În această dimineaţă, poliţiştii rutieri de la Biroul D.N. 1 A, au executat o acţiune împreună cu colegii de la Poliţia oraşului Vălenii de Munte, cu scopul de a combate transportul ilegal de mărfuri desfăşurat pe această rută.
În jurul orei 7.00, la intrare în oraşul Vălenii de munte, poliţiştii au oprit pentru control un autotren ce tracta o semiremorcă. În momentul în care au solicitat conducătorului auto documentele pentru control, au avut parte de o surpriză: acesta nu a putut prezenta nici acte de identitate, dar nici documente privind încărcătura.
În urma verificării interiorului autotrenului, a fost găsită cantitatea de 23 de tone de zahăr pentru care nu a putut fi prezentat niciun document însoţitor, sau de provenienţă.
Conducătorul auto a fost condus la sediul Poliţiei pentru efectuarea verificărilor, iar marfa transportată a fost confiscată.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii provenienţei celor 23 tone de zahăr, dar şi pentru verificarea legalităţii transportului efectuat.