La început de mandat, primarul Mihai Polițeanu și-a construit imaginea de reformator pe promisiuni ferme de „transparență radicală” în administrația ploieșteană. A declarat public, în repetate rânduri, că va desființa „rețelele de interese” și va aduce în Primărie o echipă de oameni competenți, a căror activitate va fi la vedere. Cetățenii aveau să fie informați, consultați și respectați. Presa — partener critic, dar legitim. Doar că, în practică, lucrurile par să fi rămas încremenite în vechile reflexe birocratice.
O solicitare de informații publice transmisă de redacția Intransigent.ro, întemeiată pe Legea 544/2001 și trimisă direct primarului, a scos la iveală un contrast frapant între discursul politic și realitatea administrativă. În locul unui răspuns complet, limpede și onest — așa cum cere legea și decența publică — jurnaliștii au primit paragrafe vagi, invocări improprii ale GDPR, redirecționări către Facebook și o listă de atribuții „copypaste” care nu oferă răspunsuri reale.
Investigația de față nu își propune doar să demaște un refuz mascat al transparenței. Ea arată cum, în ciuda unei retorici moderne, Primăria Ploiești se poziționează defensiv, birocratic și, în unele puncte, chiar abuziv față de un demers legitim de interes public. Iar întrebarea de fond rămâne: ce are de ascuns administrația Polițeanu de nu poate livra niște informații elementare despre propria echipă?
SOLICITAREA OFICIALĂ – UN EXERCIȚIU LEGITIM DE TRANSPARENȚĂ ADMINISTRATIVĂ
Pe 12 noiembrie 2024, redacția Intransigent.ro, prin jurnalistul Eugen-Costin Cristescu, a transmis către Primăria Municipiului Ploiești o solicitare de informații publice. Adresată direct primarului Mihai Laurențiu Polițeanu, cererea nu era nici vagă, nici abuzivă, ci formulată impecabil legal, articulată cu calm și claritate, în baza celor mai explicite articole din Legea 544/2001. Obiectivul? Să aducă lumină asupra uneia dintre cele mai sensibile zone ale administrației locale: echipa de consilieri personali ai primarului și administratorul public.
Solicitarea ridica patru întrebări simple, dar esențiale pentru orice democrație funcțională: cine sunt acești consilieri, ce atribuții au, ce competențe profesionale îi recomandă și ce venituri încasează din bani publici? Acestea nu sunt curiozități de presă, ci chestiuni de interes public – fundamentate legal, constituțional și etic. Într-o administrație care pretinde că practică „transparența radicală”, răspunsurile ar fi trebuit să fie imediate, precise și asumate.
Cine sunt consilierii? Ce fac? Cu ce salarii?
Primul punct al solicitării a vizat clarificarea domeniilor de activitate ale consilierilor personali ai primarului. Într-o administrație locală în care deciziile cu impact direct asupra comunității pot fi influențate de sfaturile unui cerc restrâns, este absolut legitim să știm ce rol are fiecare consilier. Legea este explicită: Art. 6, alin. (1) din Legea 544 obligă autoritățile să comunice structura, funcțiile și atribuțiile din instituție. Iar consilierii personali, deși angajați contractual, sunt parte din arhitectura decizională a primăriei.
A doua întrebare s-a referit la atribuțiile specifice ale acestor consilieri și ale administratorului public. Publicul are dreptul să știe nu doar ce funcții ocupă acești oameni, ci ce responsabilități le-au fost încredințate concret. Într-un stat de drept, autoritatea nu e o chestiune de titlu, ci de competență și răspundere. Și pentru că atribuțiile nu pot fi doar presupuse, ele trebuie comunicate – în scris și cu documente justificative, nu prin gesturi simbolice.
Al treilea punct a vizat o temă extrem de sensibilă: veniturile brute lunare, sporurile și beneficiile încasate de consilieri și administratorul public. În baza Art. 5, alin. (2), lit. b) din Legea 544 și Art. 33 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului bugetar, administrația locală este obligată să facă publice aceste sume. Este un principiu fundamental al gestionării fondurilor publice: cetățenii trebuie să știe cine este plătit, pentru ce și cât. O democrație fără transparență bugetară e doar o iluzie de control civic.
Ultimul punct a cerut CV-urile consilierilor și ale administratorului public. Nu din curiozitate, ci pentru a verifica dacă între atribuțiile pe care aceștia le exercită și parcursul lor profesional există vreo coerență. Publicarea CV-urilor este o practică uzuală în administrația publică modernă și se încadrează în definiția largă a informației de interes public conform Art. 2 din Legea 544/2001, care acoperă toate activitățile și deciziile autorităților publice.
O cerere exemplară. Un test al bunei-credințe administrative
Solicitarea transmisă Primăriei Ploiești nu este doar legal întemeiată – este un model de cum ar trebui să arate exercitarea responsabilă a dreptului la informație. Jurnalistul nu a cerut opinii, nu a cerut detalii private, nu a cerut speculații. A cerut exact ce legea garantează: informație clară, verificabilă, concretă despre modul în care funcționează o instituție plătită din bani publici.
Ce urmează să analizăm, însă, este nu cererea – ci răspunsul administrației Polițeanu. Un răspuns care, în loc să lumineze, ridică și mai mult cortina opacității. Acolo unde ar fi trebuit să existe date, am primit justificări. Acolo unde legea cerea răspunsuri, s-au oferit paragrafe inutile, trimitere la clipuri de Facebook și invocări abuzive ale GDPR.
Dar dacă primăria a sperat că va scăpa cu un răspuns formal și ambiguu, a subestimat nu doar legea, ci și presa liberă.
RĂSPUNSUL PRIMĂRIEI – ÎNTRE ESCHIVĂ BIROCRATICĂ ȘI MANIPULARE PROCEDURALĂ
Când o instituție publică răspunde unei solicitări legale cu paragrafe vagi, extrase din Codul administrativ, cu trimitere la conferințe pe Facebook și invocări nefondate ale GDPR, nu ne aflăm în fața unei transparențe instituționale, ci a unui refuz birocratic ambalat în conformism formal. Este exact ceea ce a livrat Primăria Ploiești în răspunsul transmis jurnalistului Eugen-Costin Cristescu, în urma cererii trimise pe 12 noiembrie 2024.
Pe hârtie, administrația locală pare că răspunde. În fapt, ocolirea frontală a esenței cererii este evidentă. Niciun răspuns concret, niciun document administrativ, nicio listă nominală. Doar un simulacru de comunicare, în care fiecare întrebare primește un tratament diluat, generic, neasumat. Analiza punct cu punct demonstrează clar cum autoritatea locală a pus transparența într-o capsulă opacă și a trimis-o departe de ochii publicului.
Cine face ce în primărie? Căutați pe Facebook!
La întrebarea privind domeniile de activitate ale consilierilor personali ai primarului, răspunsul a fost stupefiant: un link către o conferință de presă transmisă pe Facebook, în care fiecare consilier „și-ar fi prezentat planul de activitate”. Cu alte cuvinte, în loc de un document oficial care să detalieze atribuțiile și responsabilitățile asumate, administrația redirecționează presa către un clip video, fără valoare juridică, greu de indexat și imposibil de folosit ca reper oficial.
Este o practică profund viciată, care contravine nu doar spiritului Legii 544/2001, ci și bunului-simț administrativ. Un răspuns oficial nu poate consta într-o trimitere la social media. Nu este rolul jurnalistului sau al cetățeanului să „descifreze” informațiile din înregistrări video. Este datoria instituției să ofere documente clare, în formă scrisă, asumate instituțional.
Atribuții? Avem generalități, nu responsabilități
În privința atribuțiilor consilierilor și ale administratorului public, Primăria oferă o serie de fraze extrase aproape mot-à-mot din Codul administrativ, fără nicio trimitere la fișe de post, dispoziții de delegare sau responsabilități punctuale. Se enumeră instituții și direcții subordonate – practic, tot ce mișcă în Ploiești –, ca fiind „coordonate” de administratorul public, fără să existe un document anexat care să confirme acest fapt.
Este o formă de simulare a transparenței: să oferi răspunsuri atât de largi și lipsite de substanță, încât să pari cooperant, deși nu oferi nimic concret. În realitate, administrația a evitat cu grijă orice detaliu care ar permite un control real al activității și competențelor acestor persoane.
Salarii plătite din bani publici? Cifre fără nume, norme fără oameni
La întrebarea referitoare la veniturile brute lunare, sporurile și beneficiile consilierilor și ale administratorului public, Primăria nu a oferit nici măcar un singur nume sau o sumă exactă. A comunicat doar salariul brut maxim teoretic (9.995 lei), afirmând că „pot fi angajați și cu fracțiune de normă” și a trimis un link către o listă de funcții standard.
Este o refuzare indirectă a răspunsului, prin ambiguitate și generalizare. În loc să ofere date nominale – așa cum prevede Art. 33 din Legea 153/2017, care reglementează publicarea veniturilor pentru personalul plătit din fonduri publice – administrația Polițeanu a ales un tertip: supraîncărcarea cu informații irelevante, pentru a masca lipsa datelor cerute.
CV-urile, ultimul bastion al opacității
În ceea ce privește CV-urile consilierilor și ale administratorului public, răspunsul sfidează orice logică democratică: aceștia „nu au obligația de a avea CV-uri”, fiind „angajați doar la propunerea demnitarului”. Este o afirmație falsă juridic și periculoasă în plan etic.
Consilierii personali, chiar dacă au contracte pe durată determinată, exercită atribuții cu impact public și sunt remunerați din bani publici. CV-ul este singurul document care atestă competențele unui profesionist. Refuzul de a-l furniza nu este doar o sfidare a transparenței, ci o invitație la suspiciune, abuz și sinecuri.
Mai mult, invocarea Regulamentului GDPR în acest context este profund eronată: nu se cereau date cu caracter personal (CNP, adresă, telefon), ci date profesionale legate de activitatea în administrația publică. Or, aceste date sunt, prin definiție, informații de interes public.
Când legea e folosită ca scut, nu ca instrument al transparenței
Răspunsul oferit de Primăria Ploiești nu este doar incomplet – este un manifest al rezistenței la transparență. În loc de colaborare instituțională, avem ambiguitate. În loc de responsabilitate, defensivă birocratică. În loc de respect pentru cetățeni, un dispreț mascat în articole de lege interpretate abuziv.
Această atitudine trădează nu doar un stil administrativ autoritar și opac, ci și o neînțelegere gravă a obligațiilor legale care revin unei instituții publice într-o societate democratică. Iar în fața unor astfel de practici, singurul răspuns legitim rămâne presiunea publică, contestația administrativă și, pentru că este cazul, avem o acțiune depusă în instanță.
Răspunsul Primăriei Ploiești denotă o strategie deliberată de diluare a obligațiilor de transparență. În loc să răspundă clar și complet, administrația a preferat:
- Ambiguitatea administrativă,
- Birocrația defensivă,
- Evitarea responsabilității instituționale,
- Și, mai grav, manipularea unor prevederi legale pentru a justifica lipsa de răspuns.
CE SPUNE LEGEA – CÂND DREPTUL LA INFORMAȚIE ESTE TRANSFORMAT ÎNTR-UN ZID BIROCRATIC
Primăria Municipiului Ploiești, sub conducerea lui Mihai Polițeanu, nu a refuzat în mod deschis solicitarea transmisă de Intransigent.ro. Nu a fost un „nu” frontal – ci un „da” mascat în negații procedurale, trimitere la texte de lege invocate eronat și răspunsuri care deturnează legea în favoarea opacității administrative. Este una dintre cele mai rafinate forme de respingere a transparenței: să mimezi cooperarea, dar să golești legea de conținut.
Ce s-a întâmplat în acest caz este mai grav decât un simplu refuz. Este un abuz birocratic deghizat în conformitate legală, o deturnare a sensului Legii 544/2001, o interpretare falsă a regulamentului GDPR și o folosire convenabilă, dar greșită, a Codului administrativ.
Legea 544/2001 – Nu este opțională, nu e un privilegiu
Conform Art. 1, alin. (1) din Legea 544/2001:
„Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public […] constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice.”
Acest articol nu lasă loc de interpretări. Informația publică nu este un bun privat al administrației, nu este la dispoziția bunului plac al primarului, nu este condiționată de normă întreagă, fracțiune de normă, demnitate, rang sau criterii de oportunitate politică. Este un drept fundamental.
Iar atunci când un jurnalist cere, punctual, nume, funcții, atribuții și salarii, iar primăria răspunde cu linkuri către conferințe de presă pe Facebook, paragrafe copiate din Codul administrativ și generalități sterile, ne aflăm în fața unei încălcări evidente a spiritului și literei legii.
GDPR – când confuzi protecția datelor cu protecția sinecurilor
Unul dintre cele mai abuzate pretexte invocate de Primărie a fost Regulamentul UE 679/2016 (GDPR), folosit pentru a refuza comunicarea CV-urilor și a veniturilor consilierilor. Este un abuz clasic de interpretare.
Regulamentul GDPR nu interzice publicarea datelor profesionale ale angajaților din administrația publică. Dimpotrivă, există jurisprudență administrativă și decizii ale autorității naționale de protecție a datelor care susțin contrariul.
Transparența utilizării fondurilor publice prevalează asupra interesului privat al angajaților instituțiilor publice în ceea ce privește datele profesionale.
În acest context, invocarea GDPR pentru a ascunde CV-uri sau salarii este un tertip birocratic, o încercare de a proteja nu datele personale, ci nepotismele, lipsa de competență sau numirile politice netransparente.
Legea 153/2017 – obligație, nu opțiune
Art. 33 din Legea 153/2017 impune publicarea transparentă a salariilor brute lunare pentru fiecare funcție plătită din fonduri publice. Nu este recomandare. Este obligație.
„Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a publica pe site-ul propriu lista funcțiilor și salariile brute lunare […] la nivel de compartiment.”
Primăria Ploiești a răspuns trimițând un link general către o pagină cu funcții, fără a specifica numele, atribuțiile sau nivelul real de salarizare. Adică fără nimic care să poată fi verificat sau înțeles în raport cu realitatea din teren. Este o formă de „transparență simulatată”, în care informația livrată este atât de vagă și lipsită de conținut încât devine inutilă.
Codul administrativ – invocat ca scut, nu ca normă de aplicat
Un alt pretext invocat: faptul că consilierii personali nu au obligația să aibă CV-uri, fiind angajați pe mandatul demnitarului. Fals.
🔹 Art. 244 din Codul administrativ (OUG 57/2019) cere ca administratorul public să aibă:
„studii superioare economice, administrative, tehnice sau juridice” și competențe profesionale dovedite pentru a coordona direcții și servicii publice.
Când o instituție refuză să furnizeze CV-uri ale unor persoane care gestionează bani publici și coordonează structuri administrative, ea nu protejează date personale – ci ascunde informații care pot demasca incompetența, conflictul de interese sau clientelismul.
Lege invocată ca să fie încălcată
Cazul de față este emblematic pentru modul în care unele administrații locale înțeleg să mimeze legalitatea, dar să o submineze în fond. Legea 544/2001, GDPR, Codul administrativ – toate aceste norme au fost folosite în mod defensiv, deturnate de la scopul lor originar, pentru a refuza accesul la informație esențială pentru un control civic real.
Este, în fond, o strategie de opacitate perfecționată: nu spui „nu”, dar nici nu dai vreun răspuns real. Asta nu e legalitate. E birocrație cu scopul de a ascunde, nu de a informa.
Și tocmai de aceea, acest comportament trebuie sancționat – juridic, mediatic și civic.
„FACEBOOK ÎN LOC DE FIȘE” – TRANSPARENȚĂ MIMATĂ, NU RESPECTATĂ
Într-o manifestare aproape grotescă de birocratism modern, Primăria Ploiești a decis că transparența legală poate fi înlocuită cu un clip pe rețele sociale. În locul unei liste clare, asumate instituțional, cu atribuțiile consilierilor personali ai primarului Mihai Polițeanu, administrația a direcționat solicitarea jurnalistică spre o conferință de presă transmisă pe Facebook. Un clip de 90 de minute, cu generalități, discursuri de intenție și zero documente.
Este un caz-școală de manipulare prin comunicare aparentă. O tehnică rafinată prin care se mimează răspunsul, dar se refuză fondul. Sub pretextul transparenței, se oferă zgomot informațional, nu conținut verificabil.
Comunicare de tip show, nu act administrativ
Conferințele de presă pot fi utile pentru popularizare. Dar ele nu pot substitui obligația legală de a răspunde în scris și cu documente clare, atunci când Legea 544/2001 o impune. Nimic din ce se spune într-un live pe Facebook nu are valoare juridică. Nu poate fi probat, nu poate fi contestat, nu este arhivat conform cerințelor legale.
Transparența nu se face la cameră. Se face în scris, cu acte, semnături și responsabilitate.
Oricât ar încerca primarul Polițeanu să transforme pagina de Facebook a municipalității într-un soi de „Monitor Oficial digital”, legea este clară: autoritatea publică trebuie să răspundă în mod oficial, nu prin redirectări către platforme sociale.
Transparență de fațadă
Ceea ce pare, la prima vedere, o inițiativă modernă de comunicare – „uitați-vă pe Facebook” – se dovedește a fi, în esență, un mecanism de eschivare a răspunderii administrative. În loc să producă un tabel cu atribuții și responsabilități, primăria trimite cetățeanul la un discurs ambiguu, unde fiecare consilier își descrie „planurile” în limbaj de campanie, nu în termeni administrativi.
Această metodă:
- ascunde lipsa unei organizări interne clare;
- evită asumarea legală a unui conținut verificabil;
- și, mai grav, subminează esența transparenței administrative.
Dacă Facebook-ul devine răspuns oficial, instituția devine irelevantă
Când autoritatea publică își permite să răspundă unei solicitări în baza Legii 544/2001 printr-un link de social media, ea transmite un mesaj periculos: nu mai avem nevoie de proceduri, de documente sau de arhivă – ajunge să căutăm pe YouTube sau Facebook ce ne interesează.
Dar asta:
- compromite controlul democratic;
- anulează dreptul la contestație;
- și crează precedentul unui stat fără urme scrise.
Este o evaporare a răspunderii instituționale. Ce nu este scris și asumat, nu poate fi nici reclamat, nici dovedit. Exact ceea ce legea vrea să prevină.
Spectacol în loc de administrație
Primăria Ploiești nu a răspuns unei solicitări legale. A oferit un spectacol. Un discurs cu lumini și umbre, dar fără răspunsuri concrete. A preferat să mimeze deschiderea, în timp ce a păstrat sub tăcere esența administrativă a cererii: atribuțiile reale, documentate și asumate ale celor care conduc, consiliază și decid în numele cetățenilor.
Transparența înseamnă obligație, nu alegere. Iar o administrație care confundă comunicarea publică cu răspunderea legală comite un abuz de încredere instituțională.
AMBIGUITATE CA POLITICĂ ADMINISTRATIVĂ – CÂND RĂSPUNSUL E CONSTRUIT SĂ NU SPUNĂ NIMIC
Răspunsul oferit de Primăria Municipiului Ploiești nu este doar incomplet. Este meticulos ambiguu. Fiecare paragraf pare redactat cu un singur scop: să umple spațiul, nu să ofere claritate. Nu asistăm aici la o lipsă de profesionalism, ci la o strategie administrativă: răspunsul ca exercițiu de evitare, nu ca act de informare.
Formulările sunt lungi, greoaie, pline de detalii irelevante, iar la finalul fiecărui paragraf, cititorul rămâne cu o întrebare simplă: Și ce am aflat, de fapt?
Generalități în loc de date
Când a fost întrebată despre atribuțiile consilierilor personali, Primăria a oferit articole generale din Codul administrativ, fără nicio legătură cu persoanele vizate. Nicio fișă de post, nicio dispoziție nominală, niciun act administrativ concret.
Când s-a cerut valoarea veniturilor, s-a livrat salariul maxim teoretic admis de grilă, nu sumele efective încasate.
Când s-au cerut CV-urile, s-a răspuns cu o frază vagă: „nu au obligația să aibă”.
În realitate, administrația a spus mult… ca să nu spună nimic.
Confuzie ca mecanism de autoapărare
Această manieră de comunicare nu este întâmplătoare. Este o tehnică de ambiguitate deliberată, cu multiple scopuri:
- să descurajeze întrebările suplimentare;
- să pareze acuzațiile de netransparență cu aparențe de conformitate legală;
- și mai ales, să îngroape esența într-o pădure de termeni tehnici și paragrafe sterile.
Aceasta este o formă de abuz birocratic, rafinată în anii de tranziție, când administrațiile locale au învățat că poți evita un proces legal nu prin tăcere, ci prin vorbe goale.
Exemplu de ambiguitate activă
Să luăm acest fragment din răspuns:
„Posturile de inspector de specialitate IA sunt bugetate la salariu de încadrare maxim 9.995 lei […], însă demnitarul poate angaja mai multe persoane cu fracțiune de normă astfel încât plata salariilor să nu depășească bugetarea posturilor”.
Această frază pare tehnică. Dar nu oferă nicio cifră reală, niciun nume, nicio sumă încasată. Doar o descriere vagă a unei posibilități teoretice.
Este o non-răspuns calibrat – destul de lung cât să dea impresia de transparență, destul de ambiguu cât să nu poată fi verificat.
Administrația nu răspunde … se camuflează
Ambiguitatea nu este accidentală. Este cultivată. Este standardizată. Este arma preferată a unei administrații care nu vrea să fie trasă la răspundere.
În loc să spună „nu vă dăm informația”, administrația spune: „iată un paragraf juridic, un link pe Facebook, o grilă salarială generală”. Însă în spatele acestor cuvinte, adevărul administrativ este îngropat.
Aceasta nu este administrație democratică. Este o formă de comunicare opacă cu pretenții de legalitate. Și, în fața unei asemenea practici, presa și cetățeanul trebuie să fie mai vigilenți ca niciodată.
ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS ȘI DREPTUL LA JUSTIȚIE
În fața unei solicitări clare, legale și formulate cu bună-credință, administrația primarului Mihai Polițeanu a ales strategia clasică a eschivei birocratice: mult limbaj formal, puține fapte, zero asumare. În locul unei transparențe reale, am primit o coregrafie instituțională făcută din paragrafe recitate din Codul administrativ, invocări abuzive ale GDPR și redirectări către clipuri video de pe Facebook — ca și cum rețelele sociale ar putea ține loc de răspuns oficial.
Pe fond, întrebările legitime rămân fără răspuns:
- Ce atribuții concrete au consilierii personali ai primarului?
- Care sunt veniturile reale, lună de lună, încasate din bani publici de acești angajați?
- Ce studii, ce experiență și ce competențe justifică numirea lor în aceste funcții?
- De ce se ascunde administrația locală în spatele limbajului juridic, în loc să răspundă deschis?
Acest caz nu e singular. Dar este emblematic. El arată cum o administrație care a venit la putere fluturând steagul reformei, al onestității și al „schimbării”, poate cădea în exact aceleași reflexe de opacitate, autosuficiență și dispreț față de cetățeanul informat.
Nu vorbim doar despre un refuz de comunicare, ci despre o strategie instituțională de obstrucționare a dreptului la informare. Iar când autoritatea uită că servește cetățeanul — și nu invers — singura reacție legitimă este apelul la justiție.
Legea oferă remedii. Presa le folosește
Conform art. 22 din Legea 544/2001, orice refuz al accesului la informații de interes public poate fi contestat administrativ. Iar dacă autoritatea persistă în refuz, art. 24 permite acționarea sa în instanță, pentru a forța comunicarea datelor solicitate.
Transparența nu este un gest de bunăvoință. Este o obligație legală. Iar când este refuzată, presa are datoria de a insista, de a investiga și, dacă este cazul, de a da în judecată administrația.
Ploieștiul merită mai mult decât o primărie care comunică prin live-uri și răspunde prin tertipuri. Merită un aparat administrativ care nu se teme să răspundă la întrebări simple, dar esențiale: Cine decide? Cât costă? De ce?
Sursa foto: observatorulprahovean.ro
