Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a avut astăzi, 4 martie 2011, o intervenţie cu ocazia Bilanţului Inspecţiei Judiciare, pe anul 2010, în cadrul căreia a transmis următoarele mesaje:
Vă rog să primiţi remarcile de mai jos ca o sugestie pentru îmbunătăţirea activităţii Inspecţiei Judiciare.
Scopul Ministerului Justiţiei este identificarea lucrurilor care trebuie schimbate în bine în managementul Inspecţiei Judiciare.
Ministerul Justiţiei nu are în program trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea sau în coordonarea sa. Inspecţia Judiciară trebuie să devină cu adevărat independentă, localizarea sa nefiind relevantă.
1. O analiză atentă a Raportului de Bilanţ arată că, la nivelul Inspecţiei Judiciare, s-a muncit enorm, dimensiunea cantitativă a activităţii Dumneavoastră fiind impresionantă, în raport cu dimensiunea resurselor umane de care dispuneţi.
1. Doresc să pornesc, însă, de la concluzia exprimată de Dumneavoastră la finalul Raportului, prin care afirmaţi ferm că v-aţi îndeplinit integral toate obiectivele cuprinse în direcţiile de acţiune fixate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Această concluzie nu poate fi asimilată în realităţile Justiţiei de astăzi şi nu îşi găseşte corespondent în gradul de încredere al societăţii în Justiţie, inclusiv în gradul de încredere în Dumneavoastră, ca for menit a furniza răspunsuri tuturor celor care vi se adresează, în legătură cu activitatea instanţelor/parchetelor sau cu modul de exercitare a funcţiei judiciare de către magistraţi.
Sub acest aspect, putem constata că, Inspecţia Judiciară nu şi-a îndeplinit întocmai rolul preventiv, fapt ce explică amplificarea fenomenului de lipsă de integritate în sistemul judiciar, soldat, în prea multe cazuri, cu reţineri, arestări preventive sau chiar condamnări penale ale magistraţilor.
1. În prag de implementare a viitoarelor Coduri, într-un scenariu în care Justiţia este încă supravegheată prin MCV, în care aşteptările cetăţenilor României sunt tot mai mari şi tot mai raportate la ideea de echilibru, asumată structural de Justiţie într-un stat de drept, managementul judiciar şi juridic reprezintă o soluţie de natură a aşeza lucrurile într-o ordine absolut necesară oricărei construcţii sănătoase.
Am observat că, între obiectivele Dvs. în perioada 2005-2010, unul major a vizat evaluarea managementului la nivelul instanţelor/parchetelor.
Un lucru îmbucurător, dar observând conţinutul rapoartelor Dvs. de control şi evaluare situaţia se complică.
Recent am observat Raportul de control pe care l-aţi întocmit cu referire la Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate acesteia – 3552 pagini!
Acest rezultat contrazice însăşi ideea controlului, a evaluării, aşa cum aceasta este ştiinţific analizată în ştiinţa managementului, ca funcţie a managementului.
Volumul de muncă depus de inspectorii Dvs. pentru asemenea lucrări pune în discuţie, deopotrivă, modul în care Dvs., la nivel managerial, gestionaţi puţinele resurse umane de care dispuneţi.
Şi eficienţa demersului este discutabilă din perspectiva obiectivelor abordate de Dvs.
Astfel, legiuitorul anului 2004 a imaginat un tip de management pentru conducerea instanţelor/parchetelor în vederea eficientizării activităţii acestora.
S-au instituit concursuri/examene specifice pentru ocuparea funcţiilor de conducere, cu probe aplicate, din perspectiva cunoştinţelor de management necesare îndeplinirii funcţiilor judiciare.
Din materialele întocmite de Dvs. nu rezultă în ce măsură planurile manageriale ale magistraţilor cu funcţii de conducere – etalate în procedura concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi evaluate cu note de comisiile de concurs – au fost implementate în interiorul organizaţiei judiciare, precum şi efectele acestora în planul activităţii reale a instanţelor.
Nu rezultă câţi conducători de instanţe/parchete dezvoltă spiritul de iniţiativă în colectivele lor, evaluează activitatea organizaţiei, în condiţiile legii şi regulamentelor.
Am identificat doar referiri generale, prin raportare la regulamente şi măsura în care acestea, tehnic, sunt respectate.
Dacă avem în vedere că astfel de evaluări impun o durată considerabilă de timp, inclusiv pentru redactarea Raportului, constatăm că, abia în anul 2011, apare un Raport care vizează activitatea anului 2009.
Viteza de reacţie necesară pentru înlăturarea abaterilor identificate de Dvs. este afectată şi, implicit, eficienţa acestor controale.
În plus, constat că nu este valorificat feed-back-ul instanţelor/ parchetelor, evaluate de Dvs.
Ştim cu toţii că, din interiorul sistemului judiciar, este reclamată ineficienţa acestor controale gigant.
Cu toţii susţin nevoia unor evaluării tematice, punctuale, menite a răspunde unor obiective de etapă.
Nu putem rămâne în direcţii de acţiune desuete, indiferent cine le-ar fixa.
Flexibilitatea este o trăsătură a verificărilor impusă pentru calitatea controlului.
Continuarea acestui tip de evaluare pune în discuţie managementul, la nivelul Inspecţiei Judiciare.
Nu este normal ca aprecierile de ordin general să se întindă pe circa 2000 de pagini. Cui foloseşte această activitate?
Cum se va disemina un astfel de Raport de către cei vizaţi?
1. Relativ la rezultatul acestor controale, am observat, din Raportul Dvs. de Bilanţ că, în majoritatea cazurilor propuneţi monitorizarea unor instanţe/parchete de către conducerea Curţilor de Apel şi Parchetelor corespunzătoare.
Nu rezultă, însă, cum sunt efectuate aceste monitorizări, cum sunt evaluate ele de Inspecţia Judiciară. Nu rezultă dacă ele sunt efectiv făcute şi eficiente.
Poate ar fi cazul ca, în raport cu importanţa managementului judiciar şi juridic, Inspecţia să abordeze, pentru neregulile constatate, sancţiuni mai disuasive, decât monitorizarea dispusă, ale cărei efecte nu sunt estimate până în prezent.
1. O mare sferă din activitatea Dvs. este afectată soluţionării memoriilor cetăţenilor.
Constatăm că răspunsurile Dvs., furnizate petiţionarilor, determină prea multe reveniri. Deci, ele nu satisfac aşteptările populaţiei.
Celor 900 de reveniri la memoriile iniţiale transmise Dvs. de către cetăţeni, vă rog să le adăugaţi cele formulate de justiţiabilii nemulţumiţi de răspunsurile Dvs., adresate Preşedintelui României şi Ministerului Justiţiei sau altor instituţii – Ministerului Public, Avocatului Poporului.
Este o măsură a conţinutului activităţii Dvs. care se reflectă în nivelul de încredere al societăţii în Justiţie şi în mecanismele sale interne de autoreglare.
1. Tot în acest context, doresc să mă refer la răspunsurile furnizate cetăţenilor, comunicate Ministerului Justiţiei, dat fiind că petiţionarii, deseori, aleg varianta sesizării Ministerului Justiţiei, iar nu a Inspecţiei Judiciare (aspect la care trebuie, de asemenea, reflectat) relativ la cauzele identificate de Dvs. în situaţiile în care constataţi întârzieri ale procedurilor judiciare, respectiv redactarea cu încălcarea termenului legal al hotărârilor judecătoreşti.
În ultimii doi ani, Ministerul Justiţiei constată că aceste răspunsuri se rezumă la formele standard, precum:
,,Este reală sesizarea Dvs. cât priveşte încălcarea termenului de efectuare a lucrărilor de către judecătorul/procurorul X, însă acest fapt nu este imputabil judecătorului/procurorului reclamat, ci statului, care nu asigură condiţiile necesare efectuării actului de Justiţie în termenele legale”.
Asemenea afirmaţii nu au acoperire şi sunt periculoase din perspectiva rolului Dvs. în societate. Nu am observat în răspunsurile Dvs. comparaţii în legătură cu volumul de activitate al judecătorului reclamat şi volumul de activitate al colegilor acestora de la aceeaşi instanţă/parchet/secţie, comparaţie care ar putea releva, de exemplu, erori de management la nivelul instanţei/parchetului în legătură cu distribuirea activităţii între magistraţi.
De asemenea, nu sunt referinţe în constatările Dvs. în legătură cu volumul restanţelor în redactare ale judecătorului/procurorului reclamat şi volumul restanţelor colegilor săi. Asemenea referinţe ar ajuta la identificarea cauzelor reale ale neredactării în termen de către cei reclamaţi.
Cu toţii ştim că, mereu unii şi aceeaşi magistraţi au probleme în legătură cu termenul de redactare a hotărârilor, comportamentul din sala de şedinţă, prioritizarea activităţilor proprii, etc.
Şi mai ştim că există magistraţii cu volum egal de muncă ca şi cei la care m-am referit, dar care nu au înregistrat restanţe în activitatea lor, niciodată.
Prin actele Dvs. de control puneţi în dificultate tocmai pe aceşti magistraţi, modele de comportament într-o instanţă.
Mai puneţi în discuţie imaginea întregii instanţe/parchet din care face parte magistratul reclamat şi, în final, imaginea Justiţiei însăşi, aducând în discuţie elemente pe care însăşi Inspecţia Judiciară este datoare să le evalueze.
1. Formulele stereotip în care se încadrează răspunsul Dvs. la petiţiile adresate Inspecţiei pun serios în discuţie efectivitatea verificărilor Dvs.
Există un cerc vicios în acest demers:
Când un justiţiabil acuză abateri săvârşite de un magistrat în legătură cu exerciţiul funcţiei judiciare, i se răspunde diferenţiat, în raport cu etapa în care se află procedura judiciară:
– dacă procesul este în curs, i se răspunde că îşi poate valorifica interesul şi susţinerile în faţa instanţelor de judecată, fără posibilitatea de intervenţie a Inspecţiei Judiciare;
– dacă procesul este definitiv/irevocabil judecat i se răspunde, invariabil, că hotărârea judecătorească definitivă/irevocabilă nu poate face obiectul verificărilor.
Cercul se închide.
V-aţi pus problema evaluării textelor la care apelaţi când răspundeţi în acest fel celor care vi se adresează?
Care a fost intenţia legiuitorului când a construit textele invocate de Dvs.?
Cum se derulează aceste verificări în alte state europene?
Evident că o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă nu poate fi desfiinţată din perspectiva efectelor sale judiciare, pe căi administrative, ca efect al unui control administrativ exercitat prin Inspecţia Judiciară.
Dar, acest lucru nu poate împiedica o anchetă efectivă în astfel de cazuri pe care este datoare a o efectua Inspecţia Judiciară.
A constata că o hotărâre este fundamental greşită din punct de vedere al legii, al dreptului, nu influenţează efectele ei judiciare, în măsura în care ea este definitivă/irevocabilă, după caz.
Dar trebuie să aibă efecte asupra carierei magistratului vinovat de devierea legilor, jurisprudenţei consecvente într-un anumit domeniu.
Astfel, ce rost şi rol mai are Inspecţia Judiciară?
O putem plasa exclusiv în zona comportamentului extraprofesional al magistratului în condiţiile în care domeniului disciplinar îi sunt rezervate preponderent abateri de tip judiciar, care au legătură cu modul de îndeplinire a funcţiei judiciare?
1. Raportul Dvs. arată multe clasări, fără o analiză a acestora din punct de vedere al inspectorului care a gestionat lucrările respective. Asumarea ,,pură şi simplă” a acestor clasări ridică probleme vizând calitatea corpului de inspectori.
Dar, Raportul Dvs. relevă o evaluare foarte bună a corpului de inspectori. Înseamnă că vinovăţia aparţine comisiilor. La fel, numărul recursurilor pronunţate împotriva hotărârilor pronunţate în materie disciplinară de secţiile CSM este foarte redus.
Dacă motivele nu stau în calitatea corpului de inspectori, înseamnă că procedurile de lucru ale Inspecţiei trebuie schimbate pentru ca intervenţia inspectorului, care a efectuat lucrarea de bază, să fie efectivă.
Nu este admisibil ca munca inspectorilor să fie zadarnică.
1. Raporturile dintre CSM şi Inspecţia Judiciară se impun a fi reevaluate.
Inspecţia Judiciară trebuie să devină un organ independent, funcţional şi eficient.
Cadrul răspunderii magistraţilor trebuie lărgit, iar mecanismul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei se impune a fi regândit în substanţa sa.
Ministerul Justiţiei este preocupat de îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul răspunderii magistraţilor.
Dar, am constat că modul de abordare a zonei disciplinare de către Inspecţia Judiciară face inaplicabilă orice lege a răspunderii.
Iată un motiv care reclamă modificarea legislaţiei şi din perspectiva modului de lucru al Inspecţiei Judiciare, al organizării ei interne.
De aceea, vă propun să fiţi partenerii noştri în acest demers legislativ, menit a asana moral lumea juridică şi a satisface exigenţele justiţiei, ca serviciu public.
Orientarea pe care CSM o va acorda Inspecţiei Judiciare va fi esenţială pentru eficienţa sa reală şi eu sper că acest nou CSM să reorienteze filosofia pe baza căreia funcţionează Inspecţia.
10. Sunt de acord cu faptul că 21 inspectori sunt prea puţini pentru a dezvolta o activitate eficientă. O spun deschis, apreciez activitatea inspectorilor. Şi sunt de acord că trebuie să sporim numărul lor de urgenţă. Dar trebuie să schimbăm ceva în managementul Inspecţiei Judiciare.
În concluzie, avem nevoie de o nouă Inspecţie Judiciară, bazată pe o nouă mentalitate şi un nou tip de management instituţional. Aceasta nu înseamnă neapărat alte persoane, sau un alt statut instituţional, ci o nouă abordare a strategiei de control şi a finalităţii sale.
