Alianța pentru Drepturile Omului din România – ADOR a declanșat toate procedurile administrative și judiciare necesare împotriva HCL nr. 305/06.08.2026, prin care Consiliul Local Ploiești a retras 37.086.572,34 lei din finanțarea destinată motoarelor în cogenerare de la CET Brazi și a redistribuit banii către alte zece investiții.
Cronologia este simplă și spune totul.
În 6 august 2026, înaintea ședinței Consiliului Local, ADOR a transmis Primăriei Ploiești, în scris, o cerere expresă de organizare a unei dezbateri publice asupra proiectului. Solicitarea a fost transmisă în aceeași zi, la ora 12:47, înainte ca hotărârea să fie supusă votului. Dacă nu a ajuns la cunoștința inițiatorului însemană că cineva nu i-a comunicat, nu a vrut să-i comunice sau i-a comunicat, dar nu a dat importanță.
Nu ceream o favoare administrației Polițeanu. Legea nr. 52/2003 prevede că, atunci când o asociație legal constituită solicită în scris dezbaterea publică a unui proiect de act normativ, autoritatea este obligată să decidă organizarea acesteia.
Administrația nu a oprit procedura. Nu a organizat dezbaterea solicitată. În aceeași zi, 6 august, Consiliul Local a adoptat HCL nr. 305/2026. Data adoptării este confirmată chiar de pagina oficială a Primăriei Ploiești.
Prin hotărâre, întreaga tranșă de 37.086.572,34 lei prevăzută pentru anul 2026 din creditul contractat pentru motoarele termice de 40 MWt în cogenerare este redistribuită către școli, terenuri de sport, skatepark, toalete publice și lucrări de infrastructură. Pentru cogenerare rămân numai 31.913.427,66 lei în anul 2027.
Mai grav, HCL 305 declară la art. 3 că celelalte prevederi ale HCL 282/2025 rămân nemodificate, deși HCL 282 stabilise destinația finanțării pentru investiția în cogenerare.
Cu alte cuvinte, administrația încearcă să păstreze pe hârtie scopul inițial al creditului și, în același timp, să cheltuiască peste jumătate din bani pentru cu totul altceva.
La 11 august 2026, ADOR a formulat plângerea prealabilă împotriva HCL nr. 305/2026, solicitând revocarea hotărârii, restabilirea destinației finanțării și neefectuarea tragerilor și plăților pentru obiectivele introduse prin rectificare.
Iar ieri, 12 august 2026, ADOR a făcut următorul pas: a depus cererea de suspendare a executării HCL nr. 305/2026, pentru a împiedica producerea unor efecte financiare greu sau imposibil de reparat până când legalitatea hotărârii va fi verificată de instanță. Legea contenciosului administrativ permite solicitarea suspendării actului administrativ, iar suspendarea dispusă de instanță oprește executarea acestuia pe durata prevăzută de lege. Urmează cererea de anulare a HCL 305/2026.
Nu vom accepta ca investiția care putea moderniza producția de energie termică a Ploieștiului, crește eficiența CET Brazi, produce energie electrică și crea premisele reducerii costului gigacaloriei și implicit a subvenției suportate din bugetul local să fie sacrificată printr-o hotărâre adoptată în grabă și fără dezbaterea publică solicitată.
37 de milioane de lei nu sunt mărunțiș bugetar.
Sunt peste jumătate dintr-un credit pe care Ploieștiul îl va rambursa din banii săi.
Iar administrația Mihai Polițeanu are obligația să explice de ce banii împrumutați pentru cogenerare ajung la alte investiții, de ce unele dintre aceste obiective au deja sau au avut alte surse de finanțare și de ce interesul imediat al celor care plătesc căldura în Ploiești a fost împins în anul 2027.
ADOR a avertizat înainte de vot. Primăria a mers înainte.
ADOR a cerut revocarea hotărârii.
Acum am cerut instanței să îi oprească executarea.
Nu vom privi de pe margine cum un credit contractat pentru modernizarea termoficării este transformat într-o pușculiță pentru acoperirea altor proiecte ale administrației.
Când transparența este refuzată, controlul trebuie mutat în instanță.
Alianța pentru Drepturile Omului din România – ADOR
13 august 2026























