- De la 27 la 22 de paturi, după plecarea a șapte asistente
- Cele 22 de posturi nu înseamnă 22 de asistente intrate imediat în tură
- Ministerul cere 7.621 de posturi pentru întregul sistem
- Argumentele Guvernului: paturi neocupate și spitale sufocate de salarii
- România construiește încă 20 de paturi, dar nu are personal pentru cele existente
- Blocarea angajărilor a transformat fiecare plecare într-o problemă națională
- Întrebările la care Guvernul trebuie să răspundă
- Economia care închide un pat nu este întotdeauna economie
Guvernul a aprobat, la 23 iulie 2026, organizarea concursurilor pentru ocuparea a 22 de posturi vacante de asistenți medicali la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie” din București.
Măsura a venit după ce lipsa personalului a obligat Secția de Terapie Intensivă Neonatală să renunțe temporar la cinci dintre cele 27 de paturi disponibile.
Este o intervenție necesară, dar punctuală. Ministerul Sănătății recunoaște că aprobarea celor 22 de posturi nu rezolvă deficitul general de personal din spitalele românești. Separat, instituția a transmis încă din 7 iulie un memorandum prin care solicită deblocarea a 7.621 de posturi vacante la nivel național. Până în prezent, documentul nu a primit aprobarea integrală a Guvernului.
Cele două cifre nu provin din aceeași procedură administrativă. Guvernul nu a ales 22 de posturi dintr-o listă de 7.621 și nu a respins oficial restul. Cele 22 de posturi au fost aprobate printr-un memorandum distinct, destinat situației urgente de la „Marie Curie”, în timp ce solicitarea națională a rămas în analiză.
Dincolo de această precizare necesară, realitatea este însă greu de contestat: România a ajuns să închidă paturi de terapie intensivă pentru nou-născuți nu pentru că nu ar avea pacienți sau aparatură, ci pentru că nu mai are suficienți oameni care să lucreze în siguranță lângă acești copii.
De la 27 la 22 de paturi, după plecarea a șapte asistente
Secția ATI Neonatală de la „Marie Curie” tratează nou-născuți cu malformații congenitale, insuficiență respiratorie severă, instabilitate cardiovasculară sau aflați după intervenții chirurgicale complexe.
În cursul lunii iulie, șapte asistente au plecat din secție. În unele cazuri a fost vorba despre demisii, în altele despre concedii medicale sau concedii pentru creșterea copilului. Posturile rămase vacante nu au putut fi ocupate imediat.
Șeful secției, medicul Cătălin Cîrstoveanu, a solicitat Direcției de Sănătate Publică reducerea temporară a capacității de la 27 la 22 de paturi, motivând că personalul rămas nu mai putea asigura în siguranță îngrijirea tuturor copiilor.
Potrivit medicului, în anumite ture de noapte numai trei asistente ajungeau să răspundă de 27 de nou-născuți aflați în stare gravă. Unei asistente îi reveneau astfel trei, patru sau chiar cinci pacienți, deși, în cazul terapiei intensive, raportul invocat de conducerea secției este de o asistentă la cel mult doi pacienți.
Într-un salon obișnuit, un deficit de personal produce întârzieri și suprasolicitare. În terapia intensivă neonatală, o întârziere de câteva zeci de secunde poate deveni critică.
Un copil poate avea zece sau cincisprezece pompe de perfuzie, poate fi ventilat mecanic, poate ieși dintr-o operație pe cord sau poate suferi o deteriorare bruscă a funcțiilor vitale. Aparatura poate emite alarma, dar nu poate înlocui omul care trebuie să înțeleagă ce se întâmplă și să intervină.
Reducerea numărului de paturi nu a fost, așadar, o măsură de confort administrativ, ci o decizie prin care medicii au încercat să nu pună în pericol copiii deja internați.
Prețul acestei măsuri este însă transferat asupra celor rămași în afara secției.
Aproximativ 150 de copii au murit în șase ani pe lista de așteptare
Secția ATI Neonatală de la „Marie Curie” primește solicitări din întreaga țară. De regulă, între zece și treizeci de copii ar aștepta în același timp eliberarea unui loc, potrivit declarațiilor șefului secției.
Cătălin Cîrstoveanu afirmă că, în cei șase ani de când funcționează aplicația folosită pentru evidența solicitărilor, aproximativ 150 de copii aflați pe lista de așteptare au murit înainte de a putea fi internați.
Această cifră trebuie prezentată cu rigoare.
Este vorba despre aproximativ 150 de decese înregistrate într-o perioadă de șase ani, nu de șase luni. De asemenea, datele făcute publice nu reprezintă o analiză individuală, auditată independent, care să demonstreze că fiecare copil ar fi supraviețuit în mod cert dacă ar fi primit imediat un pat la „Marie Curie”.
Copiii respectivi erau deja în stare gravă, iar evoluția fiecărui caz depinde de numeroși factori medicali.
Dar nici această precizare nu poate deveni un paravan pentru autorități. În cazul unui nou-născut critic, imposibilitatea transferului într-o secție specializată poate reduce drastic șansele de supraviețuire. Pentru unii pacienți, timpul petrecut pe lista de așteptare înseamnă pierderea ferestrei în care intervenția medicală mai putea schimba evoluția bolii.
Când un copil moare așteptând un loc care nu există, statul este obligat să cerceteze fiecare caz, să determine dacă decesul putea fi evitat și să stabilească dacă lipsa personalului sau a capacității de internare a avut un rol.
Până acum, nu a fost prezentată public o asemenea analiză completă.
Cele 22 de posturi nu înseamnă 22 de asistente intrate imediat în tură
Aprobarea memorandumului permite organizarea concursurilor. Nu înseamnă că, a doua zi după ședința Guvernului, 22 de asistente instruite pot intra în secțiile spitalului.
Posturile trebuie publicate, concursurile trebuie organizate, candidații trebuie selectați, iar noii angajați trebuie pregătiți pentru activitatea concretă.
În cazul ATI neonatale, această pregătire nu este una formală.
Cătălin Cîrstoveanu estimează că unei asistente venite în secție îi sunt necesari aproximativ trei ani pentru ca echipa să aibă siguranța că poate evita greșelile grave, iar autonomia profesională în îngrijirea celor mai dificili pacienți poate fi atinsă după nouă sau zece ani.
Cei zece ani nu reprezintă durata legală a studiilor și nici o condiție oficială de calificare. Reprezintă evaluarea unui medic care lucrează cu asemenea cazuri asupra timpului necesar pentru acumularea experienței complete.
Când o asistentă cu experiență pleacă, spitalul nu pierde doar un post ocupat. Pierde ani de pregătire, capacitatea de a recunoaște imediat o deteriorare clinică și experiența dobândită în sute sau mii de situații-limită.
Un asemenea capital profesional nu poate fi înlocuit printr-un memorandum și nici recuperat într-o lună.
Ministerul cere 7.621 de posturi pentru întregul sistem
Memorandumul transmis de Ministerul Sănătății în circuitul de avizare prevede deblocarea a:
– 1.910 posturi pentru medici;
– 2.955 de posturi pentru asistenți medicali;
– 2.261 de posturi pentru personal auxiliar sanitar;
– 436 de posturi pentru alte categorii de personal medico-sanitar cu studii superioare;
– 59 de posturi pentru personalul de cercetare.
Ministerul afirmă că solicitarea a fost fundamentată pe cererile unităților sanitare și pe analiza necesarului real de personal. Instituția susține că deficitul afectează continuitatea serviciilor medicale și mărește presiunea asupra angajaților rămași în sistem.
Cele 7.621 de posturi nu reprezintă însă toate solicitările venite din spitale.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, raportat la aproximativ 193.000 de angajați existenți în sectorul public de sănătate, Guvernul a primit solicitări pentru deblocarea a aproximativ 26.000 de posturi. Ministerul Sănătății a selectat, din acest necesar mai larg, aproximativ 7.600 de poziții pe care le-a propus pentru aprobare.
Guvernul estimează că ocuparea tuturor posturilor selectate ar produce cheltuieli suplimentare de aproximativ un miliard de lei pe an.
Argumentele Guvernului: paturi neocupate și spitale sufocate de salarii
Ilie Bolojan a justificat amânarea unei aprobări generale prin diferențele mari existente între spitale.
Conform cifrelor prezentate de premier, România are aproximativ 132.000 de paturi de spital, dintre care aproape 90% în sectorul public, iar gradul mediu de ocupare este de 63%. Există unități în care numai 40–45% dintre paturi sunt ocupate.
În același timp, cheltuielile de personal ar reprezenta, în medie, aproximativ 65% din valoarea contractelor încheiate de spitale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În aproximativ 50–60 de unități, ponderea ar ajunge la 90%.
Guvernul a solicitat Ministerului Sănătății și CNAS o analiză pe fiecare unitate și, acolo unde este cazul, pe fiecare secție. Spitalele cu un grad redus de ocupare și cu cheltuieli salariale peste media națională ar urma să fie depunctate atunci când cer personal suplimentar.
Analiza este legitimă. Statul nu trebuie să aprobe automat orice post solicitat, fără să verifice activitatea secțiilor, numărul pacienților, complexitatea cazurilor și resursele financiare disponibile.
Dar aplicarea mecanică a unor medii naționale poate deveni la fel de periculoasă ca lipsa oricărui control.
Un pat neocupat într-o secție cu activitate redusă nu rezolvă lista de așteptare de la o terapie intensivă neonatală aflată la sute de kilometri distanță. Un angajat dintr-un spital cu adresabilitate scăzută nu poate fi transformat automat într-o asistentă specializată în îngrijirea nou-născuților conectați la ECMO.
Secțiile nu sunt interschimbabile. Nici personalul nu este.
Cătălin Cîrstoveanu susține că secția pe care o conduce are un grad de ocupare de 100%. Tocmai de aceea, evaluarea trebuie realizată pe fiecare spital și pe fiecare secție, nu prin aplicarea unei singure formule pentru întregul sistem.
România construiește încă 20 de paturi, dar nu are personal pentru cele existente
În curtea Spitalului „Marie Curie” este aproape finalizată o nouă secție ATI neonatală. Proiectul prevede încă 20 de paturi, o sală de operație amplasată în interiorul zonei de reanimare, un RMN dedicat nou-născuților, spații pentru părinți, o bancă de lapte extinsă și un centru de pregătire pentru medici și asistente.
Noua capacitate ar urma să se adauge celor 27 de paturi existente în structura secției vechi.
În timp ce construcția se apropie de final, cinci dintre paturile deja existente au trebuit scoase temporar din funcțiune din lipsă de personal.
Acesta este paradoxul unei politici publice care tratează investiția și funcționarea ca pe două realități separate.
România poate construi clădiri moderne, poate instala aparatură și poate raporta îndeplinirea unor jaloane. Dar o secție ATI nu devine funcțională în ziua în care se termină lucrările.
Fără personal suficient, aparatele rămân oprite, paturile rămân neutilizate, iar pacienții rămân pe liste de așteptare.
Blocarea angajărilor a transformat fiecare plecare într-o problemă națională
Legea nr. 141/2025 a suspendat, pentru perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2026, ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare sau de subordonare.
Actul normativ prevede anumite excepții și permite ocuparea limitată a unor posturi, în condițiile încadrării în buget. În practică, situațiile urgente ajung să depindă de proceduri speciale și de aprobări guvernamentale.
Într-un asemenea sistem, demisia unei asistente nu mai este o problemă care poate fi rezolvată rapid de conducerea spitalului. Devine un dosar care circulă între instituții, ministere și avize.
Postul există. Nevoia există. Pacienții există. Dar spitalul nu poate organiza imediat concursul.
Cazul de la „Marie Curie” arată cât de periculoasă poate deveni această rigiditate. Autoritățile au intervenit abia după ce închiderea paturilor a devenit publică și după ce medicii au avertizat că nu mai pot garanta siguranța tuturor pacienților.
Un sistem sănătos nu trebuie să aștepte scandalul public pentru a reacționa.
Întrebările la care Guvernul trebuie să răspundă
Ministerul Sănătății a propus 7.621 de posturi despre care afirmă că sunt fundamentate pe necesarul real al unităților sanitare. Guvernul cere o nouă analiză înainte de a le aproba.
Pentru ca această analiză să nu devină o simplă justificare a întârzierii, Executivul trebuie să publice lista posturilor solicitate, spitalele beneficiare, criteriile după care fiecare cerere este acceptată sau respinsă, costurile estimate și termenul în care va fi luată decizia.
Trebuie explicat și câte secții funcționează sub normativele de personal, câte paturi sunt închise din lipsa angajaților și câți pacienți au fost refuzați sau transferați pentru că nu exista personal suficient.
În cazul „Marie Curie”, este necesară și o analiză transparentă a listei de așteptare: numărul copiilor înregistrați, durata așteptării, evoluția fiecărui caz și măsura în care lipsa unui loc a contribuit la deces.
Fără aceste informații, dezbaterea va continua să oscileze între dramatizarea unor cifre și apărarea birocratică a unor medii statistice.
Economia care închide un pat nu este întotdeauna economie
Responsabilitatea bugetară este obligatorie. Spitalele fără activitate, secțiile menținute artificial și schemele de personal nejustificate trebuie evaluate și reorganizate.
Dar austeritatea aplicată uniform într-un sistem profund inegal nu produce automat eficiență.
Poate produce ture imposibil de acoperit, personal epuizat, specialiști care pleacă, aparatură nefolosită și copii care așteaptă un loc într-o secție deja plină.
Cele 22 de posturi aprobate pentru „Marie Curie” reprezintă o intervenție necesară. Nu reprezintă însă rezolvarea crizei și nici măcar garanția că cele cinci paturi vor putea fi redeschise imediat.
Concursurile trebuie organizate. Oamenii trebuie găsiți. Noii angajați trebuie pregătiți. Iar personalul cu experiență trebuie convins să nu plece.
Între timp, alte spitale așteaptă aprobarea posturilor considerate necesare chiar de Ministerul Sănătății.
Statul are dreptul să verifice fiecare leu cheltuit. Dar are obligația să înțeleagă că, în terapie intensivă, personalul nu este o simplă rubrică bugetară.
Este diferența dintre un pat existent pe hârtie și un copil care poate fi primit la timp.
