Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei

Dragi membri ai comunității din Iași și conducători ai instituțiilor și stimate domn Eduard Lucian Mihăilă,

Astăzi, vă scriu nu doar ca un simplu cetățean, ci ca un simplu jurnalist pentru o mamă a cărei inimă plânge frântă, strigând după dreptate și după reîntregirea cu cei trei copii pe care îi iubește mai mult decât orice pe lume. Este povestea unei femei, pe numele ei Vasilica Mihăilă, care a traversat mări de disperare, s-a înălțat peste munți de durere, doar pentru a-și putea strânge copiii la piept, copii de care a fost forțată să se despartă nu de către destin, ci de mâinile celor care ar fi trebuit să-i protejeze.

În ciuda unei hotărâri definitive a instanței care îi acordă mamei custodia copiilor, acțiunile tatălui și lipsa de reacție din partea autorităților au lăsat această hotărâre neîmplinită, negându-i-se astfel acestei mame dreptul de a-și crește copiii și de a le oferi dragostea și sprijinul de care au atât de multă nevoie.

Cu trei ani ani în urmă, inimile a patru suflete au fost rupte, când o decizie nedreaptă a tatălui, Eduard Lucian Mihăilă a pus o distanță rece și nemiloasă între o mamă și copiii ei. Această mamă, a cărei dragoste necondiționată a înfruntat provocările tratamentelor de fertilitate, acum își varsă lacrimile în singurătate, rezistând cu stoicism în a 14-a zi de grevă a foamei, sperând că disperarea ei va trezi sufletele celor care dețin puterea de a aduce schimbarea.

Copiii, trei stele ce ar trebui să strălucească luminos în îmbrățișarea mamei lor, sunt acum prinși în întunericul alienării parentale, învățați să uite de căldura care i-a adus pe lume, învățați să se teamă de mâna care i-a mângâiat când noaptea devenea prea întunecată și visurile prea înfricoșătoare.

În acest moment, fac un apel către tatăl copiilor, să-și deschidă inima spre lumină și să vadă dincolo de orice ură sau resentimente, pentru a recunoaște dragostea infinită a unei mame pentru copiii ei. Să-i permită luminii acelei iubiri materne să încălzească din nou inimile copiilor, să le ofere siguranța și confortul de care au nevoie pentru a crește sănătoși și fericiți. Nu poți prelungi la infinit suferința fostei soții sperând în sacrificul suprem, pentru că, mai devreme sau mai târziu, conștiința pe care nu o afișezi acum, va ieși la suprafață și te va chinui ducându-te, mai devreme sau mai târziu, în pragul disperării de acum a mamei pe care o ții departe de copiii voștri. Iar copiii te vor pune la zid când vor avea capacitatea de a înțelege realitatea cruntă de acum.

Către autoritățile ieșene, vă rog, nu vă întoarceți spatele. Nu ignorați suferința acestei mame sau tăcerea copiilor care își strigă dorința de a fi împreună, chiar și în absența cuvintelor. Hotărârea instanței trebuie să fie mai mult decât o foaie de hârtie; trebuie să fie un far de speranță, un pas către justiție și vindecare.

Și către voi, comunitate românească, din Iași sau oriunde în țară, vă rog să vă uniți în sprijinul acestei cauze. Să fim vocea care nu se va liniști, mâinile care se vor uni și inimile care vor bate împreună până când această mamă își va putea strânge copiii în brațe, liberă de lanțurile separării și plină de speranța unei noi zile.

În acest moment de încercare, să ne amintim că forța noastră ca oameni vine din capacitatea de a iubi, de a compătimi și de a ne lupta pentru ceea ce este drept. Să ne unim forțele pentru a opri greva suferinței Vasilicăi și a ajuta pe cei trei copii ai săi să îi asculte povestea și să aduce această familie împreună, pentru ca dragostea să triumfe asupra despărțirii și pentru ca justiția să-și găsească locul în inimile și casele noastre.

În numele dreptății, umanității și iubirii materne, vă rugăm toți care susținem cauza Vasilicăi să acționați acum.

Cu speranță și determinare,

Eugen Cristescu