Alexandra IONESCU
Articolul acesta a fost motivat de vorbele mamei mele in timp ce se canta Prohodul la Catedrala acum cateva seri: “Nici la anul nu o sa fie gata Catedrala…” Si m-am gandit cat de trist este ca nu am fost in stare, ca o comunitate, sa punem mana de la mana pentru a vedea Catedrala finalizata, de atatia ani de zile. Poate ca unii s-au resemnat cu starea actuala a lucrurilor, eu insa nu. Daca acum mii de ani, egiptenii construiau uriasele piramide, atunci mai mult ca sigur ca putem si noi macar sa definitivam o cladire aproape gata. O cladire atat de importanta pentru Ploiesti si pentru viata noastra spirituala deopotriva. Sa nu uitam de ea, biata noastra viata spirituala.
Sunt constienta ca intreaga lume financiara trece printr-o criza si ca fondurile pentru finalizarea lucrarilor sunt greu de obtinut. Dar Catedrala ne priveste pe toti. Este a noastra. Si daca vreti sau nu, este definitorie pentru orasul nostru. Pentru ca in limba engleza, ceea ce face diferenta dintre un orasel (“town”) si un oras (“city”) este prezenta unei catedrale. Asta ar trebui sa fie un imbold in plus pentru noi sa facem tot posibilul pentru Catedrala noastra, implicit pentru numele nostru de oraseni.
O fi criza financiara, nu zic nu, dar nu sa nu uitam de puterea comunitatii. Adica de puterea multora laolalta. In SUA, pentru alegerile prezidentiale din 2008, candidatul Barack Obama a reusit sa stranga niste fonduri astronomice pentru campania sa, de la enorm de multi oameni simpli. A fost uimitor cat de multi bani s-au strans din fantastic de multe mici donatii de chiar si un dolar. Sa nu uitam deci de puterea comunitatii atunci cand ne uitam la Catedrala ori de cate ori trecem pe langa ea. Multi ploiesteni isi doresc sa o vada finalizata, dar nu realizeaza ca putinul pe care il pot ei dona pentru reconstructie poate sa faca o diferenta. Pentru ca putin, cu putin, cu putin, de la multi, poate sa ajunga sa faca foarte mult, suficient incat lucrarile sa se finalizeze si sa avem si noi, in sfarsit, o Catedrala in loc de un santier.
Si daca impulsul de a face ceva pentru orasul nostru nu ajunge, atunci motivatia intrinseca de a face ceva pentru viata noastra spirituala ar trebui sa fie simtita de multi dintre noi. Sunt niste vremuri tulburi, este vreme de criza, situatia politica i-a scarbit si dezamagit pe multi dintre noi. Poate ca acum, mai mult decat oricand, avem nevoie sa facem ceva pentru sufletul nostru, pentru viata noastra spirituala, pentru echilibrul nostru. Sa ne intoarcem la Dumnezeu si sa facem tot posibilul sa punem ultima caramida la cea mai impunatoare casa a Domnului din orasul nostru.
Si ar mai fi ceva. Ar mai fi lupta cu resemnarea. Prea multi dintre noi zicem prea des “asta este…” si nu este deloc in regula. Ne-am resemnat cu starea actuala a Catedralei asa cum ne-am resemnat cu mult prea multe nemultumiri si neajunsuri din viata noastra. Si nu este normal, trebuie sa ne trezim din aceasta stare, sa spargem aceasta bula a resemnarii. Caci ce lume vom lasa copiilor nostri daca suntem in continuare pasivi fata de ce este inadmisibil? Daca vreti sa urati ceva, urati resemnarea, o mare boala si hiba a spiritului.
Dumneavoastra ati face enorm donand chiar si cativa lei pentru Catedrala. Nu numai ca ati intrerpinde ceva pentru orasul vostru, dar si pentru sufletul vostru si pentru conditia de agent activ, nu de spectator pasiv al vietii voastre.
