Un copil de numai cincisprezece ani, Andrei Alessio Nenu, a reușit ceea ce mulți adulți din administrația locală nu pot înțelege nici măcar la nivel teoretic, adică să pună Ploieștiul pe harta Europei. Este elev la Școala Gimnazială „Prof. Nicolae Simache”, laureat cu medalia de aur și cel mai mare punctaj la Olimpiada Europeană de Geografie, desfășurată la Vilnius, în perioada 29 iunie – 3 iulie 2025. Este o performanță rară, una dintre cele mai mari realizări academice ale comunității noastre din ultimii ani, un moment care ar fi trebuit să fie sărbătorit de un întreg oraș.
Dar acolo unde ar fi trebuit să existe bucurie și recunoștință, am descoperit o liniște suspectă. Primarul Polițeanu, probabil mult prea preocupat de Republica de sub castani, a tăcut. Nicio felicitare publică, nicio distincție, nici măcar un gest simbolic menit să transmită mesajul simplu: „Suntem mândri de tine.” În locul unei reacții firești, Alesio primit indiferență instituțională.
Este imposibil să nu te întrebi cum poate un primar să ignore o asemenea reușită? Nu vorbim de un concurs local, nu vorbim de o diplomă oarecare. Vorbim de un titlu european, obținut de un adolescent ploieștean, care a demonstrat că educația și performanța încă mai pot învinge precaritatea și nepăsarea.
Aici se află ruptura dintre realitatea elevilor și cea a edililor. Copiii ridică standardele, în timp ce autoritățile coboară ștacheta recunoașterii la nivel de zero. Este o tăcere care doare și care spune mai mult despre cei ce conduc orașul decât despre cel care l-a făcut celebru prin talent și muncă.
Două luni de indiferență, apoi o mișcare grăbită
Tăcerea poate fi uneori mai grea decât orice cuvânt. Timp de două luni, Primăria Ploiești, condusă de Mihai Polițeanu, a rămas mută în fața uneia dintre cele mai mari reușite școlare ale orașului. Niciun comunicat, nicio felicitare, niciun gest oficial. Nimic. Doar un gol administrativ care s-a întins peste vara în care Ploieștiul ar fi trebuit să fie mândru.
A fost nevoie ca pe 23 septembrie, când la solicitarea mea în calitate de consilier personal onorific, viceprimarul Alexandru Săraru a depus la Serviciul Relația cu Consiliul Local un referat de aprobare și un proiect de HCL. Documente clare, cu un scop precis: premierea lui Alessio cu 2.000 de lei, un gest minim de recunoaștere pentru un aur european.
Și atunci, parcă trezit brusc dintr-o amorțeală convenabilă, primarul Polițeanu s-a grăbit. Pe 25 septembrie, adică la doar două zile de la inițiativa viceprimarului, Primăria trimite invitații pentru o festivitate generală de premiere a olimpicilor. Două luni de indiferență, urmate de o mișcare precipitată, care ridică inevitabil întrebarea: era vorba de meritul copilului sau de imaginea primarului?
Ceea ce n-a contat timp de două luni a devenit, peste noapte, o prioritate. Nu pentru că administrația ar fi simțit nevoia firească de a recunoaște performanța, ci pentru că altcineva a făcut deja pasul și nu mai era loc de tăcere, probabil.
Cum au fost tratate cele trei eleve și unde apare nedreptatea
Există momente în care administrația știe să se miște rapid. Când trei eleve ploieștence au obținut nota 10 la Bacalaureat, primarul Mihai Polițeanu a fost acolo: diplome, premii în bani, fotografii oficiale. Un gest firesc, aplaudat de toată lumea, pentru că succesul acestor fete merită toată recunoașterea.
Citește și: Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a premiat elevele de nota 10 la Bacalaureat
Dar comparația devine inevitabilă. În timp ce performanța lor a fost celebrată imediat, cea a unui copil care a cucerit aurul european a fost trecută sub tăcere. Nu vorbim de o diferență de valoare între copii, fiecare merită recunoaștere pentru munca și rezultatele sale. Problema este alta… criteriile administrației.
Ce contează mai mult pentru un primar? O festivitate la Bacalaureat, unde știrea se scrie singură, sau un campion european care necesită un minim efort pentru a fi pus în lumină? Judecând după cronologie, răspunsul e dureros. Recunoașterea vine prompt acolo unde aduce capital de imagine imediată și întârzie acolo unde nu există interes politic direct.
Iar aici se află nedreptatea. Nu între copii, ci între modul în care administrația alege pe cine să aplaude la timp și pe cine să lase să aștepte. În ochii comunității, mesajul transmis este limpede: valoarea nu e recunoscută de dragul meritului, ci de dragul imaginii.
Declarația viceprimarului Alexandru Săraru
Pentru a înțelege dimensiunea reală a situației, nu e suficientă doar cronologia. Cuvintele celui care a făcut demersul concret pentru premierea lui Alessio cântăresc greu și ridică semne de întrebare pe care administrația nu le mai poate evita.
Viceprimarul Alexandru Săraru a transmis pentru Intransigent o poziție clară și tranșantă, care ridică semne de întrebare dacă INVITAȚIA primarului ar fi fost doar o simplă întâmplare:
„Cu sinceritate vă spun că mi-aș dori să vorbim doar despre o coincidență, însă aspectele sunt discutabile. Nu e o situație singulară, astfel de lucruri se repetă de ceva vreme.
De exemplu, pe 23 septembrie am depus la serviciul Relația cu Consiliul Local un proiect prin care propuneam acordarea unui premiu de 2.000 lei elevului Andrei Alessio Nenu, de la Școala Gimnazială „Prof. Nicolae Simache”, pentru medalia de aur obținută la Olimpiada Europeană de Geografie din Vilnius. La doar două zile, pe 25 septembrie, primarul trimite invitații pentru premierea acestor performanțe, deși până atunci nu exista nicio informație oficială pe subiect.
Nu este prima oară când se întâmplă. Proiecte pe care le-am depus din timp nu au fost puse pe ordinea de zi a lunii respective, iar motivația invocată de primar a fost total neconvingătoare. Demersuri pe care le-am întreprins și care au avut finalitate, le-am găsit ulterior sub forma unor declarații de tipul „proiectelor de suflet”, pe pagina partidului care-l susține pe primar. Fără niciun merit. La acestea se adaugă abuzuri, dezinformări și denigrări.
Am înțeles nevoia disperată de imagine, dar ar trebui sprijinită prin fapte reale. Nu suntem într-o competiție de furat idei și coronițe pe munca altora. Suntem
oameni maturi și trebuie să avem decența să recunoaștem meritele fiecăruia.”
Această declarație nu lasă loc de interpretări binevoitoare. Vorbim despre un tipar repetitiv, de inițiative blocate sau amânate, proiecte trecute sub tăcere, pentru ca ulterior să fie prezentate public ca „realizări personale” ale primarului. În centrul discuției nu mai este cazul Alessio, ci o practică ce ridică întrebări serioase despre onestitatea și corectitudinea actului administrativ în Ploieștiul condus de Mihai Polițeanu.
Când toate performanțele sunt puse la grămadă, excelența se pierde
Nu există performanță care să nu merite încurajată. De la o mențiune la o olimpiadă națională până la o medalie europeană, fiecare rezultat poartă în spate ore de muncă, profesori dedicați și copii ambițioși. Dar recunoașterea oficială are nevoie de proporționalitate și discernământ.
Invitația trimisă de Primăria Ploiești pune însă toate aceste rezultate la un loc, într-un amalgam administrativ unde aurul european stă alături de mențiuni, iar calificările în lotul restrâns se amestecă cu cele din lotul lărgit. Dintr-o nevoie de imagine, diferențele dispar, iar performanța excepțională riscă să fie diluată în masa generală.
Nimeni nu spune că un copil care a obținut o mențiune nu trebuie să fie felicitat. Dar atunci când un elev aduce acasă o medalie de aur europeană, reacția ar trebui să fie una distinctă, vizibilă și imediată. O administrație matură știe să celebreze fiecare reușită, dar și să dea strălucirea cuvenită celor care au ridicat ștacheta atât de sus încât au pus orașul pe harta Europei.
Lecția unei administrații care aleargă după imagine
Dincolo de aparențe, episodul Alessio nu este o simplă scăpare sau o întârziere birocratică. Este simptomul unui mod de a conduce. Tăcere atunci când nu există beneficii de imagine, urmată de o grabă suspectă atunci când altcineva face primul pas. Este reflexul unei administrații care nu funcționează pe baza valorii reale, ci pe baza calculului politic și a oportunității de PR.
Și pentru că lucrurile trebuie spuse limpede: nu copilul este problema. Alessio merită aplauze, recunoaștere și protecție. Meritele lui nu pot fi puse la îndoială și nici nu trebuie să fie umbrite de un scandal politic. Dar tocmai de aceea, responsabilitatea cade pe umerii primarului, cel care are obligația de a răspunde la întrebări simple, la care comunitatea așteaptă răspunsuri directe:
- De ce două luni de tăcere totală, într-un moment în care Ploieștiul ar fi trebuit să fie în sărbătoare?
- De ce reacția primarului a venit abia după ce viceprimarul a depus proiectul de HCL pentru premierea lui Alessio?
- De ce inițiative depuse din timp de alții rămân blocate, pentru ca ulterior să apară sub eticheta de „proiecte de suflet” ale primarului, fără menționarea celor care le-au inițiat?
Aceste întrebări nu pot fi evitate prin festivități organizate în grabă sau prin comunicate pe rețele sociale. Ele cer răspunsuri clare, pentru că ele definesc nu doar un episod izolat, ci întreaga filozofie a unei administrații: așteptă, blochează, apoi revendică.
În fond, lecția pe care o trage comunitatea este amară: acolo unde ar fi trebuit să vedem respect pentru performanță, vedem doar instincte electorale. Și aceasta este o rușine care nu se poate ascunde sub covorul festivităților improvizate.
Testul ratat al administrației Polițeanu
Un primar are dreptul la imagine bună doar atunci când o câștigă prin propriile fapte, nu când confiscă munca altora și se agață de ocazii doar pentru a nu rămâne în urmă. Imaginea nu se construiește din reflexe de PR, ci din reacții autentice, prompte și oneste.
Aurul lui Alessio rămâne neatins de aceste jocuri mărunte. Copilul a făcut cinste Ploieștiului și României, prin muncă, talent și pasiune. El nu poate fi pătat de indiferența unei administrații. Problema reală este alta: o conducere care recunoaște meritul doar atunci când îi servește la campanie și care transformă recunoașterea în instrument electoral.
O comunitate sănătoasă își sprijină campionii imediat, cu decență și respect. Nu după două luni de tăcere, nu din obligația de a răspunde la inițiativele altora și niciodată doar pentru o fotografie pusă pe rețele sociale.
Acesta este testul adevărat al administrației locale și anume să fie prezentă atunci când valoarea apare, nu atunci când imaginea cere. Iar dacă primarul nu înțelege această lecție simplă, atunci problema nu este copilul sau performanța lui, ci modul în care este condus Ploieștiul.
