• Ultimele
Târgul de Crăciun de la Ploiești- Cum a transformat administrația Polițeanu bucuria sărbătorilor într-o controversă juridică ce ridică probleme de legalitate

Comisie mixtă înființată, prin ordinul prefectului, pentru verificarea respectării drepturilor persoanelor cu handicap și a accesului prioritar pentru mame și copii în Prahova

24 aprilie 2025
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026
Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

4 noiembrie 2026
Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

3 noiembrie 2026
IN MEMORIAM | Ioan Popescu – O viață dedicată jurnalismului, un nume care rămâne în memoria presei prahovene

IN MEMORIAM | Ioan Popescu – O viață dedicată jurnalismului, un nume care rămâne în memoria presei prahovene

1 noiembrie 2026
„ROMÂNIA, MAI APROAPE DE TINE” – DAR CÂT DE APROAPE ESTE STATUL ROMÂN DE FEMEILE CARE AU NEVOIE DE PROTECȚIA LUI?

„ROMÂNIA, MAI APROAPE DE TINE” – DAR CÂT DE APROAPE ESTE STATUL ROMÂN DE FEMEILE CARE AU NEVOIE DE PROTECȚIA LUI?

30 octombrie 2026
UNBR pune la zid o decizie controversată a Universității din Iași: „Avocatul nu trebuie confundat cu cel pe care îl apără!” Dreptul la apărare, amenințat de sancțiuni profesionale

UNBR pune la zid o decizie controversată a Universității din Iași: „Avocatul nu trebuie confundat cu cel pe care îl apără!” Dreptul la apărare, amenințat de sancțiuni profesionale

29 octombrie 2026
Ioan Marinescu, fondatorul „Ziarului Ploieștii”, declarat Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, post-mortem

Ioan Marinescu, fondatorul „Ziarului Ploieștii”, declarat Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, post-mortem

29 octombrie 2026
Poate Călin Georgescu să iasă din arest pe cauțiune? Ce spune legea și cât ar putea costa, în realitate, o asemenea măsură

DIICOT, ÎNTRE PROBE ȘI SUPOZIȚII. JUDECĂTORUL COROBANĂ DEMONTEAZĂ ARGUMENTELE PENTRU PRELUNGIREA ARESTĂRII LUI CĂLIN GEORGESCU

27 octombrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

ADOR cere oprirea majorării impozitelor pe locuințele ploieștenilor! Primăria Polițeanu, contestată oficial înaintea votului din Consiliul Local

27 octombrie 2026
JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

24 octombrie 2026
Șoferi, UE vă pregătește ceva…schimbări legislative

NOI REGULI PENTRU PERMISELE AUTO, DIN 6 NOIEMBRIE! Problemele de vedere, alcoolul și anumite medicamente pot împiedica obținerea sau reînnoirea permisului

23 octombrie 2026

ANUNȚ DE PIERDERE DOCUMENTE

23 octombrie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
miercuri, 4 noiembrie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Comisie mixtă înființată, prin ordinul prefectului, pentru verificarea respectării drepturilor persoanelor cu handicap și a accesului prioritar pentru mame și copii în Prahova

Acasă Utile Comunicate
24 aprilie 2025
Târgul de Crăciun de la Ploiești- Cum a transformat administrația Polițeanu bucuria sărbătorilor într-o controversă juridică ce ridică probleme de legalitate
Cuprins

Având în vedere numeroasele solicitări venite din partea cetățenilor din județul Prahova, Ordinul Prefectului nr.120/18.03.2025 se va completa cu verificarea modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum şi pentru persoane însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, atât în spațiile de parcare, cât și la casele de marcat/casieriile/ghişeele din unitățile comerciale sau instituțiile publice.

Anexăm prezentului comunicat Ordinul Prefectului și specificăm faptul că începând de mâine, 25.04.2025, comisia mixtă va demara acțiuni pentru verificarea modului de aplicare și respectare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și Legii nr. 280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum şi pentru persoane însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, urmând ca rezultatele controalelor să fie prezentate în cel mai scurt timp.

Pe această cale, prefectul județului, domnul Emil Drăgănescu, recomandă următoarele:

  • șoferii care nu se încadrează în categoriile menționate de lege, respectiv persoane cu dizabilități, insoțitorii acestora sau părinți însoțiți de copii cu vârsta de până la 5 ani, să respecte marcajele locurilor de parcare special amenajate pe domeniul public sau în incinta centrelor comerciale;
  • instituțiile publice și entitățile private să demareze de urgență măsuri pentru respectarea procentului minim prevăzut de lege pentru locurile de parcare destinate mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani sau persoanele cu handicap, precum și măsuri privind montarea sistemelor de acces pentru persoanele cu handicap în instituții și unități comerciale;
  •  instituțiile publice și unitățile comerciale să respecte drepturile femeilor gravide și părinților însoţiti de copii cu vârsta de până la 5 ani, conform legislației, prin amplasarea la vedere, lângă casele de marcat/casierii/ghişee a afișajului specific ce prevede acordarea de prioritate.

 Instituția Prefectului Județul Prahova

24 aprilie 2025

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă
Comunicate

ADOR cere oprirea majorării impozitelor pe locuințele ploieștenilor! Primăria Polițeanu, contestată oficial înaintea votului din Consiliul Local

27 octombrie 2026
De astazi s-a oprit furnizarea de caldura in apartamente. Platim mai putin intretinerea
Comunicate

Bogdan Becheanu anunța pentru Intransigent pornirea căldurii în jurul datei de 15 octombrie. Termo Ploiești amână furnizarea până pe 17–20 octombrie, deși temperaturile au coborât la 2°C. ADOR și UAP Prahova au notificat oficial operatorul și Primăria, cerând pornirea imediată a încălzirii!

16 octombrie 2026
Călin Georgescu, mesaj emoționant către români: „Nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți”
Comunicate

ADOR internaționalizează cazul Călin Georgescu: sesizări către ONU, OSCE și Consiliul Europei

13 octombrie 2026
Planurile naționale de redresare: PE evaluează eficiența finanțării pe perioada crizei
Comunicate

ADOR sesizează instituțiile europene privind garanțiile procesuale, independența justiției și suspiciunile privind modificarea parametrilor repartizării aleatorii a dosarelor

8 octombrie 2026
Priorități inversate la Ploiești? Bani mai mulți pentru Art Town Festival, fonduri respinse pentru școli
Comunicate

Priorități inversate la Ploiești? Bani mai mulți pentru Art Town Festival, fonduri respinse pentru școli

23 septembrie 2026
„100 de companii pentru Petrolul” – parteneriat pentru stabilitate, business și performanță. Următorul pas: Business Club Petrolul
Comunicate

„100 de companii pentru Petrolul” – parteneriat pentru stabilitate, business și performanță. Următorul pas: Business Club Petrolul

21 septembrie 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă
Anchete

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

de Costin Cristescu
4 noiembrie 2026
0

INTRANSIGENT | ANCHETE 4 noiembrie 2026 La Ploiești, cetățenii așteaptă soluții pentru termoficare, transport public, infrastructură și investițiile promise. La...

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

4 noiembrie 2026
Poate Călin Georgescu să iasă din arest pe cauțiune? Ce spune legea și cât ar putea costa, în realitate, o asemenea măsură

DIICOT, ÎNTRE PROBE ȘI SUPOZIȚII. JUDECĂTORUL COROBANĂ DEMONTEAZĂ ARGUMENTELE PENTRU PRELUNGIREA ARESTĂRII LUI CĂLIN GEORGESCU

27 octombrie 2026
JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

JUDECĂTOAREA DIN DOSARUL CĂLIN GEORGESCU: SUSPENDATĂ, ACHITATĂ, AJUNSĂ ÎN CONDUCEREA INSTANȚELOR. CE DEZVĂLUIE DOCUMENTELE DESPRE MARIA DANIELA MANOLACHE

24 octombrie 2026
Scandal de proporții// Administrația Polițeanu încearcă să introducă ilegal Brantner + ROECO în Ploiești cu o autorizație de mediu de la Mehedinți?

AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (IV). DRUMUL BIODEȘEURILOR SPRE FILIPEȘTII DE PĂDURE. Contractul ROECO–Genesis Biotech, condiția suspensivă și prețul de 400,01 lei pe tonă. Cine a aprobat traseul și tariful?

22 octombrie 2026
AFACEREA DEȘEURILOR DIN PLOIEȘTI (III). ROECOrevine cu un dosar de autorizare, dar documentele ridică întrebări majore: 36 de vehicule declarate, un salariat mediu și capitaluri proprii negative

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro