La Ploiești, datoria publică devine sport de echipă între Primărie și Consiliul Local. Într-un oraș sufocat de probleme reale – de la rețele termice în colaps, la școli degradate și străzi ca după bombardament – se iau decizii financiare de sute de milioane, fără o minimă rigoare administrativă sau respect pentru legalitate.
Faptele sunt simple, dar grave:
Acum câteva luni, Consiliul Local a aprobat contractarea unor împrumuturi de aproximativ 180 de milioane de lei pentru investiții locale.
Pe 25 iunie 2025, aceiași consilieri, la cererea primarului Mihai Polițeanu, au aprobat un nou set de împrumuturi în valoare de 141.422.530 lei.
Motivul invocat de primarul Mihai Polițeanu? „Nimeni nu s-a prezentat la licitația pentru împrumuturile aprobate anterior.”
Dar întrebarea pe care o ridicăm astăzi este simplă: De ce s-a cerut un nou împrumut, în loc să se refacă procedura de atribuire pentru cel deja aprobat?
Citește și: 141 de milioane lei pe datorie. Cine va plăti? Cerem explicații!
Cum jonglează administrația Polițeanu cu împrumuturile publice – între opacitate, sfidare legală și posibilă risipă bugetară
Într-o administrație responsabilă, împrumuturile publice sunt asumate cu prudență, transparență și temei legal solid. În administrația Polițeanu, însă, ele par să fi devenit un simplu instrument contabil, utilizat cu o lejeritate periculoasă, fără a se ține cont nici de rigorile Legii finanțelor publice, nici de bunul simț bugetar, nici de interesele pe termen lung ale cetățenilor municipiului Ploiești.
După ce, în urmă cu câteva luni, Consiliul Local a aprobat un împrumut de circa 180 de milioane de lei, primarul Polițeanu revine acum, în iunie 2025, cu o solicitare pentru un nou împrumut în valoare de 141,5 milioane de lei. Justificarea? Prima procedură de licitație „nu a fost câștigată de nimeni.” O formulare seacă, lăsată fără explicații detaliate. Fără un raport care să clarifice cauzele reale ale eșecului. Fără o minimă încercare de revizuire a condițiilor de creditare. Fără o notă de fundamentare serioasă care să analizeze impactul acestui nou angajament financiar asupra gradului de îndatorare al orașului.
În locul unei abordări strategice, în care administrația ar fi trebuit să reevalueze condițiile impuse prin caietul de sarcini, să consulte din nou piața bancară, să negocieze condiții mai favorabile sau măcar să anuleze formal HCL-urile anterioare pentru a evita suprapunerea angajamentelor bugetare – primarul a preferat calea ușoară: a cerut alți bani.
Dar aici nu mai vorbim despre nepricepere sau superficialitate. Când o administrație:
-
nu anulează formal un împrumut activ, deja aprobat și care figurează în bilanțul bugetar ca angajament potențial,
-
nu prezintă niciun document care să analizeze cauzele eșecului licitației anterioare,
-
nu explică public și consilierilor locali care este gradul actual de îndatorare și la ce nivel se va ajunge prin noul împrumut,
-
și, mai grav, nu prezintă nicio strategie coerentă de rambursare și utilizare a fondurilor,
atunci putem vorbi, fără echivoc, de o gestionare defectuoasă a datoriei publice locale. Mai mult, suspiciunea rezonabilă că ne aflăm în fața unei posibile încălcări a normelor legale în materie de responsabilitate fiscal-bugetară devine legitimă.
Ce se întâmplă, de fapt, cu aceste împrumuturi? Sunt ele reale necesități ale orașului sau doar un paravan pentru acoperirea unor sincope administrative, pentru rostogolirea unor datorii neasumate sau pentru alte interese încă neelucidate?
Refuzul de a opera cu transparență, de a informa complet aleșii locali și cetățenii, devine o formă de dispreț instituțional. Într-o administrație care își respectă cetățenii, astfel de manevre bugetare s-ar fi soldat cu sancțiuni politice și administrative, dacă nu și cu urmăriri penale acolo unde se dovedește că s-a comis vreo faptă de natură penală.
La Ploiești, în schimb, se merge înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu tăceri oficiale. Cu complicități pasive. Cu o complicitate tăcută a unor consilieri care votează fără a cere explicații.
Aritmetica împrumuturilor sau cum să ascunzi 180 de milioane sub preșul bugetar
Afirmațiile făcute public de consilierul local Gheorghe Sîrbu în plenul ședinței din 25 iunie 2025 ridică întrebări grave despre corectitudinea cu care administrația Polițeanu tratează un subiect esențial: gradul de îndatorare al Municipiului Ploiești.
Conform declarației acestuia, gradul de îndatorare în prezent s-ar situa în jurul valorii de 6%, iar o sursă din aparatul de specialitate al primarului i-ar fi comunicat că, în cazul aprobării noului împrumut de 141 de milioane de lei, acest grad ar crește la circa 11%. La prima vedere, cifrele par liniștitoare, ba chiar „sub control”. În realitate, însă, ele sunt doar jumătăți de adevăr, ceea ce, în materie financiar-bugetară, echivalează cu manipulare prin omisiune.
De ce?
Pentru că în acest calcul nu avem certitudinea că a fost inclus împrumutul anterior, de circa 180 de milioane de lei, aprobat de Consiliul Local în urmă cu doar câteva luni, dar niciodată anulat formal. Cu alte cuvinte, la nivel de angajamente bugetare, acest împrumut există încă și poate, teoretic, fi contractat în orice moment, dacă o bancă se oferă să îl preia.
O astfel de „uitare” nu este o simplă scăpare. Este o falsificare prin omisiune a realității financiare a orașului. Este o formă de dezinformare deliberată, menită să inducă pe consilierii locali într-o stare de siguranță aparentă, încurajându-i să voteze în favoarea unui nou împrumut sub pretextul că datoria Ploieștiului rămâne „mult sub plafonul legal”.
Legea 273/2006 stabilește clar: gradul de îndatorare al unei UAT nu trebuie să depășească 30% din veniturile proprii, iar în calcul trebuie incluse toate angajamentele de plată rezultate din împrumuturi aprobate, contractate sau în derulare. Nu doar cele preferate de executiv. Nu doar cele care „au șanse reale”. Nu doar cele care convin politic.
Astfel, dacă admitem că împrumutul vechi de circa 180 milioane lei este încă în vigoare – așa cum arată toate documentele legale –, iar acum a fost aprobat un nou împrumut de 141 milioane lei, gradul real de îndatorare potențială ar putea ajunge la peste 25%, în funcție de valoarea veniturilor proprii din execuția bugetară curentă. Asta înseamnă aproape plafonul maxim admis de lege, în condițiile în care orașul încă are arierate, penalități, obligații restante și un deficit structural cronic pe secțiunea de funcționare.
Mai grav decât manipularea cifrelor este tăcerea cu bună știință. În niciun moment, în niciun document public al administrației locale, nu se face referire la faptul că acel prim împrumut este încă activ. Nicio mențiune în referatul de aprobare. Nicio comparație de oportunitate. Nicio asumare a realității. Doar o proiecție cosmetizată, servită pe un ton neutru, ca și cum datoria publică a orașului ar fi o ficțiune maleabilă, nu o construcție legală cu impact direct asupra viitorului comunității.
Este aceasta o simplă greșeală? Sau o formă mascată de abuz administrativ?
Este această „uitare” o simplă omisiune? Sau un fals prin omisiune, cu efecte juridice concrete?
Este această manieră de raportare una democratică, transparentă, conformă cu Codul administrativ? Sau, dimpotrivă, o strategie de inducere în eroare a deliberativului local, cu scopul de a forța adoptarea unei măsuri riscante pentru stabilitatea bugetară a orașului?
Ce spune legea? Când un împrumut ignoră legea și simțul realității
Dincolo de opinii, speculații sau justificări administrative, există un adevăr simplu, juridic și incontestabil: legea nu este opțională. Iar în materie de datorie publică locală, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale este clară, concisă și imperativă.
Articolele 61–63 din această lege stabilesc fără echivoc că:
-
Orice împrumut contractat de o unitate administrativ-teritorială trebuie autorizat în prealabil de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale (CAÎL) – un organism care verifică, printre altele, capacitatea de rambursare și încadrarea în plafonul legal de îndatorare, stabilit la 30% din veniturile proprii ale UAT-ului.
-
Dacă, în urma unei proceduri de selecție, nu se găsește niciun ofertant (nicio bancă nu acceptă condițiile impuse de autoritatea locală), procedura trebuie refăcută, fie cu aceleași condiții, fie cu unele ajustate. Nu există în lege opțiunea ca, în lipsa unui câștigător, administrația să „încerce alt împrumut”, fără să anuleze cel anterior.
Ce face, însă, primarul Ploieștiului?
După aprobarea unui împrumut de 180 de milioane de lei, pe care nicio bancă nu l-a adjudecat, revine în fața Consiliului Local cu un nou proiect de hotărâre, solicitând un alt pachet de împrumuturi – de această dată, în valoare de 141,5 milioane de lei. Fără a anula în mod formal împrumutul precedent. Fără o explicație oficială în privința eșecului primei licitații. Fără un raport tehnico-economic care să justifice urgența și necesitatea acestui nou credit.
Rezultatul? Un angajament bugetar dublu – cel puțin teoretic. Avem două hotărâri aprobate de Consiliul Local, mai multe cereri de împrumut active, două sume înscrise în potențialul de creditare. În total, peste 320 de milioane de lei.
Mai grav, această suprapunere nu este doar o eroare de procedură. Ea generează un risc bugetar real – prin creșterea aparentă a gradului de îndatorare, afectează credibilitatea financiară a orașului în fața instituțiilor bancare și a CAÎL. Într-un scenariu nefericit, poate afecta chiar capacitatea viitoare a orașului de a accesa fonduri sau de a se împrumuta în condiții favorabile.
Așadar, nu vorbim doar despre o lipsă de transparență sau o eroare de management. Vorbim despre o posibilă încălcare a legii.
Nu există în Legea 273/2006 vreo prevedere care să permită acumularea simultană a două împrumuturi aprobate și neanulate, în condițiile în care unul dintre ele nu a fost nici atribuit, nici retras. Este, în termeni administrativi, o dublă angajare bugetară potențial frauduloasă.
Această abordare, aparent „de rutină”, trădează fie o gravă neglijență, fie o deliberată intenție de a eluda cadrul legal, în speranța că nimeni nu va observa contradicțiile din spatele cortinei decizionale.
Dar Intransigent observă. Și va merge mai departe.
Vom sesiza Curtea de Conturi a României cu această situație, solicitând o verificare completă a tuturor actelor, autorizațiilor, rapoartelor, corespondenței cu CAÎL și a eventualelor angajamente de cheltuieli deja efectuate. Pentru că legea, la fel ca banul public, nu poate fi ignorată doar pentru că administrația are chef să se joace de-a împrumutul.
