• Ultimele
VICEPRIMAR DE IMPORT — Cum a ajuns Mihai Tonsciuc, un consilier local din Ploiești să fie prezentat în Norvegia ca viceprimar? Două documente, o minciună și un punct de vedere venit de la Oslo

VICEPRIMAR DE IMPORT — Cum a ajuns Mihai Tonsciuc, un consilier local din Ploiești să fie prezentat în Norvegia ca viceprimar? Două documente, o minciună și un punct de vedere venit de la Oslo

24 noiembrie 2025
Scandal în Baroul Prahova! Avocata Cristina Dobre luptă în instantă împotriva unei decizii abuzive

Judecătoarea Loredana Manolescu de la Tribunalul Prahova și sentința care a lăsat ploieștenii singuri în fața impozitelor. Urmează recursul

17 aprilie 2026
Anca Manu propune un centru de permanență medicală și investiții urbane prin fonduri europene – inițiative prezentate în Consiliul Local Ploiești

Anca Manu pune degetul pe rană: cum au ținut Polițeanu și Angelescu Consiliul Local cu spatele la zid

16 aprilie 2026
Halele Centrale din Ploiești – sprijin politic pentru finanțarea prin CNI. Liderii locali vor salvarea simbolului orașului

Când administrația își falsifică propria logică… Ne raliem poziției exprimate de consilierul local Mihai Apostolache și cerem demisia primarului Mihai Polițeanu și a șefei Resurse Umane

16 aprilie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

ADOR cere dezbatere publică urgentă și semnalează nereguli grave în proiectul privind reducerea posturilor din Primăria Ploiești

16 aprilie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

ADOR a depus plângere prealabilă împotriva HCJ nr. 38/30.03.2026 privind transferul Spitalului CFR Ploiești

15 aprilie 2026
Monica Macovei și Mihai Politeanu

Primarul Ploieștiului a forțat votul pentru o comasare ilegală, speriind Consiliul Local cu falsa sistare a cotelor defalcate din impozitul pe venit dacă proiectul nu era aprobat până pe 15 aprilie

10 aprilie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

ADOR a sesizat instanța pentru contestarea OUG nr. 78/2025 și a ridicat excepția de neconstituționalitate privind eliminarea facilităților acordate persoanelor vulnerabile

9 aprilie 2026
Noile reguli ale Serviciului Public de Finanțe locale, după decretarea stării de urgență

Sesizare către consilierii locali din Ploiești privind posibila folosire fără temei deliberativ clar a domeniului public pentru competiția de drift pe care primarul vrea să o organizeze în 9–10 mai 2026

8 aprilie 2026
TCE Ploiești între haos și ilegalitate. „Optimizarea” care taie salarii, ignoră legea și pune în pericol angajații

Unde a ajuns cuprul de pe liniile de tramvai din Ploiești? Din documentele oficiale apar cantități, contracte și cântăriri care nu se leagă perfect

7 aprilie 2026
După „cultura” cu zoo și spații verzi, urmează „cultura” cu patinoar, parcare și pază? Primăria Ploiești împinge aceeași schemă, cu alt parc

După „cultura” cu zoo și spații verzi, urmează „cultura” cu patinoar, parcare și pază? Primăria Ploiești împinge aceeași schemă, cu alt parc

7 aprilie 2026
Când „transparența” e doar pe hârtie: întrebări intransigente pentru primarul Mihai Polițeanu, după apariția articolelor despre achiziția de lux a toaletelor publice

ADOR solicită în instanță suspendarea și anularea HCL 226/2025: „Republica de sub Castani” nu este un simplu eveniment ocazional, ci o utilizare prelungită a domeniului public

6 aprilie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

ADOR a atacat în instanță HCL nr. 78/30.03.2026 privind noul regulament al parcărilor din Ploiești

6 aprilie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
sâmbătă, 18 aprilie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

VICEPRIMAR DE IMPORT — Cum a ajuns Mihai Tonsciuc, un consilier local din Ploiești să fie prezentat în Norvegia ca viceprimar? Două documente, o minciună și un punct de vedere venit de la Oslo

Acasă AIR Anchete
24 noiembrie 2025
VICEPRIMAR DE IMPORT — Cum a ajuns Mihai Tonsciuc, un consilier local din Ploiești să fie prezentat în Norvegia ca viceprimar? Două documente, o minciună și un punct de vedere venit de la Oslo
Cuprins

Există momente în administrația locală în care ridicolul devine atât de mare încât îți vine să-ți dai singur cu mapa de funcționar peste cap. Dar când ridicolul traversează frontierele și ajunge să fie consemnat în documente oficiale ale unei țări nordice, atunci nu mai vorbim despre o gafă ci vorbim despre o poveste cu iz penal, diplomatic și, mai ales, moral. După cum se poate vedea în foto, invitațiile erau pentru viceprimari și primari, iar printul este de pe site-ul norvegian.

Aceasta este povestea lui Mihai Tonsciuc, consilier local la Ploiești, care a apărut în documentele oficiale ale programului NORO Green Cities – Stavanger, Norvegia drept… Viceprimar al municipiului.

Da, ați citit bine. Viceprimar. Fără votul Consiliului Local. Fără delegație. Fără mandat. Fără nimic.
Doar cu un bilet de avion, un zâmbet bine antrenat și un document internațional care l-a ridicat peste rangul real.

Iar când am cerut explicații oficiale norvegienilor, surpriză: documentul a fost modificat ca prin magie, iar Tonsciuc a devenit brusc… consilier.

Norvegienii au numit-o “eroare izolată de raportare”. Intransigent o numește uzurpare de calități oficiale cu circulație internațională.

Citește și: După Barcelona, primarul Polițeanu vizitează Norvegia. Vezi cum încalcă acesta Codul Administrativ prin delegarea atribuțiilor

PRIMA BOMBĂ – DOCUMENTUL OFICIAL CU „VICE MAYOR PLOIEȘTI CITY”

Uneori, adevărul nu explodează cu zgomot, ci cu un simplu PDF. Norvegienii, oameni disciplinați și sobri, au trimis o listă de participanți impecabil aranjată, cu antet, cu logo-ul Innovation Norway și cu acea numerotare rece, scandinavă, care nu lasă loc de improvizații balcanice. O listă care, în mod normal, nu ar fi trebuit să provoace niciun fior.

Numai că la poziția a treia, acolo unde nordicii au trecut cu rigoare titlurile și funcțiile fiecăruia, a apărut o sintagmă care ar fi trebuit să ridice nu doar o sprânceană, ci întregul sprijin de sus al administrației ploieștene:

„MIHAI TONSCIUC – Vice Mayor City Hall Ploiești City”.

Aparent, nimic suspect — dacă n-ai cunoaște realitatea politică și administrativă a municipiului Ploiești. Dar când știi cine este Tonsciuc, ce funcție are și, mai ales, ce funcție nu are, lucrurile capătă o culoare nouă.

Lista norvegiană îi așeza în ordine pe:

  • primarul Mihai Politeanu,

  • primarii altor localități,

  • viceprimarii Blejoiului și Bucovului,

  • rectori și vice-rectori de universități,

  • profesori universitari cu greutate,

  • directori de instituții publice.

Și apoi, în această galerie de oficiali reali, de oameni cu mandat, cu atribuții, cu acte în regulă, apărea, ca o pată de culoare în expoziția de monocrom administrativ, Mihai Tonsciuc – viceprimar doar în hârtia norvegiană.

Singurul fără funcție executivă.
Singurul fără rang administrativ înalt.
Singurul fără mandat formal din partea Consiliului Local.
Și, inevitabil, singurul cu o titulatură care nu există decât în documentul inițial trimis de partenerii norvegieni.

O „greșeală”? Foarte posibil.
O coincidență? Mult prea comodă.
Un accident administrativ? Poate, dar unul care pare să fi știut exact pe cine să avantajeze.

Pentru că în timp ce toți ceilalți știau cine sunt și de ce se află în delegație, doar Tonsciuc se strecura într-o funcție care, după lege, nu-i aparține.

Și atunci, întrebarea firească nu este dacă documentul conținea o eroare, ci cui i-a folosit această eroare?

A DOUA BOMBĂ – DOCUMENTUL CORECTAT DUPĂ CE A INTERVENIT INTRANSIGENT

Există documente care spun adevărul din prima clipă și există documente care spun adevărul numai după ce le întinzi un reflector în față. În cazul de față, adevărul nu a venit de bunăvoie; a trebuit scos cu forcepsul.

După solicitarea noastră oficială către partea norvegiană, PDF-ul inițial — cel în care Mihai Tonsciuc apărea drept viceprimar — a suferit o transformare spectaculoasă. Nu spontană, nu întâmplătoare, ci perfect sincronizată cu întrebările Intransigent.

În noua versiune, trimisă cu discreția unui funcționar care știe că e mai bine să nu lase urme, Tonsciuc nu mai este nici viceprimar, nici mare demnitar al Ploieștiului, nici membru executiv al administrației locale. Este trecut, simplu și corect:

„Councillor City Hall Ploiești City”.

Nicio urmă de „Vice Mayor”.
Nicio confuzie de rang.
Nicio funcție care nu există.

Se ridică, inevitabil, câteva întrebări – și toate incomode.

Dacă a doua versiune este corectă, prima versiune ce-a fost?
Un accident tipografic? O eroare de traducere? O scăpare de tastatură?
Greu de crezut, mai ales când vorbim despre norvegieni, un popor atent la detalii până la obsesie. Ce se desprinde însă cu certitudine este că:

  • primul document era greșit,

  • informația transmisă a fost neadevărată,

  • cineva, undeva în lanțul de comunicare româno-norvegian, a generat această anomalie,

  • iar corecția a venit doar după ce am cerut explicații, nu înainte, nu spontan, nu proactiv.

Asta nu este o simplă „rectificare”. Este o recunoaștere involuntară a faptului că ceva a fost în neregulă. Și că neregula nu era minoră.

Pentru că, oricât ar încerca unii să minimalizeze, vorbim despre o funcție publică inventată, înscrisă într-un document oficial transmis unei delegații internaționale.

Un fals în toată regula — fie el produs din neglijență, fie din entuziasm politic, fie, cum s-ar zice în popor, dintr-un prea mare zel de a da bine la străini.

Însă ceea ce rămâne cu adevărat esențial este altceva:

Corecția nu a venit fiindcă administrația locală ar fi observat greșeala.
Nu a venit fiindcă cineva și-ar fi făcut treaba.
Nu a venit fiindcă cineva ar fi ținut la imaginea orașului.

A venit exclusiv pentru că Intransigent a întrebat. Iar asta spune totul.

RĂSPUNSUL NORVEGIENILOR – O PALMĂ DIPLOMATICĂ

Există răspunsuri care clarifică situații și răspunsuri care, fără să vrea, le agravează. Răspunsul oficial venit din Norvegia face parte din a doua categorie. Elegant, politicos, impecabil formulat – exact în stil scandinav – dar devastator prin ceea ce admite. Sincer, întotdeauna am admirat cultura vikingă, în primul rând pentru că adevărul face parte din structura de forță a acestor războinici. Din păcate, răspunsul primit nu face altceva decât să acopere un fals grosolan, la care și ONG-ul norvegian a luat parte, iar răul făcut nu mai poate fi îndreptat prin scuze.

Norvegienii au încercat să acopere confuzia recunoscând că

„Domnul Țonciuc s-a prezentat constant ca consilier. 
În niciun moment nu a pretins că este viceprimar.
Informația greșită ne-a venit de la o terță parte din România. Referința incorectă care a apărut pe site-ul proiectului este, așadar, rezultatul unei erori izolate de raportare, pentru care ne cerem scuze. Greșeala va fi corectată în consecință.”

Este genul de frază care nu doar lămurește faptele, ci și arată cu degetul. Și, surprinzător sau nu, degetul nu arată către Tonsciuc. Dacă el nu a spus niciodată că este viceprimar, atunci cine a spus-o în locul lui? Cine a transmis informația falsă către norvegieni?
Și mai important: în ce scop?

Lista posibililor autori e scurtă, dar fiecare nume are greutatea lui:

  • Primăria Ploiești, responsabilă pentru comunicarea oficială;

  • primarul Mihai Politeanu, prezent în delegație și direct implicat în selecția participanților;

  • un funcționar zelos, care a considerat că „viceprimar” sună mai bine decât „consilier”;

  • cineva din USR, obișnuit cu promovarea oamenilor „casei”;

  • o organizație afiliată care a transmis date fără verificare.

Ceea ce este sigur e că informația falsă nu a apărut din aer.
A fost transmisă.
Asumată.
Așezată într-un document oficial.
Și doar apoi retractată.

Dar partea cea mai interesantă și mai subtilă din răspunsul norvegienilor abia urmează. Ei au încercat să explice contextul în care nu au verificat statutul oficial al participanților:

„Deoarece programul NORO Green Cities a funcționat într-un cadru privat, neguvernamental, nu am solicitat și nu am verificat documente administrative oficiale la primirea participanților în vizitele de studiu. Proiectul a permis în mod deliberat participarea unui spectru larg de actori din ecosistemul de inovație urbană — inclusiv municipalități, IMM-uri, universități și alte organizații relevante. Din acest motiv, nu am prevăzut validări birocratice suplimentare privind mandatele individuale sau rolurile instituționale.”

O frază politicoasă, bine intenționată, dar care sună ca o scuză administrativă pentru o breșă evidentă.

Pentru că, indiferent cât de „privat” a fost cadrul, documentele emise sunt oficiale, cu antet, cu logo, cu numere de ordine, cu titulaturi precise.
Și indiferent cât de larg este „ecosistemul de inovație urbană”, nicio organizație serioasă nu își poate permite să pună în documente publice funcții inventate.

Să spui că nu ai verificat titlurile participanților fiindcă proiectul era „non-guvernamental” e ca și cum ai spune că nu verifici identitatea unui pasager pe un zbor internațional pentru că avionul aparține unei companii private.
Scuză poetică, dar deloc practică.

Nu norvegienii au generat falsul — asta e clar.
Dar relaxarea lor procedurală a permis ca informația eronată să treacă nesancționată… până când Intransigent a cerut explicații.

Așadar, suntem în fața unui paradox diplomatic: norvegienii spun adevărul și totuși lasă o portiță periculoasă deschisă.

Da, au fost politicoși.
Da, au recunoscut eroarea.
Da, au corectat documentul.

Dar în același timp ne-au transmis, subtil și elegant, că în povestea asta, responsabilitatea juridico-administrativă aparține exclusiv României.

Și aici se ridică întrebarea de milioane: Dacă nu Tonsciuc s-a prezentat ca viceprimar, iar norvegienii nu inventează funcții, atunci cine este autorul moral și administrativ al falsului?

Răspunsul nu a venit încă.
Dar întrebarea e acolo, insistentă, apăsătoare, matematică.
Și bate în ușa Primăriei Ploiești, cu aceeași răbdare rece cu care bate ploaia norvegiană în ferestrele din Stavanger.

Lista se închide aici. Oricine a fost, în viziunea norvegienienilor: Tonsciuc nu este vinovatul direct. Nu el a spus că e viceprimar. Nu el a mințit nordicii.

Asta complică lucrurile – și la nivel politic, și la nivel administrativ.

Pentru că, dacă nu Tonsciuc și-a inventat funcția, atunci cine i-a atribuit-o?

Cine a transmis către o delegație internațională o informație falsă privind structura administrației locale din Ploiești?

Cine a considerat necesar să îi facă un upgrade calitativ, din consilier în viceprimar deși nu deținea această funcție?

Și mai ales: de ce?

Citește și: Vizita în Norvegia care nu trebuia să se afle. Primăria a confirmat în aprilie ce a negat luni întregi, iar Mihai Tonsciuc rămâne actorul principal într-o piesă administrativă prost regizată

Adevărul este că deocamdată nu avem răspunsul.
Nu a venit nicio clarificare de la Primăria Ploiești.
Nici de la primar.
Nici de la cineva din aparatul administrativ.

Dar întrebarea este acolo, prezentă, apăsată, insistentă – bătând în ușa Primăriei cu aceeași determinare cu care bate vântul nordic în fiorduri.

Și, mai devreme sau mai târziu, cineva va trebui să deschidă.

CUM ARATĂ DELEGAȚIILE ADEVĂRATE

Când privești structura delegațiilor din județ trimise la programul NORO Green Cities, diferența sare în ochi ca un bec economic într-o cameră întunecată. Fără să vrei, începi să te întrebi dacă vorbim despre același proiect, despre aceeași responsabilitate administrativă sau despre aceeași țară.

Blejoi s-a prezentat cu viceprimarul.
Bucov – primarul și viceprimarul.
Boldești-Scăeni a trimis direct primarul, adică exact persoana cu cea mai mare autoritate executivă locală.

Pe scurt, fiecare localitate și-a trimis reprezentantul firesc, omul cu mandat, cu responsabilitate, cu parafa instituțională necesară pentru a vorbi în numele comunității.

Și apoi vine Ploieștiul, capitala județului, municipiul-reședință, orașul care ar trebui să dea tonul la profesionalism.

Ce a trimis Ploieștiul?

Un consilier local.
Fără mandat din partea Consiliului Local.
Fără vreo delegare oficială, conform uzanțelor administrative.
Fără calitate executivă.
Dar prezentat, în mod cu totul straniu, în documentul norvegian drept viceprimar.

Este imaginea perfectă a administrației noastre:
oraș mare, pretenții mari, practici mici.

Ploieștiul este singura localitate în care a apărut o funcție falsificată într-un document internațional.
Singura delegație în care titulatura oficială a fost transformată, cosmetizată și împachetată pentru export.
Singura localitate în care între „consilier” și „viceprimar” s-a deschis o prăpastie administrativă acoperită, temporar, de tăcere.

Și, foarte important:  singura delegație pentru care partea norvegiană a fost nevoită să emită o corecție oficială.

Un episod care, dacă nu ar fi fost descoperit și semnalat, ar fi rămas scris în istorie ca un adevăr de import, cu Mihai Tonsciuc devenit viceprimar… prin corespondență internațională.

Restul localităților au trimis oameni cu funcții legitime, clare, fără echivoc.
Numai Ploieștiul a produs o anomalie.
Și nu orice anomalie: o anomalie oficială, trecută într-un document norvegian care, culmea ironiei, se voia o fotografie corectă a administrației locale românești.

Nu mai spunem că este rușinos.
Este previzibil.

Dar rămâne întrebarea fundamentală:
cum reușește Ploieștiul, dintre toate orașele din proiect, să fie singurul care exportă impostură în țările nordice?

CE SPUNE LEGEA NORVEGIANĂ 

În Norvegia, legea nu este o sugestie, nici un accesoriu birocratic, nici o declarație de intenție. Legea este ceea ce trebuie să fie: o structură clară, rece, fermă, care nu lasă loc pentru improvizații sau pentru „merge și-așa”-ul balcanic. Iar când vine vorba despre documente oficiale și funcții publice, norvegienii au ridicat rigurozitatea la rang de cultură.

În Codul Penal norvegian există un articol – §361 – care poartă un nume pe cât de simplu, pe atât de greu: Dokumentfalsk. Pare un cuvânt rupt dintr-o saga scandinavă, dar în realitate spune un lucru foarte direct: dacă falsifici un document, îl modifici sau îl folosești știind că induce în eroare, ai o problemă penală. La ei, nu există interpretări simpatice, nu există aranjamente, nu există „n-am știut”. Un document este un document și trebuie să fie exact ceea ce pretinde a fi.

Tot în același registru intră și articolele §165 și §167, care tratează folosirea neautorizată a unui titlu public. Norvegienii pornesc de la o idee simplă: o funcție publică nu e un artificiu de imagine, nu e un titlu de curtoazie și nu e o medalie pe care o porți la întâlniri internaționale ca să pari mai important. Funcția publică este definitorie în raport cu statul, iar statul nu este o jucărie. Așa că, dacă vrei să fii viceprimar, trebuie să fii viceprimar în realitate, nu doar în PDF.

În acest context cultural și juridic apare situația delegației din Ploiești: un consilier local din România, trecut în documente norvegiene drept viceprimar. O funcție care nu există, dar care a existat pentru câteva zile într-un document oficial transmis în cadrul unui proiect internațional. Poate părea o neatenție, un detaliu birocratic, un accident de comunicare. Dar, după standardul norvegian, un astfel de detaliu atrage imediat atenția: cine a transmis informația falsă, cine a preluat-o fără verificare și, mai ales, cine a beneficiat de ea?

Avem în față două documente: primul, cu Tonsciuc – viceprimar; al doilea, cu Tonsciuc – consilier. Avem o corecție oficială. Avem o explicație diplomatică venită de la norvegieni, în care se precizează că informația incorectă a venit din România. Avem o delegație internațională în care doar municipiul Ploiești apare cu o anomalie. Și avem, în sfârșit, o linie fină care desparte „eroarea” de „falsul în acte”.

Norvegienii au numit situația „o eroare izolată de raportare”. Este modul lor elegant de a spune că nu vor să intre în polemici politice românești. Dar, dacă am lua litera legii lor și am așeza-o lângă faptele noastre, tabloul devine limpede: documentul inițial intră într-o zonă periculoasă, iar standardul nordic de integritate ne obligă să recunoaștem că nu vorbim despre o simplă greșeală, ci despre un potențial fals cu circulație internațională.

Și poate că aici este diferența dintre noi și ei. Norvegienii pornesc de la prezumția că toți joacă corect. Noi pornim de la ideea că „lasă, merge”. Ei își apără instituțiile prin lege. Noi ne scuzăm prin fraze. Ei înțeleg importanța funcțiilor publice. Noi încă ne jucăm cu titulaturi ca și cum ar fi accesorii politice de sezon.

În final, legea norvegiană nu doar ne explică ce s-a întâmplat. Ne pune, indirect, o oglindă în față. O oglindă în care, din păcate, se vede foarte clar cine a mințit, cine a greșit și cine a fost prins. Vom trimite o notificare, cu această speță, către instituțiile norvegiene, în cel mai scurt timp.

CE SPUNE LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ 

Dacă legea norvegiană privește falsul în documente cu rigoarea unei sabii vikinge, legislația românească tratează uzurparea de calități oficiale cu aceeași seriozitate pe care o are statul atunci când vine vorba de apărarea autorității publice. Departe de a fi o formalitate birocratică, Articolul 258 din Codul Penal stabilește, limpede și fără echivoc, că nimeni nu are voie să se prezinte drept ceea ce nu este, mai ales atunci când vorbim despre o funcție publică.

În esență, legea spune un lucru elementar: nu ai voie să-ți pui pe tine o haină oficială care nu-ți aparține, nici măcar ca să faci o poză frumoasă. Uzurparea de calități oficiale înseamnă exact asta: atribuirea, folosirea sau exercitarea nelegală a unei funcții publice. Este o infracțiune care lovește în încrederea pe care cetățeanul ar trebui s-o aibă în instituțiile statului. Iar dacă instituțiile sunt slăbite, statul însuși devine o scenă a improvizației.

Legea este, așadar, clară: dacă te prezinți drept viceprimar fără să fii viceprimar – e infracțiune.
Dacă apari într-un document oficial, transmis unei delegații străine, cu o funcție pe care nu o ai – e infracțiune.
Dacă reprezinți o autoritate publică fără mandatul legal cerut – din nou, infracțiune.

Nu contează că ai vrut sau nu ai vrut, că ai știut sau n-ai știut. Contează fapta. Contează prezența într-un act oficial. Contează aparența creată. Pentru că un document, o titulatură și o funcție publică nu sunt jucării politice cu care să-ți faci imaginea în excursii internaționale.

În cazul Tonsciuc, lucrurile se aliniază perfect cu definiția legală: un consilier local apare într-un document oficial internațional drept viceprimar, deși nu este. În absența unei delegări din partea Consiliului Local, în absența oricărei decizii administrative, în absența oricărui act legal, ajunge să fie prezentat drept ceea ce nu este.

Asta nu mai e o „greșeală”. Nici un „incident de comunicare”. Nici o „confuzie administrativă”.
Este exact ceea ce Codul Penal numește, sec și fără metafore: uzurpare de calități oficiale.

În România, această infracțiune nu este doar un text de lege. Este un avertisment.
Un semnal că statul nu acceptă ca cineva să poarte, fie și pentru câteva ore, o mască oficială pe care nu o merită.
Și, mai ales, este dovada că titulatura de viceprimar nu poate fi obținută printr-un PDF norvegian, oricât de bine ar arăta el.

În final, ceea ce a încercat să fie poate o simplă cosmetizare a imaginii devine, în lumina legii românești, un act cu potențial penal.
Și aceasta nu este interpretarea noastră, ci exact ceea ce spune legea – limpede, rece, juridic.

Articolul 258 nu este o metaforă juridică. Este un diagnostic.

ÎNTREBĂRILE LA CARE PRIMĂRIA PLOIEȘTI TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ 

Orice administrație locală are momente în care trebuie să se privească în oglindă. Uneori, oglinda e prăfuită. Alteori, fisurată. Dar sunt situații în care oglinda e adusă din exterior – rece, limpede, nordică – și îți arată exact ce ai încercat să ascunzi. Cazul lui Mihai Tonsciuc este fix unul dintre aceste momente.

O delegație internațională nu este o excursie cu prietenii. Nu este nici clubul de lectură al Primăriei, nici plimbarea de sâmbătă. Este o reprezentare oficială a orașului, făcută în numele unei instituții publice. Iar când în acest cadru apare o funcție falsă, trecută într-un document străin, întrebările nu mai pot fi ocolite. Ele devin inevitabile. Necesare. Oficiale.

Prima și cea mai apăsătoare dintre ele este și cea mai simplă: cu ce drept a reprezentat Mihai Tonsciuc municipiul Ploiești într-o delegație internațională? Ca să reprezinți orașul, ai nevoie de mandat. Mandatul îl dă Consiliul Local, nu prietenia, nu loialitatea politică, nu aranjamentele subterane. A existat o delegare oficială? Nu. A existat vreo decizie administrativă? Nu. Și totuși, acolo a fost.

Apoi vine întrebarea care lovește în miezul problemei: cine a transmis norvegienilor că Mihai Tonsciuc este viceprimar? Norvegienii au spus clar că informația nu a venit de la el. Atunci de la cine? De la un funcționar? De la primarul Politeanu? De la cineva din echipa politică? De la vreo organizație care se consideră mai „oficială” decât instituțiile statului?

Este imposibil de ignorat și întrebarea privind selecția participanților. De ce doar Tonsciuc apare cu o funcție falsă, în timp ce toți ceilalți – primari, viceprimari, directori, rectori – sunt listați corect? Coincidențele administrative sunt rare. Coincidențele care avantajează un singur om sunt, de cele mai multe ori, altceva decât coincidențe.

Și mai rămâne o întrebare care ar trebui să dea fiori oricărui om integru: este Tonsciuc un simplu participant sau un exponent al grupării politice care controlează astăzi Primăria Ploiești? Pentru că alegerea lui într-o delegație fără mandat, alături de o titulatură falsă, nu pare întâmplătoare. Pare calculată.

În sfârșit, întrebarea-cheie, cea pe care norvegienii au aruncat-o înapoi către România cu eleganța fermă a unei replici diplomatice: cine este „terța parte” care l-a prezentat pe Tonsciuc ca viceprimar? Cine a pus în mișcare roata falsului? Cine a aprins fitilul? Cine a furnizat informația? Cine a decis că un consilier local poate fi trecut drept viceprimar într-un document oficial internațional?

Aceste întrebări nu mai sunt exerciții jurnalistice, nu mai sunt curiozități sau ipoteze de redacție. Sunt întrebări pe care orice administrație serioasă ar trebui să le aibă în dosarul de urgență. Sunt întrebări care apasă acolo unde doare: la capitolele mandat, transparență, responsabilitate, adevăr.

Pentru o Primărie care pretinde transparență, modernizare și reformă, faptul că exportă în exterior imaginea unui oraș unde funcțiile par să se poată distribui după nevoi și prietenii este mai mult decât o greșeală.

Este o fractură de integritate.
Și, după toate aparențele, o fractură premeditată.

Primarul Mihai Polițeanu  și consilierul local Mihai Tonsciuc pot trimite dreptul la replică pe adresa de mail: [email protected] 

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

Scandal în Baroul Prahova! Avocata Cristina Dobre luptă în instantă împotriva unei decizii abuzive
Anchete

Judecătoarea Loredana Manolescu de la Tribunalul Prahova și sentința care a lăsat ploieștenii singuri în fața impozitelor. Urmează recursul

17 aprilie 2026
Monica Macovei și Mihai Politeanu
Anchete

Primarul Ploieștiului a forțat votul pentru o comasare ilegală, speriind Consiliul Local cu falsa sistare a cotelor defalcate din impozitul pe venit dacă proiectul nu era aprobat până pe 15 aprilie

10 aprilie 2026
TCE Ploiești între haos și ilegalitate. „Optimizarea” care taie salarii, ignoră legea și pune în pericol angajații
Anchete

Unde a ajuns cuprul de pe liniile de tramvai din Ploiești? Din documentele oficiale apar cantități, contracte și cântăriri care nu se leagă perfect

7 aprilie 2026
După „cultura” cu zoo și spații verzi, urmează „cultura” cu patinoar, parcare și pază? Primăria Ploiești împinge aceeași schemă, cu alt parc
Anchete

După „cultura” cu zoo și spații verzi, urmează „cultura” cu patinoar, parcare și pază? Primăria Ploiești împinge aceeași schemă, cu alt parc

7 aprilie 2026
Cultură, zoo și spații verzi, puse în același sac? Reorganizarea pregătită la Ploiești ridică serioase semne de nelegalitate
Anchete

Cultură, zoo și spații verzi, puse în același sac? Reorganizarea pregătită la Ploiești ridică serioase semne de nelegalitate

3 aprilie 2026
Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice
Anchete

Cum a transformat Primăria Ploiești «ocazionalul» în afacere permanentă pe domeniul public din condei

30 martie 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Analfabetismul funcțional – eșecul perfect al unei tranziții mimate

8 decembrie 2025

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Scandal în Baroul Prahova! Avocata Cristina Dobre luptă în instantă împotriva unei decizii abuzive
Anchete

Judecătoarea Loredana Manolescu de la Tribunalul Prahova și sentința care a lăsat ploieștenii singuri în fața impozitelor. Urmează recursul

de Costin Cristescu
17 aprilie 2026
0

Cum a ajuns o hotărâre despre impozitele ploieștenilor să lase mai multe întrebări decât răspunsuri Într-un municipiu în care fiecare...

Monica Macovei și Mihai Politeanu

Primarul Ploieștiului a forțat votul pentru o comasare ilegală, speriind Consiliul Local cu falsa sistare a cotelor defalcate din impozitul pe venit dacă proiectul nu era aprobat până pe 15 aprilie

10 aprilie 2026
TCE Ploiești între haos și ilegalitate. „Optimizarea” care taie salarii, ignoră legea și pune în pericol angajații

Unde a ajuns cuprul de pe liniile de tramvai din Ploiești? Din documentele oficiale apar cantități, contracte și cântăriri care nu se leagă perfect

7 aprilie 2026
După „cultura” cu zoo și spații verzi, urmează „cultura” cu patinoar, parcare și pază? Primăria Ploiești împinge aceeași schemă, cu alt parc

După „cultura” cu zoo și spații verzi, urmează „cultura” cu patinoar, parcare și pază? Primăria Ploiești împinge aceeași schemă, cu alt parc

7 aprilie 2026
Cultură, zoo și spații verzi, puse în același sac? Reorganizarea pregătită la Ploiești ridică serioase semne de nelegalitate

Cultură, zoo și spații verzi, puse în același sac? Reorganizarea pregătită la Ploiești ridică serioase semne de nelegalitate

3 aprilie 2026
Târgul de Crăciun la Ploiești- bucuria sărbătorii, prețul ilegalității. Primarul Polițeanu recunoaște că nu-i permite OUG a lui Bolojan, dar el speră să se modifice

Cum a transformat Primăria Ploiești «ocazionalul» în afacere permanentă pe domeniul public din condei

30 martie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro