Există întâlniri care schimbă traiectorii și dau glas unor povești pe care altfel lumea le-ar fi ignorat. Una dintre ele s-a petrecut în aprilie 2024, pe platoul emisiunii La Volta Buona difuzată de Rai1. Într-un decor obișnuit pentru televiziunea italiană, două femei au descoperit că împărtășesc nu doar sensibilități similare, ci și aceeași dorință de a transforma literatura într-o formă de rezistență împotriva violenței invizibile.
Acolo, între o scriitoare româncă aflată în plin proces de afirmare internațională și o autoare italiană consacrată, s-a născut o prietenie care a crescut firesc, asemenea unei semințe lăsate în pământul potrivit. Din ea s-a conturat un proiect literar ambițios, menit să ducă mai departe mesajul despre pericolele fraudelor afective și despre modul în care fragilitatea umană poate fi exploatată până la capătul suportabilului.
Pentru Violeta DIAMANTE succesul nu mai era o necunoscută. Cartea sa Un Amore… Caro devenise deja un reper internațional, un volum-fenomen care reușise ceea ce puține reușesc: să transpună durerea personală într-un instrument de conștientizare colectivă. Fără ostentație, dar cu luciditatea unei martore directe, Violeta arătase cum dragostea poate fi transformată într-o armă de manipulare, iar literatura într-un scut pentru cei vulnerabili.
De cealaltă parte a mesei, în studioul Rai, se afla Raffaella De Pascale – absolventă de Limbi și literaturi străine moderne, regizoare, autoare și prezentatoare. O voce respectată în spațiul cultural italian, De Pascale era deja recunoscută pentru documentarele sale dedicate vieții sociale și în special pentru atenția constantă acordată problemelor femeilor. În septembrie 2024, prestigiul său avea să fie încununat prin acordarea Premiului „Sergio Pastore” pentru Jurnalism și Cinema Independent, o distincție care confirma „angajamentul profesional în informarea socială și culturală”.
Când drumurile celor două s-au intersectat, diferențele de parcurs s-au topit în fața unei cauze comune. Împreună, Violeta și Raffaella au găsit forța de a construi #AmoriCari, un proiect care depășește granițele unui simplu roman. Este mai degrabă o frescă a lumii contemporane, un manifest scris cu convingerea că literatura nu trebuie doar să povestească, ci și să prevină, să educe, să schimbe mentalități.
Astfel, dincolo de televiziune și dincolo de biografiile lor diferite, prietenia celor două s-a transformat într-un pact literar și moral. #AmoriCari nu este doar rodul inspirației, ci și expresia solidarității feminine într-o epocă în care cuvântul rămâne una dintre puținele arme sigure împotriva violenței invizibile.
Când tăcerea doare, literatura vorbește
Există realități care apasă tăcut, lăsând răni greu de mărturisit. Fraudele emoționale și violența psihologică fac parte din această categorie de umbre invizibile, greu de denunțat și adesea ascunse în spatele rușinii. În fața acestor suferințe, literatura poate deveni un spațiu al adevărului, un loc unde cuvintele prind curajul pe care vocile frânte nu-l mai găsesc.
Cartea #AmoriCari, aflată încă în manuscris, își trage seva din romanul Un Amore… Caro al Violetei DIAMANTE, dar merge mai departe. Dacă primul volum a fost o confesiune transformată în instrument de prevenție, noul proiect plonjează și mai adânc în tenebrele fraudelor afective și ale violenței psihologice. Spre deosebire de un simplu roman social, el propune o frescă a prezentului, în care tehnologiile digitale, inteligența artificială, rețelele criminale și fragilitatea umană se împletesc într-un scenariu tulburător de real.
Pentru publicul din România, numele Raffaellei De Pascale poate părea o descoperire, chiar după scurta prezentare de mai sus. În Italia însă, ea este o voce respectată. Este laureată în limbi și literaturi străine, autoare, regizoare și prezentatoare la Rai, cu un palmares bogat de documentare sociale. Ani întregi s-a aplecat asupra temelor care ating direct viața femeilor, oferindu-le vizibilitate într-o societate care prea des le reduce la tăcere.
Astăzi, împreună cu Violeta DIAMANTE, semnează #AmoriCari, un roman care nu se mulțumește să povestească. El aspiră să educe, să genereze dezbatere, să ofere repere și chiar să influențeze legislația. Este dovada că literatura, atunci când se naște din traumă și solidaritate, poate deveni o formă de activism, un act de rezistență culturală și morală.
Literatura ca formă de activism
În spatele fiecărei pagini scrise cu sinceritate există o luptă. #AmoriCari nu este doar un roman, ci o declarație culturală și socială, un demers care trece granița dintre artă și responsabilitate civică. Alegerea temei nu este întâmplătoare: frauda emoțională rămâne un fenomen puțin cunoscut și aproape absent din literatură sau cinematografie, deși impactul său este devastator. Mii de oameni, în special femei, cad victime manipulării online, sunt împinși spre izolare de sentimentul de jenă care îi reduce la tăcere, în timp ce legislația rămâne în urmă, incapabilă să le ofere protecția necesară.
În fața acestei realități crude, Violeta DIAMANTE și Raffaella De Pascale aleg să facă din literatură un act de activism. #AmoriCari nu se limitează la a povesti, ci ridică întrebări esențiale pentru societatea de azi:
-
Cum poate fi recunoscută juridic violența psihologică, atât de greu de demonstrat, dar cu efecte profunde asupra vieții și sănătății victimelor?
-
Cum pot fi sprijinite aceste victime, nu doar prin empatie sau sprijin moral, ci și prin instrumente legale clare, care să le redea demnitatea și siguranța?
-
Și, poate cel mai provocator… ce rol poate avea literatura – alături de teatru și film – în schimbarea mentalităților și în crearea unui spațiu public în care tăcerea să fie înlocuită de voce, iar rușinea de solidaritate?
Astfel, romanul devine mai mult decât o operă artistică: el este un apel la conștiință colectivă. Într-o epocă în care tehnologia oferă tot mai multe unelte pentru manipulare și abuz, #AmoriCari propune literatura ca armă de apărare și ca punte între suferință și renaștere.
Povestea din roman
#AmoriCari este un roman care nu se citește liniar, ci se trăiește ca un puzzle emoțional. Structurat ca un mozaic de voci și timpuri, fiecare capitol aduce în fața cititorului o altă perspectivă, un alt colț de viață frântă, dar și un alt drum către renaștere.
În centrul acestui univers fragmentat se află Valentina, scriitoare și supraviețuitoare a unei fraude emoționale. Ea reușește să facă din durerea proprie un instrument artistic, să transforme rănile în cuvinte și să dea glas unei realități pe care alții o ascund.
De cealaltă parte, Isabella trăiește într-un mariaj toxic alături de Rocco. Pentru ea, ceea ce părea la început o complicitate erotică se dezvăluie treptat ca o mască sordidă. În spatele „jocurilor” se ascunde o rețea criminală internațională. Isabella devine, fără voie, o piesă într-un mecanism de exploatare și degradare, până în momentul în care întâlnirea cu Valentina îi aprinde scânteia conștiinței.
Leo, un inginer de 40 de ani, este victima unei înșelătorii sentimentale care îi zguduie viața din temelii. În ciuda trădării, rămâne legat de copiii Isabelei, pe care îi primește cu o tandrețe ce sfidează dezamăgirea. Relația aceasta devine pentru el un fir de lumină într-un univers în care deziluzia îl împinge periculos de aproape de marginea prăpastiei.
În contrapunct, apare Alessandro, polițist trecut de cincizeci de ani, care își regăsește propria poveste reflectată într-un film. Pentru el, confruntarea cu această oglindă artistică devine un act de reafirmare a vocației, aceea de a lupta pentru recunoașterea legală a fraudelor afective, încă ignorate de legislație.
Romanul se închide sub semnul speranței. Într-o casă-refugiu, copiii privesc fascinați cum ninge și își scriu dorințele către Moș Crăciun, cerând nu daruri, ci o lume mai bună. În jurul lor, femeile găsesc puterea de a denunța, de a ierta și de a porni din nou la drum. Finalul nu promite miracole, dar deschide ușa către vindecare, arătând că și în mijlocul ruinelor există un început posibil. Mai multe veți putea afla după apariția romanului în librării.
Ca și Un Amore… Caro, noul roman are potențial de adaptare cinematografică. O serie TV sau un film ar putea transpune aceste istorii fragmentate în imagini puternice, oferind publicului nu doar o poveste captivantă, ci și un avertisment. De la ricat emoțional la răscumpărare personală, #AmoriCari arată că literatura poate fi laborator de conștiință colectivă.
Două femei puternice, o singură misiune
Uneori, literatura nu se naște doar din inspirație, ci din întâlniri providențiale. Așa s-a întâmplat cu Violeta DIAMANTE, scriitoarea ploieșteancă stabilită în Italia, și Raffaella De Pascale, autoarea și regizoarea consacrată de la Rai. Două femei puternice, din lumi diferite, unite de aceeași credință, aceea că arta nu trebuie să rămână doar poveste, ci să devină instrument de schimbare.
Din colaborarea lor s-a născut #AmoriCari, un proiect transnațional care depășește granițele literaturii și se transformă într-un act de civism. Cartea împletește talentul cu responsabilitatea socială și transformă literatura într-un scut pentru cei vulnerabili, o oglindă pentru societate și, nu în ultimul rând, o armă împotriva violenței invizibile.
Este un roman despre traumă și renaștere, manipulare și solidaritate, rușine și curaj. O lucrare care arată că, în fața violenței invizibile, cuvântul scris poate deveni începutul vindecării. În paginile sale, cititorul descoperă că, atunci când totul pare pierdut, cuvântul scris poate redeveni un început al vindecării.
Dincolo de literatură, #AmoriCari aspiră să fie un instrument de prevenție. Frauda emoțională și violența psihologică sunt fenomene greu de denunțat și adesea ascunse de tăcere. Însă, prin intermediul artei, aceste realități capătă vizibilitate, pot fi discutate și, în cele din urmă, vindecate. Într-o epocă dominată de rețele sociale și inteligență artificială, romanul ridică o întrebare fundamentală: cum protejăm intimitatea și demnitatea în fața agresiunilor digitale și afective?
#AmoriCari este scris la patru mâini, dar bate în ritmul unei singure inimi. Și, mai ales, este dovada că adevărata putere nu stă în violență, ci în cuvânt, în curaj și în renaștere.
O poveste care așteaptă, firesc, să treacă de pe pagină pe ecran. O ecranizare pe care publicul o așteaptă cu nerăbdare pentru că astfel de istorii nu se citesc doar, ci se trăiesc.