Incepand de astazi am initiat o rubrica pe care o daruiesc tinerilor( o gasiti in bara de meniu sub numele YOUTH LIFE), ca o Agora unde ei pot sa isi spuna punctele de vedere, povestile, problemele, dilemele si, daca vor considera necesar, sa incercam ca impreuna sa le gasim solutiile. Ceea ce veti citi mai jos este o provocare pe care am lansat-o unei copile de 15 ani care m-a „certat” bine, dupa ce am postat pe pagina mea de Facebook, o intamplare care a avut loc intr-o dimineata la scara mea. Patru tineri, rockeri de felul lor:)))), discutau aprins la sase dimineata si injurau de mama focului. Ana Idk, asa cum se numeste pe Facebook, a vazut postarea si a simtit nevoia sa fie solidara cu acei tineri. O prima lectie pe care ne-a dat-o noua maturilor si anume solidaritatea. Provocarea mea pentru ea a fost sa scrie un articol despre RECUNOSTINTA. Ii multumesc pe aceasta cale din doua motive: o data pentru ca a scris textul si a doua pentru ca a respectat termenul de livrare, ceea ce reprezinta o alta lectie data maturilor si anume responsabilitatea. Multumesc Ana Idk si pe voi va invit sa cititi textul ei:
Cred ca singurele dati cand aud oameni spunand ca sunt recunoscatori pentru ceva sunt momentele acelea de la sfarsitul concursurilor in care castigatorul reaminteste cat de recunoscator e pentru anumite persoane. In rest, am cam uitat sa apreciem ce ni se ofera.
Ca sa ajung la scoala am de strabatut un drum de vreo… 10 minute cu autobuzul. 10 minute in care ma delectez cu expresiile stresate si obosite ale celor din autobuz. 10 minute in care ma gandesc cum ne lasam controlati de lucrurile rele din viata noastra si uitam sa le apreciem pe cele bune. Apoi urmeaza alte nenumarate minute in care aud cum ne plangem de tara asta, plina de coruptie si alte mizerii. Ne plangem de sistemul de invatamant, de faptul ca nu ne-au intrat banii in cont, de profesori, de vecina de la parter care da televizorul la maxim in mijlocul noptii si de odrasla de acasa care nu-si spala farfuria. Ne plangem de multe lucruri, dar suntem recunoscatori pentru lucrurile care ne fac fericiti? Daca nu, ar trebui. Ar trebui sa incepem sa privim partea plina a paharului.
Azi dupa-amiaza m-am oprit in fata unui chiosc sa iau o sticla de apa. Muream de cald, talpile imi ardeau in tenesi si tanjeam dupa o gura de apa rece. Initial, voiam sa merg la un magazin mai indepartat, dar in drum mi-a iesit altul, pitit dupa o umbrela de soare albastra. Prin geam se zarea chipul unei femei mai in varsta. Deja imi rezumam dialogul la “O apa plata la jumate, va rog” si “Multumesc”. Ma asteptam la acelasi ton plictisit si cu o oarecare urma de dispret pe care am intalnit-o la majoritatea vanzatorilor, mai ales pe timpul verii. Ceea ce am primit, in schimb, mi-a schimbat ziua total. Batrana aceea, care probabil se cocea de cald in chioscul de ziare, m-a intampinat cu un zambet larg si calduros. Mi-a dat buna ziua si m-a intrebat cu ce ma poate servi. I-am raspuns, cu acelasi ton binedispus, ca vreau o sticla de apa. M-a rugat sa deschid usa frigiderului si sa ma servesc singura. I-am platit, iar cand sa plec, mi-a urat “O zi frumoasa” cu acelasi zambet sincer. I-am dorit la fel, aruncandu-I o privire plina de admiratie, pentru silmplul fapt ca mi-a inseninat ziua cu un singur zambet. Am plecat, uitand de caldura de afara si de sticla de apa rece, gandindu-ma la femeia care mi-a schimbat modul in care ma bucuram de lucruri.
Am realizat cat de importante sunt lucrurile marunte si cum ar trebui sa fim recunoscatori pentru ceea ce ni se ofera, fie ca e un zambet, o floare sau o vorba buna.
