Pentru că dictatura începe acolo unde omul este învățat să tacă de frică.

Iar libertatea începe acolo unde omul are curajul să gândească, să întrebe, să spună adevărul și să apere demnitatea altuia.

Să nu-i uităm pe cei care au murit fără să mai poată face toate acestea.

Și să nu uităm niciodată că libertatea pentru care au suferit nu ne aparține numai nouă.

O datorăm și celor care vor veni după noi.

 

Intransigent.ro – Reportaj istoric documentar și eseu despre memoria represiunii comuniste, demnitate și libertate.

 

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Ploieștiul are galben-albastru pe stemă. Cine a ales griul, negrul și roșul pentru tramvaiul prezentat de Polițeanu și ce partid are aceste culori?
Anchete

Ploieștiul are galben-albastru pe stemă. Cine a ales griul, negrul și roșul pentru tramvaiul prezentat de Polițeanu și ce partid are aceste culori?

16 noiembrie 2026
Polițeanu jignește, documentele ridică întrebări! Roata panoramică de la Ploiești: Dragomirești Vale pe copertă, Ploiești în interior și 5,4 tone care trebuie explicate
Anchete

Polițeanu jignește, documentele ridică întrebări! Roata panoramică de la Ploiești: Dragomirești Vale pe copertă, Ploiești în interior și 5,4 tone care trebuie explicate

13 noiembrie 2026
Aeroportul de sute de milioane și o singură destinație. Ce s-a întâmplat cu uriașa investiție de la Satu Mare?
Anchete

Aeroportul Satu Mare: sute de milioane de lei, trei ani întârziere, 17 acte adiționale, 258 de pasageri pe zi și o singură destinație

11 noiembrie 2026
EXCLUSIV // 234.550 de lei pentru „România, mai aproape de tine”, dar DRP recunoaște că nu știe câte îngrijitoare românce i-au cerut ajutor! Statul are ținte pentru publicitate, dar nu și statistici despre problemele acestor femei
Anchete

EXCLUSIV // 234.550 de lei pentru „România, mai aproape de tine”, dar DRP recunoaște că nu știe câte îngrijitoare românce i-au cerut ajutor! Statul are ținte pentru publicitate, dar nu și statistici despre problemele acestor femei

11 noiembrie 2026
ADOR a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la activitatea procurorului Adrian-Petre Todoran în dosarul instrumentat de DIICOT în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv
Anchete

INM, condus de judecator Simona-Camelia Marcu a respins reclamația ADOR privind parcursul procurorului Todoran. Două instituții, 35 de întrebări și documentele pe care publicul încă nu le poate verifica

10 noiembrie 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă
Anchete

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

9 noiembrie 2026 - Actualizat 10 noiembrie 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Ploieștiul are galben-albastru pe stemă. Cine a ales griul, negrul și roșul pentru tramvaiul prezentat de Polițeanu și ce partid are aceste culori?
Anchete

Ploieștiul are galben-albastru pe stemă. Cine a ales griul, negrul și roșul pentru tramvaiul prezentat de Polițeanu și ce partid are aceste culori?

de Costin Cristescu
16 noiembrie 2026
0

De Eugen-Costin Cristescu | Anchete Intransigent | 16 noiembrie 2026 Luni, la fabrica Astra Vagoane Călători din Arad, s-a semnat...

CANALUL DUNĂRE–MAREA NEAGRĂ. OAMENII PE CARE DICTATURA A ÎNCERCAT SĂ-I ÎNGROAPE SUB PĂMÂNT ȘI UITARE

CANALUL DUNĂRE–MAREA NEAGRĂ. OAMENII PE CARE DICTATURA A ÎNCERCAT SĂ-I ÎNGROAPE SUB PĂMÂNT ȘI UITARE

16 noiembrie 2026
MARIELLA PETRESCU – FRUMUSEȚEA RĂMASĂ PE PELICULĂ. POVESTEA ACTRIȚEI PE CARE ROMÂNIA A PIERDUT-O, DAR CINEMATOGRAFIA NU A UITAT-O

MARIELLA PETRESCU – FRUMUSEȚEA RĂMASĂ PE PELICULĂ. POVESTEA ACTRIȚEI PE CARE ROMÂNIA A PIERDUT-O, DAR CINEMATOGRAFIA NU A UITAT-O

13 noiembrie 2026
Polițeanu jignește, documentele ridică întrebări! Roata panoramică de la Ploiești: Dragomirești Vale pe copertă, Ploiești în interior și 5,4 tone care trebuie explicate

Polițeanu jignește, documentele ridică întrebări! Roata panoramică de la Ploiești: Dragomirești Vale pe copertă, Ploiești în interior și 5,4 tone care trebuie explicate

13 noiembrie 2026
Aeroportul de sute de milioane și o singură destinație. Ce s-a întâmplat cu uriașa investiție de la Satu Mare?

Aeroportul Satu Mare: sute de milioane de lei, trei ani întârziere, 17 acte adiționale, 258 de pasageri pe zi și o singură destinație

11 noiembrie 2026
EXCLUSIV // 234.550 de lei pentru „România, mai aproape de tine”, dar DRP recunoaște că nu știe câte îngrijitoare românce i-au cerut ajutor! Statul are ținte pentru publicitate, dar nu și statistici despre problemele acestor femei

EXCLUSIV // 234.550 de lei pentru „România, mai aproape de tine”, dar DRP recunoaște că nu știe câte îngrijitoare românce i-au cerut ajutor! Statul are ținte pentru publicitate, dar nu și statistici despre problemele acestor femei

11 noiembrie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
imunify-bot-check
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro