În urbea lui Nenea Iancu şi Nichita, prof. Nicolae Dumitrescu este cunoscut ca un reputat om de cultură, autor a numerose versuri, eseuri, note şi comentarii, cronici literar-artistice şi cinematografice, monografii. Fiind un om al locului, căruia i-a dedicat întreaga sa activitate profesională, cultural-educativă şi administrativă, el a „uitat”, datorită mai ales lipsei resurselor financiare, să iasă din ţară, deşi ispitirile turistice l-au bântuit nu de puţine ori. Ca, de altfel, pe mulţi dintre noi, tinerii de altădată, care doream să vedem, măcar o dată, ţări aflate dincolo de cortina de fier. Norocul acesta l-a avut, totuşi, Nic Dumitrescu care, în anul 1980, a însoţit Ansamblul folcloric “Prahova”, cu prilejul unui turneu artistic în Italia. Atunci, în scurtul popas făcut la Veneţia, el a rămas uimit de numărul mare de turişti pensionari, fără ca să găsească un răspuns la această nedumerire…
Anii au trecut şi a venit, şi peste el, vârsta pensionării. Prilej pentru fiica sa Alina de a-i oferi Seniorului o excursie în Israel. Minunea s-a petrecut în anul 2007. Atunci şi-a reamintit de uimirile veneţiene, care, mai târziu, când agenda sa de călător s-a îmbogăţit cu noi trasee turistice, au generat impulsul redacţional, de a consemna, într-o carte, note şi impresii de călătorie. Carte care recent a văzut lumina tiparului la Amanda Edit, Sinaia, 2014, inspirat intitulată Destinaţii esenţiale.
Lansarea acestei cărţi, care face notă aparte în propria-i bibliografie, fiind o premieră editorială pentru autor, a avut loc la Muzeul memorial “Paul Constantinescu” din Ploieşti, în prezenţa prietenilor şi cunoscuţilor apropiaţi ai “Călătorului”.
Despre autor şi cartea sa au vorbit, în cuvinte elogioase, prof.dr.Al.I. Bădulescu, prof. Constantin Enciu, prof.dr. Violeta Matei, prof.Gheorghe Marinică, prof. Aurelia Rânjea.
Profund emoţionat, Nic Dumitrescu a mărturisit: “Scrierea acestor note a început în anul 2007, sub forma unui pseudojurnal, odată cu călătoria în Israel, intermediată de fiica mea. Atunci am descoperit că timpul pierdut poate fi recuperat şi înzestrat cu atracţii greu evitabile, care pot da un sens şi îmbogăţi existenţa noastră. Următoarele călătorii, făcute în Bulgaria (Balcic), Italia, Franţa şi Spania au avut-o la origine tot pe fiica mea, care, împreună cu soţia Diana, ne va însoţi, în teritorii mirifice, precum Ierusalim şi Tel-Aviv, Roma şi Civitavecchia, Valea Loarei, Coasta de Azur, Paris ori Barcelona şi să ne încărcăm de emoţia pe care o iscă impunătoarele reuşite umane. Au fost prilejuri minunate de admiraţie şi încântare, de reflecţie şi interogaţie. Am văzut şi comparat fapte şi situaţii, făcând şi unele racorduri cu lumea noastră. Am văzut o lume stabilă şi bogată, foarte bogată, nu neapărat la propriu – care există –, este o lume ordonată care trăieşte şi gândeşte, cu un potenţial din ce în ce mai mare şi o zestre la care noi continuăm să aspirăm. Oamenii pe care i-am întâlnit au identitate, pe care o cultivă, o valorifică şi o dezvoltă. Asta m-a durut cel mai mult, pentru că noi nu ştim să căutăm identitatea ce ne reprezintă cel mai bine, noi suntem mereu în căutare, o căutare aberantă, care nu va duce nicăieri. Suntem un popor risipitor, aruncăm cu giuvaere în dreapta şi-n stânga fără să gândim să conservăm ceea ce este mai bun.”
„Destinaţii esenţiale” este /poate fi mai mult decât o carte de familie, cum spune autorul, scrisă cu obiectivitate şi încântare. Prin maniera literar-artistică şi documentară, ea este deosebit de interesantă şi atractivă pentru marele public, un adevărat ghid turistic, bogat ilustrat. Cartea lui Nic Dumitrescu răspunde la câteva întrebări esenţiale: ce trebuie să vedem?, cum trebuie să privim?, cu ce trebuie să rămânem din spaţiile vizitate?, ce trebuie să păstrăm de la oamenii pe care i-am văzut /contactat?
Nu pot încheia această succintă relatare a evenimentului editorial, fără a consemna şi câteva curiozităţi deranjante, legate de România, observate de autorul cărţii: „în aglomeraţia din gara Austerlitz, din capitala Franţei, am auzit, la un moment dat, o ceartă care se purta la telefon, în româneşte. Stând pe loc, un ţigan ameninţa pe un altul, de la celălalt capăt al firului nevăzut: dacă nu-mi dai banii, te omor! Auzi? Da, pentru zece mii (probabil de euro), sunt în stare să bag cuţitu-n tine! Tot în Franţa, la Nisa, am văzut un vânzător ambulant de antichităţi, român de origine, care povestea cuiva, în franceză, cum/de ce a ajuns el aici. Ceauşescu ne-a obligat, prin opresiune, să ne luăm lumea în cap…Nici noii conducători de azi nu sunt mai breji: fără locuri de muncă în ţară, oamenii îşi caută rostul în afară, mulţumindu-se cu nimica toată. Parcă-i blestemată România! La San Remo, pe nişte stâlpi, ochii mi-au căzut pe un anunţ cu un conţinut stupefiant, scris în româneşte: Stimaţi cetăţeni moldoveni! Sunt avocatul…din str…, tel…Legăturile mele cu oficialităţile de la Consulat îmi oferă posibilitatea de a întocmi acte de cetăţenie română, în regim de urgenţă, pentru toţi cei care trăiesc în R.Moldova, Ucraina sau Serbia şi care doresc să capete cetăţenia română. Dacă vreţi să deveniţi cetăţeni europeni şi să aveţi locuri de muncă potrivite, căutaţi-mă. Preţ negociabil!”
Dar dincolo de aceste întâmplări neplăcute, “călătoria aceasta m-a împins să înţeleg mai bine că dincolo de pefecţiune mai există şi altceva imposibil sau greu explicabil. De aceea e de dorit ca asemenea itinerarii să fie făcute încă din tinereţe. Acumulările lor ar prinde bine existenţei noastre de fiecare zi. Până la urmă, cunoaşterea lumii poate conduce şi la mai buna cunoaştere de sine. Eu mi-aş dori să mai vizitez o dată Italia, dar cine ştie dacă ocazia asta se va mai ivi vreodată”, mărturiseşte autorul, înainte de a purcede la acordarea de autografe.
Ioan POPESCU
