Interpretarea eronată și potențial abuzivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul Mario Iorgulescu

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a provocat un grav accident rutier în care un tânăr și-a pierdut viața. Mario Iorgulescu a condus un vehicul de mare putere sub influența alcoolului (1,96 g/l alcool pur în sânge) și a drogurilor (cocaină), circulând cu o viteză de peste 140 km/h, ignorând semnalele de circulație și provocând o coliziune frontală. În 2023, Curtea de Apel București l-a condamnat la 13 ani și 8 luni pentru omor, pe baza concluziilor că fapta sa a fost comisă cu intenție indirectă. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis reîncadrarea faptelor sale la ucidere din culpă și a anulat condamnarea pentru omor.

Conform art. 188 din Codul Penal privind omorul, intenția poate fi atât directă, cât și indirectă. Intenția indirectă se referă la situațiile în care făptuitorul nu urmărește în mod direct producerea unui deces, dar acceptă posibilitatea producerii unui astfel de rezultat grav. În cazul lui Mario Iorgulescu, faptele și circumstanțele (condus sub influența alcoolului și a drogurilor, viteza excesivă, ignorarea regulilor de circulație) arată că acesta a acționat cu o imprudență extremă, fiind conștient de riscurile majore și acceptând implicit producerea unui rezultat letal.

– Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: Acesta reprezintă o circumstanță agravantă semnificativă conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și denotă o gravă neglijență. Conform raportului toxicologic, concentrațiile ridicate de alcool și cocaină îl fac pe Iorgulescu conștient de riscurile pe care le creează pe drumurile publice. În mod evident, acesta a condus știind că starea sa psihică era alterată, ceea ce agravează considerabil fapta.

– Viteza extremă și ignorarea semnalizării rutiere: Conducerea la viteze de peste 140 km/h într-o zonă în care limita de viteză este mult mai mică și trecerea pe culoarea roșie a semaforului indică o conduită periculoasă, ce echivalează cu acceptarea tacită a riscului de a provoca un accident fatal. Neexistând nicio tentativă de a evita coliziunea (frânare sau schimbare de traiectorie), este clar că Iorgulescu nu doar a ignorat pericolul, ci l-a acceptat.

– Lipsa reacțiilor de evitare a coliziunii: Conform rapoartelor tehnice, nu există dovezi că Iorgulescu a încercat să frâneze sau să evite impactul iminent. Aceasta susține ideea că el a acceptat riscul producerii unei coliziuni fatale.

Conform jurisprudenței naționale și europene, situațiile în care un conducător auto acționează cu imprudență extremă, ignorând toate pericolele evidente, au fost adesea încadrate la omor cu intenție indirectă. Decizia ICCJ de a reîncadra fapta la ucidere din culpă ignoră aceste circumstanțe evidente și stabilește un precedent periculos pentru infracțiuni rutiere grave.

Decizia ICCJ de a reduce gravitatea faptei la ucidere din culpă poate fi interpretată ca neproporțională în raport cu circumstanțele grave ale cazului. Conform art. 16 din Codul Penal, culpele simple și cele cu prevedere (ucidere din culpă) implică neglijență, nu o acceptare a riscului grav. În acest caz, nu vorbim despre o simplă neglijență, ci despre un comportament flagrant, care acceptă producerea unui deces.

Jurisprudența penală stabilește că omorul prin intenție indirectă este aplicabil atunci când făptuitorul acceptă posibilitatea unui rezultat grav, chiar dacă nu îl urmărește în mod direct. A conduce sub influența drogurilor și alcoolului, la viteze extreme și fără a lua măsuri de evitare a impactului, reflectă clar această acceptare tacită a riscului. Astfel, decizia ICCJ este nefundamentată din punct de vedere al proporționalității între faptă și sancțiunea aplicată.

Deciziile justiției nu trebuie doar să respecte normele legale, ci și să reflecte principiile de echitate și să mențină încrederea publicului în sistemul de justiție. În acest caz, decizia ICCJ, considerată de mulți ca fiind excesiv de indulgentă, poate alimenta percepția că indivizii din familii influente beneficiază de tratamente privilegiate în fața legii. În cazuri similare de omor cu intenție indirectă, sancțiunile au fost mult mai severe, iar acest caz evidențiază o inconsistență în aplicarea legii.

Transferul lui Mario Iorgulescu în străinătate, imediat după accident, ridică probleme legate de obstrucționarea justiției. Conform art. 271 din Codul Penal, împiedicarea desfășurării anchetelor prin transferul său într-o clinică din Italia, fără o justificare medicală clară și cu intenția de a-l sustrage de la responsabilitatea penală, reprezintă o infracțiune gravă. Tatăl său, Gino Iorgulescu, poate fi acuzat de complicitate la fuga de răspundere penală, iar acest aspect trebuie investigat cu seriozitate.

Decizia a fost motivată astfel: „Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr. 20691/3/2020 (892/2023). Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ce privește pe inculpatul Iorgulescu Gino – Mario și trimite cauza la rejudecare de către instanța de apel, Curtea de Apel București.„

Decizia ICCJ de a reîncadra fapta lui Mario Iorgulescu la ucidere din culpă în loc de omor cu intenție indirectă este nu doar eronată, ci și abuzivă. Circumstanțele cazului — conducerea sub influența alcoolului și drogurilor, viteza extremă, lipsa de măsuri de evitare a impactului și comportamentul post-accident — sugerează clar acceptarea riscului producerii unui deces. Prin această decizie, ICCJ a stabilit un precedent periculos, ignorând gravitatea faptei și neglijând responsabilitatea penală pe care un astfel de comportament o implică.

Decizia are implicații semnificative nu doar pentru acest caz, ci și pentru credibilitatea justiției în România, lăsând impresia că influențele politice și financiare pot afecta aplicarea echitabilă a legii.

Dacă aș oferi sfaturi juridice soției victimei din acest caz, acestea s-ar concentra pe mai multe direcții strategice care ar putea să-i ofere o șansă mai mare de succes în căutarea dreptății, având în vedere reîncadrarea faptei și decizia controversată a ICCJ.

1. Atacarea hotărârii ICCJ prin căi extraordinare de atac

Soția victimei poate analiza posibilitatea formulării unei contestații în anulare sau revizuirii hotărârii ICCJ, dacă există motive legale pentru a contesta decizia finală:

• Contestația în anulare este reglementată de art. 426 din Codul de Procedură Penală și poate fi utilizată dacă s-au comis erori de procedură sau dacă decizia s-a bazat pe interpretarea eronată a legii.
• Revizuirea hotărârii este reglementată de art. 453 din Codul de Procedură Penală și poate fi invocată dacă apar probe noi sau dacă se constată o eroare materială care a influențat decizia instanței.

2. Acțiunea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)

Dacă soția victimei consideră că dreptul la un proces echitabil (conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) a fost încălcat prin decizia ICCJ, ea poate depune o plângere la CEDO. În acest context, plângerea poate viza:

• Neîndeplinirea obligațiilor legale de a investiga corespunzător și de a aplica o pedeapsă proporțională pentru faptele grave comise.
• Aplicarea arbitrară sau inconsistentă a legislației, dat fiind că ICCJ a reîncadrat fapta la ucidere din culpă, ignorând circumstanțele agravante evidente.

Pentru succesul unei astfel de plângeri, este important ca toate căile de atac interne să fie epuizate înainte de a apela la CEDO. De asemenea, trebuie demonstrat că această reîncadrare a încălcat dreptul fundamental la dreptate și egalitate în fața legii.

3. Solicitarea redeschiderii cercetării în legătură cu obstrucționarea justiției

Un alt pas ar fi să inițieze o plângere penală împotriva lui Gino Iorgulescu pentru complicitate la fuga de răspundere penală sau obstrucționarea justiției conform art. 271 din Codul Penal. Transferul lui Mario Iorgulescu în Italia poate fi investigat dacă există indicii că a fost organizat cu scopul de a evita răspunderea penală.

4. Cerere de daune morale în civil

Indiferent de soluția din penal, soția victimei are dreptul de a cere despăgubiri civile (daune morale și materiale) printr-o acțiune civilă împotriva lui Mario Iorgulescu. Chiar dacă se reîncadrează fapta la ucidere din culpă, răspunderea civilă delictuală se poate menține și poate justifica o cerere de despăgubiri semnificative, având în vedere gravitatea și impactul faptei.

5. Solicitarea sprijinului din partea unor organizații pentru drepturile victimelor

Pentru a pune presiune suplimentară asupra sistemului judiciar și a atrage atenția publică asupra acestui caz, soția victimei poate solicita sprijinul unor organizații de advocacy sau ONG-uri care protejează drepturile victimelor. Acestea pot ajuta la crearea unei strategii de comunicare publică și la influențarea percepției asupra cazului.

6. Monitorizarea acțiunilor autorităților italiene pentru extrădarea lui Mario Iorgulescu

Fiind în străinătate, Mario Iorgulescu beneficiază de tratament medical care a fost prezentat drept justificare pentru a evita răspunderea penală. Totuși, autoritățile române au posibilitatea să solicite extrădarea acestuia, iar soția victimei poate solicita monitorizarea acestui proces și colaborarea autorităților române cu cele italiene pentru a grăbi procedura de aducere a acestuia în țară.

7. Plângere la Inspecția Judiciară

Dacă consideră că ancheta și judecarea cazului au fost necorespunzătoare din partea procurorilor sau judecătorilor implicați, ea poate formula o plângere la Inspecția Judiciară împotriva celor două judecătoare, una fiind Lia Savonea, fost președinte al CSM și care au „revoluționat” conceptul de intenție indirectă. Plângerea poate viza abaterile disciplinare legate de întârzierea sau tratarea cu neglijență a cazului și poate solicita o anchetă disciplinară asupra modului în care magistrații și-au îndeplinit atribuțiile.

Atfel, soția victimei are la dispoziție o serie de mecanisme legale și strategii pentru a continua lupta pentru dreptate. Contestarea deciziei ICCJ prin căi extraordinare, apelul la CEDO, dar și acțiunile în civil și penal împotriva celor responsabili reprezintă cele mai importante direcții pe care le poate urma. Eforturile trebuie concentrate pe obținerea unei soluții echitabile care să reflecte gravitatea faptelor și să asigure răspunderea penală corespunzătoare.