Alianța pentru Drepturile Omului din România anunță că, după ce a depus în mod oficial cerere de organizare a unei dezbateri publice înainte de aprobarea hotărârii Consiliului Județean Prahova privind transferul Spitalului CFR Ploiești, a formulat și plângere prealabilă împotriva HCJ nr. 38/30.03.2026.
Anterior adoptării acestei hotărâri, ADOR a solicitat Consiliului Județean Prahova:
- organizarea unei dezbateri publice reale și efective;
- amânarea dezbaterii și votului până la finalizarea procedurii de consultare publică;
- punerea la dispoziția publicului, în integralitate, a documentației care a stat la baza proiectului de hotărâre;
- asigurarea participării reprezentanților societății civile, ai personalului medical, ai pacienților și ai tuturor persoanelor interesate.
În plângerea prealabilă depusă ulterior adoptării hotărârii, ADOR a solicitat:
- revocarea în tot a HCJ nr. 38/30.03.2026, ca act administrativ nelegal;
- în subsidiar, revocarea parțială a hotărârii și reluarea procedurii administrative cu respectarea obligațiilor legale de transparență decizională;
- suspendarea oricăror măsuri administrative de punere în executare a hotărârii până la soluționarea plângerii;
- reluarea procedurii numai după publicarea completă a documentației, organizarea unei dezbateri publice reale și analizarea efectivă a observațiilor formulate.
Demersul ADOR are la bază convingerea fermă că viitorul unei unități medicale de interes major pentru municipiul Ploiești și județul Prahova nu poate fi decis în lipsa transparenței, a consultării reale a comunității și a respectării riguroase a legii.
ADOR consideră că transferul Spitalului CFR Ploiești este o problemă de interes public major, care privește direct accesul cetățenilor la servicii medicale, continuitatea actului medical, statutul personalului, regimul patrimoniului și modul în care este administrat un serviciu public esențial.
În acest context, Alianța pentru Drepturile Omului din România va continua toate demersurile legale necesare pentru apărarea legalității, transparenței decizionale și interesului public, inclusiv în fața instanței de contencios administrativ, dacă autoritatea emitentă nu va reveni asupra actului adoptat.
Un spital public nu poate fi transferat printr-o simplă formalitate administrativă. Comunitatea are dreptul să fie informată, consultată și respectată.
Alianța pentru Drepturile Omului din România
Prin președinte,
Eugen-Costin Cristescu























