• Ultimele

Cătălin Predoiu s-a întalnit cu ministrul olandez al Afacerilor Europene şi ministru pentru dezvoltarea cooperării, Ben Knapen

13 mai 2011
Adrian Axinia (AUR): Facem dreptate familiilor cu mai mulți copii: părinții care au cel puțin 3 copii vor fi scutiți prin lege de impozit pe salarii

ADOR cere Consiliului Local Ploiești să nu voteze „pe nevăzute” regulile parcărilor: întâi inventarul și cadastrul, apoi atribuirea și taxarea

26 august 2026
Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că a publicat,  spre consultare publică, proiectul de buget local pentru anul 2021

CUTREMUR ADMINISTRATIV ÎN PRIMĂRII. Legea 165/2026 obligă autoritățile să-și pună oamenii și posturile sub lupă

25 august 2026
STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

24 august 2026
Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

21 august 2026
Bugetul Ploieștiului… între pixul primarului și vocea cetățeanului. Consilierul local Mihai Apostolache cere primarului să organizeze dezbateri pe buget

Consilierul local Apostolache cere explicații după acuzațiile privind salariul directorului adjunct al Poliției Locale Ploiești și modul de intervenție în ordine publică

20 august 2026
A murit Aurelian Gogulescu, președintele CCI Prahova. Prahova pierde unul dintre oamenii care i-au reprezentat cu demnitate mediul de afaceri

A murit Aurelian Gogulescu, președintele CCI Prahova. Prahova pierde unul dintre oamenii care i-au reprezentat cu demnitate mediul de afaceri

19 august 2026
CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

19 august 2026
STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

18 august 2026
EXPLOZIV// Plângere penală la DNA după „rechizitoriul financiar” al Curții de Conturi. Zeci de milioane de lei sub semnul întrebării la CJ Bihor, în mandatul lui Ilie Bolojan

BOLOJAN A AJUNS LA BATERII DUPĂ CE A VENIT CRIZA. Bulgaria avea deja peste 1.100 MW operaționali

18 august 2026
Am cerut parlamentarilor prahoveni sprijin pentru modificarea a două legi. Ne-au ignorat total sau ne-au primit, ascultat și …atât

PFIZER, ROMATSA ȘI BUNURILE STATULUI. Cum a apărut, în plină executare de 600 de milioane de euro, mecanismul tranzacțiilor Guvernului

13 august 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță

COMUNICAT DE PRESĂ //ADOR cere suspendarea HCL 305/2026. Primăria Ploiești a ignorat cererea de dezbatere publică și a mutat 37 de milioane de lei de la cogenerare

13 august 2026
ADOR a cerut astăzi Președintelui României desemnarea cu celeritate a unui candidat pentru funcția de prim-ministru

ADOR a cerut astăzi Președintelui României desemnarea cu celeritate a unui candidat pentru funcția de prim-ministru

12 august 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
miercuri, 26 august 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Cătălin Predoiu s-a întalnit cu ministrul olandez al Afacerilor Europene şi ministru pentru dezvoltarea cooperării, Ben Knapen

Acasă Utile Comunicate
13 mai 2011
Cuprins

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a primit miercuri, 11 mai 2011, delegaţia condusă de ministrul olandez al Afacerilor Europene şi ministru pentru dezvoltarea cooperării, Ben Knapen.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au discutat despre cooperarea bilaterală în domeniul Justiţiei, Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi aderarea României la Schengen, în prezenţa unor delegaţii care au inclus pe secretarul de stat Lidia Barac, directori cu atribuţii în cadrul MCV, precum şi pe ambasadoarea Olandei la Bucureşti, Tanya van Gool.
Cei doi oficiali au confirmat cooperarea strânsă în programele bilaterale în domeniul Justiţiei din ultimii ani, în special în domeniul pregătirii resurselor umane, cu sprijinul financiar substanţial al Olandei şi au subliniat că această cooperare trebuie continuată.
În privinţa MCV, oficialul olandez a remarcat faptul că progresele din ultimii doi ani sunt remarcabile şi apreciate la nivelul Guvernului olandez, pledând pentru continuarea lor în acelaşi ritm pentru modernizarea Justiţiei şi asigurarea respectării regulii de drept. Ministrul olandez a insistat pe necesitatea formării unei noi mentalităţi în rândurile magistraţilor, în spiritul reglementărilor şi reformelor adoptate în ultimii ani de Guvern şi Parlament. De asemenea, oficialul olandez s-a arătat interesat de combaterea corupţiei şi eficienţa Justiţiei în acest domeniu.
Ministrul Predoiu a subliniat că evoluţiile din domeniul judiciar au fost iniţiate încă din anii 1990, cu inamovibiltatea magistraţilor, organizarea judecătorească, reapariţia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ca instituţie cheie în sistemul judiciar şi au continuat în anii 2000, în special cu reforma din 2004 şi transformarea CSM în principala instituţie responsabilă în sistemul judiciar. Oficialul român a subliniat că România a făcut eforturi susţinute în ultimii 20 de ani pentru schimbarea legislaţiei, integrarea acquis-ului comunitar, investiţii în infrastructura sistemului judiciar. Aceste evoluţii au făcut ca la momentul aderării României la UE, în 2007, regula de drept (the rule of law) să fie un concept implementat, fapt ce a permis încheierea negocierilor de aderare. MCV a fost conceput ca un instrument de perfecţionare a sistemului judiciar şi de continuare a reformelor şi combaterii corupţiei.
În ceea ce priveşte combaterea corupţiei, ministrul român a arătat că au existat mai multe faze, începând cu reorganizarea instituţiilor anticorupţie şi lansarea anchetelor, iar în prezent o serie de cauze de mare corupţie îşi aşteaptă dezlegarea pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Oficialul român a arătat că acţiunea de combatere a corupţiei este continuă şi nu cunoaşte zone sociale sau profesionale interzise. Guvernul a asigurat, uneori cu eforturi politice considerabile, stabilitatea cadrului legal şi instituţional anticorupţie.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a prezentat reforma Codurilor fundamentale, care este unul dintre obiectivele centrale ale reformei sistemului judiciar. A insistat pe faptul că aceste legi includ instituţii moderne şi vor transforma nu numai faţa procesului civil sau penal, ci şi, prin intermediul Noului Cod Civil, a ţesăturii relaţiilor sociale de familie, proprietate, contractuale, etc.
Ministrul Predoiu a prezentat oficialului olandez programele de pregătire profesională pentru implementarea noilor Coduri, subliniind faptul că există fonduri suficiente, de aproximativ 2,5 milioane euro, alocate CSM/INM, Ministerului Public, ÎCCJ, din care 1,8 milioane euro finanţare nerambursabilă din partea Confederaţiei Helvete, astfel încât sistemul judiciar să-şi poată organiza corespunzător seminarii şi conferinţe pentru pregătirea profesională a magistraţilor şi personalului auxiliar pentru implementarea Codurilor.
Ministrul român a arătat că este conştient de faptul că procesul de schimbare a mentalităţilor este esenţial pentru reuşita schimbării la faţă în bine a Justiţiei. Membrii aleşi ai CSM şi şefii de instanţe şi parchete au un rol esenţial în această privinţă prin exemplul comportamental pe care îl oferă în calitate de lideri şi prin filosofia pe care o propagă şi practică în activitatea lor.
Ministrul Predoiu a subliniat cu argumente faptul că nu se poate accepta ideea conexării dosarelor Schengen şi MCV. De asemenea, a arătat că din punct de vedere tehnic România poate securiza frontierele, investiţiile substanţiale făcute în ultimii ani asigurând un standard tehnic de ultimă generaţie în această privinţă. România este la fel de preocupată de siguranţa frontierelor ca şi ceilalţi parteneri europeni, pentru că în această privinţă nu mai este vorba de Schengen sau MCV, ci de de România în Uniunea Europeană, a mai arătat ministrul român cu privire la această problemă.
Oficialul olandez şi-a exprimat deschis mulţumirea pentru deschiderea dialogului şi substanţa informaţiilor de care a luat cunoştinţă, felicitând Ministerul pentru progresul realizat în planul reformelor legislative. A arătat că este acum important ca toate aceste legi să fie citite şi asimilate de către magistraţi şi a subliniat că Guvernul olandez este conştient şi apreciază eforturile şi rezultate Ministerului Justiţiei şi ale conducerii acestuia.
Ministrul olandez şi-a exprimat speranţa ca, în curând, ministrul Predoiu să fie invitat în faţa Parlamentului olandez pentru a face o prezentare similară reformelor din Justiţie, provocărilor şi dificultăţilor, dar şi a soluţiilor pe care a constatat că Ministerul le-a imaginat pentru continuarea acestor reforme şi a cerut oficialilor olandezi să întreprindă demersuri în acest sens.
“Reforma a ajuns într-un punct în care Ministerul Justiţiei trebuie să predea în bună măsură CSM-ului ştafeta şi principalul efort pentru progres în sistemul judiciar. Prin finalizarea în curând şi adoptarea legilor de punere în aplicare a Codurilor, etapa reformelor legislative majore se încheie. CSM, ÎCCJ şi MP trebuie să mobilizeze acum sistemul pentru asimilarea Codurilor, utilizând eficient fondurile financiare importante pe care le-au primit în acest scop, aproximativ 2,5 milioane euro pentru moment. Reforma în sistemul judiciar trebuie să continue. În câţiva ani, graţie unor eforturi susţinute, s-a trecut de la întrebarea “de ce să facem reformă şi anticorupţie?”, la întrebarea “cum să facem reformă şi anticorupţie mai eficient?”, ceea ce semnifică o nouă mentalitate care începe să domine în sistem. CSM trebuie să se comporte din ce în ce mai mult ca un manager al comportamentelor în sistem, atacând frontal probleme precum întârzieri în redactarea sentinţelor, viciul de concepţie al programului volumului optim, “mentorizarea” şi sprijinirea şefilor de instanţe şi parchete pentru a stimula disciplina jurisdicţională pentru reducerea practicii neunitare la nivelul instanţelor, etc. Concentrarea CSM în principal pe aspecte legislative ar fi o eroare de strategie, care ar absorbi energia şi deturna atenţia de la problemele reale pe care trebuie să le atace conform competenţelor sale, respectiv recrutarea, pregătirea profesională, integritatea, etc. Preocuparea principală a noului CSM trebuie să fie preluarea frâielor manageriale ale sistemului şi întocmirea rapidă a unei adevărate politici de resurse umane. Acestea sunt provocări pe care noua generaţie de lideri din sistemul judiciar şi CSM va trebui să le rezolve. Legea stabileşte clar atribuţiile privind iniţiativa legislativa şi rolul Parlamentului. CSM va fi în continuare cooptat în acest proces conform legii, prin solicitarea avizelor pe legile cu impact pe Justiţie. Sistemul aşteaptă să fie manageriat profesionist, transparent şi onest. Aceasta înseamnă asumarea deschisă a responsabilităţii deciziei. Legea în sine nu poate rezolva problemele de macromanagement al sistemului şi micromanagement al instanţelor şi parchetelor, în special în ceea ce priveşte comportamentele. Macromanagementul judiciar şi micromanagementul instanţelor şi parchetelor reprezintă acum prioritatea. Vremea etalării filosofiilor şi intenţiilor a trecut, etapa marilor intervenţii legislative se apropie de încheiere, este acum timpul intervenţiilor manageriale directe şi aplicate în sistemul judiciar. “Chirurgul” principal este acum Noul CSM, care este chemat să “tragă” sistemul după el pentru Noile Coduri, pentru Noua Justiţie. Ministerul Justiţiei va rămâne alături de CSM atât timp cât va rămâne pe acest drum.”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la încheierea întâlnirii cu oficialul olandez.

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Adrian Axinia (AUR): Facem dreptate familiilor cu mai mulți copii: părinții care au cel puțin 3 copii vor fi scutiți prin lege de impozit pe salarii
Comunicate

ADOR cere Consiliului Local Ploiești să nu voteze „pe nevăzute” regulile parcărilor: întâi inventarul și cadastrul, apoi atribuirea și taxarea

26 august 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță
Comunicate

COMUNICAT DE PRESĂ //ADOR cere suspendarea HCL 305/2026. Primăria Ploiești a ignorat cererea de dezbatere publică și a mutat 37 de milioane de lei de la cogenerare

13 august 2026
ADOR a cerut astăzi Președintelui României desemnarea cu celeritate a unui candidat pentru funcția de prim-ministru
Comunicate

ADOR a cerut astăzi Președintelui României desemnarea cu celeritate a unui candidat pentru funcția de prim-ministru

12 august 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești
Comunicate

ADOR cere revocarea HCL 305/2026: peste 37 de milioane de lei au fost luați de la investiția în cogenerare și redistribuiți către alte proiecte

11 august 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești
Comunicate

ADOR cere dezbatere publică înaintea redirecționării a peste 37 de milioane de lei destinate termoficării Ploieștiului

6 august 2026
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă
Comunicate

ADOR cere Prefecturii Prahova să înceteze tergiversarea cercetării disciplinare privind secretarul general al municipiului Ploiești

3 august 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar
Anchete

STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

de Costin Cristescu
24 august 2026
0

Gardul de lângă Catedrală nu era doar un gard. În spatele lui stau peste două decenii de decizii ale Consiliului...

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

21 august 2026
CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

19 august 2026
STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

18 august 2026
EXPLOZIV// Plângere penală la DNA după „rechizitoriul financiar” al Curții de Conturi. Zeci de milioane de lei sub semnul întrebării la CJ Bihor, în mandatul lui Ilie Bolojan

BOLOJAN A AJUNS LA BATERII DUPĂ CE A VENIT CRIZA. Bulgaria avea deja peste 1.100 MW operaționali

18 august 2026
Am cerut parlamentarilor prahoveni sprijin pentru modificarea a două legi. Ne-au ignorat total sau ne-au primit, ascultat și …atât

PFIZER, ROMATSA ȘI BUNURILE STATULUI. Cum a apărut, în plină executare de 600 de milioane de euro, mecanismul tranzacțiilor Guvernului

13 august 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro