PARTEA A DOUA SUB CUPOLA MAFIEI
VIII. ROMANIAGATE: LOVITURA DE STAT VALUTARA DIN 3 FEBRUARIE ’90
1.
3 FEBRUARIE 1990: A DOUA LOVITURA DE STAT A FOST VALUTARA
Un raport al Curtii de Conturi, intitulat Raportul public anual, privind contul general anual de executie bugetara pe perioada 1990-1992, inaintat Parlamentului Romaniei in iunie 1996, prezenta rezultatele unui control efectuat la Banca Romana de Comert Exterior (ulterior Bancorex). Conform raportului, s-a constatat Cu acest prilej ca, dupa 31 decembrie 1989, BRCE preluase ilegal de la Banca Nationala a Romaniei suma de
2030 milioane dolari. Suma – apartinand Statului roman – se constituise, in principal, din urmatoaele resurse:
Rezerva de Stat a Romaniei, in valoare de 727,6 milioane dolari; Fondul Valutar Centralizat al Statului, in valoare de 1.106 milioane dolari; Conturile fostului Oficiu Economic Central „Carpati”, in valoare de 153,4 milioane dolari si 43 milioane dolari puse de catre BNR la dispozitia fostului Minister al Comertului Exterior
si Cooperare Internationale.
Aceste grave ilegalitati au fost sesizate Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie din 2 septembrie 1995, fara sa se declanseze urmarirea penala a vinovatilor. Cu toate insistentele, inclusiv cele ale mass-media, procurorul general din acel moment, Vasile Manea Dragulin, a pastrat o tacere totala, si destul de stranie , fata de aceasta uriasa delapidare a valutei Romaniei.
Potrivit Raportului Curtii de Conturi, la data de 31 decembrie 1989 Rezerva de Stat in valutara a Romaniei – definita ca atare prin Decretul 314 din 15.07.1978 era de 727,6 milioane dolari. Numai ca, la aceeasi data, aceasta suma figura in evidenta contabila a BRCE, ca imprumut financiar primit de la BNR, din Rezerva de Stat in valuta a Rornaniei. Desi BRCE sustine ca ar fi folosit cei 727,6 milioane dolari pentru asa-zise plati externe, Curtea de Conturi a constatat ca, in realitate, BRCE nu putea sa justifice acest lucru cu documente.
Adevarata lovitura avea sa vina insa pe 3 februarie 1990, cand BRCE cumpara cei 727,6 milioane dolari, la cursul oficial. Adica, 1 dolar egal 14,45 lei! Care „lei” ii erau imprurnutati tot de Banca Nationala. Astfel, dintr-un foc, BRCE si-a transformat in lei datoria de 727,6 milioane dolari, care reprezentau rezerva valutara a Romaniei. Operatiune ilegala, deoarece BRCE – fara sa aiba competenta necesara – preluase intreaga Rezerva de Stat in valuta a tarii, majorandu-si propriile disponibilitati valutare cu suma mai sus mentionata. Conform Decretului 314/1978 al Consiliului de Stat – in vigoare la acea data – Rezerva de Stat in valuta a Romaniei era intangibila. Pe de alta parte, Legea Finantelor nr. 9/1972- si ea in vigoare la aceasi data – stipula ca fondul valutar facea parte dintre rezervele de stat ale Romaniei. Aceeasi lege mai specifica ca administrarea Rezervei de Stat in valuta se putea face doar prin lege. Astfel incat, lichidarea Rezervei de Stat in valuta nu era posibila decat printr-un Decret-Lege. Permitad lichidarea Rezervei de Stat valutare a Romaniei, Banca Nationala a incalcat flagrant Decretul nr.3 14/ 1978 al fostului Consiliu de Stat.
Alt fond, „Fondul Valutar Centralizat al Statului” (FVCS) se gasea constituit – potrivit raportului Curtii de Conturi – pe numele Bancii Nationale, in baza decretului nr. 78/7 martie 1988. La 31 decembrie 1989 – constata Raportul – acest fond, care se cifra la 1.106 rnilioane dolari, se afla insa in evidenta BRCE (si nu a BNR), dar intr-un cont distinct, in afara bilantului. La 7 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvarii Nationale abroga Decretul nr. 78/1988, fara sa adopte o alta reglementare, care sa stabileasca cine si in ce conditii putea dispune de cele 1.106 milioane dolari. Astfel, invocand abrogarea Decretulni 78/1988 – dupa cum constata Raportul Curtii de Conturi – BRCE (Presedinte Vasile Voloseniuc) nu a mai tinut o evidenta contabila si statistica distincta pentru incasa rile si platile din FVCS. Raportul Curtii de Conturi constata ca, la 25 junie 1990, BRCE lichidase practic contul FVCS, fara nici o dispozitie din partea titularului, adica a Bancii Nationale. 1.106 milioane dolari se „topisera” astfel, in doar cateva luni, in buzunarele BRCE, fara ca aceasta banca sa aiba vreo autorizatie legala pentru administrarea fondului. Astfel, BRCE a devenit principala „resursa” de fabricare, imediat dupa 1990, a „miliardarilor de carton” si de „credite neperformante”, acordate generos clientelei politice a Frontului Salvarii Nationale. Cardasia dintre Mafie si CFSN pornise cu dreptul, si ea va continua. Prin delapidarea valutei Statului roman din 1990 de catre BRCE, CFSN deschidea larg calea marilor „ingineni financiare” care an urmat, punand bazele „caracatitei” mafiote, care va secatui Romania.
Asta nu era insa totul.
Tot la 31 decembrie 1989, o suma cifrata la 153,4 milioane dolari, care constituia contul fostului „Oficiu Economic Central Carpati” (OECC), era insusita de acelasi BRCE (presedinte Vasile Voloseniuc), in ciuda faptului ca Decretul-Lege 30/18.01.1990, privind lichidarea contului fostului OECC, nu nominalizase BRCE ca administrator al acestei sume. Legal, suma de 153,4 milioane dolari ar fi trebuit sa fie preluate nu de
BRCE, ci de patrimoniul statului, care nu era gestionat de BRCE, ci de Banca Nationala.
Alte 43 milioane de dolari intrasera ilegal si disparusera in buzunarele fara fund ale BRCE. in baza unor decrete din anii 1982 si 1983, BNR pusese la dispozitia temporara a fostului Minister al Comertului Exterior si Cooperarii Internationale (MCECI) 43 milioane de dolari, cu titlu de imprumut, – dobanda. Raportul Curtii de Conturi a constatat insa ca BRCE nu a restituit aceasta suma BNR, ci a cumparat-o la 3 februarie 1989.
Deoarece cei 43 milioane de dolari de care beneficiase fostul MCECI fusesera alocati din rezerva valutara a statului, lichidarea obligatiei de restituire a sumei intra – potrivit Decretului-Lege nr. 10/31 decembrie 1989 – doar in competenta Guvemului Romaniei si nu a celor doua banci.
2
„BIG BROTHER & SONS”: PRIETENII KGB -ULUI DIN ROMANIA
Raportul Curtii de Conturi, care a sesizat Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie inca de la data de 2 septembrie 1995, ii considera raspunzatori pentru aceste „inginerii financiare” pe urmatorli:
Vasile Volosniuc, presedintele BRCE – pentru ca a lichidat Rezerva de Stat valutara a Romaniei (727,6 milioane de dolari), fara sa aiba aceasta competenta pentru insusirea de cstre BRCE a sumei de 1.106 milioane de dolari din „Fondul Valutar Centralizat al Statului” (FVCS), pentru ca, dupa ianuarie 1990, nu a
asigurat o evidenta contabila distincta in administrarea acestul fond, si pentru insusirea de catre BRCE a disponibilitatilor in echivalentul a 153 milioane de dolari de la „Oficiul Economic Central Carpati” Gheorghe Craiceanu si Dan Corneliu Pascaru – ambii la acea data vicepresedinti ai BRCE, pentru ca au fost de acord cu lichidarea Rezervei de Stat in valuta a Romaniei.
Raportul Curtii de Conturi sublinia si consecintele acestor „inginerii valutare”, comise inca din prirnele luni ale „erei ILIESCU”, de doua banci de stat: datorita „deficientelor” (ca sa ne exprimam eufemistic) in evidentierea rezervelor de stat in valuta, constatate atat la BRCE cat si la Banca Nationala, nu s-a mai putut realiza o cunoastere reala a gestiunii acestor fonduri, ceca ce a determinat indatorarea statului roman cu circa un miliard de dolari din strainatate. Se stie ca Banca Romana de Comert Exterior (BRCE) fusese infiintata de Ceausescu in 1968 – avand printre actionarii sai secreti si capi ai mafiei italiene, apropiati lui Lucio Gelli si gruparii „Proaganda Due” (P.2). in principal, cu scopul de a se derula prin intermediul acestei banci jongleriile valutare ale celor 47 firme capuse ale lui Ceausescu, care mijloceau, contra comision, marile contracte intre firmele de stat romanesti si cele occidentale, de genul „Dunarea”, „Terra”, „Argus” etc., toate
incadrate cu ofiteri DIE (Directia de Informatii Externe), recrutati din ASE (Academia de Studii Economice), instruiti apoi in scolile Securitatii de la Baneasa, Branesti, Gradistea. Rolul firmelor capuse flind acela de a obtine comisioane din O.V. (operatiuni valutare), prin care sa fie alimentate conturile personale secrete ale clanului Ceausescu din Austria si Elvetia, conturi estimate in decembrie 1989 la cateva miliarde de dolari.
Noii emanati, care acaparasera printr-o diversiune terorista puterea in decembrie 1989, acaparau, printr-o tipica inginerie financiara, Rezerva de Stat si Fondul Valutar Central al Romaniei, doua luni mai tarziu, in februarie 1990.
Fapt care echivala cu o veritabila lovitura de stat valutara.
Se punean astfel bazele pentru fabricarea de catre BRCE a miliardarilor de carton ai regimului Iliescu, pentru finantarea celor catorva zeci de firme capuse conduse de vechile cadre ale erei ceausiste si pentru arhitectura marilor credite neperformante, prin care banii statului intrau in buzunarele catorva mafioti, deturnati prompt in conturile secrete ale acestora din diverse paradisuri financiare (Insulele Cayman, Bahamas, Antigua etc.).
Un scenariu absolut similar se derula – nu intamplator – in Rusia post comunista, dar la propotii, evident, mult mai mari. Scenariul fusese elaborat inca din ’88-’89, in fosta URSS, si aplicat apoi in toate statele foste comuniste. Prin cooperativa Big Brother & Sons se urmarea sa se deturneze banii statului si averea deficitului partid comunist in mainile a 250 de ofiteri KGB, insarcinati sa conduca – exact ca omologii Romani –
structura financiara invizibita la care urma sa aiba acces doar un cerc foarte restrans de persoane. Richard Palmer, fost sef de antena (rezidenta) a CIA la Moscova intre 1992 si 1994 – devenit ulterior vanator bancar de credite, cu firma sa „Cachet Intarnational Inc” – mentiona intr-un raport secret urmatoarele:
„In octombrie 1990, cei 250 de ofiteri ai Primului Directorat al KGB au fost transferati la Directia Proprietatilor din Comitetul Central, in prezent condusa de Pavel Borodin. Ei trebuiau sa organizeze o structura capabila sa coordoneze noua activitate economica. De la conducerea KGB, asa cum o demonstreaza alte documente, au venit instructiuni pentru a se capta “prieteni” credinciosi, aflati mai demult in relatii sub “acoperire” cu KGB, intrucat acestia urmau sa-si asume responsabilitatea managementului noilor societati. Aceste societati au fost apoi alimentate de “Politbirou”, prin rezolutia din 11 iunie 1991,
semnata de Mihail Gorbaciov, care a conferit “noilor banci” si “noilor firme” (unele in strainatate) 600 milioane dolari” Ca si in Romania post decembrista, si in Rusia prietenii KGB-ului au facut o treaba minunata si de anvergura, sub raportul transferurilor clandestine de fonduri ori insusirii unor halci intregi din patrimoniul national.
Doriti cateva cifre?, intreba retoric Palmer, referindu-se strict la Rusia.
„Ei bine: au transferat imediat in strainatate 8 tone metrice de platina, 60 de tone metrice de aur si o cantitate practic incalculabila de diamante. Precum si o suma valutara estimata la circa cincizeci miliarde de dolari. Bogatia Rusiei a disparut intr-o gaura neagra, si singuri directorli KGB-ului au avut cheile in mana.”
Cum vedem, pastrand proportiile, nu altfel au mers lucrurile in Romania postdecembrista, inca din primele luni ale lui Illiescu, cand s-au pus bazele crimei organizate financiar-bancare. Am vazut cum au disparut intr-o gaura neagra, cu ajutorul BRCE, Rezerva de Stat Valutata a Romaniei, precurn si Fondul Valutar Centralizat al Statului. Cine anume au fost „Kaghebistii” nostri, insarcinati cu organizarea structurii financiare invizibile din Romania, la care urma sa aiba acces doar un cerc foarte restrans si cine sunt acei
„prieteni ai KGB-ului” de la noi, care aveau relatii acoperite cu Securitatea cu mult inainte de ’89, ori cei care urmau dupa ’90 sa managerieze noile banci si noile firme – toate acestea va la sam pe Dvs. sa le ghiciti. Sa ghiciti, si, altfel spus, cine ar putea fi echivalentii lui Berezovski, Hodorcovski, Smirnov, Potanin si altii ca ci, in Romania post-decembrista. Sa ghiciti bancherii flamboianti si afaceristii regimului Iliescu. Noi ne vom ocupa de pasul urmator al mafiei financiar-bancare: marile ingineni financiare ale caracatitei romanesti, din perioada de aur a erei Iliescu. Inginerii care au golit bancile si au lichidat economule populatici. caracatita ale carci tentacule – in ciuda unor falimente – continua sa sugrume si astazi economia romaneasca si pe cetateanul roman.