În perioada 13-15.08.10.2010 la nivel naţional se desfăşoară acţiunea „Municipii în siguranţă” .
Acţiunea are ca scop asigurarea unui climat de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite, asigurarea unui climat de ordine şi disciplină rutieră pe timpul deplasării pe drumurile publice dar şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale, în municipiile reşedinţă de judeţ.
În cadrul acestei activităţi, acţiunile poliţiştilor prahoveni se desfăşoară sub denumirea „Ploieşti în siguranţă”.
Începând de ieri de la ora 15, până în această dimineaţă la ora 7, în municipiul Ploieşti au acţionat poliţişti rutieri, judiciarişti şi poliţişti de ordine publică, sprijiniţi de jandarmi.
În acest interval, oamenii legii au aplicat 308 sancţiuni contravenţionale în valoare de 31.230 lei, au constatat săvârşirea a 7 infracţiuni şi au depistat o persoană dată în urmărire şi 7 persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni.
Pe linie de poliţie rutieră au fost aplicate 248 sancţiuni contravenţionale, a fost reţinut un permis de conducere şi un certificat de înmatriculare auto.
Exemple:
v În jurul orei 19.15, a fost depistat D. Stan, de 48 de ani, din Ploieşti, care conducea un autoturism pe drumul public, deşi nu poseda permis de conducere. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal conform prevederilor O.U.G. 195/2002.
v În jurul orei 18.20, a fost depistat S. Ion, de 29 de ani, din Podenii Noi, care conducea o autobasculantă pe drumul public, deşi consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal conform prevederilor O.U.G. 195/2002
v O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Ploieşti l-a depistat pe minorul B. Florin, de 13 ani, din Ploieşti, care a fugit dintr-un centru de plasament.






















