• Ultimele
Atribuirea de amplasamente în Republica lui Moș Crăciun, la Ploiești- între inventare neactualizate, avize contradictorii și decizii administrative care ridică semne serioase de întrebare

Atribuirea de amplasamente în Republica lui Moș Crăciun, la Ploiești- între inventare neactualizate, avize contradictorii și decizii administrative care ridică semne serioase de întrebare

26 noiembrie 2025
INTERPELARE PUBLICĂ privind asocierea politică asumată de primarul Municipiului Ploiești cu partidul Mișcarea, Noi Ploieștenii, în comunicarea unei decizii administrative

INTERPELARE PUBLICĂ privind asocierea politică asumată de primarul Municipiului Ploiești cu partidul Mișcarea, Noi Ploieștenii, în comunicarea unei decizii administrative

9 ianuarie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Primarul Polițeanu își alege „înlocuitorul” după simpatii și frici, încălcând o HCL. Despre abuz, control și frica de adevăr la Primăria Ploiești

8 ianuarie 2026
Magistratii protesteaza pentru a nu li se taia pensiile speciale. Intrebare nevinovata: dispar coruptia si abuzurile din justitie daca nu se taie?

Când impozitul trece limita. Ploieștenii se pot implica direct în instanță- aveți în articol draftul de cerere de intervenție

8 ianuarie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

COMUNICAT DE PRESĂ// ADOR contestă oficial majorările de impozite din Ploiești: clădiri și autovehicule. Cetățenii sunt invitați să se alăture demersului în instanță

8 ianuarie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

Alianța pentru Drepturile Omului din România a sesizat Curtea de Apel Ploiești împotriva Hotărârii Guvernului privind alocarea a 50 de milioane de euro din Fondul de rezervă pentru Ucraina

5 ianuarie 2026
Mesajul Manuelei Hărăbor către premierul Ilie Bolojan sau momentul când revolta publică devine rechizitoriu moral

Mesajul Manuelei Hărăbor către premierul Ilie Bolojan sau momentul când revolta publică devine rechizitoriu moral

3 ianuarie 2026
Revelion pe ilegalitate? Republica lui Moș Crăciun, între avize condiționate, cheltuieli publice și organizatori fără mandat legal

Revelion pe ilegalitate? Republica lui Moș Crăciun, între avize condiționate, cheltuieli publice și organizatori fără mandat legal

31 decembrie 2025
Salariile angajaților de la Filarmonica „Paul Constantinescu” nu pot fi plătite integral. Primarul recunoaște oficial că refuză să vireze suma necesară, deși legea îl obligă

Consultare publică de formă marca Polițeanu- petiția unui contribuabil ignorată, taxe majorate la Ploiești

30 decembrie 2025
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Legea așteaptă răspuns… solicitarea Federației Publisind privind concediul suplimentar, lăsată fără decizie la Primăria Ploiești

30 decembrie 2025
Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-III-a)

Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-III-a)

30 decembrie 2025
De ce plătim mai mult cu 80% la impozitul pe apartament în 2026. Explicația pe care nimeni nu o dă clar

De ce plătim mai mult cu 80% la impozitul pe apartament în 2026. Explicația pe care nimeni nu o dă clar

29 decembrie 2025
Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea I)

Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-II-a)

29 decembrie 2025
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
vineri, 9 ianuarie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Atribuirea de amplasamente în Republica lui Moș Crăciun, la Ploiești- între inventare neactualizate, avize contradictorii și decizii administrative care ridică semne serioase de întrebare

Acasă AIR Anchete

Domeniul public al municipiului Ploiești – parcuri, platouri, zone pietonale – este, în teorie, gestionat cu rigoare, pe baza unor acte administrative clare, actualizate și transparente.
În practică, însă, exact documentele oficiale ale Primăriei arată o realitate mult mai complicată și îngrijorătoare.

În urma unei analize aprofundate a corespondenței interne între Direcția de Gestiune Patrimoniu (DGP), Serviciul Inventariere, Serviciul Contracte și Comisia de specialitate nr. 2 a Consiliului Local Ploiești, Intransigent a descoperit un sistem administrativ în care:

  • inventarele domeniului public nu corespund realității cadastrale,

  • imobile aflate în administrare sau concesiune sunt atribuite ca și cum ar fi libere,

  • avizele comisiilor sunt contradictorii în propria lor pagină,

  • iar criteriile de atribuire se schimbă în timpul jocului, fără bază legală.

Acest material nu stabilește vinovați. În schimb, pune în lumină nereguli administrative grave, perfect documentate, care impun clarificări urgente din partea autorităților.

Inventarul domeniului public nu corespunde realității

HCL-uri vechi, CF-uri neactualizate și o realitate ignorată. Direcția de Gestiune Patrimoniu confirmă, în acte oficiale, că inventarul bunurilor declarate “domeniu public” – întocmit în baza unor hotărâri de consiliu din 1999, 2008 și 2014 – conține multiple neconcordanțe față de înscrierile din Cartea Funciară.

Amplasamentele din zona centrală sunt listate ca domeniu public, dar:

  • nu toate sunt actualizate în CF,

  • suprafețele declarate sunt diferite de cele reale,

  • delimitările cadastrale lipsesc sau sunt incomplete.

Pe scurt, administrația locală folosește un inventar care nu mai reflectă realitatea juridică actuală.

Consecințele sunt majore: orice atribuiri, concesiuni sau utilizări comerciale făcute pe baza unui inventar greșit devin vulnerabile juridic – iar patrimoniul public poate fi prejudiciat.

Într-o perioadă în care orașul are nevoie de investiții, de ordine, de transparență și de reguli clare, faptul că însuși fundamentul gestionării patrimoniului este fisurat reprezintă o problemă de interes public care nu mai poate fi ignorată.

Inventarul domeniului public nu este o formalitate. Este un instrument de protecție și dezvoltare. Iar într-un oraș ca Ploieștiul, lipsa lui de acuratețe devine nu doar un simptom al nepăsării administrative — ci și o vulnerabilitate strategică, cu efecte directe asupra banilor publici și asupra interesului general.

Citește și: Magia recidivei. De ce insistă Polițeanu, și în 2025, cu aceeași firmă care a organizat în afara cadrului legal Târgul de Crăciun de anul trecut?

Imobile date în concesiune către SGU, tratate ca și cum ar fi libere

O parte importantă din centrul Ploieștiului – Parcul Nichita Stănescu, Bloc Unirea, Fântânile Arteziene, Platourile 4 și 5 și alte zone pietonale – se află, oficial, în concesiune la SGU Ploiești, prin contractul de delegare nr. 14782/25.08.2010.
Așa scrie în actele Direcției de Gestiune Patrimoniu, nu în interpretări.

Și totuși, în procedurile recente de atribuire a amplasamentelor pentru activități comerciale, SGU pare să fie tratată ca un simplu spectator.
Nu există avizul concesionarului, nu există consultare, nu există acordul obligatoriu prevăzut de lege.
Unele decizii sunt luate ca și cum terenurile ar fi fără stăpân.

Iar aici nu mai vorbim despre o scăpare birocratică, ci despre o neregulă administrativă clară: un teren concesionat nu poate fi oferit altor operatori decât cu acordul celui care îl administrează. SGU are dreptul legal să stabilească tarife, condiții și limite. Este parte din contract. Este administratorul recunoscut.

Când acest drept este ignorat, se creează un haos administrativ cu potențial diferențial: atribuiri vulnerabile juridic, conflicte contractuale, posibile prejudicii și, inevitabil, litigii pe care tot orașul le plătește.

În final, întrebarea e simplă: dacă SGU are contract valabil, cum ajung terenurile pe mâna altora fără acordul ei?

Răspunsul, oricare ar fi el, nu poate fi unul confortabil.

Patinoarul și roata panoramică – amplasate pe terenuri publice cu statut juridic neclar

În actele oficiale ale Direcției de Gestiune Patrimoniu, Patinoarul și Roata Panoramică apar ca fiind amplasate pe terenuri din zona centrală a municipiului Ploiești. Până aici, nimic neobișnuit. Problema reală începe atunci când DGP verifică statutul juridic al acestor amplasamente și constată ceea ce nimeni nu a spus public până acum: terenurile pe care sunt instalate aceste obiective nu sunt doar domeniu public, ci fac parte dintr-un regim juridic mult mai complex și mai restrictiv decât pare la prima vedere.

Potrivit documentului, Roata Panoramică este amplasată pe strada Mihail Kogălniceanu, pe un tronson care figurează în Inventarul bunurilor domeniului public, dar care, în același timp, are înscrieri în Cartea Funciară ce nu corespund integral situației declarate de Primărie. De altfel, DGP precizează explicit că “elementele de identificare ale noii situații cadastrale nu au fost actualizate”, ceea ce înseamnă că nici suprafața, nici limitele exacte ale terenului nu sunt clar stabilite juridic.

Mai grav, o parte importantă din această zonă – inclusiv traseul unde ar fi amplasată Roata Panoramică – se regăsește în contractul de delegare nr. 14782/25.08.2010, prin care SGU Ploiești are în administrare infrastructura și terenurile publice. Cu alte cuvinte, nu Primăria, ci SGU este administratorul legal al spațiului, iar orice activitate comercială desfășurată aici ar fi trebuit să fie aprobată, tarifată și gestionată de SGU, nu de Serviciul Contracte.

Situația Patinoarului nu este diferită. DGP arată că acesta se află pe un teren din zona Fântânilor Arteziene, un alt amplasament încadrat în domeniul public, dar administrat – cel puțin pe hârtie – tot prin același contract de delegare. În plus, suprafețele înscrise pentru acest amplasament în Inventar nu corespund suprafețelor reale din teren, ceea ce face ca orice taxare, tarifare sau atribuire să fie vulnerabilă juridic.

Concluzia DGP este clară: Patinoarul și Roata Panoramică sunt amplasate pe terenuri cu statut juridic neclar, neactualizat și, în unele cazuri, neadministrat conform competențelor legale. Iar atunci când administrația ignoră contractele de delegare, Cartea Funciară și propriul Inventar, rezultatul este un haos administrativ perfect: atribuiri discutabile, responsabilități difuze și riscuri serioase pentru bugetul public.

Este un lucru să instalezi un patinoar sau o roată panoramică pentru atmosfera de sărbătoare.
Este cu totul altceva să o faci fără o bază juridică solidă și fără respectarea regulilor care protejează domeniul public.

Trenulețul McDonald’s și Caruselul „Mall Vechi” – atracții pe terenuri publice administrate fără rigoare

Printre instalațiile amplasate în centrul Ploieștiului pentru sezonul festiv, două obiective ies în evidență în documentele Direcției de Gestiune Patrimoniu: Trenulețul McDonald’s și Caruselul „Mall vechi”. Ambele figurează în acte ca fiind amplasate pe terenuri ale municipiului, dar cu statut juridic mult mai complicat decât sugerează prezența lor aparent banală în spațiul public.

Potrivit DGP, Trenulețul McDonald’s este instalat pe imobilul „Platoul nr. 5”, teren care face parte din domeniul public al municipiului Ploiești și este înscris atât în Inventarul bunurilor publice, cât și în Cartea Funciară, sub numărul cadastral 137473. Aparent, totul pare în regulă — până când descoperi detaliul esențial: acest imobil se află în administrarea directă a municipiului, iar statutul său a fost de-a lungul anilor modificat prin mai multe hotărâri de consiliu, fără o actualizare riguroasă a datelor cadastrale. Cu alte cuvinte, terenul este public, dar documentele care ar trebui să îl definească exact sunt incomplete sau depășite.

Situația Caruselului „Mall vechi” este și mai neclară. DGP precizează că această instalație afectează un imobil cu număr cadastral 137471 – „Platoul nr. 5”, declarat tot domeniu public, înscris în inventar și actualizat parțial prin HCL 110/03.03.2014 și HCL 161/29.04.2014.
Problema este aceeași: date vechi, acte diferite, actualizări incomplete și lipsa unei corelări între documentele cadastrale și realitatea de pe teren.

Astfel, atât Trenulețul McDonald’s, cât și Caruselul Mall vechi funcționează pe terenuri publice aflate într-o zonă gri administrativă, în care:

  • inventarul domeniului public nu este perfect actualizat,

  • Cartea Funciară nu corespunde în totalitate,

  • responsabilitățile de administrare nu sunt gestionate unitar,

  • iar orice utilizare comercială devine vulnerabilă juridic.

În mod normal, un oraș care își respectă patrimoniul nu lasă obiective comerciale să fie amplasate pe terenuri descrise prin hotărâri vechi, suprafețe incerte și date necorelate. În Ploiești, însă, Trenulețul și Caruselul nu sunt doar atracții de sezon — sunt și două exemple clare ale modului în care domeniul public este gestionat: cu acte incomplete, cu delimitări neclare și cu o rigoare administrativă care lasă mult de dorit.

Delimitări vagi, denumiri confuze, amplasamente greu de identificat

Unul dintre cele mai grave semne ale unui patrimoniu public administrat superficial este limbajul folosit în actele oficiale. Iar în cazul centrului Ploieștiului, documentele Direcției de Gestiune Patrimoniu abundă în denumiri care mai degrabă creează confuzie decât ordine: „Carusel mall vechi”, „Platou 4”, „Platou 5”, „Rotonda Pașapoarte”, „Strada Kogălniceanu – intrare Mall”, „Parc Bloc Unirea”.

Aceste etichete improprii pot funcționa într-o conversație informală, dar nu au ce căuta în acte administrative care stabilesc cine, unde și pentru ce poate utiliza domeniul public. Cu atât mai puțin atunci când lipsesc complet schițele, planurile cadastrale sau delimitările exacte ale terenurilor.

Efectul? O administrație care vorbește despre amplasamente fără să le definească.
Terenuri atribuite fără ca cineva să poată spune cu precizie câți metri pătrați includ, unde încep sau unde se termină.
Iar pentru cetățeni, jurnaliști sau instituții de control, devine imposibil să identifice pe hartă ceea ce Primăria atribuie în acte.

Este greu să ceri transparență într-un sistem în care amplasamentele sunt definite mai degrabă prin repere urbane informale decât prin limite cadastrale clare.
Atât timp cât Primăria folosește denumiri vagi în loc de identificări precise, domeniul public rămâne un teritoriu greu de monitorizat și ușor de interpretat după bunul plac.

Transparența nu poate exista într-o administrație care nu știe exact ce atribuie.
Iar în Ploiești, delimitările neclare fac ca însăși legalitatea utilizării domeniului public să devină o chestiune … de interpretare.

Avizul Comisiei nr. 2 – un document care se contrazice singur

Dacă multe dintre neregulile administrative din Ploiești pot fi puse pe seama neglijenței, aici nu mai vorbim despre nuanțe sau interpretări. Avizul Comisiei de specialitate nr. 2 este, pur și simplu, un act care se contrazice pe propria pagină.

În același document, aceeași comisie consemnează mai întâi:
„AMÂNARE – Beneficiarul va fi invitat pentru lămuriri.”
O formulare clară, fără echivoc. Se amână. Se reia discuția.

Numai că, imediat sub această mențiune, apare un tabel în care toți membrii bifează… aviz pozitiv.
Cu alte cuvinte, comisia amână și aprobă în aceeași ședință, în același document, cu aceeași semnătură.
O incoerență care, în orice administrație funcțională, ar declanșa automat o verificare internă.

Iar surprizele nu se opresc aici. Concluzia finală este:
„Favorabil, cu condiția achitării debitelor restante.” 

Aici intrăm deja pe teren alunecos.
Comisia nr. 2 nu are competențe fiscale, nu poate impune condiții de acest tip și nu există nicio HCL, niciun regulament și nicio lege în Ploiești care să prevadă obligativitatea achitării unor datorii pentru obținerea unui astfel de aviz. Din câte vedem, deși există Legea 100/2016, nimeni nu este preocupat de o licitație, ci doar de atribuirea directă a organizării Târgului de Crăciun firmei brașovene, pentru al doilea an consecutiv…după ce își va fi achitat datoriile restante de un an. Foarte mărinimoși consilierii locali din Comisia 2, poate de-aia primarul Polițeanu le-a mulțumit public.

Este o condiție inventată punctual, aplicată discreționar și fără suport legal.
Exact genul de practică ce ridică semne de întrebare privind corectitudinea procesului decizional și integritatea procedurii administrative.

Un aviz care se amână, se aprobă și se condiționează simultan este mai mult decât o eroare birocratică.
Este simptomul unei administrații care funcționează fără coerență, fără reguli clare și fără respect pentru legalitate, chiar dacă între timp Auntentic Tehnology& Events SRL ar fi achitat datoria invocată de comisie.

Consecințele acestor nereguli administrative

Toate aceste nereguli, luate individual, pot părea simple erori birocratice. Dar împreună, formează un tablou care ridică probleme mult mai serioase, chiar dacă vinovățiile penale pot fi stabilite doar într-o anchetă oficială. Ceea ce reiese însă din propriile documente ale Primăriei Ploiești este incontestabil: administrația funcționează pe un teren juridic instabil.

Inventare neactualizate, avize contradictorii, suprafețe declarate diferit față de realitate, terenuri concesionate tratate ca libere — toate acestea slăbesc transparența procesului administrativ și îngreunează orice tentativă de control sau verificare externă. Mai mult, atribuirea domeniului public devine vulnerabilă din punct de vedere juridic, iar bugetul local riscă să fie prejudiciat prin tarife incorecte, suprafețe incerte sau contracte care pot fi anulate în instanță.

Dar poate cea mai periculoasă consecință este alta: aparența tratamentului diferențiat.
Când regulile nu sunt clare, când condițiile nu sunt aceleași pentru toți, iar procedurile se aplică selectiv, încrederea publicului dispare.
Iar în administrație, “aparența” nu e un detaliu cosmetic — este exact ceea ce legea cere să fie evitat cu orice preț.

O administrație care funcționează în opacitate și incoerență nu își poate proteja nici cetățenii, nici patrimoniul, nici credibilitatea.
Iar ceea ce se întâmplă în centrul Ploieștiului astăzi este exact exemplul de manual despre cum lipsa de rigoare administrativă devine o vulnerabilitate publică.

Se zvonește că organziatorul brașovean va percepe 4000 de euro fără TVA pentru căsuțete pe care ar urma să le închirieze comercianților. Cam mult pentru puțin peste o lună de zile. Anul trecut evaziunea fiscală a fost la ea acasă în Republica lui Moș Crăciun. Să vedem cum va fi anul acesta, noi doar am tras un semnald e alarmă

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă
Anchete

Primarul Polițeanu își alege „înlocuitorul” după simpatii și frici, încălcând o HCL. Despre abuz, control și frica de adevăr la Primăria Ploiești

8 ianuarie 2026
Revelion pe ilegalitate? Republica lui Moș Crăciun, între avize condiționate, cheltuieli publice și organizatori fără mandat legal
Anchete

Revelion pe ilegalitate? Republica lui Moș Crăciun, între avize condiționate, cheltuieli publice și organizatori fără mandat legal

31 decembrie 2025
Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-III-a)
Anchete

Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-III-a)

30 decembrie 2025
Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea I)
Anchete

Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-II-a)

29 decembrie 2025
Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea I)
Anchete

Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea I)

27 decembrie 2025
Proiectul de lege al USR care uită de ce s-a murit în decembrie ’89 și vrea să condamne nostalgia despre comunism. Așa începe dictatura
Anchete

Proiectul de lege al USR care uită de ce s-a murit în decembrie ’89 și vrea să condamne nostalgia despre comunism. Așa începe dictatura

24 decembrie 2025
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Analfabetismul funcțional – eșecul perfect al unei tranziții mimate

8 decembrie 2025

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă
Anchete

Primarul Polițeanu își alege „înlocuitorul” după simpatii și frici, încălcând o HCL. Despre abuz, control și frica de adevăr la Primăria Ploiești

de Costin Cristescu
8 ianuarie 2026
0

Există momente în administrația publică în care un simplu act administrativ spune mai multe decât o sută de declarații politice....

Revelion pe ilegalitate? Republica lui Moș Crăciun, între avize condiționate, cheltuieli publice și organizatori fără mandat legal

Revelion pe ilegalitate? Republica lui Moș Crăciun, între avize condiționate, cheltuieli publice și organizatori fără mandat legal

31 decembrie 2025
Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-III-a)

Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-III-a)

30 decembrie 2025
Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea I)

Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea a-II-a)

29 decembrie 2025
Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea I)

Criza de la Paltinu// Cum a lăsat statul 120.000 de oameni fără apă, deși știa că sistemul era vulnerabil(partea I)

27 decembrie 2025
Proiectul de lege al USR care uită de ce s-a murit în decembrie ’89 și vrea să condamne nostalgia despre comunism. Așa începe dictatura

Proiectul de lege al USR care uită de ce s-a murit în decembrie ’89 și vrea să condamne nostalgia despre comunism. Așa începe dictatura

24 decembrie 2025

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro