Peste 120.000 de oameni au rămas fără apă potabilă într-o zonă care nu se află nici în deșert, nici într-un teatru de război, ci în România anului 2025. Nu a fost vorba despre o pană de câteva ore, ci despre o situație care a afectat viața de zi cu zi a unor comunități întregi: familii cu copii, școli, spitale, instituții publice, oameni care s-au trezit dintr-odată dependenți de cisterne și sticle aduse de la zeci de kilometri distanță. Pentru cultura generală a d-nei ministru Diana Buzoianu, poza din front este din aprilie 2025, conform surselor Intransigent, dar domnia sa spune că a luat act de situația critică prin iunie, după cum veți vedea în această anchetă, care se întinde pe trei părți.
Apa nu a dispărut doar din robinete. A dispărut și din comunicarea statului. Nu a existat o avertizare clară, nu a existat o informare din timp și nu a existat un plan explicat publicului. În schimb, au apărut comunicate fragmentare, explicații tehnice greu de înțeles și un reflex instituțional bine cunoscut: pasarea responsabilității. Fiecare instituție a indicat către alta, fiecare nivel a invocat competențe limitate, iar răspunsurile au venit abia după ce problema devenise deja criză.
În acest context, ancheta Intransigent nu pornește de la emoție, ci de la fapte. De la documente oficiale, decizii administrative, acte normative și cronologia exactă a evenimentelor care au dus la imposibilitatea tratării apei potabile. Pentru că lipsa apei nu este un incident minor și nici o problemă exclusiv tehnică. Este un indicator direct al modului în care statul își exercită sau nu responsabilitatea față de cetățeni.
De aceea, întrebarea centrală a acestei anchete este una care nu poate fi ocolită: ce s-a întâmplat, de fapt, la Paltinu? A fost vorba despre o avarie tehnică inevitabilă, un accident neprevăzut, sau despre un eșec sistemic, în care informația a existat, cadrul legal a existat, dar decizia a lipsit?
Răspunsul nu se află într-o singură propoziție și nici într-un singur comunicat. El se construiește din documente, din tăceri administrative și din felul în care statul a ales să reacționeze abia după ce zeci de mii de oameni au fost lăsați fără una dintre cele mai elementare resurse: apa potabilă.
„Filmul complet al evenimentelor” – cronologia oficială a unei crize anunțate
Pe 2 decembrie 2025, Ministerul Mediului publică un comunicat intitulat sugestiv „Filmul complet al evenimentelor”. Nu este un act normativ, nu este o hotărâre de guvern și nu produce efecte juridice directe. Dar este, fără îndoială, cea mai clară recunoaștere oficială a cronologiei care a dus la criza apei potabile din Prahova.
Dincolo de tonul defensiv, documentul fixează în timp o succesiune de decizii, avize și constatări tehnice care demonstrează un lucru esențial: statul a știut. Și a știut devreme.
Totul începe pe 17 iunie 2025, când Administrația Bazinală de Apă Buzău–Ialomița notifică Administrația Națională „Apele Române” asupra unei probleme grave la barajul Paltinu. Golirea de fund GF2 este obturată, ca urmare a desprinderii batardoului submers de deasupra admisiei. A doua zi, o inspecție subacvatică confirmă ceea ce nu mai putea fi ascuns: sistemul de acționare este avariat, iar vana de lucru are probleme serioase.
Cu alte cuvinte, unul dintre elementele critice de siguranță ale barajului nu mai funcționa. La scurt timp, ambele goliri de fund devin practic nefuncționale. În fața acestei situații, este convocată de urgență Comisia pentru Urmărirea Comportării Construcțiilor (UCC). Nu pentru o verificare de rutină, ci pentru o avarie cu potențial major.
Pe 24 iunie 2025, Comisia UCC analizează incidentul. Concluzia apare în raportul-declarație emis pe 2 iulie 2025: se recomandă coborârea controlată a nivelului lacului de acumulare Paltinu, cu mențiunea expresă că alimentarea cu apă a populației trebuie să rămână prioritară. Aceasta este o piesă-cheie a întregii anchete. Ministerul recunoaște oficial existența raportului UCC și conținutul său, chiar dacă documentul integral nu a fost făcut public.
Urmează pașii tehnici. ABA Buzău–Ialomița transmite o notă tehnică întocmită de un expert atestat de minister. Documentația ajunge la CONSIB – Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor și Lucrărilor Hidrotehnice. CONSIB avizează programul de coborâre a nivelului lacului până la cota 620 mdMN. Pe 25 iulie 2025, programul este transmis către ANAR, care îl acceptă cu condiția monitorizării stricte și a consultării continue a experților.
Din acel moment și până în toamnă, barajul Paltinu este exploatat într-un regim excepțional, cu nivel coborât, conform programului avizat. În această perioadă, situația nu se stabilizează, ci se agravează. Colmatarea la admisia GF2 se accentuează. O inspecție realizată în octombrie 2025 confirmă că lucrările nu pot fi efectuate fără o coborâre suplimentară, până la cota 603–604 mdMN.
Aceasta este cronologia oficială, așa cum este ea recunoscută de Ministerul Mediului. O succesiune de rapoarte, avize și programe tehnice care au avut un efect direct asupra exploatării barajului. Toate aceste documente sunt acte administrative interne, de natură tehnică, dar cu impact real asupra resursei de apă.
Ceea ce lipsește din acest „film complet” nu este informația. Nu lipsesc nici expertizele și nici avizele. Lipsește decizia administrativă centrală asumată, aceea care trebuia să lege avaria tehnică de obligația statului de a preveni o criză de sănătate publică.
Iar de aici începe adevărata întrebare a anchetei și anume dacă toate acestea erau cunoscute din iunie–iulie 2025, de ce statul a ajuns să reacționeze abia în decembrie, cu cisterne și apă din Rezerva de Stat?
Răspunsul nu mai ține de tehnică. Ține de responsabilitate.
Ordinul 1743/2025 – actul care arată ce NU s-a vrut să se decidă
În dosarul Paltinu există un document care nu poate fi tratat ca o simplă piesă birocratică. Nu pentru conținutul său izolat, ci pentru momentul în care a fost emis și pentru efectul juridic pe care îl produce. Este vorba despre Ordinul nr. 1.743 din 23 iunie 2025, semnat de Mircea Fechet, prin care Ministerul Mediului aprobă o nouă procedură privind conservarea, postutilizarea și abandonarea barajelor și abrogă vechea reglementare în vigoare de peste două decenii.
Ordinul 1743/2025 este adesea fluturat în spațiul public ca probă supremă că „Ministerul Mediului a acționat”. Că există un act, o semnătură, o procedură. Privit atent însă, acest ordin nu demonstrează asumare, ci evitare. Nu decizie, ci ocolire. Nu intervenție, ci refugiu procedural.
Cronologia este, din punct de vedere jurnalistic și juridic, explozivă. Pentru că în administrația publică nu contează doar data, ci și momentul exact al exercitării competenței. După depunerea jurământului, vechiul ministru nu mai are atribuții. Înainte de jurământ, le are în integralitate.
Pentru că Ordinul 1743/2025 nu este un act de decizie în sens administrativ real. Este un act de organizare.
El reglementează proceduri generale privind conservarea, postutilizarea sau abandonarea barajelor. Stabilește responsabilități tehnice, trasează pași birocratici, definește cine face documentații, cine avizează, cine monitorizează. Cu alte cuvinte, pune ordine în mecanism. Dar evită exact miezul problemei: decizia centrală privind funcționarea în siguranță a unui baraj aflat deja într-o situație de avarie cunoscută.
Ordinul nu spune nimic despre Paltinu. Nu instituie un regim special de exploatare. Nu stabilește condiții excepționale de siguranță. Nu impune măsuri de protecție a populației. Nu fixează praguri de risc. Nu condiționează exploatarea acumulării de menținerea calității apei potabile. Deși, la data semnării sale, avaria exista, era documentată și era cunoscută în interiorul sistemului.
Aceasta nu este o scăpare. Este o alegere.
Pentru că Ordinul 1743/2025 este un act normativ cu aplicabilitate generală, conceput tocmai pentru a evita asumarea unei decizii punctuale, cu nume, loc și consecințe. El mută responsabilitatea către „deținători”, „experți”, „comisii”, „proceduri”, dar nu exercită competența exclusivă a autorității centrale asupra funcționării în siguranță a unui baraj concret, aflat în avarie.
Este diferența esențială dintre a conduce și a administra hârtii. Între a spune: „am organizat mecanismul” și a spune: „mi-am asumat decizia”.
În dreptul administrativ, această diferență este decisivă. Organizarea nu înlocuiește decizia. Procedura nu substituie responsabilitatea. Iar emiterea unui ordin general nu exonerează autoritatea de obligația de a interveni punctual atunci când legea îi conferă competență exclusivă.
Ordinul 1743/2025 nu dovedește că ministerul a acționat pentru Paltinu. Dovedește că s-a ales deliberat varianta în care ministerul nu decide asupra Paltinu. Că s-a preferat un cadru abstract, neutru, transferabil, în locul unui act administrativ care ar fi fixat clar cine răspunde, pentru ce și în ce condiții.
Iar în ancheta privind criza apei potabile din Prahova, acest lucru cântărește mai mult decât orice comunicat de criză. Pentru că, uneori, cele mai grave decizii sunt cele care nu se iau niciodată.
Pentru barajele din categoriile de importanță A și B, adică exact cele cu risc major și impact asupra populației, procedura prevede explicit că trecerea în conservare, postutilizare sau abandonare se aprobă prin acord de funcționare în siguranță emis de autoritatea publică centrală.
Cu alte cuvinte, atunci când miza este mare, decizia nu coboară, ci urcă. Nu rămâne la nivelul operatorului sau al administrației bazinale. Ajunge la minister.
Așadar, Ordinul 1.743/2025 nu exonerează ministerul de răspundere. Dimpotrivă, îi confirmă, în scris, rolul de filtru final în cazul barajelor critice.
De ce devine ordinul relevant în cazul Paltinu
În momentul emiterii ordinului, avaria de la golirea de fund GF2 era deja cunoscută. Comisia UCC fusese convocată, iar riscul asupra exploatării barajului intrase în atenția structurilor centrale. Cu toate acestea, ordinul nu conține nicio dispoziție tranzitorie, nicio clarificare privind situațiile aflate deja în derulare, nicio asumare explicită a unei decizii centrale pentru un caz concret.
Este un ordin care organizează mecanisme, dar evită decizia punctuală. Care reglementează proceduri, dar nu stabilește responsabilitatea în timp real. Care mută accentul pe „deținător”, exact într-un moment în care statul ar fi trebuit să își exercite rolul de garant al siguranței publice.
De aceea, în ancheta Paltinu, Ordinul 1.743/2025 nu este o dovadă că ministerul a acționat. Este dovada că s-a ales o formulă de administrare a responsabilității, nu de asumare a ei.
Iar într-o criză care avea să lase peste 120.000 de oameni fără apă potabilă, această diferență nu mai este semantică. Este esențială.
Ce este GF2 și de ce avaria lui a pus barajul Paltinu într-o zonă de risc major
În limbaj tehnic, prescurtarea „GF” vine de la golire de fund. În limbajul realității, golirea de fund este supapa de siguranță a unui baraj. Este mecanismul care permite evacuarea controlată a apei din lac, atunci când nivelul trebuie scăzut, când apar riscuri sau când sunt necesare lucrări de intervenție. Fără goliri de fund funcționale, un baraj nu mai poate „respira” controlat.
Barajele mari, așa cum este și Paltinu, nu se bazează pe o singură golire de fund. Din motive de siguranță, ele sunt proiectate cu două goliri de fund independente – GF1 și GF2. Principiul este simplu: dacă una cedează, cealaltă trebuie să preia funcția critică de control al nivelului apei. Această redundanță nu este un moft tehnic, ci o cerință de siguranță.
Fiecare golire de fund este un sistem complex: tunel de evacuare, vană de manevră și elemente auxiliare, inclusiv batardouri. Batardourile sunt închideri provizorii, montate sub apă, care permit izolarea instalațiilor pentru verificări sau lucrări. Ele nu sunt elemente decorative, ci piese critice în arhitectura de siguranță a barajului.
Pe 17 iunie 2025, exact acest mecanism de siguranță a cedat.
Conform comunicărilor oficiale ale Ministerului Mediului, Administrației Naționale „Apele Române” și comisiilor de specialitate, batardoul submers de deasupra admisiei GF2 s-a desprins. Consecința nu a fost una minoră. Batardoul desprins a obturat admisia apei în tunelul golirii de fund, blocând mecanic sistemul. Vana nu mai putea fi manevrată, iar evacuarea controlată prin GF2 a devenit imposibilă.
O inspecție subacvatică realizată ulterior de scafandri a confirmat gravitatea situației: admisia era obturată, mecanismul de acționare avariat, iar reparația nu putea fi realizată fără o măsură drastică – coborârea nivelului apei din lac. Cu alte cuvinte, barajul nu mai putea fi reparat „din mers”. Era nevoie de o intervenție majoră asupra regimului de exploatare.
În siguranța barajelor, asemenea situații nu sunt tratate ca simple defecțiuni. Golirile de fund sunt considerate elemente de siguranță absolut esențiale. Defectarea uneia este un incident tehnic critic. Apropierea de situația în care ambele goliri devin nefuncționale este considerată un risc grav, cu potențial de urgență tehnologică.
La Paltinu, GF2 era complet blocată. GF1, cealaltă linie de siguranță, avea la rândul ei probleme de manevrare. Barajul se apropia periculos de situația în care capacitatea de evacuare controlată a apei devenea sever limitată. În acest punct, riscul nu mai este teoretic. El crește odată cu fiecare ploaie torențială, cu fiecare aport suplimentar de apă în lac.
Din punct de vedere legal și tehnic, acest context se încadrează în categoria „situație generatoare de urgență tehnologică”, așa cum este ea înțeleasă de legislația privind siguranța barajelor. Tocmai de aceea au fost convocate Comisia pentru Urmărirea Comportării Construcțiilor (UCC) și Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor (CONSIB). Nu pentru că era o problemă de rutină, ci pentru că era un eveniment cu potențial major de risc.
Avaria GF2 nu este, așadar, un detaliu tehnic pierdut într-un raport. Este momentul zero al crizei. De aici pornește lanțul deciziilor care au dus la coborârea nivelului lacului, la turbiditate extremă și, în final, la imposibilitatea tratării apei potabile pentru zeci de mii de oameni.
Într-un stat funcțional, exact aici începe responsabilitatea deciziei.
În această anchetă, „decizie tehnică” e folosit ca scut. Dar în dreptul public, „tehnic” nu înseamnă „fără responsabilitate”. Înseamnă doar că manevra se execută în sistem. Responsabilitatea pentru prevenție, coordonare și protecția populației rămâne la vârf.
Legea apelor nu îi cere ministrului Mediului să intervină printr-un articol explicit „în caz de avarie”. Îi conferă însă competența exclusivă asupra funcționării în siguranță a barajelor și obligația de a stabili, prin acte administrative, măsuri de intervenție în caz de incidente și avarii.
În cazul Paltinu, ministrul a avut informația, a avut competența, dar nu a exercitat atribuțiile legale, pasând responsabilitatea către structuri care au putut doar să reacționeze, nu să prevină.
În Partea I, am pus pe masă faptele: cronologia oficială, avaria GF2, lanțul UCC–CONSIB–ANAR și momentul în care „tehnicul” s-a transformat în criză pentru oameni. Am arătat că statul a știut din iunie, dar a reacționat abia după ce robinetul a secat.
În Partea a II-a, intrăm acolo unde doare cel mai tare: cine trebuia să apese butonul deciziei și de ce nu l-a apăsat. Vei vedea cum, într-un minister care gestionează resurse vitale, biografiile devin „Not Found”, iar responsabilitatea se topește între funcții, semnături și tăceri. Nume, acte, obligații legale și întrebarea care arde: cum poți cere încredere publică atunci când transparența lipsește exact la vârf?
