• Ultimele
Sapte organziatii sindicale au pichetat Prefectura cu scopul de a trimite revendicarile pe masa guvernantilor

Sapte organziatii sindicale au pichetat Prefectura cu scopul de a trimite revendicarile pe masa guvernantilor

28 februarie 2012
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

9 noiembrie 2026
ADOR cere explicații oficiale despre intabularea terenurilor pentru parcările condominale. Nu poți construi un regulament serios pe terenuri neclarificate juridic

PARCĂRILE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

9 noiembrie 2026
EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Târgul de Crăciun din Ploiești: afacerea de 1,8 milioane de lei, redevența care înghite profitul și licitația care poate ajunge la negociere fără anunț

6 noiembrie 2026
BALCOANELE ÎNCHISE FĂRĂ AUTORIZAȚIE NU ADUC AUTOMAT IMPOZITE DUBLE! Ordinul de astăzi 5 noiembrie al ministrului care pune frână sancțiunilor și ridică întrebări pentru Primăria Ploiești

BALCOANELE ÎNCHISE FĂRĂ AUTORIZAȚIE NU ADUC AUTOMAT IMPOZITE DUBLE! Ordinul de astăzi 5 noiembrie al ministrului care pune frână sancțiunilor și ridică întrebări pentru Primăria Ploiești

5 noiembrie 2026
18 proiecte europene, incheiate cu ADR Sud Muntenia in 2019 de primaria Ploiesti sunt la pamant si risca sa fie rezilate. Volosevici, cat mai prostesti lumea, da-o incolo de treaba?

ADOR cere Primăriei Ploiești să oprească majorările nejustificate ale impozitelor pentru 2027. Cât mai trebuie să plătească ploieștenii pentru a acoperi necesitățile bugetare ale administrației Polițeanu?

5 noiembrie 2026
Analiză// Cât de grav va afecta Ploieștiul noua Ordonanță de Urgență a Guvernului? Potențiale soluții pentru subvenție la gigacalorie

ADOR cere retragerea proiectului privind noua zonare fiscală a Ploieștiului. Primăria trebuie să explice de ce ploieștenii ar urma să plătească impozite mai mari în 2027

5 noiembrie 2026
Bogdan Toader promite ploieștenilor că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi sau impozite duble

Bogdan Toader promite ploieștenilor că balcoanele închise nu vor aduce taxe noi sau impozite duble

4 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026
Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

4 noiembrie 2026
Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

Veniturile Primăriei Ploiești au crescut, impozitele s-au majorat, împrumuturile se adună, dar banii nu ajung nici pentru lumina dintr-o școală

3 noiembrie 2026
IN MEMORIAM | Ioan Popescu – O viață dedicată jurnalismului, un nume care rămâne în memoria presei prahovene

IN MEMORIAM | Ioan Popescu – O viață dedicată jurnalismului, un nume care rămâne în memoria presei prahovene

1 noiembrie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
marți, 10 noiembrie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Sapte organziatii sindicale au pichetat Prefectura cu scopul de a trimite revendicarile pe masa guvernantilor

Acasă MEDIA Social
28 februarie 2012
Sapte organziatii sindicale au pichetat Prefectura cu scopul de a trimite revendicarile pe masa guvernantilor
Cuprins

Astazi, in fata Palatului Administrativ, Cartel Alfa a sustinut un protest la care au fost invitate mai multe organizatii sindicale prahovene. Intr-o ordine aleatoare prezentam sindicatele care si-au trimis, in total, circa 150- 200 de persoane: Sindicatul Liber al Diretiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie Copilului Prahova, Sindicatul “Micronul” Hidrojet Breaza, BNS Prahova, Sindicatul “Phoenix” Termoelectrica Ploiesti, Camera Medicilor Prahova, Federatia Mecanicilor de Locomotiva Romania. Liderul Cartel Alfa, filiala Prahova, Iosif Mihailescu a tinut o pledoarie anti- guvern, anti Basescu si o scurta istorie a afacerilor presedintelui, fara sa omita subjugarea Romaniei la FMI. Cele spuse de Mihailescu sunt adevarate si stiute de majoritatea romanilor care sufera consecintele unei guvernari arogante si, in acelasi timp, incompetente si niciodata pentru interesul cetateanului. Din pacate, ceea ce am vazut mi-a inspirat o resemnare pe care nu imi doresc sa o vad in ochi niciunui sindicalist, in ochii niciunui reprezentant al societatii civile. Iosif Mihailescu a citit auditoriului Proclamatia de la Ploiesti, un discurs populist lipsit de eficienta, prin comparatie cu cererile BNS Prahova, aplicate pe problemele dialogului social obstructionat de legile care il guverneaza si au fost asumate prin raspundere guvernamentala, prin incalcarea Legii 52/ 2003, cu privire la transparenta decizionala. Iata care sunt revendicarile BNS, mult mai realiste si aplicate, asa cum spuneam:

– Modificarea Codului Muncii si a legislatiei muncii, care au ca efect eliminarea Contractului Colectiv de Munca la Nivel National

– Nerespectarea Acordului National din 2008, privind evolutia slaariului minim in Romania, fapt care a condus la acordarea unui salariu minim garantat in plata pentru anul 2012 la o valoare nejustificat de mica

– Disponibilizari colective in toate sectoarele de activitate fara a lua masuri concrete prin care sa se creeze noi locuri de munca

– Lipsa politicilor de conservare a locurilor de munca din economie, precum si neaplicarea somajului tehnic in anii 2011 si 2012

– Actuala lege a pensiilor care nu respecta drepturile lucratorilor si nu tine cont de conditiile de munca in care si-au desfasurat activitatea

– Denigrarea si incercarea de distrugere a miscarii sindicale, inclusiv prin restrictionarea dreptului la greva sau nerespectarea prevederii de incasare a cotizatiilor sindicale in sectorul bugetar

Pana si sloganul ales de BNS, adica “Pana aici! Ajunge!” si “Austeritatea e o problema, nu o solutie!” sau “Spunem NU noului Tratat fiscal” sunt mult mai constructive decat un discurs fara revendicari concrete si, mai ales, fara solutii, ca cel asumat de Iosif Mihailescu, prin megafon. Personal asteptam mult mai mult de la domnia sa, stiindu-I capacitatea.

La finalul actiunii, presati de Mihai Condescu, PR-ul prefectului Adrian Dobre, reprezentatii organizatiilor sindicale au prezentat acestuia rezumatul scris al protestului autorizat.

“Actiunea de protest nu se indreapta impotriva actualilor guvernanti ci a politicii de guvernare din Romania. Legea dialogului social si Codul Muncii ne pune piedici in zona relatiilor de munca, foarte dure, in sensul in care insasi dreptul fundamental la greva pe care il au salariatii angajati este optional. S-au facut interventii pe aceasta tema , inclusiv la Comunitatea Europeana, in legatura cu neconstitutionalitatea acestor modificari legislative. Avem cel mai drastic si cel mai defavorabil Cod al Muncii din Europa, prin comparatie cu cel francez, german si nu mai vorbesc de cel italian, in care sunt prevederi care vin in sprijinul salariatului, astfel incat afacerile din zona respectiva sa prospere. Este un echilibru fundamental si este un pilon care duce la un parteneriat al societatii civile cu guvernarea. Actiunea se desfasoara in toate resedintele de judet, la aceeasi ora si cu acelasi gen de revendicari din partea BNS. Este un semnal de alarma pe care societatea civila sindicalizata in da guvernantilor pentru a constientiza ca nu poate exista un echilibru macro intr-o societate din 19 milioane de oameni, conform ultimului recensamant, in care numai 3,5 milioane sa lucreze si sa produca valoare adaugata”, ne-a declarat Costin Aldescu, liderul BNS Prahova.

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

IN MEMORIAM | Ioan Popescu – O viață dedicată jurnalismului, un nume care rămâne în memoria presei prahovene
Social

IN MEMORIAM | Ioan Popescu – O viață dedicată jurnalismului, un nume care rămâne în memoria presei prahovene

1 noiembrie 2026
Pensionarii vor plati de doua ori contributiile la sanatate?
Social

Banii de pensii private ar putea finanța industria de armament. Proiectul L405/2026 ajunge la termenul adoptării tacite în Senat, deși Consiliul Legislativ l-a avizat negativ

14 octombrie 2026
Analiză// Cât de grav va afecta Ploieștiul noua Ordonanță de Urgență a Guvernului? Potențiale soluții pentru subvenție la gigacalorie
Social

Concedieri în primăria Ploiești? Planul legal care poate obliga primăria să plătească compensatorii

2 martie 2026
Ce să știm despre sarbătoarea mucenicilor de 9 martie pentru creștinii ortodocși
Social

Ce să știm despre sarbătoarea mucenicilor de 9 martie pentru creștinii ortodocși

9 martie 2025
Familia Badea de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești a depus dublu jurământ: pentru suflet și pentru patrie
Social

Familia Badea de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești a depus dublu jurământ: pentru suflet și pentru patrie

24 februarie 2025
Partidul S.O.S. ROMANIA-Filiala Prahova organizează o campanie de ajutorare pentru sinistrații din Galați
Social

Partidul S.O.S. ROMANIA-Filiala Prahova organizează o campanie de ajutorare pentru sinistrații din Galați

16 septembrie 2024
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Viceprimarul Alexandru Săraru și consilierul local Gheorghe Sîrbu l-au pus la colț pe Polițeanu. Subvenția merge până în septembrie, dar nu au primit sprijinul consilierilor locali pentru a reduce tariful plătit de populație la 300 de lei…încă
Anchete

TERMO PLOIEȘTI | 132 de zile de la vot. Două hotărâri necontrasemnate de secretarul general Laurențiu Dițu, semne de întrebare asupra subvenției și contractului de delegare. Ce a făcut primarul Mihai Polițeanu pentru deblocarea situației?

de Costin Cristescu
9 noiembrie 2026
0

Ploiești, noiembrie 2026. Când votul Consiliului Local nu rezolvă problemele din spatele hotărârilor Pe 30 iunie 2026, Consiliul Local Ploiești...

ADOR cere explicații oficiale despre intabularea terenurilor pentru parcările condominale. Nu poți construi un regulament serios pe terenuri neclarificate juridic

PARCĂRILE-FANTOMĂ DIN PLOIEȘTI! Primăria recunoaște că nu știe câte locuri are, nu toate terenurile sunt inventariate și nu există bani suficienți pentru intabulare. Cine răspunde pentru patrimoniul orașului?

9 noiembrie 2026
EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

EXCLUSIV// Judecătorul Andrei Buliga a fraudat examenul de capacitate. CSM confirmă identitatea magistratului sancționat de Înalta Curte. De la copiat la deciziile privind libertatea unui om

9 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Târgul de Crăciun din Ploiești: afacerea de 1,8 milioane de lei, redevența care înghite profitul și licitația care poate ajunge la negociere fără anunț

6 noiembrie 2026
Viceprimarul Săraru l-a lăsat pe Polițeanu fără replică după o mostră de ipocrizie grosolană a acestuia. Paul Palaș i-a sugerat să-și redefinească noțiunea de echipă

Mihai Polițeanu a plecat să vorbească Europei despre democrație. La Ploiești, subvenția la căldură se împotmolește în hârtiile administrației sale

4 noiembrie 2026
Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

Târgul de Crăciun din Ploiești: 50 de bani/mp/zi, terenul concesionat SGU și plăți din bugetul local. Ce nu explică studiul aprobat pe ultima sută de metri?

4 noiembrie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro