Sa vezi si sa nu crezi. Germania e datoare vanduta catre Romania cu nu mai putin de 18,8 miliarde lei. Acest fapt a fost descoperit de un roman stabilit in Germania, Radu Golban, doctor in economie, care in timpul documentarii pentru teza de doctorat a descoperit datoria istorica a Germaniei catre Banca Nationala a Romaniei.
„Da, la origine, sunt din Timisoara. La varsta de 14 ani -in anul 1988- impreuna cu familia, am emigrat in Germania. Sunt cetatean german si din anul 2003 m-am stabilit in Elvetia.”, a declarat Golban intr-un interviu pentru HotNews.
Avand resedinta la Basel, Radu Golban a accesat arhiva Bancii Reglemenatarilor analizand raportul nr. 14 al institutiei. „Astfel, a descoperit ca indiferent de tehnicile Germaniei de a reduce soldul, fie prin decontarea stationarii trupelor germane pe teritoriul Romaniei din soldul curent sau achitarea datorii ale tarii noastre fata de Germania in 1944 tot din soldul curent, acesta a crescut in ritm accelerat. In 1944 de la circa 900 de milioane de la 1200 de milioane de Reichsmark”, afirma Golban in interviul mentionat.
Astfel, datoria actuala a Germaniei fata de BNR-ul condus de Mugur Isarescu este de 18,8 miliarde euro, potrivit calculelor efectuate de membrii ciomisiei Bergier din Elvetia.
Dupa iminentul conflict cu Rusia, acum, ca sa iesim din foame ar trebui ca Emil Boc sa se duca cu mana intinsa la nemti si sa le ceara returnarea datoriei. Uite asa ne punem bine cu Europa. Totusi, in interviul acordat de Radu Golban nu se spune nimic despre prescrierea datoriei. Este posibil ca si daca ar iubi-o pana la moarte pe Angela Merkle, Boc sa nu poata face nimic daca datoria s-a prescris.