Aproape 15.000 de ploieşteni au sprijinit campania “Vrem un oraş nepoluat! Vrem să respirăm sănătos!” iniţiată de senatorul Iulian Bădescu.
Începând din 21 octombrie 2011, acesta a lansat o Petiţie prin care locuitorii municipiului Ploieşti au solicitat premierului Emil Boc şi ministrului Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, implicarea autorităţilor locale în verificarea şi monitorizarea agenţilor economici din oraş sub aspectul impactului activităţilor acestora asupra mediului.
Campania de strângere de semnături pentru susţinerea acestei iniţiative s-a încheiat la 1 noiembrie 2011. Astăzi, 3 noiembrie 2011, s-a finalizat şi acţiunea de centralizare a listelor de semnatari ai petiţiei, iar documentele centralizatoare au fost transmise electronic către Ministerul Mediului şi Pădurilor, precum şi către Secretariatul General al Guvernului.
Biroul Parlamentar Iulian Bădescu – Ploieşti