De mai bine de patru ani am pornit de un drum fara intoarcere a carei destinatie vreau sa fie propria cunoastere, pentru a intelege ce pot scoate mai bun de la mine. Ajungand al aceasta destinatie pot veni in sprijinul celor care au nevoie sa se descopere pe sine, care isi doresc sa evolueze in planul dezvoltarii personale si spirituale si, pe cale de consecinta, sa isi imbunatateasca performantele si sanatatea. Pentru astazi am ales ca tema IERTAREA.
Primul pas al iertării este acceptarea. Iar următorul este intenția curată de a ierta. După ce iertăm vine și răsplata: eliberarea, materializată prin liniștea interioară.
Prima persoană care merită să fie iertată suntem noi înșine.
Constientizarea de azi este:
Când este vorba despre noi înșine e musai să ne iertăm întâi pentru ca apoi să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem pentru a trăi în armonie și pace interioară. Adică să nu mai avem conflicte interioare pe care le răsfrânge asupra celorlalți, în mod inconștient de cele mai multe ori.
Când vine vorba să iertăm pe ceilalți se impune, cum spuneam, să acceptăm suferinta produsă, greșeală pe care considerăm că au făcut-o față de noi si apoi să iertăm. E logic că nu putem ierta ceva ce nu acceptăm și lăsăm gândurile să se lupte cu acel ceva. La nivel spiritual, aceste lupte nu fac decât să hrănească pe cel/cea ce urmează a fi iertat(ă) dându-i forța să ne domine și să ne accentueze conflictele interioare.
Cine nu ne lasa sa iertam si se opune cu vehmență? ORGOLIUL, care ne impune sa nu ne lasam mai prejos decat preopinentul, de teamă ca el își pierde forța asupra noastră, ca nu ne mai poate controla.
Când noi greșim față de alții și vine momentul să ne cerem iertare parcă arde, nu-i așa? Să vorbim despre aceste așa-zise greșeli, întâi. Ele pot fi de două feluri:
1. Greșeală percepută prin filtrele individuale ale fiecărui individ, raportată la baza lui de date și la nevoile sale
2. Greșeală percepută prin filtrele prejudecăților colective, gen ” lumea zice că…și nu e bine” și alte ipocrizii de genul ăsta. Spun ipocrizii pentru că orice greșeală ar fi percepută prin acest filtru a fost făcută de individul care critică dar se poziționează în rândul lumii din care se exclude la momentul judecății.
Ce generează dorința, neputincioasă uneori, de a cere iertare? Sentimentul de vinovăție care creează o presiune puternică asupra individului. Unde se creeaza această presiune? Asupra conștiinței individului care nu se liniștește decât în momentul în care s-a cerut iertare. De reținut este faptul că vinovăția este poate cea mai joasă emoție pe scală conștiinței lui David R. Hawkins, alături de rușine.
Dacă ar fi doar o emoție de cea mai joasă vibrație si atât, nu ar fi o problemă pentru că se poate antrena să treacă la alt nivel. Problema e că vinovăția se repertcutează asupra stării de sănătate afectând, spre exemplu, glandele suprarenale care au consecintele lor asupra sănătății, bine definite de medicină alopată.
Iată de ce boală fizică este un mesaj care indică un blocaj la nivel spiritual. Boala ne atrage atenția că ceva nu funcționează si ne spune si unde in plan spiritual si mental.
Din acest plan trebuie pornită vindecarea…
P.S. Cum stim ca am iertam cu adevarat? Simplu. Cand ne gandim la acea persoana sau situatie pe care consideram ca am iertat-o, nu ne umplem de nervi, nu ni se ridica tensiunea sau simtim nevoia sa dezvoltam subiectul si pe masura ce o facem ne evervam si mai tare ci suntem linistiti si impacati sufleteste si mental. Adica privim cu detasare si calm la ceea ce am iertat.
Credeti ca prietenii dvs. ar fi interesati de acest subiect? Daca da, distribuiti acest articol pentru ei!
