București 27.10.2025// Alianța pentru Drepturile Omului din România a depus astăzi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Structura Centrală București, o plângere penală in rem privind fapte grave de deturnare a fondurilor europene, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și neglijență în serviciu, comise de reprezentanți ai Consiliului Local Ploiești, ai Primăriei Municipiului Ploiești, ai TCE Ploiești și ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C10, Municipiul Ploiești a beneficiat de fonduri europene pentru achiziția a 22 de autobuze electrice destinate transportului navetiștilor pe traseele 310 și 311 (Ploiești – Ariceștii Rahtivani).
În loc să respecte scopul finanțării, autoritățile locale, la propunerea primarului Mihai Polițeanu ca inițiator al proiectului, au adoptat HCL nr. 360/28.07.2025, prin care autobuzele au fost predate TCE fără menționarea traseelor pentru care au fost achiziționate. În consecință, autobuzele au fost introduse pe trasee urbane (35 și 35B), complet străine de obiectivul european, fapt confirmat chiar de TCE prin răspunsul oficial nr. AG 1501/2025. Două dintre autobuze s-au defectat deja, prejudiciind patrimoniul public.
Mai mult, MDLPA, deși sesizat oficial de către Intransigent, a ales să rămână pasiv, răspunzând doar parțial și amânând clarificările necesare. În același timp, primarul Mihai Polițeanu a introdus pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local Ploiești din 30 octombrie un nou proiect de HCL pentru înființarea traseelor 310 și 311, practic o recunoaștere implicită a faptului că acestea nu existau juridic până acum.
Toate aceste elemente configurează tabloul unei fraude instituționale, prin care fondurile europene au fost utilizate în alt scop decât cel stabilit, punând Ploieștiul și România în situația de a restitui milioane de euro. În loc să fie folosite pentru modernizarea transportului navetiștilor, autobuzele au fost transformate într-o improvizație urbană, cu complicitatea tăcută a autorităților centrale.
Solicitare
Alianța pentru Drepturile Omului din România solicită Direcției Naționale Anticorupție să demareze de urgență urmărirea penală in rem și să dispună toate măsurile procedurale necesare pentru aflarea adevărului, tragerea la răspundere a persoanelor implicate și protejarea fondurilor europene.
România nu-și mai poate permite ca investițiile din PNRR să fie tratate ca o pradă administrativă, iar cetățenii ploieșteni să suporte consecințele incompetenței și indiferenței instituționale.





















