O decizie care poate schimba viața unui om devine definitivă după 45 de zile
Pentru un funcționar, o eroare într-un document poate însemna o corectură. Pentru un pensionar, o eroare într-o decizie de pensionare poate însemna pierderea unor bani lună de lună, poate pentru tot restul vieții.
Aici începe adevărata miză a proiectului L391/2026, aflat în dezbaterea Senatului. Inițiativa propune modificarea art. 127 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, exact articolul care stabilește termenul și efectele contestării deciziilor emise de casele teritoriale de pensii.
În prezent, regula este simplă: pensionarul are 45 de zile de la comunicare pentru a contesta decizia. Dacă nu o face în acest termen, decizia devine definitivă.
Pe hârtie, pare un termen rezonabil. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate.
Deciziile de pensionare nu sunt documente ușor de înțeles. Ele conțin perioade contributive, punctaje, stagii de cotizare, interpretări legislative și calcule pe care chiar și specialiștii trebuie uneori să le verifice.
Pentru un om care a muncit 35-40 de ani, problema nu este doar dacă primește o decizie. Problema este dacă acea decizie este corectă.
Întrebarea fundamentală este aceasta:
Poate statul să închidă definitiv o posibilă eroare administrativă doar pentru că cetățeanul nu a reușit să o identifice în 45 de zile?
Guvernul spune că protejează stabilitatea sistemului. Dar cine protejează dreptul pensionarului?
Guvernul a transmis un punct de vedere negativ asupra proiectului L391/2026. Oficial, argumentul este legat de stabilitatea sistemului și de necesitatea existenței unor reguli clare și previzibile.
Argumentul nu este lipsit de logică.
Un sistem public de pensii gestionează milioane de decizii. Dacă orice hotărâre administrativă ar putea fi contestată fără limită de timp, ar putea apărea efecte importante asupra bugetului asigurărilor sociale și asupra securității juridice.
Dar există și cealaltă perspectivă, cea a omului.
Statul are case de pensii, funcționari, baze de date și specialiști. Pensionarul primește, de multe ori, câteva pagini cu cifre și formule pe care nu are cum să le verifice imediat.
Iar dacă instituția greșește, consecința nu este suportată de stat.
Este suportată de persoana care primește mai puțini bani în fiecare lună.
Aici apare problema morală și juridică:
de ce riscul unei erori produse de administrație trebuie transferat exclusiv asupra cetățeanului?
Un stat modern nu trebuie să protejeze doar stabilitatea propriilor proceduri. Trebuie să protejeze și omul care depinde de acele proceduri.
Cine răspunde când statul greșește calculul pensiei?
Aceasta este întrebarea pe care dezbaterea parlamentară nu trebuie să o evite.
Discuția despre L391/2026 nu trebuie redusă la un conflict politic între partide. Este o discuție despre responsabilitatea administrației.
Dacă o casă de pensii emite o decizie greșită, cine suportă consecința?
Pensionarul?
Pentru că nu a observat eroarea în 45 de zile?
Sau statul?
Pentru că instituția sa a calculat greșit un drept câștigat prin zeci de ani de muncă?
Aici trebuie aduse cifrele pe masă.
Câte decizii de pensionare sunt contestate anual?
Câte sunt modificate?
Câte case teritoriale de pensii pierd procese?
Câți pensionari primesc diferențe retroactive după ce instanțele constată erori?
Fără aceste date, dezbaterea rămâne incompletă.
Guvernul vorbește despre protejarea sistemului. Inițiatorii vorbesc despre protejarea cetățeanului.
Dar adevărul poate fi aflat doar analizând câte erori există în realitate.
Pentru că un sistem corect nu este acela în care greșelile devin imposibil de reparat.
Un sistem corect este acela în care greșelile sunt corectate.
Reforma pensiilor nu poate însemna doar reguli pentru oameni, ci și responsabilitate pentru stat
Proiectul L391/2026 a primit un aviz favorabil cu amendamente din partea Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, dar a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, iar Guvernul s-a pronunțat împotrivă.
Tocmai această combinație arată că problema este una complexă.
Nu este vorba doar despre pensii.
Este vorba despre relația dintre cetățean și administrație.
Într-un stat de drept, termenele sunt necesare. Fără ele, orice sistem devine imposibil de administrat.
Dar termenele nu trebuie transformate în scuturi care protejează instituția atunci când instituția greșește.
Un pensionar nu cere un privilegiu. Cere posibilitatea de a corecta o eventuală nedreptate.
Iar Guvernul, înainte să respingă o asemenea modificare, ar trebui să răspundă la o întrebare simplă:
Câte persoane au pierdut bani pentru că statul a greșit, iar termenul de 45 de zile a expirat înainte ca ele să afle?
