Într-o țară în care milioanele curg spre contracte controversate, în care banii publici hrănesc campanii electorale mascate și proiecte discutabile, iar bugetele de apărare cresc într-un ritm amețitor, Ministerul Culturii, prin ministrul András-István Demeter alege să lovească exact acolo unde ar fi trebuit să protejeze: în oamenii săi. Circulara semnată la vârful ministerului vorbește sec, rece, despre posibilitatea ca angajații din instituțiile de cultură să fie trimiși în concediu fără plată.
Este un paradox al României anului 2025: statul, cel care ar trebui să garanteze stabilitatea și demnitatea celor ce servesc cultura națională, îi împinge pe aceștia către marginea prăpastiei, ca și cum viața lor de zi cu zi ar fi un detaliu minor, un moft. Cum poate fi acceptată o astfel de absurditate, când însăși Constituția consfințește dreptul la salariu ca un element fundamental al contractului dintre cetățean și stat?
Dincolo de cifre și justificări contabile, aici vorbim despre oameni reali: muzeografi, actori, bibliotecari, tehnicieni de scenă, cercetători. Oameni care își duc existența dintr-un salariu modest, dar stabil, și care acum sunt amenințați că ar putea fi trimiși acasă fără niciun venit, în timp ce la București, în sălile de putere, se aprobă cu ușurință miliarde pentru armament și scheme de finanțare clientelară.
Această decizie nu este doar o greșeală administrativă. Este o palmă dată culturii românești și celor care o țin în viață. Este dovada unui cinism instituțional care sfidează nu doar logica economică, ci și respectul pentru demnitatea umană.
Cultura pusă pe pauză printr-o circulară
Un document semnat de ministrul Culturii, András-István Demeter, a aruncat în aer lumea culturală. Circulara, redactată într-un limbaj birocratic și lipsit de empatie, îi „sfătuiește” pe directorii instituțiilor subordonate să reducă activitatea în perioadele cu „interes cultural scăzut”. În realitate, această formulare tehnocrată ascunde o realitate crudă: trimiterea angajaților în concediu fără plată.
Această măsură, cinică și profund umilitoare, este justificată de minister prin lipsa fondurilor. Documentul recunoaște explicit că banii ajung doar pentru plata salariilor din luna octombrie. Noiembrie și decembrie? Sunt deja „sub semnul întrebării”, adică în voia sorții. În loc să ofere garanții sau să caute soluții, ministerul aruncă povara pe umerii instituțiilor și, mai grav, pe spinarea angajaților.
Ca și cum nu ar fi suficient, circulara mai introduce un element absurd: instituțiile culturale trebuie să-și folosească veniturile proprii pentru a-și acoperi salariile, iar restul cheltuielilor să fie amânate sau anulate. Altfel spus, muzeele, teatrele și bibliotecile din România trebuie să-și finanțeze singure existența, în timp ce statul se spală pe mâini ca un Pilat contemporan.
Este o situație fără precedent în ultimii ani: cultura, un domeniu oricum subfinanțat și marginalizat, este pusă acum în postura de a-și autosusține salariile, în timp ce banii publici sunt deturnați cu larghețe către zone în care interesele politice și clientelare cântăresc mult mai greu decât viitorul spiritual al unei națiuni.
Un astfel de gest nu poate fi numit altfel decât o circulară a rușinii. Pentru că lovește nu doar în angajații culturii, ci în însăși demnitatea societății românești, care este tratată ca un simplu număr în tabelele reci ale ministerului.
Salariul nu e un privilegiu. Este un drept constituțional!
Salariul nu este un bonus ocazional, nu este un favor pe care un ministru îl poate oferi după bunul său plac, nici o recompensă condiționată de toanele bugetului. Salariul este dreptul constituțional al fiecărui angajat și reprezintă recunoașterea muncii zilnice depuse cu responsabilitate. Este un angajament ferm pe care statul și-l asumă față de cetățeanul său.
Cum poate Ministerul Culturii să îndrăznească să trimită semnalul că acest drept fundamental poate fi suspendat oricând, printr-o simplă circulară? Cum să le spui muzeografilor, actorilor, bibliotecarilor, tehnicienilor și tuturor celor care țin vie cultura românească să accepte concedii fără plată, de parcă ar fi vorba despre un moft și nu despre pâinea pusă zilnic pe masă?
Acești oameni nu trăiesc din aer. Facturile se adună, ratele la bănci apasă, prețurile cresc, iar copiii au nevoie de hrană, îmbrăcăminte și educație. În mijlocul acestor realități implacabile, statul vine și le spune sec: „Nu mai sunt bani, descurcați-vă!”. O palmă peste obraz, administrată tocmai de instituția care ar trebui să fie garantul stabilității lor.
Ironia amară este că în timp ce se cere sacrificiul angajaților culturii, banii publici curg cu generozitate spre achiziții de armament, campanii electorale deghizate și contracte cu dedicație. Pentru cultură nu sunt bani. Pentru oameni, nici atât. Dar pentru rețelele de interese și pentru goana după imagine politică, resursele apar întotdeauna.
Aici nu mai vorbim despre economie. Vorbim despre demnitate. Despre modul în care statul își tratează oamenii, cultura. Și când salariul – acel drept elementar, garantat prin Constituție – este pus sub semnul întrebării, înseamnă că însăși fibra socială a acestei țări este amenințată.
Ipocrizie de neiertat
Cum să mai ai încredere într-un stat care aruncă miliarde pe achiziții militare, pe structuri politice inutile, pe contracte croite la comandă, dar care declară senin că „nu mai sunt bani pentru cultură”? Aceasta nu este doar o greșeală de prioritizare, ci dovada unei ipocrizii instituționalizate, ridicate la rang de politică publică.
În timp ce guvernanții își hrănesc rețelele de interese și întrețin aparatele electorale din fonduri publice, oamenii care țin vie memoria, tradiția și identitatea națională sunt lăsați fără cel mai elementar drept, adică salariul pentru munca lor. Este o lipsă totală de respect față de cei care, prin fiecare spectacol, prin fiecare carte, prin fiecare exponat protejat, construiesc ceea ce numim cultura românească.
Cultura nu este o cheltuială secundară, așa cum încearcă să o reducă unii la o simplă linie de buget care poate fi tăiată fără remușcări. Cultura este coloana vertebrală a unei națiuni, fundamentul pe care se ridică conștiința colectivă și coeziunea socială. A nu se lua ca exemplu cheltuirea banilor la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești.
A lovi în oameni care activează în cultură nu înseamnă doar a le răpi un salariu. Înseamnă a-ți condamna țara la uitare, la întuneric, la anonimat. Este o crimă împotriva spiritului, o formă de cenzură mascată sub pretextul austerității. N-aș vrea să mpun această implozie pe seama faptului că ministrul este un reprezentant al UDMR și că ar avea vreun interes să distrugă cultura românească , dar nu poți să nu te gândești și la asta.
Și mai grav, acest tip de mesaj transmite un precedent periculos… că statul poate decide, după bunul plac, cine merită să trăiască decent și cine trebuie sacrificat pe altarul „lipsei de fonduri.” Iar atunci când cultura devine prima victimă, întreaga societate este de fapt cea condamnată.
Ce ar trebui să ceară sindicatele
În fața unui asemenea afront, reacția sindicatelor din cultură nu mai poate fi una timidă sau protocolară. Este momentul unei poziții ferme, care să pună presiune reală pe guvernanți. Circulara emisă de Ministerul Culturii trebuie retrasă fără întârziere, iar cei responsabili să răspundă public pentru această rușine administrativă.
Prima cerință este transparența totală, respectiv ministerul trebuie să publice detaliat bugetul, sumele alocate și modul în care au fost cheltuiți banii publici. Fără acest exercițiu de onestitate, orice discurs despre „lipsa fondurilor” rămâne o simplă manipulare.
A doua cerință este garanția fermă că salariile angajaților din cultură nu vor fi puse niciodată în discuție. Salariul nu este o variabilă contabilă, ci un drept constituțional, iar orice încercare de a-l reduce sau suspenda echivalează cu o încălcare flagrantă a legii fundamentale.
În al treilea rând, sindicatele trebuie să ceară interpelarea ministrului András-István Demeter în Parlament. Ministrul trebuie să explice, în fața aleșilor și a opiniei publice, cum a ajuns România să discute despre concedii fără plată într-un sector atât de vital pentru identitatea națională. Cine a gestionat defectuos resursele? Cine și-a bătut joc de banii contribuabililor? Și, mai ales, cine va răspunde?
Aceasta nu mai este doar o dispută de ordin financiar. Este o luptă pentru respect, pentru demnitate și pentru supraviețuirea culturii românești. Dacă sindicatele nu ridică acum vocea, riscă să consfințească un precedent periculos: acela că salariile celor din cultură pot fi negociate, suspendate și aruncate la marginea bugetului după bunul plac al guvernanților.
Cultura nu poate intra în șomaj
Există momente în care indignarea depășește orice limită și îți vine, pur și simplu, să strigi. Cum să accepți să vezi cum demnitatea celor care muncesc în cultură este călcată în picioare? Cum să înghiți, fără revoltă, ideea că oamenii care păstrează vie identitatea unei națiuni ar putea fi trimiși acasă fără salariu, ca și cum munca lor n-ar însemna nimic?
România nu poate exista fără cultură. Dincolo de calcule contabile, cultura este ceea ce dă sens, memorie și coerență acestei țări. Este ceea ce leagă trecutul de prezent și deschide drumuri spre viitor. Și totuși, exact acest domeniu vital este tratat ca o anexă bugetară, ca o povară pe care statul o poate arunca peste bord oricând îi convine.
Cultura nu intră în șomaj, nu se suspendă și nu se trimite în concediu fără plată. Pentru că atunci când cultura este lovită, întreaga națiune este lovită. Atunci când angajații din cultură sunt umiliți, întreaga țară este umilită.
Cine lovește în cultură lovește, de fapt, în însăși esența României. Este o agresiune nu doar împotriva unor angajați, ci împotriva spiritului care ne definește ca popor. Și asta nu poate fi tolerat.
Sursa articolului: cotidianul.ro
Sursa foto: revista22.ro