Într-un oraș cu o administrație care promite mai mult decât livrează, aflăm că Primăria Ploiești, mai exact primarul Mihai Polițeanu, care se crede stăpânul inelelor a inițiat achiziții publice de sute de mii de lei – fără ca aceste cheltuieli să fie aprobate de Consiliul Local. Și, mai grav, fără nicio intenție de a o face.
Potrivit unor surse din interiorul administrației, primarul Mihai Polițeanu le-ar fi transmis consilierilor locali că nu este nevoie să le ceară acordul pentru aceste investiții. Declarația, uluitoare în fond și formă, contrazice flagrant legea și denotă o atitudine de dispreț instituțional față de rolul deliberativ al Consiliului Local, după cum veți vedea mai jos. O afirmație a primarului care sfidează frontal legea și trădează o atitudine de dispreț instituțional față de rolul deliberativ al consilierilor locali.
Este momentul ca cei 27 de consilieri ai municipiului să înțeleagă limpede: nu doar că au dreptul, dar au și obligația legală de a vota fiecare investiție din bugetul local. În lipsa acestui vot, orice achiziție este, de fapt, o derogare ilegală de la democrația administrativă locală. Pe scurt: un abuz.
Legea e clară! Consiliul aprobă, primarul execută
Codul administrativ (OUG 57/2019) și Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006 stabilesc explicit că fiecare investiție publică nouă, finanțată din bugetul local, trebuie aprobată prin Hotărâre de Consiliu Local (HCL). Art. 129 alin. (4) lit. d) din Codul administrativ prevede că doar consiliul poate aproba documentațiile tehnico-economice ale investițiilor de interes local, iar art. 44 alin. (1) din Legea 273/2006 confirmă același lucru: fără votul consiliului, investiția nu există legal.
Art. 129 alin. (4) lit. d):
(4)În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:
d)aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii;
art. 44 alin. (1) :
(1) Documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative.
După cum vedeți, articolul 129, alineatul (4), litera d) din Codul administrativ stabilește fără echivoc că doar consiliul local are competența de a aproba documentațiile tehnico-economice pentru investițiile de interes local. Mai mult, articolul 44, alineatul (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale confirmă același principiu fundamental: în lipsa unei hotărâri de consiliu, nicio cheltuială pentru o investiție nouă nu poate fi considerată legală.
Această arhitectură legală nu este un simplu moft birocratic. Ea are rolul de a proteja banii publici de arbitrariul unui singur om, fie el primar ales. Investițiile locale nu sunt proprietatea executivului, ci angajamente colective care trebuie asumate de întreaga comunitate, prin reprezentanții săi aleși – consilierii locali. Ocolirea acestora nu doar că încalcă legea, ci sapă direct la temelia democrației locale.
Primarul Polițeanu, inițiator de cheltuieli, dar nu și de dialog
Cu toate acestea, vedem cum, la Ploiești, primarul a lansat achiziții pentru organizarea de evenimente (precum „Street Art Fest”) în valoare de 125.000 lei, și pentru mobilier urban scump, fără o consultare publică reală și, mai grav, fără aprobarea Consiliului Local.
Este o practică de forțare administrativă care ridică nu doar semne de întrebare, ci semnale de alarmă. Un primar care nu cere acordul consiliului pentru investiții se comportă ca un administrator privat, nu ca un ordonator de credite publice. În această logică, consilierii locali devin simpli martori tăcuți la execuția bugetului, când de fapt legea îi face gardieni ai acestuia.
Și nu vorbim de sume simbolice, ci de milioane de lei cheltuite fără dezbatere și fără transparență, pe proiecte de imagine sau divertisment de lux într-un oraș sufocat de probleme reale:
-
🔴 Stații de autobuz de 17.326 euro bucata, într-un contract de aproape 1,8 milioane euro, în timp ce TCE Ploiești abia supraviețuiește. → Detalii aici
-
🔴 Toalete inteligente de 14,4 milioane lei (!), adică în jur de 2,88 de milioane euro – o sumă halucinantă pentru o nevoie secundară într-un oraș unde multe scări de bloc încă n-au apă caldă. → Detalii aici
-
🔴 MotoFest – Republica de sub Castani – un festival organizat fără vreo dezbatere publică, pentru care trupe rock au fost plătite cu sume grase din bani publici, în timp ce Ploieștiul dansează pe datorii. → Detalii aici
Toate aceste cheltuieli sunt exemple clare de investiții noi, care trebuiau votate de Consiliul Local, iar lipsa oricărei HCL în acest sens ridică semne clare de ilegalitate administrativă și sfidare a atribuțiilor consilierilor.
Tăcerea consilierilor = complicitate politică?
Poate că adevărata problemă nu se află în biroul primarului, ci în băncile tăcute ale Consiliului Local. Cum se explică lipsa totală de reacție a celor 27 de consilieri față de o serie de achiziții lansate fără aprobarea lor? Cum e posibil ca niciun ales local să nu fi ridicat un deget pentru a cere socoteală? Nicio întrebare, nicio interpelare, nicio sesizare instituțională – nici măcar o solicitare către Curtea de Conturi. Absența oricărei reacții e, în sine, o formă de acceptare.
Într-un oraș unde legea este sfidată cu seninătate, iar consilierii nu reacționează, nu mai vorbim despre administrație locală. Vorbim despre o formă de captură instituțională. Despre o structură de putere în care controlul democratic este înlocuit de complicitate tacită sau de incompetență funcțională.
Pentru cetățeni, mesajul este amar: cei mandatați să supravegheze legalitatea, transparența și oportunitatea investițiilor publice aleg, prin tăcere, să devină parte a problemei. Iar această tăcere poate fi interpretată în doar două chei, ambele periculoase: fie necunoaștere a atribuțiilor legale sau indiferență față de ele, fie complicitate politică cu executivul. Indiferent de motiv, rezultatul este același, respectiv că interesul public dispare, iar orașul devine pradă tăcerii.
Cadrul legal pentru atragerea răspunderii: tăcerea nu absolvă, dimpotrivă, înfundă
Legea nu este un simplu decor administrativ, iar funcția publică nu este un scut împotriva răspunderii. Potrivit articolului 228 din Codul administrativ (OUG nr. 57/2019), aleșii locali pot fi trași la răspundere juridică pentru faptele comise în exercitarea mandatului, dacă acestea sunt săvârșite cu intenție sau cu culpă gravă. Or, ignorarea deliberată a unor cheltuieli publice neautorizate – fie prin pasivitate, fie prin complicitate – se încadrează perfect în aceste definiții legale.
Când un consilier local nu cere explicații, nu intervine și nu votează blocarea unei inițiative care ocolește votul deliberativ, atunci tăcerea sa poate deveni acord tacit. Mai grav: un gir formal al unei posibile ilegalități. Iar consecințele nu sunt doar morale – ci și juridice. Răspunderea administrativă, ba chiar și cea patrimonială, pot fi angajate în cazul în care un control constată prejudicii aduse bugetului public.
Într-o democrație funcțională, votul consilierilor nu este opțional, iar absența reacției nu e o scuză – este un delict de neimplicare. Cine tace, răspunde. Uneori, chiar în fața legii.
Ploieștiul nu e moșie – și nici nu trebuie tratat ca atare
Ploieștiul nu este o proprietate privată, nici o anexă de partid. Este un oraș cu aproape 200.000 de suflete, cu străzi care crapă fie de la cădură, fie de la îngheț, cu blocuri vechi care tremură la primul cutremur, cu oameni care încă își încălzesc apa la aragaz pentru o baie caldă, . Și totuși, în mijlocul acestor realități, administrația locală pare preocupată mai degrabă de cheltuieli de imagine, de festivaluri și de stații de autobuz cu Wi-Fi, decât de nevoile reale și urgente ale orașului.
Într-un astfel de context, fiecare leu din bugetul local trebuie cheltuit cu maximă responsabilitate. Iar atunci când primarul lansează achiziții scumpe și neautorizate, fără aprobarea Consiliului Local și fără consultare publică reală, nu mai vorbim despre administrare – ci despre abuz. Nu mai e vorba de „erori administrative”. E vorba de o mentalitate periculoasă: cea a edilului care confundă fondurile publice cu buzunarul propriu și orașul cu moșia personală.
Dar vina nu aparține doar celui care semnează contracte. Tăcerea consilierilor locali devine, prin repetiție, complicitate. Dacă nu ridică vocea, dacă nu cer socoteală, dacă nu votează blocarea derapajelor bugetare, atunci nu-și mai merită funcția. Alegătorii nu i-au trimis acolo să stea în bancă. Ci să vegheze, să controleze, să decidă.
Dacă nu înțeleg gravitatea tăcerii lor, atunci e timpul să li se reamintească din stradă, de la urne, din vocea societății civile. Ploieștiul nu are nevoie de spectatori pe băncile consiliului. Are nevoie de lideri. Dacă nu pot, să plece. Orașul nu poate fi abandonat pe mâna unui singur om care semnează și cheltuie după bunul plac.
Pentru că un lucru trebuie spus clar: Ploieștiul nu e moșie. E orașul nostru. Al tuturor.
